Acţiune în anulare. Decizia nr. 1720/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1720/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 9182/3/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2250/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Decizia civilă nr. 1720

Ședința publică de la 09 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. N.

JUDECĂTOR Ș. C. C.

JUDECĂTOR L. C. S.

GREFIER I. L. P.

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant M. & A. RESTRUCTURING & INSOLVENCY SPRL lichidator judiciar al debitoarei .> împotriva sentinței civile nr. 7342/19.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte . administrator special N. L. și ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant prin avocat D. F. cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 21 dosar și intimata pârâtă E. SA prin administrator special reprezentat de avocat C. M. cu împuternicire avocațială depusă la fila 20 dosar

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata pârâtă . a depus la dosar prin compartimentul registratură întâmpinare.

Curtea comunică recurentului reclamant și intimatei pârâte prezente câte un exemplar al întâmpinării, după care pune în discuție excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare de către ..

Recurentul reclamant, prin avocat, depune la dosar extras din doctrină cu privire la motivele de recurs, după care solicită respingerea excepției ca nefondată față de faptul că hotărârea atacată nu a fost niciodată comunicată părții. Susține că sediul lichidatorului judiciar este menționat în antetul acțiunii în anulare și că după un anumit termen, față de faptul că hotărârea nu a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență, a făcut demersuri și a obținut o copie a acesteia.

Intimata pârâtă E. SA, prin administrator special reprezentat de avocat, solicită admiterea excepției tardivității recursului.

Curtea după deliberare respinge excepția tardivității recursului având în vedere că hotărârea nu a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență raportat și la faptul că din dovada de primire aflată în dosarul de fond rezultă faptul că într-adevăr este primită de societate și nu de lichidatorul judiciar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului, în principal, modificarea hotărârii atacate și anularea actului fraudulos cu consecința obligării intimatei pârâte la plata sumei de 25.000 lei reprezentând contravaloarea acestuia la momentul înstrăinării, iar în subsidiar, solicită casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond care urmează să administreze proba cu expertiza evaluatorie a echipamentului care a făcut obiectul transferului fraudulos. Precizează că la fondul cauzei a renunțat să mai susțină administrarea probei cu expertiza evaluatorie întrucât prin întâmpinarea formulată . recunoaște existența unui transfer fraudulos disproporționat, sens în care afirmă că prin încheierea contractului de vânzare cumpărare a urmărit să-și recupereze o creanță față de societate pentru a nu ajunge în situația în care să depună declarație de creanță în dosarul de insolvență, după care aceeași intimată pârâtă să afirme că la nici 5 zile de la data dobândirii acestui echipament, îl revinde cu un preț mai mare, diferența de procent fiind de 16%. a un

Din înscrisurile de la dosar nu rezultă că echipamentul prezenta un grad ridicat de uzură și nici că era inclus în programul de casare. În ce privește constatarea judecătorului sindic în sensul că echipamentul era inclus în programul de casare, apreciază că acest argument este lipsit de temei juridic în condițiile în care Ordinul 3512/2008 stabilește în sarcina societății obligația de a încheia un proces verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe și de declasare or bunuri material. În cauza de față nu s-a făcut dovada faptului că echipamentul era inclus în programul de casare și nici dovada că echipamentul trebuia transportat cu un trailer. Mai susține că recurentul a depus la dosar oferte de pe site-urile de specialitate din care rezultă că astfel de echipamente asemănătoare au valoare cuprinsă între 40.000 lei și 100.000 lei.

Intimata pârâtă E. SA, prin administrator special reprezentat de avocat, solicită respingerea recursului ca nefundat, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii apreciind că nu se află în prezența unui transfer fraudulos. Susține că mijlocul tehnic în cauză a fost introdus în programul de casare și valorificare, ca obiect cu valoare zero pentru societate, dat fiind că a fost amortizat anterior vânzării. Apreciază că valoarea transferului reprezintă contravaloarea transportului, contravaloarea aducerii într-o oarecare stare de funcționare. Pe de altă parte, arată că valoarea de înstrăinare către terțul dobânditor în raport de valoarea de înstrăinare de la E. SA către . este în procent de 16% neexistând o disproporționalitate vădită în raport de prețul de înstrăinare.

În ce privește al doilea motiv de recurs ce tinde la casare a hotărârii, precizează că recurentul reclamant își invocă propria culpă procesuală și că avea posibilitatea să solicite efectuarea expertizei la care de bună voie a renunțat. Conchizând, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

P. sentința civilă nr.7342/19.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar M. & A. RESTRUCTURING & INSOLVENCY SPRL al debitoarei . în faliment reprezentată prin administrator special N. L., în contradictoriu cu pârâta ..

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, raportat la prevederile art.80 lit.b din legea insolvenței, instanța constată că prima condiție în cazul unor asemenea acțiuni este îndeplinită, respectiv actul a cărui anulare se cere a fost încheiat de către debitoare în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii – la data de 30.09.2010 iar procedura de insolvență față de debitorul S.C. ENERGO CONSTRUCTIA S.A. a fost deschisă la data de 19.01.2012.

În vederea stabilirii îndeplinirii celei de-a doua condiții: „prestația debitorului depășește vădit prestația primită”, instanța a reținut că reclamantul a motivat acțiunea sa prin faptul că debitoarea a înstrăinat echipamentul la prețul de 21.700 lei, iar pârâta cumpărătoare S.C. A. E. S.R.L. a vândut echipamentul la 5 zile de la dobândirea lui pentru suma de 25.000 lei. Nu a solicitat administrarea altor probe în susținerea acțiunii sale.

Pârâta S.C. A. E. S.R.L. a prezentat în apărare, fișa de client de la fila 25 a dosarului, conform căreia deținea o creanță împotriva debitoarei, la data de 06.06.2010, în valoare de 21.423,06 lei, împrejurare confirmată de către debitoare. S-a procedat la o compensare în vederea stingerii datoriei, astfel că pârâta a achiziționat utilajul macara, al cărei preț a fost stabilit de către debitoare la suma de 21.700 lei, conform facturii fiscale nr._ emise la 30.09.2010.

Hotărârea de înstrăinare a unor bunuri aflate în patrimoniul debitoarei a fost luată de Consiliul de Administrație al societății, raportat și la împrejurarea că bunurile în cauză prezentau un grad ridicat de uzură, fiind incluse în programul de casare

În ceea ce privește temeinicia acțiunii în anulare, instanța constată că aceasta nu este întemeiată.

Nu a fost administrată nici o probă din care să rezulte diferența dintre cele două prestații, iar instanța nu va reține ca fiind relevantă proba constând în anunțuri privind vânzarea unor utilaje similare, în condițiile în care utilajele pot avea grad diferit de uzură, iar bunul în cauză figura ca amortizat.

Împrejurarea că pârâta dobânditoare a bunului l-a revândut ulterior la prețul de 25.000 lei este justificată, conform susținerilor pârâtei, de adăugarea cheltuielilor efectuate de aceasta cu transportarea utilajului și punerea sa în funcțiune. Instanța nu va reține ca fiind vădită diferența dintre prețul stabilit pentru cele două înstrăinări.

Nefiind dovedită disproporția între cele două prestații, instanța va respinge acțiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul reclamant M. & A. RESTRUCTURING & INSOLVENCY SPRL lichidator judiciar al debitoarei . a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se în principal, modificarea sentinței civile nr.7342/19.09.2013 și anularea (revocarea) actului fraudulos reprezentat de factura fiscală nr._/30.09.2010 încheiată de către debitoare cu intimata pârâtă A. E. („Transferul Fraudulos") cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 25.000 lei - reprezentând contravaloarea acestuia la momentul înstrăinării (evaluare provizorie), actualizată în raport de indicele de inflație, de la data transferului până la data pronunțării hotărârii judecătorești în prezenta cauză; în subsidiar, casarea sentinței civile nr.7342/19.09.2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond care urmează să administreze proba cu expertiza evaluatorie a echipamentului care a făcut obiectul transferului fraudulos.

S-a invocat în esență că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – articolul 304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care vânzarea încheiată s-a făcut la un preț nejustificat de mic – articolul 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006.

Recurentul a mai precizat că, față de aspectele reținute de judecătorul-sindic, în sensul că, hotărârea de înstrăinare ... a fost luată de consiliul de administrație raportat și la împrejurarea că bunurile in cauză prezentau un grad ridicat de uzură, fiind incluse în programul de casare", un astfel de argument nu poate avea nicio putere juridică din moment ce judecătorul sindic nu a analizat nicio probă din care să rezulte gradul ridicat de uzură iar intimatele pârâte s-au limitat sa afirme acest lucru fără însă sa-l probeze.

În ceea ce" privește cealaltă constatare a judecătorului sindic, în sensul că acest echipament era inclus în programul de clasare, se apreciază că un astfel de argument este lipsit de orice temei juridic în condițiile în care Ordinul nr.3512/2008 stabilește în sarcina societății obligația de a încheia un Proces Verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe si de declasare a unor bunuri material. O astfel de probă nu a fost făcută, astfel că întreg raționamentul instanței de fond nu poate valida soluția pronunțată.

S-a mai invocat că fundamentul motivului de anulare a transferului patrimonial reglementat de art. 80 alin.1 lit. b) din Legea nr.85/2006 constă în dezechilibrul prețului plătit de cumpărător, sens în care atât doctrina cât și jurisprudența au afirmat că suntem . situație atunci cand există o diferență vădită. În cazul de față, se apreciază că suntem în situația unei diferențe vădite, din moment ce vorbim de o diferență procentuală de 16% obținută de A. E. la doar 5 zile de la dobândirea bunului, urmând ca și această valoare să fie reținută cu o anumită marja de apreciere în condițiile în care o vânzare rapidă nu poate să îți garanteze și obținerea unui preț cât mai apropiat de cel corect.

În recurs, s-a formulat întâmpinare de către intimata pârâtă ..

Examinând recursul declarat de către recurentul reclamant M. & A. RESTRUCTURING & INSOLVENCY SPRL lichidator judiciar al debitoarei . raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, cu dispozițiile articolului 304 și articolului 3041 Cod procedură civilă, ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea apreciază că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente: P. încheierea de ședință pronunțată la data de 19.01.2012 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului ENERGOCONSTRUCȚIA S.A. și a desemnat administratorul judiciar.

În temeiul dispozițiilor art.79 și art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar a formulat o acțiune în anularea unui transfer de drept patrimonial având ca obiect o macara HT 125. Acțiunea în anulare a fost îndreptată împotriva pârâtei S.C. A. E. S.R.L. .

Ca temei de drept lichidatorul judiciar a invocat art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, care se referă la acte încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii și în care prestația debitorului o depășește vădit pe cea primită.

Față de dispozițiile articolului 80 lit. b din Legea nr. 85/2006, cum corect s-a reținut și de către prima instanță, că prima condiție este îndeplinită, în sensul că actul a cărui anulare se cere a fost încheiat de către debitoarea . cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, la data de 30.09.2010, iar la data de 19.01.2012, a fost deschisă procedura insolvenței față de debitoare.

În speță însă, nu este îndeplinită și cea de-a doua condiție, cum corect s-a reținut și de către instanța de fond, față de dispozițiile legale ale articolului 80 alin. 1 lit. b din Legea nr.85/2006, respectiv prestația debitoarei depășește vădit prestația primită, nedovedindu-se disproporția dintre cele două prestații.

Curtea reține că între . și debitoarea . avut loc relații comerciale, iar din notificarea emisă la data de 06.06.2010 de către ., înregistrată sub nr.2189/06.06.2010, rezultă că . o datorie la . în valoare de 21.423,06 lei, la data de 06.06.2010, notificarea fiind emisă în scopul recuperării sumei, solicitându-se achitarea facturilor restante.

Din fișa contabilă (fișă client) emisă de către . debitul în suma mai sus-menționată de 21.423,06 lei, înregistrată în fișa client, aspect confirmat de către debitoare.

Cum corect s-a reținut și de către instanța de fond, în vederea stingerii datoriei, s-a procedat la o compensare, în sensul că . a fost de acord ca în schimbul creanței să achiziționeze un utilaj, respectiv o automacara tip TELEMAC HT 125 ( 12,5 T), al cărei preț stabilit de către debitoare a fost în cuantum de 21.700 lei, conform facturii_/30.09.2010.

Acesta a fost vândut ulterior de către . firmei . C., la prețul de 25.000 lei, conform facturii nr.271/05.10.2010, preț care a inclus și cheltuielile de transport și de punere în funcțiune, cum s-a precizat de către pârâtă.

Cum corect s-a reținut de instanța de fond, hotărâre de înstrăinare a unor bunuri aflate în patrimoniul debitoarei a fost luată de Consiliul de Administrație al societății, raportat și la împrejurarea că bunurile în cauză prezentau un grad ridicat de uzură, fiind incluse în programul de casare.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantul recurent nu pot crea valori similare bunurilor înstrăinate, întrucât, în sine, bunurile nu sunt similare, ele nu au aceleași, caracteristici în ceea ce privește datele tehnice, timpul normat, autorizații de funcționare etc., astfel că, în mod corect s-a reținut de prima instanță că nu este relevantă proba constând în anunțurile privind vânzarea unor utilaje similare, având în vedere și faptul că utilajele pot avea un grad de uzură diferit, iar în speță, bunul mobil figura ca amortizat.

Astfel, nu se poate reține existența unei contraprestații disproporționate, reținându-se corect de prima instanță că în cauză nu s-a dovedit disproporția între cele două prestații.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de către recurentul reclamant M. & A. RESTRUCTURING & INSOLVENCY SPRL lichidator judiciar al debitoarei .>

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul reclamant M. & A. RESTRUCTURING & INSOLVENCY SPRL lichidator judiciar al debitoarei .> cu sediul în București, Calea Dorobantilor, nr.103-105, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 7342/19.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte . administrator special N. L. cu sediul în București, Calea Dorobantilor, nr. 103-105 sector 1, și . cu sediul în C., ., ., ., J. D., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. M. Ș. C. L. C.

N. C. S.

GREFIER

I. L. P.

Red. Jud. C.M.N.

Tehnored. I.N.

2 ex.

22.10.2014

…………………..

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă

Judecător sindic: B. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în anulare. Decizia nr. 1720/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI