Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 491/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 491/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 552/3/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3170/2013)
DECIZIE Nr. 491/2014
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. H.
Judecător D. A.
Judecător G. VINȚANU
Grefier L. V. V.
Pe rol fiind judecarea cererii de recurs formulată de recurenta – reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva Sentinței Civile numărul 6365/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul numărul_, în contradictoriu cu intimata – pârâtă M. N., având ca obiect – angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Cauza a fost solicitată pe lista dosarelor amânate fără discuții, conform art. 126 Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul – pârât M. N., personal, aceasta legitimându-se cu C.I. . numărul_, lipsind recurenta – reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că motivele recursului au fost comunicate către intimat, aceasta nedepunând întâmpinare, după care:
Intimatul solicita un termen pentru a-si pregati apararea.
Curtea constată că intimatul – pârât a fost citat din data de 16.12.2013, astfel, apreciază că aceasta a avut timp suficient pentru a-și angaja apărător și constatând că cererea nu este temeinic motivată o va respinge.
Curtea invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a recurentei – reclamante și dispune lăsare dosarului la ordine, pentru când se va pronunța pe această excepție.
La a doua strigare se prezintă intimatul – pârât prin apărător, care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind recurenta – reclamantă.
Aparatorul intimatului solicita un termen pentru a studia dosarul, avand in vedere ca a fost angajat astazi.
Curtea apreciază că din 16.12.2013, data la care s-a primit citația, intimatul – pârât avea timp suficient pentru a-și angaja un apărător, iar împrejurarea că a angajat un apărător de-abia astăzi, nu îi dă dreptul de a solicita un alt termen pentru asigurarea apărării.
Curtea pune în discuție lipsa calității procesuale active a recurentei.
Intimatul – pârât, prin apărător, solicită admiterea acestei excepții și, de asemenea, să se constate că recurenta – reclamantă nu avea calitatea procesuală pentru a formula prezentul recurs.
Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra recursului:
Prin sentinta civila nr.6365/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul numărul_ a fost respinsa cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 în contradictoriu cu pârâtul M. N., ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut că, pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.
Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege.
Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta .="BodyTextIndent"> Datorita modului in care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita.
Reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parata a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plata; d) au ținut contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea, în conformitate cu legea.
In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamanta trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale.
Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamanta se rezuma, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.
Reclamanta nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala si starea de insolventa a debitoarei.
Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unor persoane in temeiul art. 138.
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Or, in speta, reclamanta a facut doar afirmatii generice referitoare la continuarea activitatii in interes personal, fara a indica, in concret, elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) si d) din lege.
O conditie esentiala pentru angajarea raspunderii pentru fapta prevazuta de art. 138 lit. c) din lege, o reprezinta dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal.
Acuzele aduse paratului constand in management defectuos nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege. Jurisprudenta nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuziva a unei exploartari deficitare; urmarirea incasarilor propriilor creante; neplata creantelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiara; neinregistrarea in contabilitate a datoriilor fata de buget, neformularea unei cereri în justiție.
În ce privește fapta reglementată prin art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, se constată că nu au fost dovedite îndeplinirea niciuneia dintre cele trei ipoteze, respectiv ținerea unei contabilități fictive, determinarea dispariției unor documente sau neținerea unei contabilități în conformitate cu legea. În plus, era necesară dovada legăturii de cauzalitatea între faptele săvârșite de pârât și starea de insolvență a societății debitoare, simplul fapt al neținerii contabilității, în conformitate cu legea, nu e suficient pentru angajarea răspunderii pârâtului. Or, reclamantul se rezumă la a face, prin cererea introductivă, o simplă afirmație referitoare la neținerea contabilității, conform legii, cu indicarea unei lipse de diligență și a unui management defectuos.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 arătând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art.304 pct 9 Cod procedura Civila, instanta de recurs urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute la art.304 Cod Procedura Civila, deoarece privesc hotarari care potrivit legii nu pot fi atacate cu apel (art. 304 ind. 1 Cod Procedura Civila).
In fapt, prin Sentinta Civila nr.4375/06.04.2012, Tribunalul București a dispus . debitoarei al S.C. AGRO-UTIL S.R.L.
Urmare acesteia, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a formulat declarație de creanță pentru suma de 56.747 lei, reprezentând taxe și impozite datorate bugetului de stat consolidat.
In data de 20.06.2012, Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, în calitate de creditor majoritar a depus la dosarul cauzei cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale in temeiul art. 138 lit.c) din Legea nr. 85/2006, solicitând ca pasivul societății debitoare astfel cum a fost stabilit în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, să fie suportat de către administratorul societătii debitoare, respectiv numitul M. N..
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei și prejudiciul cauzat. Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art. 1357 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Astfel, potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sau cenzorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat ", mandatarul fiind răspunzător nu numai pentru dol, dar însă și de culpa în executarea mandatului.
In cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Ori, potrivit art.2010 din Codul Civil mandatul dat pentru activitati de exercitare a unui act profesional este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță mandatarii nefăcând dovada contrarie. Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective și prejudiciul cauzat.
Suntem în prezența unei fapte ilicite, culpabile, a reprezentanților debitoarei, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceasta, în cazul Administrației Finanțelor Publice Sector 1 fiind vorba de neplata sumelor datorate bugetului general consolidat al statului.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
În conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.82/1991 republicată, "răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului".
În cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată potrivit art. 1357 Cod Civil raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv (art. 5 ) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, reprezentanții debitoarei stabilesc un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea.
Natura juridică a răspunderii reprezentanților debitoarei pentru aplicarea art. 138 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006 decurge din natura raporturilor dintre aceștia și societate, fiind vorba de o răspundere civilă contractuală guvernată de regulile mandatului ( art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 republicată).
Deși prevederile art. 138 din Legea nr.85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei și a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în insolvență, modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag raspunderea membrilor organelor de conducere nu înlătură posibilitatea absenței culpei, ci subliniază vinovăția acestor membri, noțiune care desemnează atât intenția cât și culpa propriu-zisă, iar din textul legii reiese că aceste fapte culpabile ale reprezentanților debitoarei trebuie doar să contribuie, alături de altele, la ajungerea societății în insolvență pentru a se angaja răspunderea acestora și nu ca acestea să ducă în mod direct societatea în insolvență.
Legiuitorul nu așează în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006 verbul "a cauza", ci verbul " a contribui" pentru a desemna legătura de cauzalitate între conduita conducătorilor societății și starea de insolvență comercială. Aceasta nu înseamnă că ne aflăm în prezența unei cauzalități parțiale, cauzalitatea juridică nu coincide cu cauzalitatea fizică.
Faptul că legiuitorul a folosit verbul " a contribui " denotă intenția de a da valoare cauzală și a celor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la conducerea ei. D. așa se explică de ce răspund reprezentanții debitoarei care prin omisiunea îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege au favorizat activitățile păgubitoare care au condus societatea în starea de insolvență.
Prevederile art.138 din lege nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în încetare de plăți. Această omisiune nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravant al răspunderii membrilor organelor de conducere.
În aceeași interpretare a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere, modul de formulare în textul legii elimină posibilitatea absenței culpei, subliniind deopotrivă, vinovăția acestor membri, intenția și culpa propriu-zisă.
Așadar, spre deosebire de dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, unde aceasta poate în orice acțiune sau inacțiune prin care se cauzează un prejudiciu unei anumite persoane, în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementate de dispozițiile art. 138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea uneia dintre actele enumerate în mod expres și limitativ de art. 138 alin. 1 lit. a- g din lege.
Aceasta reprezintă o trăsătură esențială a acestui tip special de răspundere delictuală care o particularizează față de răspunderea delictuală din dreptul comun.
Oricare altă faptă cu caracter ilicit decât cele prevăzute de art. 138 din lege, nu pot atrage răspunderea civilă delictuală specială, chiar dacă au fost săvârșite de către organele de conducere.
In cauza de fata este dovedita legătură de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a paratului M. N. constând in dezinteresul aratat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor.
Fapta ilicita consta tocmai in omisiunea, inacțiunea, in neindeplinirea unei activitati, in speța, in nerespectarea dispozițiilor legale sus-mentionate.
F. de cele invederate, constatând că societatea debitoare a ajuns în încetare de plați datorită conduitei culpabile a administratorului societății debitoare, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate, admiterea cererii formulată în temeiul art.138 lit. c) și d) din Legea nr.85/2005 și să se dispună ca numitul M. N. să suporte în întregime datoriile astfel cum au fost evidențiate in tabelul definitiv consolidat.
In drept,își întemeiază recursul pe dispozițiile art.299 si urm. Codul de Procedura Civila, Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicată.
Analizând actele dosarului sub aspectul excepției invocate din oficiu, conform art. 137 alin. 1 C.p.civ., Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea formulată în condițiile art. 138 alin. 1 sau 3 din același act normativ poate formula recurs numai administratorul sau lichidatorul judiciar, atât în situația în care intenția de declarare a recursului este a administratorului judiciar, respectiv a lichidatorului judiciar, cât și atunci când aceștia sunt solicitați în acest sens de adunarea creditorilor, respectiv de creditoarea ce deține mai mult de jumătate din valoarea totală a creanțelor.
Raportat la aceste dispoziții legale, recurenta – creditoare, chiar dacă a fost titulara cererii formulate în condițiile art. 138 din Legea nr.85/2006, nu justifica legitimare procesuala în promovarea recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii sale.
Pentru aceste considerente, in baza art. 137 alin. 1 Cod procedura civila va admite exceptia invocata din oficiu si va respinge recursul pentru lipsa calității procesuale active.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva Sentinței Civile nr.6365/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă M. N., ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 februarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. D. A. G. VINȚANU
GREFIER
L. V. V.
Red. Jud. M.H.
Tehnored. I.N.
2 ex.
10.03.2014
…………………………
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecător - sindic: Z. M.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Acţiune în anulare. Decizia nr. 1930/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
