Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 849/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 849/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 20319/3/2010/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.849
Ședința publică de la 01 Aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTELILIANA C.
JUDECĂTORMIHAELA I. B.-P.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, împotriva sentinței civile nr.8490 din 18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că recurenta a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.242 alin.2 C.pr.civ., constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă a fost inregistrata sub nr._ cererea formulata în temeiul dispozitiilor art. 138 alin 1 lit. c si d din Legea nr. 85/2006 de creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Ilfov prin care a solicitat obligarea paratului A. S. la suportarea pasivului societatii debitoare ..
Prin sentința civilă nr.8490/18.10.2013 Tribunalul București Secția a VII-a Civilă a respins cererea ca neintemeiata, reținând, în esență, următoarele:
Simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.
Nu exista legatura de cauzalitate intre fapta paratului de a nu formula cererea in termenul prevazut de art. 27 din lege si starea de insolventa, intrucat starea de insolventă este anterioara faptei.
Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii acestuia, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs creditoarea Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice a Municipiului București, in reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate in sensul admiterii cererii pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului A. S..
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila, recurenta a susținut următoarele:
Prin continuarea unei activități ineficiente reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor legii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Formularea acestei cereri nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
Interesul administratorului este prezumat întrucât mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros.
Fapta ilicită consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca pârâtul a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.
Prejudiciul s-a stabilit in cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciara, prin intocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
Răspunderea civilă are atat sorginte delictuala (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cat si contractuala (izvorâta din contractul de mandat pe care reprezentanții societății îl incheie cu societatea). Primează calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale asociaților si administratorului ce constau in neîndeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin . constă în atitudinea de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează si reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale care a dus la falimentul acesteia.
Asupra recursului:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, că reprezentantul debitoarei nu a depus documentele prevăzute la art. 28 din Legea insolventei, nu si-a îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative privind înregistrarea bilanțurilor contabile, a declarațiilor lunare, precum și a celorlalte documente contabile la organul fiscal, a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății.
Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de recurs, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.
În cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că neținerea contabilității, în una din cele trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, a determinat ..
Nedepunerea bilanțurilor contabile, a declarațiilor lunare, precum și a celorlalte documente contabile la organul fiscal și neplata datoriilor față de bugetul statului reprezintă aspecte care pot fi circumscrise managementului defectuos, însă nu pot fi asimilate faptei prevăzută de art. 138 alin. d din Legea nr. 85/2006.
În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâtului.
Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementată prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.
De asemenea, în cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor invocate și insolvența societății.
Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, împotriva sentinței civile nr.8490 din 18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
L. C. M. I. B.-P. G. B. F.
GREFIER, F. D.
Red.Jud.L.C
Fond: Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Președinte: P. M.
| ← Acţiune în anulare. Decizia nr. 1720/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1435/2014. Curtea de... → |
|---|
