Pretenţii. Decizia nr. 442/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 442/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 7288/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.442 /Ap. DOSAR NR._
Ședința publică din 9 iulie 2014
Completul compus din:
Președinte - G. Ș.
Judecător- C. V.
Grefier- M. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de pârâta . SRL împotriva sentinței civile nr.57/SIND din 24 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. P. N. R. S. pentru intimata reclamantă ., lipsă fiind recurenta pârâtă . SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care învederează depunerea concluziilor scrise de către recurenta pârâtă .
Reprezentantul intimatei reclamante depune în probațiune înscrisuri provenind exclusiv de la partea adversă fiind vorba de întâmpinări depuse de aceasta în celelalte dosare și un e-mail. Relevanța acestor înscrisuri este acea că pârâta susține că ar fi fost de bună credință și că de fapt nu ar fi căzut în pretenții .
Instanța încuviințează în probațiune înscrisurile depuse și constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, în temeiul art.392 Noul Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților.
Av.P. N. R. S. solicită respingerea recursului și păstrarea sentinței atacate.
Cu privire la susținerile recurentei că nu ar fi trebuit să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu a căzut în pretenții susține că pârâta a căzut în pretenții și a recunoscut acest fapt prin faptul că a efectuat plata în timpul procesului, a executat obligațiile restante și a făcut inutilă și lipsită de obiect pronunțarea unei hotărâri . În opinia sa plata însăși reprezintă o recunoaștere a pretențiilor reclamantei și deci o cădere în pretenții.
Cu privire la reducerea onorariului de avocat susține că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 453 Cod procedură civilă și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Nu este de acord cu susținerea potrivit căreia onorariul avocatului nu ar fi unul rezonabil întrucât acesta a fost stabilit în raport de sumele pretinse și încasate, reprezentând 2% din valoarea creanței pretinse și recuperate. La stabilirea onorariului au fost avute în vedere complexitatea cauzei, volumul de muncă, natura, noutatea și dificultatea cazului iar munca în sine nu s-a rezumat doar la redactarea înscrisurilor ci și la alte activități
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr.57/C/24.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ s-a anulat cererea formulată și modificată de reclamanta S.C. Sof M. S.R.L., cu sediul ales în B., .. 7, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. M. Arnaldo S.R.L., cu sediul ales în București, .. 6A, Clădirea C, parter, sector 1, București, ca netimbrată.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,15 lei cheltuieli de judecată.
A reținut Tribunalul că pârâta a arătat, prin întâmpinarea depusă la data de 03.02.2014, că cererea este lipsită de obiect, întrucât, la 31.01.2014, pârâta a achitat întreaga creanță, inclusiv penalitățile.
La data de 13.02.2014, reclamanta și-a modificat acțiunea, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata unor alte sume, respectiv 38.902,84 lei reprezentând debit facturi neachitate și 1172 lei penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate până la data de 12.02.2014, precum și în continuare, până la data efectivă a plății, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că pârâta a achitat la data de 31.01.2014 debitul și penalitățile din acțiunea inițială, însă mai sunt alte facturi fiscale neachitate în raport de care a formulat această modificare de acțiune.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin concluziile scrise depuse la data de 24.02.2014, reclamanta a arătat că pârâta a achitat la data de 17.02.2014 și debitul și penalitățile din modificarea de acțiune, sens în care nu va mai timbra acțiunea, solicitând însă cheltuieli de judecată.
În raport de dispozițiile art. 33 din OG nr. 80/2013 instanța a anulat cererea reclamantei ca netimbrată, reclamanta neachitând taxa de timbru stabilită de instanță, motivul neachitării fiind plata debitului de către pârâtă.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă, instanța a reținut că pârâta a fost pusă în întârziere anterior formulării acțiunii în justiție, prin somația de la fila 147 din dosar, comunicată la data de 26.08.2013 pârâtei prin executor judecătoresc.
Întrucât reclamanta a suportat cheltuielile pentru promovarea și susținerea prezentului litigiu din culpa pârâtei, care nu a achitat debitele la timp, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Anularea cererii ca netimbrată nu conduce la imposibilitatea acordării unor astfel de cheltuieli câtă vreme taxa de timbru, în cazul în care ar fi fost achitată de reclamantă, ar fi constituit o cheltuială în plus, care ar fi căzut în sarcina pârâtei, chestiunea fiind pur formală, astfel încât instanța a făcut aplicarea art. 453 NCPC.
Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta S.C. C. M. Arnaldo S.R.L. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de suportare a cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată acordate.
În expunerea motivelor de apel se arată că apelanta, în înțelesul art.453 alin.1 Cod procedură civilă nu este parte care a pierdut procesul, întrucât acțiunea formulată s-a anulat ca netimbrată, întrucât reclamanta Sof M. nu a mai achitat și taxa de timbru aferentă cererii precizatoare, aceasta aflându-se în culpă procesuală.
În subsidiar, se arată că urmare a dispozițiilor art.451 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea poate proceda la reducerea cheltuielilor de judecată, în raport de criteriile stabilite la art.451 alin.2 Cod procedură civilă și văzând și dispozițiile art.127 alin.2 din Statutul profesiei de avocat.
Astfel, față de obiectul contractului și volumul de muncă depus și văzând practica CEDO în materie se apreciază că suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată nu are un caracter rezonabil, pârâta fiind de bună credință și achitând integral debitul solicitat, ceea ce a condus la anularea ca netimbrată a acțiunii formulate de către C. M. Arnaldo.
Apelul este fondat.
Apelanta pârâtă C. M. Arnaldo a achitat integral suma de 498.529,59 lei, obiect al cererii inițiale introductive de instanță, cât și cea din cererea precizatoare în cuantum de 38.962,84 lei debit principal și 1172 lei, penalități de întârziere aferente.
Reclamanta Sof M. nu s-a conformat dispozițiilor instanței, procedând la achitarea taxei judiciare de timbru solicitată prin cererea precizatoare, astfel că Tribunalul a procedat la anularea cererii modificate, ca netimbrată.
Potrivit art.453 alin.1 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul este ținută, la cererea părții care a câștigat, să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Ori pârâta apelantă nu se află în culpă procesuală, întrucât nu a pierdut procesul, acțiunea promovată fiind anulată ca netimbrată, întrucât nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă cererii precizatoare. Culpa procesuală este a reclamantei Sof M., doctrina reținând că „Reclamantul este în culpă procesuală atunci când, de pildă, cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată ori calea de atac exercitată de acesta a fost anulată ca netimbrată”.
Astfel, reținând că Tribunalul a apreciat eronat asupra culpei procesuale în speță, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea, în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat, schimbând în parte sentința apelată, în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Conform art.453 alin.1 Cod procedură civilă, va obliga pe intimata S.C. Sof M. S.R.L. să plătească apelantei S.C. C. M. Arnaldo suma de 20 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta . SRL împotriva sentinței civile nr.57/SIND/24 02 2014,pronunțată de Tribunalul B. – secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Păstrează neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă pe intimata . să plătească apelantei . SRL, suma de 20 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 09 07 2014.
Președinte, Judecător,
pentru G. Ș. C. V.
aflat în concediu de odihnă
semnează președintele instanței,
judecător N. Țînț
Grefier,
M. C.
Red.C.V. /17.07.2014
Dact.M.C. /17.07.2014
- 4 exemplare -
Jud. fond - A. T. V.
← Pretenţii. Decizia nr. 37/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Strămutare. Sentința nr. 17/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
---|