Acţiune în constatare. Decizia nr. 153/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 153/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 19499/63/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.153/R Dosar nr._
Ședința publică din13 februarie 2014
Completul compus din:
Președinte- C. Ș.
Judecător- C. J.
Judecător- A. P.
Grefier- M. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta . E. SRL împotriva sentinței civile nr. 463 din 17 mai 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul civil nr._, dosar strămutat de la Curtea de Apel C.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 3o ianuarie 2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 26o alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru 6 februarie 2014 și ulterior pentru astăzi 13 februarie 2014
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.463/17 mai 2013 a Tribunalul D. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii,s-a admis excepția rămânerii fără obiect a acesteia și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . E. SRL în contradictoriu cu pârâta Universitatea din C. având ca obiect acțiune în constatare, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul D. a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocata de parata, instanța retine ca este neîntemeiata, urmând a fi respinsa ca atare.
Astfel, in susținerea acestei excepții parata arata, in principal, ca prin cererea de chemare in judecata, așa cum a fost precizata, se tinde la stabilirea unei situații de fapt, respectiv de a se constata stadiul lucrărilor realizate la un moment dat, context in care se apreciază ca acțiunea este inadmisibila.
De asemenea, parata arata ca o astfel de acțiune este inadmisibila deoarece dispozițiile art. 81 si 271 din regulament nu permit promovarea unei astfel cereri de cereri.
Inadmisibilitatea intervine ori de cate ori dreptul si pretențiile reclamantului nu pot fi ocrotite pe calea procesuala aleasa, in mod greșit.
Instanța a reținut că,la termenul din data de 17.05.2013, la interpelarea instanței, reclamanta a arătat ca înțelege sa-si întemeieze acțiunea si pe dispozițiile art. 5 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții si instalații aferente acestora, aprobat prin HG 273/1994.
Potrivit dispozițiilor art. 4 si 5 din Regulament, pentru lucrările de construcții si instalații aferente acestora, indiferent de sursa de finanțare, de forma de proprietate sau de destinație, recepțiile se vor organiza de către ordonatorii de credite sau proprietari, care, in sensul prezentului regulament, au calitatea de investitori ; recepția se poate face prin acordul părților sau, in cazul când părțile nu ajung la un acord pentru rezolvarea neînțelegerilor ivite cu ocazia încheierii procesului-verbal de recepție, ele se pot adresa instanței judecătorești competente.
Raportat la textele de lege mai sus arătate, instanța constată ca acțiunea formulata de reclamanta nu este inadmisibila, urmând a respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiata.
In ceea ce privește excepția lipsei de obiect, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat instanței sa constata ca la data de 06.07.2012 lucrările de construcții efectuate in baza contractului de execuție lucrări erau finalizate si puteau fi recepționate, sa constate ca parata nu si-a îndeplinit obligațiile stipulate la art. 8 din regulament, sa constate temeinicia contestațiilor formulate împotriva proceselor verbale de recepție nr. 8359/12.10.2012 si nr. 8992/26.10.2012 si sa oblige parata sa recepționeze lucrările de construcții efectuate sub sancțiunea plații unor daune cominatorii.
In soluționarea acestei excepții, instanța a reținut ca petitele 1,2 si 3 din acțiune nu au o existenta de sine-stătătoare, admiterea acestora de către instanța neputând avea o alta finalitate decât obligarea paratei la încheierea procesului verbal de recepție.
Ori, chiar parata recunoaște ca acțiunea este lipsita de obiectul sau principal, respectiv încheierea procesului verbal de recepție a lucrărilor, in acest sens urmând a fi avute in vedere notele de ședința depuse de aceasta.
In situația in care s-ar aprecia altfel, instanța ar pronunța o hotărâre care nu ar avea o finalitate practica, neputând fi executata.
Susținerile reclamantei referitoare la echivalenta intre obligația executata cu întârziere si a obligației neexecutata sunt eronate,in situația neexecutării obligației creditorul obligației putând obține obligarea debitorului la executarea silita a obligației, pe când executarea cu întârziere a acesteia nu poate da naștere decât la o eventuala despăgubire, nicidecum la o noua executare a aceleiași obligații.
Împotriva hotărârii de mai sus a formulat recurs reclamanta . E. SRL iar prin motivele de recurs soluția atacată este criticată pentru următoarele considerente:
Prima instanță a realizat o gravă confuzie între capetele de cerere principale și capetele accesorii. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă avea patru capete de cerere principale. Primul capăt de cerere viza constatarea datei la care lucrările au fost finalizate de aceasta și puteau să fie recepționare.Cel de –al doilea capăt de cerere viza neîndeplinirea de către intimată a obligației prevăzută în contrcat de a convoca comisia de recepție în termen de 15 zile de la data la care a fost notificată în acest sens de către reclamantă în calitate de executant. Cel de-al treilea capăt de cerere viza netemeinicia contestațiilor formulate față de procesele verbale de recepție prin care s-a dispus amânarea recepției. În fine, cel de-al patrulea capăt de cerere viza obligarea intimatei la recepționarea lucrărilor, sub sancțiunea plății de daune interese cominatorii, urmând ca data recepție lucrărilor să fie considerată data de 23 iulie 2012. Niciunul dintre aceste capete de cerere nu are un caracter accesoriu.
Instanța a fost chemată să se pronunțe asupra datei la care, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâtei, lucrările puteau să fie recepționate. Această solicitare forma obiectul primului petit, iar soluționarea lui este independentă de soluția pronunțată cu privire la petitul patru, neavând ca finalitate obligarea pârâtei la încheierea procesului verbal de recepție, ci stabilirea datei la care lucrările executate de reclamant erau finalizate și puteau să fie recepționate .
Cu titlu relevant se menționează că instanța nu a arătat punctual cu privire la fiecare petit în parte care sunt considerentele pentru care acestea se impun a fi respinse ca rămase fără obiect, motiv pentru care reclamanta, în lipsa unei precizări exprese, coroborat cu mențiunea din considerentele sentinței recurate privind existența unei singure finalități, aceea a încheierii recepției, presupune că instanța a calificat aceste capete de cerere ca fiind cereri accesorii.
Prima instanță a realizat o gravă confuzie între „finalitatea practică a hotărârii” adică beneficiul pe care o hotărârea judecătorească îl aduce reclamantului, justificându-se prin aceasta interesul procesual și „ posibilitatea de a pune în executare hotărârea . Simplul fapt că o hotărârea nu este susceptibilă de executare, fiind pronunțată în soluționarea unei acțiuni în constatare, nu determină inexistența unei „finalități practice”.
Analizând „finalitatea practică” a eventualei hotărâri judecătorești pronunțate cu privire la petitele 1,2, și 3, instanța, în fapt, analizează interesul procesual al reclamantei, deși la fia 13 alin. 6 din sentința recurată instanța arată că numai soluția celelalte excepții invocate respectiv excepția lipsei de interes.
Aceasta întrucât din momentul încheieri recepției,deci a momentului în care intimata trebuia să își îndeplinească obligațiile,legea leagă o . consecințe juridice,cum ar fi: transferul riscului; curgerea penalităților de întârziere; eliberarea garanției de bună execuție la terminarea lucrărilor; curgerea termenului de garanție pentru lucrările executate.
În consecință,se solicită soluționarea cauzei fără a intra în cercetarea fondului, necesitatea casării, în parte, a sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe
Recursul este nefondat.
Prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a aceasta a fost precizată la termenul din 22 februarie 2013 societatea reclamantă a solicitat să se constate că la data de 6 iulie 2012 lucrările de construcții efectuate de aceasta în baza contractului de executare lucrări nr.5479/9 iunie 2010 erau finalizate și puteau fi recepționate de către pârâtă și să se constate că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stipulate la art.8 din regulamentul de recepție a lucrărilor de construcție și instalații aprobat prin HG nr. 273/1994 de a convoca comisia de recepție în termen de 15 zile de la primirea notificării.
De asemenea, s-a solicitat să se constate temeinicia contestațiilor formulate de reclamantă împotriva proceselor verbale de amânare a recepției nr.8359/12.102.012 și nr. 8992/26.10.2010
În mod corect instanța de fond a constatat că aceste capete de cerere au rămas fără obiect ca urmare a încheierii proceselor verbale de recepție la terminarea lucrărilor cu nr. 859/5.02.2013, deoarece prin acest ultim act juridic părțile au convenit reciproc cu privire la data recepției lucrărilor (5 .02.2013) convenție care lipsește de efecte actele juridice anterioare prin care aceleași părți au amânat data recepției datorită unor diferențe determinate de neterminarea tuturor lucrărilor.
Prin încheierea procesului verbal de recepție finală părțile semnatare nu mai pot invoca o altă data de finalizare a lucrărilor astfel încât prin contestațiile formulate împotriva proceselor verbale de amânare a recepție nr.8359/12.102.012 și nr.8992/26.10.2010 nu se poate obține vreun folos practic prin admiterea acestora .
Referitor la petitul privind neîndeplinirea obligației legale de constituire a comisiei de recepție, Curtea reține că și acest capăt de cerere a fost corect respins ca rămas fără obiect câtă vreme ulterior părțile au încheiat procesul verbal final de recepție iar sancțiunea nerespectării termenului prevăzut de art.8 din H.G nr. 273/1999 consta, potrivit art. 12, tocmai în posibilitatea executantului de a reînnoi cererea pentru fixarea unei noi date de recepție.
Administrarea de probe și analiza pe fond a cererii de constatare a finalizării lucrării la data de 6 iulie 2012 ar fi lipsită de interes întrucât ar contraveni convenției ulterioare părților concretizată prin procesul verbal din 5 februarie 2013 cu atât mai mult cu cât din cuprinsul acestui act semnat de reclamantă rezultă că nici la acel moment lucrurile nu erau finalizate integral, acceptarea făcându-se cu obiecție ceea ce reprezintă o recunoaștere a faptului că lucrările nu puteau fi recepționare la data de 6 iulie 3013.
Față de aceste considerente în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul reclamantei va fi respins .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE .
Respinge recursul formulat de recurenta S.C D&T I. E. împotriva deciziei civile nr.463/17 mai 2013 a Tribunalului D. pe care o menține .
Irevocabilă .
Pronunțată în ședința publică azi 13 februarie 2014.
Președinte, Judecător. Judecător,
C. Ș. C. J. A. P.
Grefier,
M. C.
red. C. Ș .- 13.02.2014
tehnored. M.C – 11.03.2013
jud. fond T. I. H.
2 exemplare
| ← Cereri în baza OUG 116/2009. Decizia nr. 914/2014. Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 252/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
