Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 805/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 805/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 2299/62/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.805 /R DOSAR NR._
Ședința publică din 9 iulie 2014
Completul compus din:
Președinte - M. L.
Judecător- G. Ș.
Judecător- C. V.
Grefier- M. C.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de creditoarea B. R. SA, împotriva sentinței civile nr. 1011/Sind din 01.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic O. R. Cicorschi pentru recurenta creditoare B. R. SA, lipsă fiind intimații creditori I. I. P. ADMINISTRATOR SPECIAL B. D. E., . P. FREDY M.,DIRECȚIA F. B.,B. C. ROMÂNA S.A și intimații debitori . și T. E. SPRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care ;
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat,excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art.15o Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic O. R. Cicorschi solicită admiterea recursului, susținând că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a băncii în formularea recursului solicită a fi respinsă având în vedere că aceasta are calitatea de creditor garantat în cadrul procesului de insolvență a debitoarei și a votat împotriva planului de reorganizare a societății astfel cum rezultă și din procesul verbal al adunărilor creditorilor din 12 februarie 2014.
În ceea ce privește excepția lipsei interesului băncii în formularea recursului invocată de administratorul judiciare al debitoarei solicită ca și această să fie respinsă întrucât planul de reorganizare nu respectă prevederile art.1o1 și art. 95 din Legea nr. 55/2006 fiind lezate interesele creditorilor, inclusiv ale băncii și existând astfel un interes evident al băncii în promovarea recursului .
Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțată de judecătorul sindic prin care a fost confirmat planul de reorganizare a debitoare întrucât aceasta a decăzut din dreptul de mai propune un plan de reorganizare întrucât planul a fost depus după expirarea termenului de decădere prevăzut de art.94 lit. c din Legea nr.85/2006 cu depășirea termenului de 3o de zile de la data afișării tabelului definitiv de creanțe iar pe de altă parte planul nu respectă prevederile art. 95 și 1o1 din Legea nr.85/2006.
Pentru toate aceste motive solicit respingerea excepțiilor invocate, admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul infirmării planului de reorganizare și deschiderii procedurii de faliment a debitoarei.
CURTEA
Asupra recursului de față:
P. sentința civilă nr.1011/S/2014 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, în baza art.101 din Legea nr.85/2006, a fost confirmat planul de reorganizare modificat al activității debitoarei ..-în insolvență, propus de debitoare la data de 20.01.2014 și votat de adunarea creditorilor din data de 12.02.2012.
De la data pronunțării sentinței activitatea debitoarei este reorganizată și devin incidente dispozițiile art.102 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006.
A pus în vedere debitoarei și administratorului judiciar T. E. S.P.R.L. să respecte dispozițiile art.103-106 din Legea nr.85/2006.
S-a stabilit termen de judecată la data de 24.06.2014.
A reținut judecătorul sindic că, potrivit tabelului definitiv rectificat al creanțelor debitoarei .., există patru categorii de creanțe: creanțe garantate, conform art.121 alin.1 pct.2, creanțe salariale, conform art.123 pct.2, creanțele bugetare conform art.123 pct.4 și creanțe chirografare, conform art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006.(filele 50-67, 24).
Planul de reorganizare a fost acceptat de trei din cele patru categorii de creanțe, respectiv de creanțele salariale, creanțele bugetare și creanțele chirografare, conform hotărârii adunării creditorilor din data de 12.02.2014.(filele 71-128, vol.24).
Creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. a invocat nelegalitatea planului de reorganizare, în principal pe motiv că se prevede în graficul de plăți achitarea creanței sale, în proporție de 84,5%, în ultimul trimestru al celui de-al treilea an din plan, precum și pentru faptul că, potrivit situației de cash - flow, creditoarea recuperează suma de 334.170 lei, în loc de 338.680 lei, ce reprezintă creanța înscrisă la masa credală.
Potrivit art.101 alin.2 din Legeanr.85/2006, „Tratament corect și echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) niciuna dintre categoriile care resping planul și nicio creanță care respinge planul nu primesc mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului:
b) nicio categorie sau nicio creanță aparținând unei categorii nu primește mai mult decât valoarea totală a creanței sale;
c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanțe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art.100 alin.3, nu primește mai mult decât ar primi în cazul falimentului.”
Instanța a constatat că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. beneficiază de un tratament corect și echitabil prin planul de reorganizare modificat.
Astfel, chiar dacă creanța sa este propusă a fi achitată, în cea mai mare proporție, în ultimul an al planului de reorganizare, ea este planificată a fi achitată în integralitate.
Diferența de 3.968 lei dintre creanța DGRFP de 338.680 lei și suma de 334.712 lei din situația de cash-flow din planul de reorganizare modificat, ce a reprezentat o eroare de calcul, fost achitată de debitoare la data de 24.03.2014.(fila 37, vol.25)
Instanța a constatat că planul de reorganizare modificat, propus de debitoare, indică perspectivele de redresare raportat la posibilitățile și specificul activității debitoarei, programul de plată al creanțelor, tratamentul categoriilor de creanțe, măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare.
Viabilitatea planului de reorganizare ține de managementul planului de reorganizare, acesta fiind un aspect de oportunitate, ce excede competenței judecătorului sindic.
Plata datoriilor curente urmează a se face de debitoare în conformitate cu prevederile art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, ținând cont și de faptul că s-au realizat și compensări ale datoriilor reciproce dintre debitoare și DGRFP B., existența unor astfel de creanțe curente neputând fi un motiv de infirmare a planului de reorganizare.(filele 32-35, vol.25) .
Întrucât sunt îndeplinite condițiile art.101 din Legea nr.85/2006, iar planul de reorganizare propus de debitoare respectă prevederile art.95 din același act normativ, instanța urmează să confirme planul de reorganizare modificat al activității debitoarei ..- în insolvență, propus de debitoare, prin administrator special și votat de adunarea creditorilor din data de 12.02.2014.
În consecință, instanța a stabilit și faptul că, de la data pronunțării sentinței activitatea debitoarei este reorganizată și devin incidente dispozițiile art.102 alin.1 și 2 din Legea nr.85/206.
De asemenea, a pus în vedere debitoarei și administratorului judiciar T. E. SPRL să respecte dispozițiile art.103-106 din Legea nr.85/2006 și a stabilit termen de judecată la data de 24.06.2014.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea B. R. S.A., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii confirmării planului de reorganizare cu consecința deschiderii procedurii de faliment.
În expunerea motivelor de recurs se arată că planul votat este unul modificat și supus acelorași termene de aprobare și depunere la dosarul cauzei cu planul inițial. Astfel, operează în speță sancțiunea decăderii, debitorul neputând supune votului un plan modificat în alte termene decât cele prevăzute de legea insolvenței, respectiv 30 de zile de la data definitivării tabelului.
Sub aspectul fondului se arată că în plan apar necorelări, inadvertențe, informații contradictorii și inconsecvente și sunt încălcate dispozițiile art.95 alin.6 lit. G, întrucât deși se menționează în plan vânzarea activului din „. menționată în plan protecția echivalentă cu trimitere la art.39.
Nu s-a întocmit în speță un raport de evaluare, pentru a se cunoaște valoarea garanțiilor, deși în faliment recurenta ar urma să primească suma de 1484.832 lei.
Se mai arată că este propusă o devalizare a patrimoniului debitoarei prin transferarea unei părți din pasivul prevăzut a fi distribuit prin programul de plăți dar și o restructurare operațională, prin înstrăinarea activelor excedentare activității curente. Se conchide că, debitorul de conivență cu practicianul în insolvență încearcă eludarea plății TVA – ului aferent tranzacțiilor imobiliare, expunând în acest mod la sancțiuni inclusiv creditorii ce-au votat pentru adoptarea unui plan nelegal.
În drept art.312 alin.2, 3 Cod procedură civilă, art.8 din Legea 85/2006.
Recursul este întemeiat.
Față de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, curtea este ținută a se pronunța cu prioritate relativ la excepțiile invocate.
Excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei B. R. S.A. în formularea recursului nu se susține. Astfel, recurenta B. R. este creditoare garantată, președinta Comitetului creditorilor debitoarei .. potrivit Hotărârii adunării creditorilor din 11.06.2012, și a avut calitatea de parte în fața instanței de fond, votând împotriva planului de reorganizare a debitoarei, astfel cum rezultă din Procesul verbal al adunării creditorilor din 12.02.2014. Ori în recurs, oricare dintre părți poate dobândi calitatea de recurent sau de intimat, indiferent de poziția procesuală pe care a avut-o în fața instanței de fond.
Astfel, sentința de confirmare a planului poate fi atacată de orice creditor înscris la masa credală, față de temeiul de drept în baza căruia s-a confirmat planul – art.95 coroborat cu art.101 din Legea 85/2006.
Nu poate fi primită nici excepția lipsei de interes în promovarea prezentului recurs întrucât motivele de nelegalitate invocate nu vizează nelegalitatea Hotărârii adunării creditorilor societății prin care a fost votat planul, ci motivele de nelegalitate a planului de reorganizare, nerespectarea dispozițiilor art.101 și 95 din Legea 85/2006. Se afirmă de creditoare lezarea intereselor sale de creditor garantat, existând interes în promovarea prezentei căi de atac.
Nu se susține excepția decăderii din termenul de-a depune plan de reorganizare, prin sentința civilă nr.661/CC/S/2013 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._ /a4, dispunându-se convocarea unei noi adunări a creditorilor ca efect al desființării în totalitate a Hotărârii Adunării Creditorilor din 18.07.2013 și care să supună la vot aprobarea unui nou plan de reorganizare modificat. Astfel, nu operează sancțiunea decăderii față de dispozițiile art.101 alin.5 din Legea 85/2006, actul de dispoziție al judecătorului sindic constituind o repunere în termen în sensul art.103 Cod procedură civilă.
Sub aspectul fondului, este adevărat că potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.85/2006 atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, iar deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității doar de către creditori prin organele acestora, dar, este de remarcat că în privința planului de reorganizare, atribuțiile judecătorului sindic sunt mai extinse și acest lucru rezultă fără dubiu din prevederile art. 101 alin. 1 lit. E care prevede că planul va fi confirmat doar dacă respectă si prevederile art. 95 din legea insolvenței.
Privind planul prin perspectiva cerințelor art.95 din legea insolventei, Curtea constată că din modul de redactare a planului, rezultă, că planul nu cuprinde niciun fel de elemente care să facă credibilă ideea că în baza acestui plan de reorganizare ar putea fi acoperite creanțele din tabel și ar putea fi redresată și activitatea debitoarei. În plan nu sunt menționate resursele financiare concrete pentru realizare planului, astfel pentru anul al 3-lea există un deficit de resurse de 2, 5 miliarde lei, fără a se menționa modalitatea de acoperire a cestuia, iar în întregul plan apar necorelări financiare, inadvertențe, erori de calcul, informații contradictorii și inconsecvente. Astfel, la pag 12 din partea descriptivă a planului se menționează “eșalonarea datoriilor grupei garantate, conform programului de plăți, respectiv 50% în primele 11 trimestre ale planului, astfel din activitatea curentă 30% și din vânzări de active 20%, iar diferența în ultimul trimestru”, însă în programul de plăți, în primele11 trimestre, se vor plăti 25% din creanțele garantate, iar în ultimul trimestru 75%. În obținerea de resurse financiare, planul reține deopotrivă atât închirierea halelor din . . vânzarea acelorași active, evidențiate atât în venituri din chirii cât și ca venituri obținute din vânzarea de active.
Se menționează în plan ”posibilitatea efectuării unor transferuri de bussines care vizează o restructurare financiară prin transferarea unei părți din pasivul prevăzut a fi distribuit prin programul de plăți, dar și o restructurare operațională, prin înstrăinarea activelor excedentare activității curente”, fără a se menționa în ce condiții, către cine vor fi efectuate transferurile, cu ce cost și care sunt activele excedentare activității curente.
În privința bunurilor, în etapa premergătoare întocmirii planului de reorganizare nu s-a efectuat însă evaluarea bunurilor și prin urmare orice posibilă estimare este pur speculativă, necunoscându-se în ce condiții se vor valorifica și cum vor fi distribuite sumele obținute din vânzarea activelor grevate de sarcini. Curtea este de acord că prin planul de reorganizare se pot prevedea modificări ale creanțelor, în sensul reducerii cuantumului sau garanțiilor/accesoriilor, așa cum prevede art.3 al.1 pct.21 din Legea nr.85/2006, dar, planul nu tranșează situația reținută de art.41 alin.2 din lege, respectiv dacă valoarea bunurilor, obiect al creanței garantate a recurentei, este mai mare decât valoarea acestui bun stabilită la momentul constituirii garanției, fiind reținut doar că în caz de faliment recurenta ar urma să primească 1 484 832 lei.
În plan este evidențiată ca venit obținut din vânzarea de active suma de 1 300 000 lei, inclusiv, a activului din . poartă garanția recurentei. Ori, în temeiul art. 95 alin6 lit G, din lege, modificarea sau stingerea garanțiilor se face cu acordarea obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garanții sau protecții echivalente, cu trimitere la art.39 iar în plan nu este menționată protecția echivalentă pentru vânzări de active 20%.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția de confirmare a planului de reorganizare în condițiile art.101 este greșită, fiind aplicabile art.312 raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, urmând să admită recursul declarat de creditoarea B. ROMANESCĂ S.A., modificând în tot sentința recurată, cu consecința infirmării planului de reorganizare modificat al activității debitoarei .., propus de debitoare, prin administrator special, la data de 20.01.2014 și votat de adunarea creditorilor din data de 12 02 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesual active ,excepția lipsei de interes și excepția decăderii din termenul de a depune plan de reorganizare..
Admite recursul declarat de creditoarea B. Româneasca SA împotriva sentinței civile nr.1011/sind /01 04 2014 pronunțate judecătorul sindic în dosar nr_ a Tribunalului B. - secția a - II a contencios administrativ și fiscal,pe care o modifică în tot, în sensul că:
Infirmă planul de reorganizare modificat al activității debitoarei ., propus de debitoare, prin administrator special, la data de 20.01.2014 și votat de adunarea creditorilor din data de 12.02.2014.
Irevocabilă
Pronunțata în ședința publică, astăzi 09 07 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. L. pentru G. Ș. C. V.
aflat în concediu de odihnă,
semnează președintele instanței
judecător N. Țînț
Grefier,
M. C.
Red. C.V./14.07.2014
Dact.M.C./14.07.2014
- 2 exemplare -
Jud. sindic – A O.
← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 92/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
---|