Acţiune în constatare. Decizia nr. 539/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

„Analizând execpția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (fostă A.) tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 36 din NCPC, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Așadar calitatea procesuală pasivă, presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății. În speță, prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului (în prezent AAAS), în calitatea de succesoare în drepturi și obligații a Fondului Proprietății de Stat și pârâta . se constate că în anul 1999, prin contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 1085/01.03.1999 a intervenit vânzarea-cumpărarea spațiului comercial situat în București, sectorul 3, .. 20 cu prețul total de_ lei vechi și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru spațiul comercial mai sus menționat. Din contractul de leasing imobiliar înregistrat la F. SA sub nr. 1085/01.03.1999 (f. 54-58 dosar_ ) rezultă că părțile acestui contract sunt F. SA București, în calitate de locator și societatea I. . SRL, în calitatea de utilizator. Acest contracta fost încheiat în conformitate art. 27 alin 1 din OUG nr. 80/1997 privind privatizarea societăților comerciale care prevedea „Societățile comerciale prevăzute în prezenta secțiune, care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă cu locatarii sau asociații, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează. În acest caz, din prețul de vânzare se scade valoarea investițiilor pe bază de raport de evaluare acceptat de părți. Cum societatea F. SA, deținea în patrimoniu activul menționat în contractul de leasing, aceasta a încheiat contractul în calitate de locator obligându-se ca la expirarea contractului să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului care constă în posibilitatea de achiziționare a bunul sau restituirea acestuia (art. 3 lit. c). Este adevărat că la data încheierii contractului de leasing imobiliar, FPS reprezenta statul care deținea calitatea de acționar al . cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 8 dosar jud. ), însă această calitate nu-i conferă pârâtei, A. pentru Administrarea Activelor Statului (succesoarea A. și respectiv a FPS) calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, întrucât FPS nu este parte în contractul de leasing imobiliar nr. 1085/01.03.1999 pe care se întemeiază pretențiile reclamantei. Mai mult decât atât, din adresa nr. DC /644/05.04.2004 emisă de Guvernul României –A. Națională de Control (f. 57, 58 dosar jud. ) rezultă că anterior formulării prezentei acțiuni, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. B054/11.05.2000, FPS a vândut pachetul de acțiuni deținut la . Ner Group SRL. Așadar, vânzarea de către FPS a acțiunilor deținute la .-a realizat înainte de data expirării contractului de leasing imobiliar nr. 1085/01.03.1999, când utilizatorul putea să opteze pentru achiziționarea bunului (art. 3 lit. c din contract), așa încât, și din această perspectivă a calității de acționar a statului, pârâta AAAS ( succesoarea FPS ) nu justifică în prezenta cauză calitatea procesuală pasivă, nefiind subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. P. aceste considerente, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.) și va respinge acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Analizând excepția autorității de lucru judecat, tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată urmând a o admite pentru următoarelor considerente: Potrivit prevederilor art. 430 NCPC „(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.(2) A. de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă." De asemenea art. 431 C. proc. civ. alin. 1 C. proc. civ. dispune că „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect." Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv sentința comercială nr. 1274/27.01.2004 pronunțată de Tribunalul București–Secția a-VI-a Comercială și decizia comercială nr. 332/18.06.2004 pronunțată de Curtea de Apel București–Secția a-VI-a Comercială (f 237-249 dosar Jud. sect. 3), tribunalul reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._/2002, reclamanta F. SA a solicitat evacuarea pârâtei I. . S.R.L din spațiul comercial situat în București, .. 2o, sector 3 pentru lipsa titlului, iar pârâta a formulat cerere reconvențională al cărei obiect a fost modificat, din acțiune în realizare dreptului în acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, solicitând instanței să constate că în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 88/1997 și HG nr. 55/1998 și ca urmare a îndeplinirii integrale și conforme a obligațiilor de plată prevăzute în contract, este proprietara activului ( construcție ) situat în București, .. 2o, sector 3 (f 241 dosar jud.). Prin decizia comercială nr. 332/18.06.2004 pronunțată de Curtea de Apel București–Secția a-VI-a Comercială, a fost admis apelul declarat de F. SA împotriva sentinței comerciale nr. 1274/27.01.2004 pronunțată de Tribunalul București–Secția a-VI-a și schimbată în tot sentința atacată, în sensul că, a fost admisă acțiunea formulată de F. SA și dispusă evacuarea pârâtei din spațiul situat în București, .. 2o, sector 3, fiind respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă I. . S.R.L. Prin decizia nr. 2174/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție –Secția Comercială a fost admis apelul declarat de pârâta I. . S.R.L, casată decizia comercială nr. 332/18.06.2004 a Curții de Apel București–Secția a-VI-a Comercială și trimisă cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. În rejudecarea apelului după casare, prin decizia comercială nr. 464/22.09.2006 a Curții de Apel București–Secția a-VI-a Comercială, a fost admis apelul formulat de apelanta F. SA și schimbată în parte sentința nr. 1274/27.01.2004 pronunțată de Tribunalul București, în sensul respingerii cererii reconvenționale ca nefondată. În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că părțile au prevăzut în contractul de leasing imobiliar nr. 1086/01.03.2009, dreptul locatorului de a reactualiza redevența lunară în funcție de rata inflației, drept pe care locatorul l-a pus în practică emițând facturi în acest sens. Intimata nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale, nefiind astfel îndreptățită la cumpărarea bunului. S-a mai reținut că achitarea anticipată a redevențelor la valoarea inițială, neactualizată cu rata inflației, nu echivalează cu executarea integrală a contractului, astfel încât să-i dea dreptul utilizatorului să solicite îndeplinirea formalităților de transfer de proprietate cu privire la bun, refuzul F. SA în acest sens fiind justificat. Totodată instanța de apel a reținut că Adunarea Generală a Acționarilor . data de 26.02.1999, a aprobat înstrăinarea spațiului în litigiu, însă numai după îndeplinirea condițiilor impuse de lege și incluse în contract. De altfel, această hotărâre adoptată la data de 26.02.1999, deci anterior datei încheierii contractului de leasing imobiliar de către părți, cuprinde acordul acționarilor . privire la transformarea (novația) contractului de asociere în participațiune în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare și nu acordul cu privire la transferul dreptului de proprietate cu privire la spațiu în orice condiții. Decizia comercială nr. 464/22.09.2006 a Curții de Apel București–Secția a-VI-a Comercială, a rămas irevocabilă, recursului declarat de pârâta . SRL București fiind constatat nul prin decizia nr. 2489/21 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție –Secția Comercială. Tribunalul constată că între cererea reconvențională formulată în dosarul nr._/2002 și prezentul litigiu, există identitate de păți I. . S.R.L. având în ambele litigii calitatea de reclamant, . de pârât), identitate de cauză, ambele cereri formulate de reclamanta I. . S.R.L având același fundament juridic, întemeindu-se pe același contract de leasing imobiliar nr. 1085/01.03.1999, și identitate de obiect, prin ambele cereri reclamanta urmărind recunoașterea dobândirii dreptului său de proprietatea asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului. Apărările reclamantului în sensul că nu există identitatea de obiect nu poate fi reținută, deoarece scopul final urmărit de reclamantă atât prin cererea reconvențională formulată în dosarul nr._/2002 cât și prin prezenta cerere este același, constatarea dobândirii dreptului de proprietatea supra imobilului ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar, chiar dacă formularea obiectului este diferită în cele două cereri. În acest sens, tribunalul constată că prin decizia comercială nr. 464/22.09.2006 a Curții de Apel București–Secția a-VI-a Comercială, au fost analizate condițiile ce trebuiau îndeplinite transferul dreptului de proprietate de la locator la utilizator, reținându-se cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta I. . S.R.L nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale, respectiv nu a plătit redevențele in cuantumul prevăzut prin contractul de leasing imobiliar nr. 1085/1999, neexistând nici acordul acționarilor pentru vânzare. P. considerentele mai sus arătate și având în vedere prevederile le art. 430 și art. 431 C. proc. Civ, tribunalul va admite excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta . existența autorității de lucru judecat”.

Împotriva acestei sentințe la data de 25.02.2014 a declarat apel reclamanta, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 06.03.2014.

În motivarea apelului său reclamanta a arătat în esență următoarele: cauza este diferită în litigiul de față, nu există un al patrulea element al autorității de lucru judecat constând în scopul urmărit, prima instanță s-a limitat de fapt să analizeze doar obiectul cererii reconvenționale la care a raportat excepția autorității de lucru judecat, a prezentat denaturat considerentele deciziei nr.464/22.09.2006 a Curții de Apel București, ÎCCJ a săvârșit o eroare judiciară gravă anulând recursul său contra deciziei Curții de Apel. Așadar cauza în cererea reconvențională era art. 1073, 1075, 1077 C.civ., adică obligație de a face, iar în acțiunea de față art. 1294-1295 C.civ., art. 1650, 1270, 1273 NCC. F. a acționat ca mandatar al AAAS, deci în mod greșit s-a reținut că AAAS nu a fost parte în contractul de leasing

Intimata . depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului susținând că soluția pronunțată este legală și temeinică instanțele reținând irevocabil că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau conform contractului de leasing și nu poate în consecință solicita îndeplinirea formalităților de transfer de proprietate, există și identitate de cauză.

Intimata AAAS a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului susținând că mandatul dat pentru votul dat în adunarea generală a acționarilor nu îl transformă în mandant al societății respective, nu este parte în contractul de leasing, există autoritate de lucru judecat.

Analizând actele și lucrările dosarului de față instanța de apel reține următoarele:

În ceea ce privește problema calității procesual pasive a intimatei-pârâte AAAS în cadrul acțiunii formulate de către apelanta-reclamantă se observă că apelul cuprinde de fapt un singur motiv. Acest motiv constă în pretinsa greșită apreciere a primei instanțe referitoare la inexistența unui mandat între AAAS și F. privitor la încheierea contractului de leasing în discuție. Toate argumentele apelantei pe problema în discuție sunt subsumate acestui motiv.

Apelanta face o confuzie majoră referitoare la obiectul mandatului special la care se referă și care este dovedit prin înscrisul de la f. 8 dosar fond vol. 1 al Judecătoriei sector 3. Obiectul acelui mandat nu este încheierea contractului de leasing, ci votul în Adunarea Generală a Acționarilor ai . sensul încuviințării încheierii unor astfel de contracte). De remarcat că în acest mandat invocat de către apelanta-reclamantă nici măcar nu apare vreo mențiune cu privire la apelantă sau la imobilul în discuție în speța de față. Mai trebuie adăugat că deținerea calității de acționar și/sau un anume vot al acționarului în A. nu transformă acționarii în mandanți ai societății respective. Nici acordul (impus de lege) al AAAS pentru realizarea unor contracte de leasing de tipul celui în discuție nu transformă AAAS în mandant al vânzătorului. Un astfel de acord este menit să întărească protecția dreptului de proprietate al statului, iar nu să instituie un mandat „legal”. Dacă s-ar adopta argumentele apelantei și s-ar continua deducțiile propuse de aceasta atunci s-ar ajunge de fapt la concluzia că statul ar fi mandantul final pentru că și AAAS „aparține” statului (lucru evident absurd). Absurditatea juridică a unei astfel de teorii derivă din faptul că astfel se neagă practic însăși ideea persoanelor juridice ca subiecți de drept de sine stătători (situație în care s-ar ajunge la întrebarea paradoxală al cui mandatar ar fi însuși statul). Așadar prin argumentul logic de tip reductio ad absurdum rezultă că teoria apelantei pe această problemă nu poate fi primită.

În ceea ce privește problema autorității de lucru judecat între acțiunea de față și cererea reconvențională soluționată prin decizia nr.464/22.09.2006 a Curții de Apel București (rămasă irevocabilă prin anularea/respingerea recursului), se învederează apelantei că argumentul său privitor la pretinsa eroare judiciară săvârșită prin respingerea irevocabilă a cererii reconvenționale pe care o formulase se situează în afara ordinii juridice. Însăși ideea autorității de lucru judecat semnifică imposibilitatea reluării discuțiilor asupra corectitudinii unei hotărâri judecătorești (adică tocmai ceea ce apelanta realizează în f.6-7 a apelului său când critică decizia ÎCCJ privitoare la anularea/respingerea ca tardiv a recursului său). Este însă relevantă atitudinea apelantei pentru că critica adusă deciziei ÎCCJ și invocarea unei erori judiciare demonstrează că însăși apelanta realizează că de fapt pretenția sa a fost soluționată irevocabil (dar într-un mod care o nemulțumește).

Al doilea argument al apelantei pe această problematică (și de fapt cel mai important) este inexistența unei identități de cauză între cele 2 acțiuni. Trebuie menționat că noțiunea de cauză a unei acțiuni înseamnă „situația de fapt calificată juridic de către parte”. Prima concluzie ce derivă din acest cuprins al noțiunii de cauză a unei acțiuni este că textul de lege indicat de către parte nu impune automat o anumită cauză. De aceea faptul că în cele 2 acțiuni supuse analizei (acțiunea de față și cererea reconvențională sus menționată) s-ar fi indicat texte de lege diferite nu are prin el însuși aptitudinea de a lămuri existența/inexistența identității de cauză. Mai mult indicarea unor texte generale (precum art. 1073, 1075, 1077 C.civ.,așa cum s-a indicat în cererea reconvențională) nici nu poate însemna stabilirea cauzei unei acțiuni. Aceste texte reglementează în general regimul juridic al obligațiilor de a face, însă cauza cererii reconvenționale constă în stabilirea existenței unei anumite obligații de a face (anume cea privitoare la încheierea formelor pentru transmiterea proprietății imobilului luat în leasing) pentru că demersul judiciar este întotdeauna particularizat. Or prin acțiunea de față se solicită tot îndeplinirea formelor pentru transmiterea dreptului de proprietate. În ambele cazuri izvorul obligației de a face este același, anume contractul de leasing sus menționat și în ambele acțiuni pretenția se circumscrie unei pretinse respectări a obligațiilor contractuale de către utilizator. Analiza scopului urmărit în ambele acțiuni nu înseamnă analiza unui al patrulea element al autorității de lucru judecat, cum eronat crede apelanta, ci o justificare a identității de cauză pentru că într-adevăr strict formal reclamanta din prezenta acțiune a utilizat cuvinte diferite pentru a solicita același lucru ca cel solicitat prin cererea reconvențională la care ne referim și în temeiul aceluiași pretins drept. În concluzie în mod corect prima instanță a stabilit că se deduce judecății același aspect litigios și a reținut existența autorității de lucru judecat.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă . IMPORT EXPORT SRL cu sediul în București, sector 3, ., nr.10, ., etaj 6, . J_, CUI_, prin administrator I. G., în contradictoriu cu intimații-pârâți A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (FOSTĂ A.) cu sediul în București, .. Ș., nr. 50, sector 1 prin director general G. C. și .>cu sediul în București, ..1A, sector 4, nr. ORC J_, CUI_, prin director general C. S. și prin reprezentant convențional B., G. și Asociații SCAv. cu sediul în București, ., etaj 6, biroul 601, sector 1 prin avocat G. S., împotriva sentinței civile nr.6812/28.11.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ .