Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1244/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1244/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 2411/122/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 390/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1244/2014
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-SPERANȚA C.
JUDECĂTOR G. G.
JUDECĂTOR I. P.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenta debitoare . și recurentul pârât D. C. împotriva Sentinței civile nr. 556/07.10.2013 pronunțată de Tribunalul G., Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și MANAGEMENT CONSULT IPURL, lichidator judiciar al debitoarei ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât D. C. identificat cu CI . Nr._, eliberat de SPCLEP Comana la 19.06.2007, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recurenta debitoare . nu face dovada achitării taxelor judiciare de timbru astfel cum au fost stabilite în sarcina acesteia prin rezoluția instanței, precum și lipsa de procedură cu aceasta, dovada de citare întorcându-se cu mențiunea destinatar mutat.
Curtea față de lipsa de procedură cu recurenta debitoare face aplicarea dispozițiilor art. 98 Cod de procedură civilă și constată procedura de citare legal îndeplinită. Invocă din oficiu excepția de netimbrare a cererii de recurs formulată de recurenta debitoare . și acordă cuvântul recurentului pârât pe aceasta precum și pe fondul recursului formulat de acesta.
Recurentul pârât lasă la aprecierea instanței soluționarea cererilor de recurs.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului formulat de către debitoare . și pe fondul recursului formulat de către recurentul pârât D. C..
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr. 556 din 7.10.2013 Tribunalul G. a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Management Consult IPURL și în baza art.131 din Legea 85/2006, a închis procedura insolvenței debitoarei ., dispunându-se radierea din registrul comerțului și descărcarea lichidatorul judiciar, în temeiul art. 136 din lege.
A admis cererea privind angajarea răspunderii personale a fostului administrator, pârâtul D. C. și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 5.685.496 lei către creditorii Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. (4.717.422 lei) și A.F.M. București (968.074 lei).
A dispus notificarea sentinței și plata onorariului către lichidatorul judiciar.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că, raportat la probatoriul cauzei, pârâtul se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa de către lichidatorul judiciar, întrucât a acceptat să fie desfășurate activități comerciale în numele său, faptul că a fost numit administrator doar în mod formal nefiind de natură să îl exonereze de răspundere civilă față de creditorii societății.
Pârâtul este în culpă pentru că a acceptat-o astfel de situație și pentru că a acceptat desfășurarea unei activități comerciale fără o contabilitate conformă cu legea, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentinței au declarat recurs debitoarea . și pârâtul D. C., recursurile fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, sub nr._, din 14.02.2014.
Recursul declarat de către debitoarea . este netimbrat și nemotivat.
Recursul declarat de către pârâtul D. C. critică sentința atacată pentru nelegalitate, fapta administratorului de a nu preda actele contabile nefiind aptă prin ea însăși să provoace starea de insolvență a debitoarei, neputându-se stabili o relație de cauzalitate între această faptă și starea de insolvență a debitoarei,
Mai mult, fapta imputată de către lichidatorul judiciar, de nerespectare a obligației prevăzută de art. 28 din Legea nr.85/2006, de a preda actele societății, nu se regăsește printre cauzele prevăzute expres de art. 138 lit. a-g din lege, momentul predării actelor situându-se ulterior declanșării procedurii insolvenței, ca și efect al luării acestei măsuri, încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 28 din lege neputând fi asimilată faptei prevăzute de art. 138 lit. d din lege.
A mai arătat recurentul că prin raportul asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei, lichidatorul judiciar nu a identificat persoana căreia i-ar fi imputabilă starea de insolvență a societății, lichidatorul judiciar făcând doar afirmația generică în sensul nepredării actelor contabile ale societăți.
Lichidatorul judiciar a arătat doar că evidența contabilă a debitoarei falite nu a putut fi identificată, astfel că în lipsa dovedirii intenției administratorului și a legăturii de cauzalitate între faptă și starea de insolvență, nu se poate prezuma că administratorul se face vinovat de fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. e din lege, în mod greșit instanța de fond reținând incidența art. 138 lit. d și e din Legea nr.85/2006.
Recurentul a depus înscrisuri în susținerea recursului.
Intimatele nu au formulat întâmpinare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată fondat recursul declarat de către pârâtul D. C., pentru considerentele ce succed:
Hotărârea atacată nu este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, trimiterea generică la „probatoriul cauzei” și la cererea formulată de lichidatorul judiciar, neconstituind motivare a hotărârii în sensul dispozițiilor legale precitate.
Curtea reține că lichidatorul judiciar a întocmit eronat rapoartele de activitate, fără a ține seama de înscrisurile dosarului, după cum și, cererea de atragere a răspunderii este neîntemeiată, fiind bazată doar pe afirmații generice, susținute de probatorii și neconforme cu realitatea, fiind chiar contrazise de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, completate cu înscrisurile depuse în recurs de către recurentul pârât, în conformitate cu dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă.
Curtea constată astfel că, deși potrivit relațiilor comunicate de către O.N.R.C.- O.R.C.T.B. (f. 41-47, 94-98, dosar Tr. G.), de către O.R.C. Tr. G. (f.87-88, dosar Tr. G.), precum și potrivit înscrisurilor depuse în probatoriu de către creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G. (f.6-40, dosar Tr. G.), rezultă că societatea debitoare S. A. SRL și-a schimbat sediul din jud. G. în București, Sector 3, .. 43, fiind înregistrată în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București la data de 17.03.2010 și are ca administrator cu puteri depline pe asociatul KADEM TAHER AHMED, numit la data de 13.04.2010, lichidatorul judiciar a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale pentru fostul administrator statutar al societății debitoare, dl. D. C., deși acesta cesionase părțile sociale, retrăgându-se din calitatea de asociat al debitoarei și fusese revocat din funcția de administrator statutar al societății debitoare, începând cu aceeași dată, de 13.04.2010.
Potrivit P.V. de Predare-Primire Documente încheiat la 13.04.2010 (f.26-27), urmare a cesiunii părților sociale prin contractul de cesiune nr. 3/13.04.2010 (f. 28-29), D. C. și D. F. s-au retras din ., noii asociați devenind cetățenii irakieni Tahlo Darwish Agid și Kadem Taher Ahmed, acesta din urmă fiind desemnat și în funcția de administrator al societății S. A. SRL, cu puteri nelimitate, D. C. retrăgându-se și din funcția de administrator al societății.
De asemenea, asociații retrași au predat prin P.V. încheiat la 13.04.2010, noilor asociați, toate actele societare, în original, toate contractele încheiate cu terțe persoane, arhivele contabile ale societății de la data înființării, registrul de casă, registrul de vânzări, registrul unic de control ș.a., notele contabile și balanțele de verificare lunară, declarațiile lunare de impozit și deconturile lunare pentru TVA, bilanțurile semestriale și anuale, precum și toate ștampilele societății S. A. SRL.
Potrivit P.V. din Predare Primire încheiat la 13.04.2010, noii asociați, au preluat „toate drepturile și obligațiile societății, sau ale foștilor asociați și administratori în legătură cu societatea, de orice natură, de la data înființării societății și pentru viitor”.
Totodată, noii asociați și-au asumat răspunderea și obligația pentru plata pasivului și încasarea activului, „astfel cum este evidențiat în contabilitatea societății predată azi, la data semnării contractului de cesiune”.
Prin Rezoluția nr._ din 21.04.2010 a persoanei desemnate conform OUG nr. 116/2009, pronunțată în Dosarul nr._/2010 al O.N.R.C. – O.R.C. T.B. (f.32) au fost înregistrate în Registrul Comerțului mențiunile referitoare la asociați fizici, persoane împuternicite, depunerea actului constitutiv actualizat al ., dispunându-se publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a actului modificator –hot. A. nr. 2 din 13.04.2014 și a notificării privind depunerea la O.R.C actului constitutiv actualizat.
Însăși creditoare D.G.F.P. A JUDEȚULUI G. a indicat prin cererea de deschidere a procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006, pentru debitoarea S. A. SRL, faptul că debitoarea este reprezentată legal prin administrator KADEM TAHER AHMED, iar din înscrisurile depuse de către creditoare, anexa la cererea de deschidere a procedurii, respectiv: raport de inspecție fiscală nr. 21 din 14.02.2012, decizia de impunere nr. 21 din 14.02.2012, referatul justificativ al măsurilor asiguratorii nr. 5143 din 20.02.2012, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 5144 din 20.02.2012, rezultă că administratorul Kadem Taher Ahmed nu a pus la dispoziția organelor de inspecție fiscală documentele primare și contabile ale . pe perioada 30.07.2008 – 30.11.2011.
Mai rezultă din înscrisurile depuse în probatoriu de către recurent că . a depus Bilanțul la data de 31.12.2009 (f.49-52, dos. Tr. G.), nefiind depus Bilanț la 31.12.2010 (f.73, dos. Tr. G.).
Raportat la această situație de fapt atestată de înscrisurile dosarului, în mod neîntemeiat lichidatorul judiciar a apreciat că recurentul pârât D. Constantion se face vinovat de neținerea contabilității în conformitate cu legea și nu a predat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006, precum și pentru ascunderea unei părți din activul debitoarei, respectiv a stocurilor și lichidităților înregistrate în ultimele documente de evidență contabilă: bilanț și balanță de verificare încheiate la 30.06.2002(!).
Așa fiind, în mod nelegal și neîntemeiat judecătorul – sindic nu a dat valoare răspunsurilor pârâtului D. C. la interogatoriul administrat la data de 17.10.2013 (f.189-dosar Tr. G.), conform cărora acesta nu se afla în posesia actelor contabile ale societății debitoare, nu cunoștea ce bunuri are societatea debitoare în patrimoniu și nici ce stocuri de marfă există sau nu, sau dacă suma care figurează scriptic în evidența contabilă se află sau nu în casieria societății falite și în contul acesteia.
Nici lichidatorul judiciar prin cererea de atragere a răspunderii patrimoniale și nici judecătorul - sindic nu au motivat în ce constau efectiv faptele ilicite săvârșite de către pârâtul D. C., în ce perioadă au fost săvârșite presupusele fapte ilicite și care este legătura de cauzalitate dintre săvârșirea presupuselor fapte ilicite și cauzarea stării de insolvență a debitoarei S. A. SRL.
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 4 din Legea nr.85/2006, în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. 1 este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția în care ar fi putut cauza insolvența.
Așadar, în speță, nu numai că lichidatorul judiciar nu a ținut seama de faptul că pârâtul recurent D. C. a deținut calitatea de administrator statutar al . doar pe perioada iulie 2008 – aprilie 2010, nu și pentru perioada aprilie 2010-2013, a solicitat în mod exclusiv atragerea răspunderii acesteia, ignorând faptul că administratorul statutar la data deschiderii procedurii falimentului, 22.04.2013, era numitul Kadem Taher Ahmed, dar lichidatorul judiciar nu a probat în nici un mod faptul că starea de insolvență a debitoarei S. A. SRL ar fi fost cauzată în perioada 2008-2010, prin faptele săvârșite de către D. C.-
Admiterea, în aceste circumstanțe de fapt și de drept, a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului recurent D. C., de către judecătorul - sindic, este nelegală și netemeinică, fiind dată cu ignorarea situației de fapt astfel cum aceasta rezultă din probele dosarului, precum și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 138 alin. 1, lit. d,e din Legea nr.85/2006, în cauză nefiind stabilită cu certitudine săvârșirea de către recurentul pârât D. C. a faptelor expres prevăzute de către textele legale precitate și nici legătura de cauzalitate dintre faptele imputate, presupus săvârșite, și cauzarea insolvenței societății debitoare ., ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cât privește recursul declarat de către debitoarea ., cum aceasta a fost citată cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente recursului și nu s-a conformat dispozițiilor instanței de recurs, urmează a fi anulat ca netimbrat, raportat la dispozițiile art. 20 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr.146/1997, art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile art. 8 alin. 1, din Legea nr.85/2006, art. 312 alin. 1,2,3 Cod procedură civilă,
Anulează ca netimbrat recursul declarat de către recurenta debitoare ..
Admite recursul declarat de către pârâtul D. C..
Modifică în parte sentința civilă atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de către lichidatorul judiciar al debitoarei, Management Consult IPURL.
Păstrează celelalte dispozițiile ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de către recurenta debitoare ..
Admite recursul declarat de recurentul pârât D. C. împotriva Sentinței civile nr. 556/07.10.2013 pronunțată de Tribunalul G., Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU. MANAGEMENT CONSULT IPURL, lichidator judiciar al debitoarei ..
Modifică în parte sentința civilă atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei, Management Consult IPURL.
Păstrează celelalte dispozițiile ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2014.
Președinte, M.-SPERANȚA C. | Judecător, G. G. | Judecător, I. P. |
Grefier, C. L. |
Red.Jud. M.S.C.
13.06.2014
Tehnored.A.A.
2 ex/16.06.2014
Tribunalul G.
Judecător sindic: U. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1090/2014. Curtea de... → |
|---|








