Poprire asiguratorie. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 4965/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10/.> Ședința publică de la 16 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător C. J.
Grefier G. G.
Pe rol se află apelul declarat de creditoarea . contradictoriu cu debitorul Orașul G. prin Primar, împotriva încheierii din 26 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa apelantei creditoare . și a intimatului debitor Orașul G. prin Primar.
Procedura este legal îndeplinită.
Se prezintă referatul de către grefierul de ședință, acesta învederând instanței că la dosar s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 5 lei, precum și o cerere de judecare a cauzei în lipsă, întemeiată pe dispozițiile art. 411 alin. 2 Noul cod de procedură civilă și concluzii scrise, formulate de apelanta creditoare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Constată că prin încheierea din 26 septembrie 2013 Tribunalul B. – Secția a II-a civilă a respins cererea formulată de creditoarea . contradictoriu cu debitorul ORAȘUL G., având ca obiect înființarea popririi asigurătorii .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, petenta . contradictoriu cu intimatul ORAȘUL G. P. PRIMAR a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate Orașului G. de către Județul B., prin Consiliul Județean B. până la concurența sumei de 3.546.997 lei.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 969,952 alin. 1 și 3,art. 953 Cod procedură civilă.
Examinând cererea reclamantei față de actele și lucrările dosarului instanța a constatat că aceasta nu este întemeiată.
Dispozițiile art. 952 Cod procedură civilă stipulează ,, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.
În speță, terenurile, ce au fost concesionate de petentă, au fost expropriate de Județul B. prin Hotărârea Consiliului Județean B. nr. 521/2012.
Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local G. nr. 85/15.12.2011 s-a aprobat ca și despăgubire pentru . de 3.546.997 lei.
Această sumă urmează a fi virată de expropriatorul Județul B. către expropriatul Orașul G. care la rândul său să-l despăgubească pe concesionarul .>
De altfel, Hotărârea Consiliului Județean B. nr. 521/2012 devine titlu executoriu cu privire la exproprierea terenurilor numai după consemnarea sumelor aferente despăgubirii așa cum rezultă din dispozițiile art.6 alin. 5 din HG nr. 53/2011, astfel că la acest moment exproprierea nu a operat ,contractele de concesiune nu au încetat, iar creanța petentei cu titlu de despăgubire nu este exigibilă. În acest sens este și încheierea din 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ prin care a fost respinsă cererea de ordonare a somației de plată formulată de creditoarea .>
Petenta se află în ipoteza aliniatului 3 al articolului citat, creanța sa nefiind exigibilă așa cum stipulează art. 662 alin. 4 Cod procedură civilă ,însă aceasta nu a dovedit că debitorul nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea .
Susținerea petentei că debitorul obligației de despăgubire ,UAT Orașul G. se sustrage de la urmărire nu poate fi reținută ,având în vedere că HCL nr. 26/2012 este actul autorității deliberative Consiliul Local G. care a hotărât să aprobe asocierea în vederea finanțării serviciilor și lucrărilor pentru investiția de interes județean ,,aeroportul Internațional G. ”.
Mai mult, această ipoteză de instituire a popririi nu poate fi reținut, întrucât pentru realizarea investiției la care s-a asociat are interesul de a expropria terenurile concesionate și în acest sens a-i acorda acesteia despăgubirile cuvenite pentru ca hotărârea de consiliu județean să devină titlu executoriu așa cum s-a reținut mai sus .
Împotriva acestei încheieri a formulat apel, în termen, motivat, creditorul ., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii și înființării popririi asigurătorii asupra sumelor de bani pe care Consiliul Județean B. le datorează către Orașul G., până la concurența sumei de 3.546.997 lei.
Critică încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie și invocă următoarele motive de apel.
În mod greșit a reținut Tribunalul B. că . are o creanță exigibilă și a modificat temeiul de drept al cererii introductive de instanță, în sensul că acesta este art. 952 alin. 3 și nu art. 952 alin. 1 Cod procedură civilă.
Temeiul de drept invocat de reclamant și aplicabil în speță este art. 952 alin. 1 Cod procedură civilă și în legătură cu acesta trebuia să se pronunțe instanța. Reclamanta a făcut dovada aplicării acestui articol, faptul că are o creanță exigibilă din moment ce terenurile concesionate de apelantă au fost expropriate de la concedentul Orașul G., iar expropriatorul și-a înscris în CF dreptul de proprietate.
Expropriatorul, Județul B., a intrat în posesia terenului pe care .-a avut în concesiune.
În drept, invocă art. 466 Noul cod de procedură civilă și solicită respingerea apelului, arătând că, deși a pronunțat HCL 85/2011, prin care a aprobat suma de 3.546.997 lei, ca despăgubiri pentru . terenul concesionat și expropriat, nu poate plăti această sumă, deoarece expropriatorul, Județul B., prin Consiliul Județean B., nu a virat suma de bani reprezentând despăgubiri către .>
În probațiune, în apel, se depune ca înscris nou, copia acțiunii în pretenții înregistrată de . contradictoriu cu Orașul G., la Tribunalul B., în data de 13 decembrie 2013, având ca obiect plata sumei de 3.546.997 lei +TVA și dobânzi penalizatoare, în scopul dovedirii aplicării art. 952 alin. 1 Noul cod de procedură civilă.
Analizând apelul formulat, instanța constată că nu este fondat.
Susținerea privind nelegalitatea hotărârii instanței de fond, pe motiv că a aplicat dispozițiile art. 952 alin. 3 Noul cod de procedură civilă, deși instanța nu a fost investită cu acest temei, nu este fondată.
Din cererea de poprire asiguratorie, rezultă că motivele de fapt și de drept invocate de reclamanta creditoare sunt cele prevăzute de art. 952 alin. 1 și 3 Noul cod de procedură civilă, așa cum se indică chiar de reclamantă, în finalul cererii și la alin. Penultim din pagina a II-a din cerere, precum și alin. penultim din pagina a III-a din cererea introductivă.
Așadar, instanța a respectat limitele învestirii.
Cu privire la criticile ce țin de soluționarea pe fond a cererii de poprire asiguratorie, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 952 alin. 1 Noul cod de procedură civilă și nici cele ale art. 952 alin. 3 Noul cod de procedură civilă, raportate la art. 969 Noul cod de procedură civilă, care reglementează instituția popririi asiguratorii.
Astfel, la fond, pentru a face dovada incidenței art. 952 pct. 1, respectiv a faptului că a declanșat proces împotriva debitorului prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, instanța de apel constată că această condiție nu este îndeplinită.
Dovada intentării cererii de chemare în judecată împotriva debitorului pentru obținerea unui titlu executoriu cu privire la creanța ce face obiectul popririi asiguratorii trebuie realizată la momentul introducerii cererii de poprire asiguratorie și nu ulterior.
La data de 12 iunie 2013, când a fost introdusă la Tribunalul B. cererea de poprire asiguratorie, creditorul a arătat că prin încheierea din 29 mai 2013 s-a respins acțiunea privind „ordonanța de plată” privind suma de 3.546.997 lei. Această încheiere este definitivă, a fost atacată cu o cerere în anulare, înregistrată la Tribunalul B. în dosarul civil nr._, la data de 12 iunie 2013, respinsă prin sentința civilă nr. 343/26 noiembrie 2013 de către Tribunalul B..
P. urmare, la data formulării cererii de poprire asiguratorie, în temeiul art. 952 alin. 1 Noul cod de procedură civilă creditoarea nu avea un titlu executoriu împotriva debitorului său și nici nu a făcut dovada intentării cererii de chemare în judecată, procedura ordonanței de plată fiind respinsă definitiv, anterior, conform încheierii din 29 noiembrie 2013.
Apelanta încearcă să complinească această lipsă de dovezi în apel, depunând, cu invocarea art. 952 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, copie de pe cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Orașul G., având ca obiect plata sumei de 3.546.997 lei +TVA și dobânzi penalizatoare. Această cerere a fost înregistrată la Tribunalul B. la 13 decembrie 2013, ulterior înregistrării prezentului apel. P. urmare, instanța nu poate reține că s-a făcut dovada cerută de art. 952 alin. 1 Noul cod de procedură civilă din moment ce noua acțiune în pretenții a fost înregistrată în cursul litigiului în faza apelului, încălcându-se astfel intenția legiuitorului care a urmărit prin reglementarea popririi asiguratorii să dea posibilitatea creditorului să indisponibilizeze sume de bani ale debitorului său sau ale terțului poprit, până la soluționarea litigiilor dintre părți care, prin durata de soluționare ar afecta patrimoniul debitorului. Așadar, dovada declanșării procesului împotriva „debitorului” fiind printre condițiile de înființare a popririi asiguratorii, impune ordinea formulării celor două cereri, respectiv creditorul trebuie mai întâi să formuleze cererea de chemare în judecată a debitorului său tocmai pentru că nu are încă un titlu executoriu, iar apoi poate introduce cererea de poprire asiguratorie, conform art. 951 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, raportat la art. 969 Noul cod de procedură civilă și nu invers.
În ceea ce privește aplicarea art. 952 alin. 3 Noul cod de procedură civilă, instanța de fond a reținut corect că nu sunt îndeplinite cerințele de înființare a popririi asiguratorii, mai ales sub aspectul conduitei debitorului.
În apel, acest text legal nu a mai fost invocat.
Instanța de apel constată că soluția instanței de fond se impune a fi menținută și datorită faptului că nu sunt întrunite cerințele art. 969 Noul cod de procedură civilă.
Astfel, după cum textul prevede în mod expres, obiectul popririi asiguratorii poate fi reprezentat de o sumă de bani, titluri de valoare sau bunuri mobile incorporale, datorate debitorului de o a treia persoană, pe care acesta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente la data solicitării cererii de înființare a popririi.
Deci, pe lângă raportul juridic dintre creditorul popritor și debitorul poprit, instanța este sesizată și cu existența unui alt raport juridic, acela dintre debitor și un terț, în temeiul căruia terțul este debitor al celui urmărit de creditorul popritor. Cererea de înființare a popririi asiguratorii nu se va putea discuta fără indicarea terțului poprit și fără dovada raportului juridic dintre terțul poprit și debitorul urmărit de creditorul poprit, cu excepția prevăzută de art. 970 alin. 2 Noul cod de procedură civilă, doar pentru soluționarea cererilor de poprire bancară.
În speță, reclamanta nu indică terțul poprit, iar în apel, potrivit art. 478 alin. 1 Noul cod de procedură civilă, cadrul procesual nu poate fi extins chiar dacă prin întâmpinarea intimatului debitor, formulată în apel, se conturează raportul dintre Orașul G. și Consiliul Județean B. ca fiind cel cerut a fi justificat pentru terț de art. 969 Noul cod de procedură civilă.
P. urmare, apelul formulat va fi respins, conform art. 480 alin. 1 Noul cod de procedură civilă.
Soluția prevăzută de art. 480 alin. 3 teza I Noul cod de procedură civilă, nu poate fi aplicată nefiind vorba de o „judecată în lipsa părții (terțul poprit) care nu a fost legal citată, ci de neindicarea acesteia, prin cererea de chemare în judecată, iar soluția prevăzută de art. 480 alin. 3 teza finală nu a fost cerută în mod expres.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta creditoare .> - cu sediul în B., ., înmatriculată sub nr. J_, C. RO_, cont bancar iban RO65 RNCB_0001, deschis la BCR Sucursala B. și cod iban RO33TREZ1315069XXX002839, deschis la Trezoreria B., reprezentată prin administrator M. S., împotriva încheierii din 26 septembrie 2013 a Tribunalului B., pe care o păstrează,
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 ianuarie 2014.
Președinte, A. P. | Judecător, C. J. | |
Grefier, G. G. |
Red. .
Red. GG – 15.02.14
4 ex.
← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 625/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 2/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
---|