Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1308/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1308/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 51016/3/2010/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr.1308
Ședința publică de la 03 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTELILIANA C.
JUDECĂTORMIHAELA I. B.-P.
JUDECĂTORDUMITRU V.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINSTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr._ din 18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. S. GUREL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul prin avocat O. G. care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2014, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul Registratură, la data de 30.05.2014, intimatul a depus la dosar întâmpinare, într-un singur exemplar.
Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recalificare a căii de atac din apel în recurs, formulată de către intimat.
Intimatul, prin avocat, având în vedere că cererea introductivă de deschidere a procedurii falimentului a fost introdusă la data de 22.10.2010, iar prezentul dosar este disjuns din dosarul de fond, apreciază că în speță sunt aplicabile disp. art. 12 din Legea nr.85/2006, în vigoare la momentul deschiderii procedurii.
Curtea, deliberând, califică cererea de apel ca fiind recursîn temeiul disp. art.84 C.pr.civ. 1865 și art.8 din Legea nr.85/2006.
Ca urmare a recalificării căii de atac din apel în recurs, în baza art. 99 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, Curtea dispune trecerea dosarului pe lista de recursuri și lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, urmând ca în compunerea completului de judecată să fie inclus judecătorul din planificarea de permanență, respectiv domnul judecător D. V..
La a doua strigare a cauzei a răspuns intimatul prin avocat O. G. cu împuternicire avocațială nr._/2014 aflată la dosar, lipsă fiind recurenta.
Intimatul, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală. În ceea ce privește primul motiv de recurs privind disp. art.138 alin.1 lit.c din Legea nr._, referitor la continuarea activității societății de către administrator în interes personal, solicită a se avea în vedere că această faptă nu a fost dovedită de către recurentă prin nici un înscris. Totodată, solicită să se observe că în raportul întocmit de către administratorul judiciar, acesta nu a identificat vreo persoană responsabilă de .. În ceea ce privește invocarea de către recurentă a „managementului defectuos”, solicită a se avea în vedere practica unanimă a instanțelor de judecată, în sensul că, acesta nefiind enumerat de art.138 din Legea nr.85/2006 nu poate reprezenta o faptă ilicită de natură a atrage răspunderea patrimonială a organelor de conducere ale societății debitoare. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs privind disp. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, consideră că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că recurenta nu a făcut decât referiri teoretice. Pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinare, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată rolul Tribunalului București –Secția a VII–a Civilă sub nr._ creditoarea DIRECTIA G. A FINANTELOR PUBLICE A MUNCIPIULUI BUCURESTI a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a paratului S. S. GUREL, în baza art.138 lit. c și d din Legea 85/2006 și obligarea acestuia la acoperirea pasivului debitoarei ..
Prin Sentința civilă nr._/2013/18.12.2013 Tribunalul București –Secția a VII–a Civilă a respins excepția lipsei calității procesual active invocată de către pârât, ca neîntemeiată și a respins cererea ca neîntemeiată, reținând, în esență, următoarele:
Obligația legală de a sista continuarea activității debitoarei și de a formula o cerere de deschiderea procedurii prevăzute de art.27 al.1 din lege, când insolvența este vădită, își găsește rațiunea că prin netergiversarea acestei stări, debitorul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea acestei obligații rezidă în săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c, dar fapta poate întruni și elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă, prev.și pedepsită de art.143 al.1 din lege.
Creditoarea nu a arătat ce pierderi a înregistrat debitoarea și dacă această consistență ruinătoare a pârâtului a avut raport de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, rezumându-se numai la prezentarea aspectelor teoretice ale faptei delictuale menționate.
Nedepunerea actelor contabile prevazute de art.28 din lege nu duce neaparat la dovedirea faptei delictuale prev.de art.138 lit.d pentru ca din modul in care este formulat textul de lege se are in vedere fapta intentionala, care trebuie dovedita si nu prezumata, pentru ca nedepunerea situatiilor financiare poate constitui si contraventie asa cum prevad art.41 al.2 lit.e,f din legea nr.82/1991.
In cauza nu s-a aratat ce activitati a desfasurat debitorul si daca omisiunea de a inregistra aceste activitati are legătura de cauzalitate cu debitorul ajuns in stare de insolventa, ci s-au facut numai referiri teoretice la fapta din reglementarile art.138 lit.d din lege.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs creditoarea Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice, in reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, in sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei
Prin continuarea unei activități ineficiente reprezentantul debitoarei a încălcat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006, care instituie obligativitatea de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Formularea acestei cereri nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație, iar dispozițiile art. 138 lit. c din lege reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii, cu mențiunea că interesul acestuia este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros.
Răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art. 138 din legea insolvenței este contractuală. Astfel, administratorul este considerat culpabil, fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.
Neindeplinirea obligațiilor legale menționate mai sus, creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor si creditelor societății debitoare de către pârât în alte scopuri, dovedește culpa acestuia în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
Din actele cauzei rezulta ca mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum si a dobânzilor si penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns in incetare de plați.
Sunt întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv exista prejudiciu, fapta ilicita, legătura de cauzalitate intre cele doua si prezumția de culpa a administratorilor.
O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii sau asociații săi manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu țin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează si reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale administratorului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin ..
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru si timbru judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 229 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 30 din OUG nr. 80/2013.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Asupra recursului:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, că reprezentantul debitoarei a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății.
Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de recurs, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.
În cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că neținerea contabilității, în una din cele trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, a determinat ..
Nedepunerea situațiilor financiare și neplata datoriilor față de bugetul statului reprezintă aspecte care pot fi circumscrise managementului defectuos, însă nu pot fi asimilate faptei prevăzută de art. 138 alin. d din Legea nr. 85/2006.
În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâtului.
Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementată prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.
De asemenea, în cauză nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor invocate și insolvența societății.
Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în reprezentarea ADMINSTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr._ din 18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. S. GUREL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
L. C. M. I. B. P. D. V.
GREFIER, F. D.
Red.Jud./L.C.
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: M. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 82/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
