Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 447/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 25924/3/2012/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 447
Ședința publică de la 13.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
JUDECĂTOR – L. C.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr.6185 din 18.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu intimatul pe citație fiind făcută mențiunea „destinatar mutat”.
Față de mențiunea de pe citație și anume „destinatar mutat” Curtea face aplicarea dispozițiilor art.98 C.pr.civ. și constată procedura legal îndeplinită având în vedere faptul că intimatul nu a adus la cunoștința instanței eventuala schimbare a domiciliului.
Având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6185/18.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 4, în contradictoriu cu pârâtul C. G., cererea având ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, fost administrator al . SRL în temeiul dispozițiilor art.138 lit.d) din legea insolvenței.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a constatat că reclamanta a făcut doar afirmații generice, teoretice referitoare la nerespectarea dispozițiilor privind obligația ținerii contabilității fără a indica în concret, elemente care să ducă la concluzia săvârșirii faptei prevăzute de art.138 lit.d) din lege. S-a apreciat că funcția pârâtului de administrator al debitoarei nu poate conduce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe. Desfășurarea unei activități comerciale și folosirea bunurilor societății sunt prezumate a fi în interesul societății, nu al organelor de conducere, iar reclamantul nu a răsturnat această prezumție și de altfel, acesta nici nu a indicat care sunt bunurile folosite de către pârât în interes personal, când a avut loc săvârșirea faptei și din ce mijloace rezultă aceasta, deși sarcina probei îi aparține.
Instanța a reținut că reclamantul nu a probat săvârșirea de către pârâtă a unor fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006 și nici raportul nemijlocit de cauzalitate între ipoteticele fapte și starea de insolvență a debitoarei, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 4 a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii sale și obligării intimatului C. G. la suportarea pasivului debitoarei . SRL.
În motivare, recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată, aplicând greșit legea; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ..
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că faptele fostului administrator au cauzat insolvența întrucât au fost încălcate prevederile privind utilizarea și ținerea registrelor contabile, întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice. Nedepunerea acestor documente nu reprezintă doar o simplă neglijență sau necunoaștere a legii, ci prin aceasta se vădește o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului patrimoniul societății. Exercitarea atribuțiilor de administrator cu rea credință și în detrimentul societății a condus societatea debitoare în incapacitate de plăți.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de motivul de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care rezultă din art.998-999 C.civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa).
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurentul susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză.
Potrivit art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.
Trebuie subliniat că managementul defectuos nu constituie, în opinia legiuitorului, o faptă ilicită, nefiind inclus printre faptele enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din legea nr.85/2006 care pot determina aducerea unei societăți comerciale în stare de insolvență.
În ceea ce privește incidența art.138 lit.d) Curtea reține că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că împrejurarea nedepunerii de către debitoare a actelor prevăzute de art.28 din lege în termenul prevăzut de art. 35 nu poate fi asimilată neîndeplinirii obligațiile de ținere a contabilității în conformitate cu legea în lipsa unor probe certe. De asemenea, simplul fapt al neținerii contabilității potrivit legii contabilității nu poate duce la angajarea răspunderii în absența dovezilor privind existența legături de cauzalitate între această faptă și ajungerea debitoarei în incapacitate de plată, probă ce nu a fost făcută în cauză.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între fapta imputată și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților (recurentei reclamante) le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 Cod civil, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr.6185/18.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. P. A. M. G. L. C.
GREFIER,
L. E. A.
Red.Jud.I.P.
2 ex/18.02.2014
Tribunalul București – Secția a VII a Civilă
Președinte – Judecător sindic – I. M. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
