Recurs. Aspecte legate de fondul pricinii
| Comentarii |
|
Potrivit art. 314 C.proc. civ., Curtea Supremă de Justiţie (în prezent Î. C. C.J.) hotărăşte asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt care au fost deplin stabilite. Or, în decizia recurată, acestea nu au fost stabilite iar aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs.
(Secţia comercială, decizia nr. 1077din 20 februarie 2003)
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 488 din 20 octombrie 1999, a admis acţiunea precizată a reclamantei S.M. „M.N. şi a obligat pârâta S.C. “N.F.R.” SA la despăgubiri, instanţa reţinând că evenimentul de navigaţie s-a produs din culpa cărăuşului, care a efectuat transportul cu barjă necorespunzătoare şi că în cauză nu se poate reţine forţa majoră, aşa cum a invocat pârâta, ci culpa acesteia, de a nu executa obligaţia asumată prin contract, urmând să suporte integral prejudiciul cauzat reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 328 din 4 aprilie 2000, Curtea de Apel Craiova, Secţia comercială a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe.
în temeiul art. 304 pct. 3, 5, 7, 9 şi pct. 10 C.proc.civ., pârâta a declarat recurs.
în criticile formulate, pârâta a susţinut: că ambele instanţe au făcut o confuzie între cele două institutii
de drept ale răspunderii, contractuală şi delictuală, fără o motivare în drept a soluţiilor pronunţate, în opinia sa, cărăuşul neputând fi obligat pentru culpă contractuală la plata integrală a daunelor. Pârâta recurentă a mai susţinut că, în mod greşit, s-a reţinut că evenimentul de navigaţie s-a produs înainte de punerea mărfii la dispoziţia beneficiarului, fără să se aibă în vedere că operaţiunea de transport a fost considerată încheiată prin punerea barjei la cheiul de descărcare iar din acel moment obligaţia ei a încetat, contractul fiind deja executat, or, faţă de acest aspect răspunderea era a beneficiarului.
Se mai susţine că s-a făcut o apreciere eronată a probelor administrate, a scrisorii de trăsură fluvială şi avizului de expediţie, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii iar contractul de transport nu include nici o clauză privitoare la subvenţie, care, de altfel, a fost încasată de reclamantă.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate în raport cu actele şi lucrările dosarului, a constatat că acestea sunt de natură a conduce la casarea deciziei, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 C.proc.civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 130 C.proc.civ., judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, să dea părţilor ajutor activ în apărarea drepturilor şi intereselor lor, fiind, totodată, obligaţi să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii.
Or, faţă de criticile, în care se contestă modul de aplicare a convenţiei părţilor, se impunea analiza actelor de la dosar din care să rezulte motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel, că pe fond, soluţia este întemeiată şi numai în baza acestor concluzii să se aprecieze că s-a intrat în cercetarea fondului de către instanţa de apel.
Prin caracterul său devolutiv, apelul este nu numai o cale de atac ordinară împotriva fondului, dar şi o garantare a dreptului la apărare.
Aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art. 314 C.proc.civ., Cusţea Supremă de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii în împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, or, în decizia recurată acestea nu au fost stabilite.
Astfel, prin acţiunea introductivă, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata sumei, reprezentând
cupru, metal, sulf şi metale preţioase din concentrat de cupru, (valoarea mărfii aflate la bordul vasului şi valoarea subvenţiei, pe care reclamanta trebuia să o încaseze de la bugetul de stat, în baza H.G. nr. 1041/1995), pentru ca, ulterior să-şi precizeze acţiunea la suma, reprezentând suma iniţială corijată cu indicele de inflaţie, sumă la care a şi fost obligată pârâta de către instanţa de fond, fără să se stabilească, însă, structura acesteia, cât reprezintă preţul mărfii, cât subvenţia şi cât actualizarea ei în raport cu inflaţia şi fără să se administreze probe, cu privire la subvenţie, din care să rezulte dacă aceasta a fost ăncasată de la buget de reclamantă, dacă subvenţia s-a dedus sau nu din valoarea iniţială.
Nu au fost lămurite aspecte legate de momentul în care s-a încheiat operaţiunea de transport, natura juridică care antrenează răspunderea pârâtei pentru daunele la care a fost obligată.
De altfel, cu ocazia rejudecării, instanţa va răspunde motivelor de apel şi recurs şi se va pronunţa în raport cu probele dosarului.
în consecinţă, recursul a fost admis şi, potrivit art. 313 C.proc.civ., s-a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, care, conform 295 C.proc.civ., va putea să administreze şi alte probe utile cauzei pentru stabilirea temeiniciei pretenţiilor în raport cu obiectul cererii şi apărările pârâtei apelante.
| ← Revizuire. Tardivitate. Cazul în care obiectul pricinii nu se... | Răspunderea vânzătorului. Protecţia proprietăţii → |
|---|
