Acţiune în anulare. Decizia nr. 1930/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1930/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 35815/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1930
Ședința publică de la 19 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: I. C.
JUDECĂTOR: D. V.
GREFIER: G. M.
====
Pe rol fiind pronunțarea recursului formulat de recurenta S. A. INSOLV SPRL administrator judiciar al . împotriva sentinței civile nr.6357 din 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . prin curator special C. P., H. MAITHAN, A. A. HAITHAM.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au fost consemnate prin încheierea de ședință de la 12.11.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19.11.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 6357/24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă acțiunea formulată de lichidatorul judiciar S. A. INSOLV SPRL cu sediu ales la C.. Av. C. I. - sector 2, București, ., . H. M. cu domiciliu procesual ales la CA V. A. - sector 3, București, ., ., . A. HAITHAM cu domiciliu procesual ales la CA V. A. - sector 3, București, ., ., . a transferului patrimonial, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, la data de 11.09.2012 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Comercială cererea lichidatorului judiciar al S. A. INSOLV SPRL, în contradictoriu cu debitorul ., și pârâții H. M. și A. A. HAITHAM prin care acesta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună anularea transferului patrimonial.
În motivarea în fapt, s-a arătat că, în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat între societatea debitoare . în calitate de vânzătoare și A. A. HAITHAM și H. M. s-au înstrăinat active ale societății constând în teren și construcții.
Obiectul contractului l-a constituit un imobil în suprafață de 1829,46 mp situat în București . sector 2 prețul vânzării fiind de 1.860.000 euro inclusiv TVA.
Odată cu terenul se vinde și construcția începută conform autorizației de construcție nr. 162/5F din 27.02.2008 și nr 476/21F din 19.05.2010 ambele emise de primăria sector 2 emise în vederea edificării a unui hotel de 4 stele S+P+7E+8Er.
Transferul patrimonial a fost încheiat cu intenția tuturor părților implicate de a se sustrage bunurile obiect al contractului de la urmărirea de către creditori precum și cu intenția de a leza drepturile creditorilor.
Caracterul ilicit al tranzacției rezultă din intenția reală a participanților la realizarea transferului a fost aceea de a se frauda interesele creditorilor prin sustragerea din masa activelor a unui bun a cărui valoare era foarte mare, vânzarea realizându-se prin diminuarea prețului real al terenului și construcției ce au făcut obiectul contractului.
Astfel, conform dispozițiilor prevăzute de art. 80 alin 1 lit. b din Legea 85/2006 lichidatorul judiciar poate solicita anularea transferurilor patrimoniale în următoarele cazuri:
b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;
Se poate observa că sunt întrunite condițiile legale de vreme ce valoarea reală a imobilului, teren plus construcție la data transferului era de peste 4.000.000 euro, iar tranzacția s-a făcut la valoarea de1.860.000 euro, sumă care ulterior a dispărut din conturile societății fără a se achita taxele și impozitele aferente acestei încasări, o parte din această sumă intrând în conturile a diverse persoane fizice, iar alte sume au fost încasate în numerar fără ca ulterior acestea să mai intre în conturile societății.
În drept au fost invocate prevederile art. 79-80 cuprinse în Legea 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, la data de 25.10.2010, între pârâți în calitate de cumpărători și Compania Hotelieră Georvit S.R.L. (în prezent D.), în calitate de vânzător s-a încheiat Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1098/25.10.2010, de BNP C. E. D..
În baza acestui contract a fost achiziționat imobilul teren în suprafață de 1.829 mp, situat în București, bld. F., nr. 118, sector 2 București, precum și construcția începută pe acesta în baza autorizațiilor de construire nr. 162/5"F" din 27.02.2008 și nr. 472/21"F" din 19.05.2010, în schimbul sumei de 1.860.000 euro.
Prețul imobilului a fost achitat în rate, de către pârâtul A. A. HAITHAM prin virament bancar, parte în contul deschis pe numele cedentei Ghiară Cherana (357.000 euro), titulară a unui antecontract de vânzare-cumpărare asupra terenului sus-menționat notat în Cartea Funciară a imobilului și restul în contul vânzătorului S.C. Compania Hotelieră Georvit S.R.L. (1.503.000 euro).
Pârâtul A. A. HAITHAM a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că: având în vedere achitarea tuturor ratelor din preț conform scadențarului prevăzut în contract, cumpărătoarea, prin administratorul statutar a confirmat prin Declarația autentificată sub nr. 35/13.01.2011 de BNP C. E.-D., primirea întregului rest de preț datorat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1098/25.10.2010de BNP C. E. D..
S-a arătat că foarte important de precizat a fost împrejurarea că toate plățile efectuate către debitoare respectiv către cedentă, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1098/25.10.2010 au fost realizate, în mod transparent, prin virament bancar, aspect confirmat chiar de către debitoare, prin declarația mai sus-amintită. Mai mult, la momentul autentificării contractului a cărui anulare s-a cerut, notarul instrumentator al tranzacției a verificat legalitatea si conformitatea prețului raportat la grilele notariale cu valorile orientative ale proprietăților imobiliare din București pe anul 2010.
Întrucât prețul a fost menționat expres și achitat printr-un mijloc capabil să probeze realitatea vărsării sale mai presus de orice îndoială, nu s-a putut vorbi de o intenție a cumpărătorului de a frauda posibilii creditori ai D.. Alte două argumente au susținut împrejurarea că tranzacția nu a fost realizată în scopul fraudării creditorilor ori îndestulării cu preferință din activul debitoarei: dobânditorii nu au avut vreo legătură anterioară cu societatea, cu acționarii ori cu managementul acesteia, la momentul încheierii contractului nu exista perspectiva intrării societății în procedura insolvenței. Deschiderea procedurii insolvenței D. a survenit la aproximativ un an și șase luni distanță de momentul încheierii contractului.
Ulterior achiziționării imobilului a fost încheiat cu S.C. Ayka Build & Design S.R.L. Contractul de antrepriză de lucrări nr. 18/01.03.2011. în baza acestui contract, imobilul a fost finalizat în urma unei investiții suplimentare de aproximativ 5 milioane de euro.
Prin Sentința civilă nr. 3826/27.03.2012, Tribunalul București a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditorul Arcom S.A, și a dispus . procedura generală a insolvenței. În cauză a fost numit administrator judiciar Argeș Insolv IPURL.
Prin Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, întocmit în conformitate cu art. 59 alin. 1 din legea 85/2006, administratorul judiciar a concluzionat că starea de insolvență se datorează unor factori obiectivi generați de factori externi privind conjunctura economică și socială, factori neimputabili persoanelor care au asigurat conducerea societății debitoare.
Prin același raport asupra cauzelor, administratorul judiciar a concluzionat că:
- nu au fost identificate persoane care au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți
- nu au fost identificate elemente care să conducă la concluzia că administratorul societății a deturnat sau a ascuns o parte din activul societății ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia nu au fost identificate persoane care au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.
Cu toate acestea, la data de 11.09.2012, administratorul judiciar a formulat în contradictoriu cu pârâții H. M., A. A. Haitham și debitoarea D. o acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1098/25.10.2010. Deși în susținerea cererii a invocat cu titlu general prevederile art. 79-80 din legea 85/2006, toate argumentele reclamantei converg spre incidența prevederilor art. 80 alin. 1 lit. b) și c).
Astfel acesta a susținut pe de-o parte că părțile au urmărit fraudarea creditorilor D. prin sustragerea bunului, obiect al contractului, de la urmărirea acestora, iar pe de altă parte că prețul încasat de debitoare s-a situat mult sub valoarea de piață a imobilului. Totodată administratorul judiciar a afirmat fără a depune vreo dovadă în acest sens că au fost încasate cu titlu de avans sume de bani care nu au mai intrat în patrimoniul societății respectiv că fostul administrator a încercat ascunderea tranzacției prin refuzul de predare a documentelor contabile.
Paradoxal este că autorul cererii în anularea actului pretins fraudulos nu a solicitat și repunerea părților în situația anterioară ce presupune restituirea de către debitoare cu titlu de creanță curentă a prețului în cuantum de 1.860.000 euro, a contravalorii investițiilor efectuate în bun de aproximativ 5.000 000 euro precum și a lipsei de folosință a sumelor de bani în perioada 2010- 2014. Or, o astfel de solicitare se impunea raportat la calitatea subsemnatului de terț de bună - credință.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și expertiză contabilă.
Prin raportul de expertiză tehnică contabilă, expertul desemnat de instanță a concluzionat că valoarea de circulație a imobilului la momentul încheierii contractului (teren și construcție în curs de edificare) a fost de 1.960.000 euro în timp ce prețul la care sa tranzacționat imobilul a fost 1.800.000 euro.
S-a precizat că valoarea la care a ajuns expertul judiciar reprezintă doar un preț obtenabil pe piață, neexistând vreo garanție că acest preț ar fi putut fi acceptat în concret în condițiile unei negocieri. Mai mult, din concluziile expertului rezultă că valoarea estimată de către acesta nu a avut în vedere existența sarcinilor respectiv a drepturilor litigioase care grevau imobilul (antecontract de vânzare-cumpărare, privilegiul constructorului), sarcini care diminuează atractivitatea acestuia pentru orice cumpărător.
În fine, în susținerea cererii nu a fost depusă nici o probă cu privire la reaua-credință a cumpărătorilor respectiv orice indiciu care să ateste că aceștia au lucrat în scopul diminuării activului.
Referitor la netemeinicia acțiunii formulate de administratorul judiciar Argeș Insolv IPURL și la neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. b), s-au arătat următoarele:
Prețul plătit nu este disproporționat în raport de valoarea de piață a bunului.
Prin acțiunea introductivă Argeș Insolv SPRL a susținut că valoarea transferului patrimonial este mult sub valoarea reală a bunurilor transferate. În susținerea acestei teze, acesta afirmă, fără a produce vreo probă în acest sens, că valoarea imobilului la momentul vânzării ar fi depășit suma de 4 milioane de euro.
Potrivit Art. 80 alin. (l) din Legea 85/2006: administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte: (...)
b)operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; În analiza textului mai sus-menționat s-a reținut că pentru a fi anulate în temeiul normei legale pe care o analizăm, operațiunile trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
1)contractul să fie comutativ și nu aleatoriu;
2)dezechilibrul vădit să fie în detrimentul debitorului;
3)acest dezechilibru să se exprime în vădita disproporție între prestația debitorului și contraprestația celeilalte părți.
S-a apreciat că, în speță, condiția impusă de lege pentru dovedirea caracterului fraudulos al actului ar fi aceea a unei vădite diferențe de valoare între prestația debitoarei-vânzătoare și cea a cumpărătorului.
S-a remarcat că textul legal nu stabilește un criteriu de apreciere asupra disproporției celor două prestații.
Totuși, în doctrină s-a susținut că situația reglementată de art. 80 alin. 1 lit. b) este similară cu viciul leziunii, sub aspectul prejudiciului, instanța fiind îndreptățită a utiliza acest criteriu.
Practic, se poate asimila cazul lezionar cu situația debitorului confruntat cu o lipsă acută de lichidități care acceptă înstrăinarea unui bun din patrimoniu pentru un preț disproporționat (punct de vedere înainte de a se fi reglementat leziunea conform noului cod civil).
Or, textul de la art. 1222 alin. 2 C. civ. stabilește faptul că acțiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depășește jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestația promisă sau executată de partea lezată (...).
Prețul vânzării a fost achitat în mod efectiv prin transfer bancar, în condiții de maximă transparență. Debitoarea a confirmat primirea integrală a prețului.
Prin acțiunea introductivă, administratorul judiciar a susținut faptul că încasarea prețului s-a făcut în conturile a diverse persoane fizice precum și intenția fostului administrator de a ascunde existența tranzacției. În fine, s-a susținut faptul că debitoarea a încasat cu titlu de avans anumite sume de bani care nu ar mai fi intrat în conturile acesteia.
Ca o primă constatare s-a arătat că se impune menționarea faptului că administratorul judiciar nu a contestat achitarea efectivă a întregului preț.
În ceea ce privește modalitatea achitării, din cuprinsul contractului rezultă că niciuna dintre plățile efectuate nu au fost realizate cash, ci numai prin virament bancar.
În concret din adiționarea sumelor de 150.000 euro, 10.000 euro, 207.000 euro, 193.000 euro,400.0 euro, 340.000 euro și 560.000 euro rezultă prețul vânzării respectiv 1.860.000 euro.
În ceea ce privește destinația sumei achitate aceasta a vizat în parte stingerea creanței persoanei fizice Ghiară Cherana rezultând din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu debitoarea autentificat sub nr. 392/12.06.2009 la BNP Eurolex, înscrisă în CF.
Practic, prin plata promitentei-cumpărătoare s-a curățat bunul de sarcini, s-a plătit o datorie a debitoarei la cererea ei, decurgând din antecontract, sumele achitate de aceasta având natura de avans la achiziționarea terenului.
De altfel, cesiunea către pârâți a antecontractului de vânzare-cumpărare a fost aprobată expres de către debitoare prin Hotărârea Adunării Generale a S.C. Compania Hotelieră Georvit S.R.L. în prezent D.) autentificată sub nr. 1095/22.10.2010 la BNP C. E. D..
Diferența, constând în principalul sumei convenite cu titlul de preț, respectiv suma de 1.503.000 euro a fost achitată direct în contul societății D. deschis la Piraeus Bank România.
Toate cele de mai sus, confirmă împrejurarea că nu a fost efectuată nici o plată în afara celor convenite expres prin contractul de vânzare-cumpărare.
În susținerea cererii introductive, Argeș Insolv SPRL a susținut faptul că intenția reală e aceea de a frauda interesele creditorilor prin sustragerea din masa activelor a unui bun a cărui valoare era foarte mare.
Tot în fundamentarea acestei teze s-a susținut că fostul administrator statutar a refuzat predarea actelor contabile, tocmai pentru a ascunde încheierea acestei tranzacții.
Potrivit textului de la art. 80 lit. c), dedus ca temei al prezentei acțiuni din susținerile administratorul judiciar, acesta poate introduce acțiuni pentru anularea constituirilor sau a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți, efectuate prin:
c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor pârtilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile;
Pentru a fi anulabil în condițiile art. 80 alin. 1 lit. c) din lege, actul încheiat trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- operațiunea să fi avut loc în perioada suspectă, respectiv în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii,
- la încheierea actului, toate părțile să fie animate de intenția de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza drepturile în orice mod,
- drepturile creditorilor să fi susceptibile a fi lezate prin transferul/operațiunea cu caracter preferențial,
În speță, singura condiție îndeplinită este aceea a încheierii contractului în perioada suspectă, neexistând vreo probă în sensul complicității terțului la fraudă ori vreo dovadă a lezării creditorilor în orice mod, împrejurare ce a împiedicat instanța să considere incidente prevederile art. 80 lit. c).
Astfel, s-a arătat că administratorul judiciar nu a prezentat nici o probă în sensul existenței unui acord al părților în sensul fraudării intereselor creditorilor. De altfel, la acel moment subsemnatul nu avea nici un motiv să bănuiască situația patrimonială a debitoarei.
În concret, așa cum s-a evocat, starea de insolvență nu era la acel moment nici vădită și nici iminentă, dovada cea mai bună în acest sens fiind împrejurarea că procedura, în privința acesteia, s-a deschis la mai mult de un an si jumătate de la data încheierii contractului părților, aspect asupra căruia D. și-a dat consimțământul expres.
Dintr-o altă perspectivă nu s-a demonstrat existenta vreunei legături prealabile vânzării între pârâți si acționariatul societății ori administratorul acesteia care să ateste o conivență frauduloasă.
În acest sens sunt evocate prevederile Hotărârii Adunării Generale a acționarilor din data de 22.10.2010 care a stabilit în sarcina administratorului T. F. "să vândă cui va crede de cuviință, la prețul cel mai avantajos societății, imobilul-teren în suprafață de 1.829,46 mp. (...)"
În plus, s-a mai arătat că se impune a menționa faptul că prin Raportul asupra cauzelor întocmit în cadrul dosarului de insolvență al D., administratorul special nu a identificat în prezența administratorului statutar niciuna dintre faptele prevăzute la art. 138 din legea 85/2006.
Ulterior, pârâții au pretins de la vânzător o declarație notarială care să ateste stingerea tuturor obligațiilor, iar după efectuarea tuturor formalităților de intabulare, au demarat o investiție extrem de importantă pentru finalizarea și amenajarea construcției ce depășește suma de 5.000.000 euro.
Toate acestea confirmă nu numai buna credință a acestora ci și intenția de a dezvolta în mod onest o afacere, iar nu pe aceea de a specula situația debitoarei.
Astfel, se impune constatarea faptului că pretinsul dezechilibru al prestațiilor părților, cu consecința reținerii complicității la fraudă a pârâților, nu a fost susținut de vreo probă administrată în cauză.
Or, așa cum în mod corect s-a arătat în doctrină, conivența frauduloasă trebuie dovedită, aceasta trebuind să se manifeste în cazul de față prin înțelegerea comună a părților din actul suspect de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor sau prin lezarea drepturilor acestora în orice mod.
Referitor la incidenta art.80 al.1 lit. a,b si c din Legea nr.85/2006, tribunalul a arătat:
Prin sentința nr. 7869/03.07.2012 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvența a debitorului, în baza art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința comercială cu nr._ din 09.10.2012 s-a dispus . procedura simplificata a debitoarei
În drept, potrivit art.80 al.1 lit. b din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:
a) acte de transfer cu titlu gratuit efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;
b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Intră în această categorie actele juridice oneroase si comutative, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, în care debitorul execută o prestație de o valoare disproporționat mai mare față de valoarea primită.
S-a arătat că trebuie observat ca textul de lege se referă la existența unei disproporții vădite de valoare, nefiind avută în vedere o valoare neserioasă ( în acest caz este vorba fie de un act gratuit, fie de o lipsă de cauză) sau o diferență mică de valoare.
La dosar nu a fost depusă nici o probă din care să rezulte ca tranzacția ar fi fost cu titlu gratuit sau că prețul ar fi fost disproporționat.
În cauză a fost dispusă o expertiză tehnică judiciară având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului (teren și construcție) la data înstrăinării acestuia.
Raportul de expertiză a concluzionat că valoarea de circulația a imobilului ( teren și construcție) a fost stabilit la 1.960.991 euro.
Prin încheierea din data de 08.04.2014 a fost admisă în parte cererea de obiecțiuni formulată de lichidatorul judiciar în sensul, de a se preciza dacă la stabilirea valorii construcției s-a avut în vedere toate documentele depuse la dosar de către creditorul . se precizeze dacă s-a avut în vedere stadiul execuției a construcției, respectiv subsol, parter și 2 nivele.
La termenul din data de 17.06.2014 expertul a depus răspunsul la obiecțiunile formulate de către lichidatorul judiciar cu precizările că s-au luat în calcul toate documentele depuse și la stabilirea valorii imobilului s-a avut în vedere stadiul execuției construcției.
Astfel, judecătorul sindic a considerat că între prețul de vânzare a construcției și prețul evaluării prin intermediul expertizei nu este o diferență vădit disproporționată, cu atât mai mult cu cât la momentul vânzării existau drepturi litigioase care grevau imobilul.
Ca atare, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit. b din Legea nr.85/2006.
Prin reglementările din art.80 al.1 lit. c din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție de frauda a parților contractante, ci a prevăzut doar posibilitatea anularii constituirilor/ transferurilor de drepturi patrimoniale către terți, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca intenția tuturor părților implicate a fost de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori.
D. în situația în care se dovedește frauda părților, atunci se activează prezumția relativă de fraudă în dauna creditorilor, prevăzută de art.85 al.3 din Legea nr.85/2006.
În speță, nu s-a făcut proba ca părțile ar fi avut intenția de a sustrage bunurile de la urmărirea de către creditori.
Ca atare, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art.80 al.1 lit. c din Legea nr.85/2006.
Având în vedere această situație de fapt instanța a respins acțiunea formulată de lichidatorul judiciar S. A. INSOLV SPRL al debitorului . de anulare a transferului patrimonial, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.6357 din 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă a făcut recurs recurenta S. A. INSOLV SPRL administrator judiciar al . pentru următoarele motive:
Recurenta consideră că, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă impunându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond, pe de o parte, în principal, iar în subsidiar, este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în mod greșit instanța de fond nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 80 lit. b și c din Legea 85/2006.
În acest sens arată că un prim motiv de recurs vizează incidența în cauză a dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, în sensul că instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, sentința instanței de fond fiind criticabilă din această perspectivă sub un dublu aspect.
Mai arată că un prim aspect care are incidența în cadrul acestui motiv de recurs, vizează faptul că instanța de fond și-a întemeiat soluția dispusă pe un raport de expertiză nelegal, care nu răspundea obiectivului stabilit de instanța de judecată și nici nu a avut în vedere actele dosarului.
Arată mai departe că expertiza a fost întocmită într-un mod superficial și subiectiv, fără a se raporta la înscrisurile care au fost puse la dispoziția expertului de către administratorul judiciar prin avocat, fără a se avea în vedere stadiul de execuție al imobilului la momentul pentru care instanța de judecată a stabilit că se impune evaluarea (respectiv data vânzării acestuia), folosindu-se metode de calcul care nu pot fi folosite pentru imobilul evaluat, ținându-se cont de caracteristicile acestuia, în scopul diminuării valorii bunurilor imobile evaluate și, implicit a justificării unei aparente legalități a transferului patrimonial a cărui anulare se cere.
A) Precizează că în ceea ce privește expertizarea imobilului teren, în suprafață de 1829,46 mp, se poate observa că deși tranzacția a fost efectuată la data de 25.10.2010, grila de comparație avută în vedere de către expert la stabilirea valorii terenului, s-a făcut avându-se în vedere data de 09.02.2009 cu aproximativ un an și jumătate anterior încheierii tranzacției, caz în care nu se poate considera că expertiza răspunde astfel obiectivului stabilit de instanță, respectiv stabilirea valorii imobilului la data înstrăinării lui, aspecte care au fost învederate instanței de judecată în cadrul obiecțiunilor formulate, fiind respinse de către aceasta fără nici o justificare.
Mai precizează că, așa cum se poate observa din cuprinsul raportului de expertiză, comparabilele avute în vedere de către expert nu corespund obiectivului stabilit de către instanța de judecată, după cum urmează:
- nu conțin sursa de unde au fost preluate, unele dintre ele fiind chiar oferte dezactivate (a se vedea în acest sens, comparabilă numărul din cadrul raportului de expertiză)
- acestea fac referire la terenuri care nu sunt similare cu terenul expertizat din punct de vedere al caracteristicilor terenului – suprafață, deschidere stradală, acces la utilități ( comparabilă 1 făcând referire la un teren care are 9% din suprafața terenului expertizat), pe de o parte, iar pe de altă parte rezultă că aceiași comparabilă a fost actualizată la data de 7-II.2012, deci evaluarea în funcție de o comparabilă din anul 2012 nu poate fi considerat că răspunde obiectivului stabilit de instanță în ceea ce privește momentul în raport de către care trebuia să se facă evaluarea.
- în ceea ce privește comparabila nr. 3 prețul cerut nu este relevant pentru calculele efectuate de expert, oferta este datată la 7- VII-2010 și actualizată, adică modificată, la 19 – III – 2012, deci evaluarea pentru prețul din anul 2012 nu poate fi luat în considerare întrucât, de asemenea, nu corespunde obiectivului stabilit de instanță în ceea ce privește momentul în raport de care trebuia să se facă evaluarea.
- în ceea ce privește comparabilele 3 și 4 nu sunt datate, nu știm de când datează oferta, nu se vede pe captura anexată, pe de o parte, iar pe de altă parte, acestea fac referire la alte date decât cele care trebuiau să fie avute în vedere de către expert ( datele conținute de comparabila 4 în tabel nefiind regăsite și în prima sursă, făcând referire la data de 01.11.2011)
B)Arată că referitor la evaluarea făcută cu privire la bunul imobil construcție (corp A + corp B), în mod evident expertul a întocmit raportul de expertiză fără a avea în vedere înscrisurile puse la dispoziția acestuia pe de o parte, iar pe de altă parte acesta nu a procedat la evaluarea imobilului în raport de stadiul de execuție de la data înstrăinării construcției, în același scop al diminuării valorii acesteia.
În opinia sa, este de observat faptul că din centralizatorul de lucrări pus la dispoziție de către creditorul . faptul că valoarea materialelor de construcție folosite la edificarea imobilului este în cuantum de 1.467.060,03 euro, valoare care în mod evident trebuia să se regăsească în evaluarea imobilului construcție, în timp ce expertul a evaluat construcția la suma de 694.487 EUR, respectiv jumătate din valoarea reală a construcției, situație care în mod evident era de natură să atragă nelegalitatea raportului întocmit.
Afirmă că lucrările de referință pe care expertul le-a avut în vedere la întocmirea expertizei nu există în realitate, astfel sursa S. T.-A. C.- ,,Îndreptar tehnic pentru evaluarea imediată la prețul zilei, a costurilor elementelor și construcțiilor de locuințe’’ în raport de care s-a procedat la evaluarea construcției nu există nici o ediție pentru luna august 2010.
Arată că astfel la fila 10 din raport se menționează că, lucrarea în discuție în raport de care s-a întocmit tabelul de evaluare a construcției, face referire numai la ,,FIȘA 9’’, care se folosește la evaluarea de construcții care au numai parter, respectiv ,,Parter de .+8 construit în vederea amenajării ca spațiu comercial, toate facilitățile și finisajele minimale’’, în timp ce corpurile A și B aveau construite și subsol.
Precizează că sub acest aspect, raportat la metoda folosită de expert pentru evaluarea construcției, rezultă faptul că acesta a folosit o metodă care nu cuprindea criterii de evaluare și a subsolului, pe de o parte, iar pe de altă parte nu se poate susține, ca partenerul și subsolul erau realizate în procent de 20% de vreme ce acesta avea ridicat încă 2 etaje peste planșeu parter.
Consideră că, practic în afară de o Fișă pentru evaluarea parterului, mai trebuia extras subsolul dintr-o altă Fișă și mai trebuiau alocate costuri pentru majoritatea fundațiilor și pentru o parte din placa de beton armat de peste parter.
Mai consideră că astfel evaluarea efectuată de către expert nu cuprinde și subsolul construcției și nici cele 2 nivele care erau construite la data efectuării tranzacției, nerăspunzând nici din această perspectivă obiectivului stabilit de către instanță.
Consideră mai departe că mai mult decât atât, faptul că raportul de expertiză nu corespunde obiectivului stabilit de către instanță și că acesta este implicit nelegal, rezidă și din modalitatea în care expertul a calculat valoarea imobilului construcție și teren aferent, folosind metoda costurilor (fila 15 raport de expertiză) deși la stabilirea acesteia trebuiau să fie avute în vedere și contravaloarea lucrărilor și a materialelor achitate deja, la care se mai adaugă ce nu a fost plătit pentru lucrările executate și materialele livrate, suma cu care creditorul . înscris în tabelul definitiv al creanțelor.
Subliniază că obiectivul stabilit de către instanța de judecată viza stabilirea ,,valorii de circulație a imobilului (teren și construcție) la data înstrăinării acestuia’’ și nu numai valoarea costurilor de construire a acestuia, știut fiind faptul că atunci când se intenționează vânzarea unui imobil, vânzătorul nu are în vedere nu numai recuperarea costurilor cu materialele și edificarea construcției, la acestea putându-se adăuga adaosurile constructorului sau investitorului, precum și obținerea de profit, în cazul în care tranzacția ar avea la bază un scop și o cauză ilicite.
Mai subliniază că în ceea ce privește obiecțiunile admise de instanța de judecată, expertul nu a putut răspunde la acestea în mod concret, nefăcând decât să afirme că a luat în calcul toate datele prezentate, cu toate că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reieșea cu certitudine faptul că acesta nu a avut în vedere la momentul expertizării construcției, sumele de bani facturate și încasate efectiv de constructorul și creditorul ., pentru construcția ridicată, ori în măsura în care numai acest creditor a efectuat lucrări în valoare de aproximativ 1.500.000 euro, pentru care construcția ce face obiectul contractului de vânzare – cumpărare, a cărei anulare o cere, este evident că raportul de expertiză efectuat în cauză este unul intenționat greșit, valoarea construcției fiind de numai 600.000 euro, stabilită de expert, în situația contradictorie în care numai lucrările efectuate valorează 1.500.000 euro.
Arată că în ceea ce privește cel de al doilea aspect, îl reprezintă faptul că hotărârea instanței de fond, nu cuprinde care au fost elementele de fapt și de drept în baza cărora a pronunțat soluția de respingere a acțiunii, aceasta conținând doar o citare în mod formal a textelor de lege incidente în cauză precum și faptul că în cauză s-a administrat proba cu expertiză, nefăcând referire sub nici o formă la considerentele care au stat la baza adoptării soluției atacate.
Mai arată că împrejurarea că instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a cauzei, este dovedită de împrejurarea că hotărârea menționează alte părți decât cele care au calitate în dosar, făcând trimitere la faptul că ar avea calitatea de debitor în cauza . SRL, societatea care nu are calitate în dosar.
Având în vedere aspectele învederate, consideră că este evident faptul că instanța de judecată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, atât timp cât la analiza incidenței dispozițiilor legale invocate a avut în vedere valoarea imobilului stabilită de un raport de expertiză care nu răspundea obiectivului stabilit de instanța de judecată, fiind în mod evident nelegal, cat și din perspectiva manierei lacunare în care instanța de judecată a înțeles să motiveze hotărârea, făcând trimitere în mod formal doar la textele de lege invocate în conținutul acțiunii introductive și la părți care nu au legătură cu cauza.
2) Susține că motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în mod greșit instanța de fond nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 80 lit. b) și c) din Legea nr. 85/2006, și solicită astfel admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Mai susține că în raport de probele administrate în fața instanței de fond rezultă cu certitudine îndeplinirea, condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, transferul patrimonial având la baza contractului de vânzare-cumpărare este încheiat cu intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunurile obiect al contractului d la urmărirea de către creditori precum și cu intenția de a leza drepturile creditorilor.
În opinia sa, transferul patrimonial mai sus menționat a avut, la momentul încheierii sale, o cauză ilicită, ceea ce generează în mod evident nulitatea sa, și caracterul ilicit al tranzacției astfel încheiate rezultă din faptul că intenția reală a participanților la realizarea transferului a fost aceea de a frauda interesele creditorilor prin sustragerea din masa activelor a unui bun a cărui valoare era foarte mare, vânzarea realizându-se prin diminuarea prețului real al terenului și construcției ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Subliniază că practica judiciară a statuat faptul că orice comerciant urmărește realizarea de profit, activitățile comerciale fiind prin esența lor activități speculative în sensul pozitiv, nu peiorativ al termenului, și contrar celor reținute de către instanța de judecată lichidatorul judiciar nu trebuie să dovedească faptul ilicit, ci, așa cum solicită textul art. 80 din Legea nr. 85/2006, acesta trebuie să dovedească cumulativ încheierea actului în perioada suspectă și totodată faptul că actul a fost încheiat în condiții suspecte, care exced activității curente.
Precizează că în cazul său caracterul ilicit al tranzacției astfel încheiate rezultă din faptul că intenția reală a participanților la realizarea transferului a fost aceea de a frauda interesele creditorilor prin sustragerea din masa activelor a unui bun a cărui valoare era foarte mare, vânzarea realizându-se prin diminuarea prețului real al terenului și construcției ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Consideră că în același sens trebuie avut în vedere și faptul că pentru a ascunde caracterul ilicit al tranzacției încheiate, fostul administrator al societății deși a fost notificat de către administratorul judiciar în vederea predării actelor contabile pentru perioada 2010-2012, a refuzat predarea acestora tocmai pentru a ascunde încheierea acestei tranzacții și pentru a nu se putea verifica destinația ulterioară a sumelor încasate cu titlu de preț.
Învederează instanței existența următorilor factori din care, în opinia sa, este dedusă intenția frauduloasă a debitoarei de a sustrage bunul obiect al contractului de la urmărirea de către creditori:
- valoarea transferului patrimonial este mult sub valoarea reală a bunurilor transferate, în condițiile în care această vânzare viza un teren situat în centrul Bucureștiului și o construcție S+P+7E+8Er, iar valoarea materialelor de construcție folosite la edificarea imobilului este în cuantum de 1.467.060,03 euro la care se adaugă și valoarea terenului;
- încasarea prețului tranzacției în conturile a diverse persoane fizice, precum și intenția fostului administrator de a ascunde existența tranzacției prin refuzul de predarea documentelor contabile, ulterioare încheierii tranzacției;
- încasarea cu titlu de avans a unor sume care nu au mai intrat ulterior în patrimoniul societății.
Precizează că prin raportare și numai la aceste elemente este evident faptul că efectuarea tranzacției a cărei anulare se solicita nu a fost efectuată în scopul de a obține profit pentru societate, atâta timp cât aceasta nu acoperă nici jumătate din costurile aferente realizării construcției se poate susține că interesul real al acestei operațiuni poate fi justificat doar prin intenția de a diminua activele debitoarei, acestea transferându-se în patrimoniul pârâților.
În opinia sa, în acest context nu se poate susține că actul efectuat de către debitoare și contestat în prezenta cauză se circumscrie sferei activităților curente, chiar dacă pârâții afirmă că au plătit prețul tranzacției, fiind un act care se dovedește a fi lezionar din perspectiva dezechilibrului vădit între prestația corelativă a terțului dobânditor.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinare formulată în recurs, intimatul pârât A. A. Haitham a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia acestui recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse și care vizează dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., se constată că nu este fondat.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7C.pr.civ., se constată că nu este întemeiat, deoarece hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv redă atât considerentele de fapt, cât și cele de drept avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea sentinței.
Indicarea greșită a denumirii societății debitoare nu demonstrează lipsa motivării hotărârii recurate, ci poate reprezenta eventual o greșeală materială ce poate fi îndreptată pe căile legale.
Cu privire la criticile aduse modului de întocmire și concluziilor raportului de expertiză efectuat la fond, se constată că acest motiv de recurs se referă la dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Raportul de expertiză tehnică efectuat la fond a fost încuviințat de către instanță prin încheierea din data de 19.03.2013 și a avut ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului (teren și construcție) obiect al contractului de vânzare-cumpărare în cauză la data înstrăinării acestuia.
La întocmirea acestui raport de expertiză au fost avute în vedere înscrisurile depuse de către părți la dosar, înscrisuri enumerate de către expert în cadrul lucrării.
De asemenea, s-a avut în vedere stadiul fizic al imobilului compus din teren și construcție la data de 25.10.2010, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. A fost identificat terenul conform documentației cadastrale și prin situare, suprafață și vecinătăți, de asemenea a fost descrisă construcția compusă din două corpuri de clădire nefinalizate, s-a realizat separat evaluarea terenului și a construcției. La evaluarea terenului s-a aplicat metoda comparației vânzărilor, utilizându-se patru comparabile, iar la evaluarea construcției s-a folosit metoda costurilor.
Administratorul judiciar al debitoarei a făcut obiecțiuni la fond la raportul de expertiză, obiecțiuni care, în mare parte, cuprind criticile din prezentul recurs la acest raport, iar instanța, prin încheierea din data de 08.04.2014, a admis în parte cererea de obiecțiuni, dispunând ca expertul să răspundă la obiecțiunile admise.
Se constată că expertul desemnat în cauză a răspuns obiecțiunilor la raportul de expertiză, arătând că a avut în vedere la întocmirea acestuia toate documentele depuse la dosar de creditorul S.C. Arcom S.A. și că a avut în vedere la evaluare și stadiul fizic de execuție al construcției obiect al contractului de vânzare-cumpărare. A menționat că stadiile fizice reținute și avute în vedere la evaluarea construcției au fost însușite de către constructor și beneficiar potrivit înscrisului „Stadiu fizic la 30.04.2009 semnat de S.C. Arcom S.A. și S.C. Compania Hotelieră Georvit SRL, fosta denumire a debitoarei S.C. D. Internațional SRL.
Nu pot fi reținute ca fiind întemeiate criticile redate de către recurent, atât față de cele arătate cu privire la modul de efectuare a raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, cât și având în vedere că recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu motivarea că această instanță de fond nu s-ar fi pronunțat asupra fondului cauzei, nu în vederea unei eventuale refaceri a raportului de expertiză tehnică evaluatorie. Or, din moment ce recurenta nu a solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond pentru refacerea raportului de expertiză tehnică evaluatorie, criticile acesteia care sunt strict tehnice și la care numai un expert tehnic ar putea să răspundă, iar administrarea acestei probe în recurs este inadmisibilă față de dispozițiile art. 305 C.pr.civ., se constată că aceste critici nu pot justifica o eventuală soluție de admitere a recursului cu trimitere spre rejudecare în condițiile în care nu s-a cerut refacerea de instanța de fond a expertizei tehnice. Totodată, nu este întemeiată susținerea recurentului în sensul că prima instanță nu ar fi analizat fondul cauzei, argumentele atât de fapt cât și de drept cu privire la soluționarea pe fond a litigiului reieșind din considerentele hotărârii atacate.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și pe art. 3041 C.pr.civ., se constată, de asemenea, că nu este fondat.
În mod întemeiat și legal a reținut instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile art. 80 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 85/2006.
Cu privire la art. 80 alin. 1 lit. b din lege, se constată că aprecierea instanței de fond cu privire la neîntrunirea condițiilor acestui text de lege este corectă. Diferența de valoare între valoarea imobilului obiect al contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum este evaluat de raportul de expertiză la momentul vânzării și prețul plătit pentru cumpărarea acestuia este de aproximativ 100. 000 euro, diferență care, având în vedere valoarea mare a imobilului, nu poate fi considerată că ar întruni condițiile ca prestația debitorului, respectiv transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului, să depășească în mod vădit, adică cu mult, prețul primit de debitor. Această diferență de valoare rezultă din negocierea părților cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și este corect apreciată de instanța de fond ca nerelevând un preț disproporționat de mic față de prestația transmisă de debitoarea vânzătoare.
Referitor la art. 80 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, în mod întemeiat a reținut instanța de fond că nu este îndeplinită condiția legală privind existența intenției părților implicate în contractul de vânzare-cumpărare de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile. O asemenea intenție frauduloasă nu poate fi prezumată din simplul fapt al încheierii actului a cărui anulare se cere în perioada suspectă, ci ea trebuie dovedită. În cauză, din înscrisurile depuse și probele administrate nu rezultă o astfel de intenție, de vreme ce nu există nici o legătură între vânzătoarea debitoare și cumpărători, prețul stipulat în contract a fost plătit în mod efectiv societății debitoare prin virament bancar, aspectul referitor la destinația pe care administratorul debitoarei a dat-o sumelor de bani primite cu titlu de preț neavând relevanță din perspectiva aprecierii intenției frauduloase a intimaților pârâți.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va fi respins.
Conform art. 316 coroborat cu art. 298 și cu art. 274 C.pr.civ., va fi obligat recurentul la plata către intimatul A. A. Haitham a sumei de_,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S. A. INSOLV SPRL administrator judiciar al . împotriva sentinței civile nr.6357 din 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații . prin curator special C. P., H. MAITHAN, A. A. HAITHAM.
Obligă pe recurent la plata către intimatul A. A. HAITHAM a sumei de_,31 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.11.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. I. C. V. D.
GREFIER,
G. M.
Red. A.P./ 2 ex .
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
