Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1177/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 1177/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 1544/119/2007*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ NR.1177/R DOSAR NR._

Ședința publică din 16 decembrie 2014

Completul compus din:

Președinte - L. F. - judecător

- C. B. - judecător

- G. C. - judecător

- L. N. - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de petentul P. A. prin mandatar L. C., împotriva sentinței civile nr.555/S din data de 24 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa recurentului petent P. A. prin mandatar L. C., a intimatei debitoare S.C. N. N. S.R.L S. G., a intimatului lichidator judiciar – W. Up M. S.P.R.L., a intimaților creditori M. S. G. - Direcția Finanțe Publice Municipale, Administrația Finanțelor Publice S. G., I. T. de Muncă C., S.C. T. S.A., S.C. G. C. S.A., S.C. F. E. Furnizare Transilvania Sud S.A., S.C. R. .., precum și a intimatei petente G. K. J..

Procedura este îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 decembrie 2014, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 16 decembrie 2014.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

P. sentința civilă nr. 555/S/24.10.2014 Tribunalul C. a respins ca inadmisibilă cererea în anulare formulată de P. A., domiciliat în S. G., ., jud. C., cu domiciliul ales în loc. Mărcușa, ., jud. C., în calitate de mandatar al d-nei L. C., fost asociat unic al debitoarei ., domiciliată în . nr. 15, jud. Cluj. A aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar W. UP M. SPRL. A dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei ., cu sediul în mun. S. G., . (vis-a-vis cu blocul nr. 8), pavilionul 2, jud. C., având cod de identificare fiscală_, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub nr. J_ . A dispus radierea debitoarei din registrul comerțului. A descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități. A dispus notificarea prezentei sentințe Administrației Județene a Finanțelor Publice C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că cererea prin care petentul P. A., mandatar al d-nei L. C. a solicitat anularea tuturor actelor de procedură efectuate după deschiderea falimentului debitoarei nu se încadrează în categoriile de acțiuni ce pot fi intentate în cadrul procedurii insolvenței.

În ceea ce privește raportul final, s-a reținut că prin sentința civilă nr.316/S/28 martie 2008 a Tribunalului C. s-a admis cererea formulată de creditorul M. S. G. prin primar și, în consecință, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei . fost desemnată în calitate de administrator judiciar societatea W. Up M. SPRL.

P. sentința civilă nr.193/S/22 mai 2009 s-a decis . falimentului. Societatea W. Up M. SPRL a fost confirmată în calitate de lichidator judiciar.

Potrivit tabelului definitiv consolidat rectificativ al creanțelor (fila 89, dosar supliment „C”), înregistrat și afișat la ușa instanței la data de 26 martie 2013, obligațiile împotriva debitoarei au fost în sumă totală de 86.307,36 lei, fiind înscrise următoarele: Administrația Finanțelor Publice a mun. Sf. G. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., în temeiul dispozițiilor OUG nr. 74/2013), M. S. G. prin primar și Direcția Finanțe Publice Municipale, I. T. de Muncă C., . a Energiei Electrice „E. Furnizare Transilvania Sud SA”- Agenția de Furnizare a Energiei Electrice AFEE C., .. G. și . Sf. G.

La data de 6 decembrie 2013, lichidatorul judiciar a înregistrat la instanță raportul final (filele 4 – 7, dosar supliment „D”), împotriva căruia nu s-au formulat obiecții.

În continuare, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că societatea N. N. SRL are sediul în Sf. G., ., jud. C. și este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub nr. J_, având cod de identificare fiscală_,.

Firma a fost înființată în anul 2004, având ca obiect principal de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, realizând venituri în urma închirierii spațiilor comerciale din incinta imobilului Piața Euro, care a fost concesionat de la Primăria municipiului S. G., în baza contractului de concesiune nr. 7655/31 iulie 1998.

În urma analizării actelor financiar contabile ale societății, lichidatorul judiciar a concluzionat că sunt generatoare ale falimentului debitoarei modul în care a fost organizată li realizată activitatea societății, generând lipsă de clientelă în închirierea pavilioanelor din piața administrată de către debitoare și lipsa de venituri necesare acoperirii costurilor de funcționare.

Ca urmare a analizării documentelor și evidențelor contabile, lichidatorul judiciar a concluzionat că starea de insolvență a societății . nu a fost determinată de fapte prevăzute și sancționate de art.138 alin.(1) din Legea nr.85/2006, nefiind întrunite condițiile pentru promovarea acțiunii în răspunderea patrimonială a fostului administrator.

Bunurile din averea debitoarei au fost evaluate de către . și în urma organizării licitației publice din data de 2 septembrie 2009, pavilioanele comerciale au fost adjudecate în favoarea ., la prețul de 167.000 lei.

Adjudecatarul a formulat contestației împotriva licitației publice. P. sentința civilă nr. 106/S/11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul C. (rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1454/R/12 septembrie 2012 a Curții de Apel B.) a fost respinsă contestația formulată de ..

Având în vedere că de la data organizării licitației publice bunurile s-au degradat și erau avariate, atât la elementele de acoperiș cât și la elementele portante, capacitatea de rezistență a chioșcurilor era redusă, periclitând siguranța corporală a persoanelor, prin decizia Adunării generale a creditorilor din 12 decembrie 2012 s-a stabilit desființarea chioșcurilor situate în Piața Euro. Chioșcurile au fost desființate, iar contractul de concesiune, respectiv chioșcurile au fost radiate din cartea funciară.

În cadrul procedurii s-a încasat în contul colector de lichidare garanția de participare la licitație în sumă de 15.900 lei de la ..

La data de 19 aprilie 2014, lichidatorul judiciar a înregistrat la instanță raportul privind fondurile obținute și planul de distribuire (filele 99 – 100 dosar supliment „C”), ce au fost notificate creditorilor, conform dovezilor depuse la dosar (filele 108 – 112 dosar supliment „C”). Întrucât în termenul prevăzut de art.122 alin.(3) din Legea nr.85/2006, nu s-au formulat contestații împotriva planului, lichidatorul judiciar a distribuit sumele, reprezentând cheltuieli procedurale.

Având în vedere că bunurile din patrimoniul societății debitoare au fost valorificate iar sumele încasate în contul colector de lichidare au fost distribuite în conformitate cu planul întocmit, lichidatorul judiciar consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.132 alin.(2), pentru închiderea procedurii, creditoarele fiind de acord cu această propunere, având în vedere că nu au formulat obiecții la raportul final.

Împotriva sentinței a declarat recurs mandatarul asociatului unic al societății debitoare, P. A., criticând-o pentru următoarele motive:

Cu privire la inadmisibilitatea cererii sale, recurentul susține că aceasta este motivată în fapt și în drept pe dispozițiile Legii nr.85/2006. Din coroborarea art. 5, 11 și 149 din această lege rezultă că acțiunea este admisibilă, deci trebuia soluționată pe fond.

Cu privire la raportul final al lichidatorului judiciar se susține că acesta este făcut în frauda legii, cu nerespectarea unor prevederi imperative.

În mod concret, recurentul aduce raportului final următoarele critici:

1. Sumele încasate de către lichidatorul judiciar lunar de la chiriași nu se regăsesc în acest raport. Din anul 2009 până la demolarea construcțiilor în anul 2013 au fost efectuate acte de comerț în mod regulat, lunar, prin închirierea pavilioanelor falitei.

2. Contractul de concesiune este radiat din cartea funciară doar în momentul demolării chioșcurilor, pe parcursul anului 2013. Astfel, un drept real al societății comerciale falite nu a fost inventariat în cadrul procedurii lichidării.

3. Creditorii nu au beneficiat de nicio sumă în urma lichidării falitei, creditorii majoritari fiind entități publice, cu toate că falita a avut și are și astăzi bunuri valorificabile.

4. Lichidatorul judiciar nu a respectat prevederile exprese ale legii speciale cu privire la art. 47 alin. 7, prin continuarea activității curente. Nu a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru desemnarea administratorului special. Nu a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență actele de procedură de care părțile interesate puteau lua la cunoștință

5. Nu a urmărit inventarierea platformei betonate de 2.820 mp, cu utilitățile aferente, astfel, un bun patrimonial al falitei a fost dat în proprietatea cedentului creditor majoritar.

6. Judecătorul-sindic a permis derularea procedurii și a ședințelor în lipsa părții interesate, nu reprezenta nimeni interesele asociatului unic, nu era numit curatorul prevăzut de legea specială.

Pentru aceste motive, recurentul solicită casarea hotărârii recurate, prin rejudecarea cauzei cu privire la petitul cu privire la anularea actelor de procedură întocmite după deschiderea falimentului și trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii lichidării.

După închiderea dezbaterilor recurentul a depus la dosar o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, respectiv „Dacă asociatul unic al debitorului persoană juridică în cadrul procedurii lichidării în înțelesul reglementărilor din Regulamentul (CE) nr.1346/2000 din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență Emitent: Consiliul Prima Publicare: Jurnalul Oficial nr. L 160/2000, p.1-18, poate avea calitate procesuală activă pentru acțiunile introduse de el în vederea apărării drepturilor sale legitime materiale și procesuale, în cazul în care activele persoanei juridice al cărui asociat unic este sunt semnificativ mai mari, decât pasivul ce trebuie stins prin lichidare?”

Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, Curtea reține următoarele:

Cu privire la cererea de anulare a tuturor actelor de procedură se reține că această cerere a mai fost formulată de mandatarul asociatului unic al debitoarei în cadrul prezentului dosar, la data de 6.03.2014, fiind respinsă, prin sentința civilă nr. 240/S/11.04.2014 a Tribunalului C., rămasă irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului.

Motivarea judecătorului-sindic a fost aceeași, în sensul că cererea formulată de petent nu se încadrează în categoriile de acțiuni ce pot fi intentate în cadrul procedurii insolvenței, acțiuni prevăzute în mod limitativ de Legea nr.85/2006.

În decizia nr.777/R/30.06.2014, prin care a respins recursul declarat împotriva sentinței mai sus menționate, Curtea de Apel B. a reținut că cererea petentului de anulare a actelor de procedură întocmite după deschiderea procedurii insolvenței, cu motivarea că asociatul unic nu a fost citat ca parte în procedura insolvenței nu este întemeiată, având în vedere că debitoarea a fost legal citată prin administratorul său statutar, potrivit Codului de procedură civilă, până la deschiderea procedurii și prin Buletinul procedurilor de insolvență după deschiderea procedurii, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Mai mult, administratorul statutar a formulat contestații și căi de atac în cadrul procedurii, recunoscându-i-se calitatea procesuală activă, ca reprezentant al debitoarei.

Nu exista așadar, niciun temei pentru anularea actelor de procedură efectuate în dosar.

Hotărârea prin care s-a respins cererea de anulare a tuturor actelor de procedură efectuate ulterior deschiderii procedurii insolvenței fiind irevocabilă, a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că o altă cerere, formulată de aceeași parte, cu același obiect și aceeași motivare, este inadmisibilă, potrivit art.1200 - 1201 Cod civil.

Cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție, pe lângă faptul că a fost formulată tardiv, după închiderea dezbaterilor, este și neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile Regulamentului CE nr. 1346/2000 nu au incidență în cauză, astfel că nu se impune interpretarea acestuia.

Referitor la criticile aduse de către recurent raportului final, se reține că, potrivit dispozițiilor art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006 dreptul de a formula obiecțiuni la acest raport aparține doar creditorilor.

Întrucât niciun creditor nu a formulat obiecțiuni la raportul final iar din conținutul acestuia rezultă că toate bunurile din averea debitorului au fost valorificate și fondurile obținute au fost distribuite creditorilor, în mod corect judecătorul-sindic a constatat că sunt îndeplinite condițiile art.132 alin.2 pentru închiderea procedurii falimentului debitoarei.

Față de considerentele mai sus expuse, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat și a se menține sentința atacată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE :

Respinge recursul declarat de petentul P. A., mandatar al d-nei L. C., asociat unic al debitoarei S.C. N. Navrom S.R.L. împotriva sentinței civile nr.555/S/24.10.2014 a Tribunalului C. - Secția Civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

L. F. C. B. G. C.

Grefier,

L. N.

Red.G.C./16.12.2014

Tehnored. L.N. /17.12.2014 / - 3 ex-

Judecător sindic: I.C. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1177/2014. Curtea de Apel BRAŞOV