Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Hotărâre din 14-11-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 37531/3/2010/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1908
Ședința publică de la 14 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. Z.
JUDECĂTOR D. V.
JUDECĂTOR D. M.
GREFIER A.-G. S.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta P. M. și YENIA ABDALLAH împotriva sentinței civile nr.4051 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B.F.J C. GROUP S.P.R.L. lichidator judiciar al S.C. CASA LAYLA S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții YENIA ABDALLAH prin avocat M. P., cu împuternicire avocațială nr._ din 13 noiembrie 2014, P. M. personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul recurenților depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar aferent.
Se anulează taxa judiciară de timbru depusă de către recurenți.
Apărătorul recurenților arată că alte chestiuni prealabile nu mai are de invocat și nici probe noi de propus.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de atragere a răspunderii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Se susține că practica și legislația în vigoare a instituit o răspundere specială în aplicarea dispozițiilor art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Din punctul său de vedere, nu s-a instituit o prezumție legală de răspundere, iar, în prezenta cauză, nu au fost administrate dovezi pentru stabilirea răspunderii.
Se mai arată că instanța fondului nu a făcut decât să rețină susținerea reclamantei, deși lichidatorul a invocat aspecte teoretice fără a arăta acțiunile care să conducă la concluzia că s-a dispus în interesul personal al pârâților.
La dosarul instanței de fond nu s-a făcut vreo dovadă referitoare la intenția personală în continuarea activității societății, nefiind dovedit raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
De asemenea, mai arată că există anumite plăți nefăcute către bugetul statului, însă nu echivalează cu incidența dispozițiilor art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
CURTEA
Prin sentinta civila nr. 4051/10.04.2014 pronuntata de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, s-a admis cererea formulata de B. C. GROUP SPRL in calitate de lichidator al . de atragere a raspunderii patrimoniale a paratelor P. M. si Y. A., acestea fiind obligate la suportarea pasivului debitoarei în sumă de 473.825 lei.
In considerente, instanta a constatat ca, pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.
Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege.
Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta . modului in care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati.
In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamanta trebuia sa dovedească existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale răspunderii patrimoniale.
Așa cum rezultă din actele dosarului și din raportul de activitate al administratorului judiciar, pârâtul nu și-a indeplinit obligatiile legale, nu a formulat cerere de insolvență în sensul art 27 alin 1 din legea 85/2006, generand astfel datorii, cresterea creantelor de recuperat, nu a intreprins masuri pentru redresarea societății, manifestand dezinteres în ce priveste functionarea normala și legala a societății, făcându-se astfel vinovat în aprecierea instantei de starea de insolvență în care societatea debitoare se afla.
În consecință, cererea apreciata că întemeiată a fost admisa, asa încât pârâtul a fost obligat la plata pasivului societății în suma de 473.825 lei.
Impotriva acestei sentinte, paratele P. M. si Y. A. au formulat recurs, la data de 17.07.2014, prin care solicita admiterea recursului, modificarea sentinței recurate si pe fond respingerea cererii de atragere a raspunderii ca neintemeiata, fara cheltuieli de judecata.
In motivare, se arata ca natura juridica a răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi distincte, speciale, care împrumuta caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuala operand in raporturile administratorilor numai cu societatea, ceea ce înseamnă ca, pentru a se angaja răspunderea in baza textului de lege indicat, este necesar a fi îndeplinite cumulativ toate condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciu, legătura de cauzalitate și culpă.
Însa, pe lângă condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, art. 138 prevede si condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere; faptele acestora sa fi contribuit la ajungerea societății in starea de in solventa.
Este evident ca răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății in stare de insolventa.
Prin reglementarea din art.138, legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea unor dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății in stare de insolventa.
Lichidatorul judiciar si-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii pe dispozițiile art.138 lit.c.
In motivarea hotărârii instanța de fond reia susținerile reclamantei din cererea de chemare in judecata, deși aceasta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii in condițiile art. 138 lit c din Legea nr.85/2006, fără sa arate in concret care sunt faptele care se încadrează in aceste dispoziții.
De altfel, nu a fost indicata in mod clar nicio acțiune sau fapta care ar conduce la concluzia ca s-a dispus in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați.
Trebuie observat ca derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, in cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face fata plaților si acumularea de pierderi nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cat acesta se poate datora si unor acte obiective, independente de voința administratorului.
Faptul ca s-a continuat activitatea, deși societatea avea capitaluri negative si datorii, nu conduce, in mod automat, la concluzia ca s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, atât timp cat nu se dovedește interesul personal in continuarea activității si ca datorita acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolventa.
Deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos sau dezinteresul in funcționarea normala a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006.
Totodată, neplata datoriilor bugetare sau civile, precum si împrejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu pot echivala cu incidența ipotezei reglementate de litera c) si nu pot conduce la atragerea răspunderii patrimoniale.
Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt 2 dintre condițiile necesare dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata răspunderea unei persoane in temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, instanța trebuind sa retina daca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei împotriva căreia este exercitata acțiunea in răspunderea civila, mai ales in condițiile in care nu numai ca nu se face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu se arata care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a societății.
Este evident ca, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii, este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat în speța de către reclamanta.
Conform prevederilor legale in materie si a practicii judiciare, existenta raportului de cauzalitate intre culpa administratorului, constând in „dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții legale a societății" si prejudiciul cauzat trebuie dovedit în fața instanței de judecată, ne fiind prezumat, instanța de fond interpretând in mod eronat textul de lege de la litera c. in condițiile in care așa cum am susținut reclamanta nu a făcut dovada celor susținute.
De altfel, doctrina românească a ajuns la concluzia ca răspunderea pentru insuficienta activului poate fi angajata numai daca acest prejudiciu a rezultat direct din greșeala de gestiune, iar la încetarea plăților societății a contribuit si administratorul prin faptele sale ilicite.
Mai mult, nu exista nicio dovada ca in cauza sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 pentru a se atrage răspunderea administratorului, răspundere care are caracter excepțional, dat fiind faptul ca societatea comerciala este o persoana juridica, cu subiectivitate proprie si patrimoniu propriu, cu care trebuie sa răspundă pentru datoriile sale, iar aceasta răspundere excepționala împrumuta caracteristicile răspunderii civile delictuale.
In dovedire, se solicita proba cu înscrisuri.
Cererea de recurs a fost lega timbrata cu taxa judiciara in cuantum de 60 lei si timbru judiciar de 0,5 lei.
Intimatul-lichidator nu a depus întâmpinare.
Curtea nu a administrat inscrisuri noi, nefiind depuse.
Asupra recursului, examinand hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea retine următoarele:
Cu privire la motivul de nelegalitate in sensul ca sentinta de obligare a recurentrlor la suportarea pasivului a fost data cu aplicarea gresita a legii, Curtea il apreciaza ca fondat.
Astfel, instanta de fond a considerat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, fiind dovedit raportul de cauzalitate dintre fapta imputata-neformularea cererii de deschidere a procedurii, neintreprinderea de masuri redresarea societatii, manifestarea dezinteresului pentru functionarea normala a societatii- si starea de insolvabilitate.
Conform art 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, poate fi atrasa raspunderea patrimoniala a persoanelor din conducerea unei societati in insolventa, daca au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), precum si condiția speciala ca fapta ilicita sa fi condus sau contribuit la . insolventa a societatii.
In speta, fapta ilicita trebuie sa constea in desfasurarea obiectului de activitate al societatii, desi se cunoaste de catre conducere faptul ca persoana juridica este in pragul insolventei, iar aceasta se face pentru obtinerea unui folos personal direct sau indirect de catre paratele-recurente.
Astfel cum sustin recurentele, Curtea constata ca nu s-a dovedit indeplinirea conditiilor cerute de aceasta norma. Nu s-a probat în concret faptul ca paratele au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod evident, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, precum si faptul ca aceasta fapta ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.
Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal.
Reclamantul a susținut că pârâtele nu au solicitat declanșarea procedurii insolvenței de la momentul aparitiei stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acestea au continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
De altfel, desi judecatorul sindic a retinut ca au fost dovedite elementele raspunderii delictuale impuse de art 138 lit c din Legea nr 85/2006, nu se motiveaza care sunt probele ce contureaza aceasta concluzie, aceasta cu atat mai mult cu cat, prin raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa intocmit de lichidator (f 60-61, dosar TB nr_ 10), nu s-au stabilit circumstantele care au determinat starea de insolvabilitate, intrucat nu s-au depus actele prevazute de art 28 din legea nr 85/2006.
Răspunderea administratorului sau a oricarei persoane din conducerea societatii nu trebuie apreciată „in abstracto”, neputandu-se prezuma faptul ca s-a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
Concluzionând, avand in vedere ca nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor prevazute de art 138 lit c din legea nr 85/2006, Curtea apreciaza ca nu poate fi atrasa raspunderea personala a paratelor pe acest temei.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre nelegală, nefiind intrunite conditiile art 138 lit c pentru a fi activata raspunderea patrimoniala a recurentelor, astfel încât, în temeiul art. 8 din Legea nr. 85/2006, va admite recursul si va modifica sentinta in sensul respingerii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a paratelor ca neintemeiate si inlaturarii obligatiei acestora de suportare a pasivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta P. M. și YENIA ABDALLAH împotriva sentinței civile nr.4051 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata B.F.J C. GROUP S.P.R.L. lichidator judiciar al S.C. CASA LAYLA S.R.L.
Modifică sentința atacată in sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. L. Z. D. V. D. M.
Grefier,
A.-G. S.
Red.Jud. AMLZ /09.01.2015
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător sindic: R. E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
