Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1196/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1196/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 47910/3/2011/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1196
Ședința publică de la 15.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr._ din 05.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. L., I. A. și T. M. Nils T..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul B. L., reprezentat de Doamna avocat N. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimatul B. L. a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Apărătorul intimatului B. L. solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare. Susține că nu sunt îndeplinite condițiile în mod cumulativ pentru atragerea răspunderii organelor de conducere ale debitoarei. Nu s-a demonstrat prin nici un mijloc de probă existența prin raportare la organele de conducere a faptei culpabile care să fi cauzat în mod direct insolvența debitoarei și nici existența culpei acestora. De asemena, arată că pasivul societății a fost acoperit în proporție de 68%. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 01.02.2012, în dosarul nr._, la Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr._ 11 al aceleiași instanțe având ca obiect procedura insolvenței derulată față de debitorul . SA, reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, a chemat în judecată pârâții B. L., I. A. și T. M. Nils T., solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006 să se dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a acestora pentru pasivul debitorului.
Prin sentința civilă nr._ pronunțată la 05.12.2013 de către Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, în dosarul nr._ s-a respins cererea de atragere a răspunderii pârâților, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că deși pârâții au comis fapte prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, în speță nu s-a dovedit de către reclamantă raportul de cauzalitate dintre faptele respective și starea de insolvență a societății debitoare. Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute expres de lege și existența prejudiciului sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea pentru pasivul debitoarei.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâților.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în raport cu dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă că sentința atacată este netemeinică și nelegală, tribunalul apreciind în mod greșit că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pentru pasivul debitorului.
Evidențierea existenței uneia dintre faptele ilicite prevăzute de legiuitor la art.138 lit.a)-g) din legea insolvenței este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii, fără a mai fi nevoie de a proba celelalte elemente ce compun răspunderea civilă.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art.138 lit.c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau, conform art.27 din Legea nr.85/2006, obligația legală să solicite deschiderea față de aceasta a procedurii insolvenței și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Administratorii societății debitoare răspund și pentru culpa cea mai simplă, în condițiile în care mandatul lor este oneros.
Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este determinată de managementul defectuos și constă în dezinteresul manifestat de administratorii statutari în privința îndeplinirii condițiilor legale pentru funcționarea societății.
Față de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, trebuie să se probeze de către reclamant îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor legale referitoare la săvârșirea de către pârâți cel puțin a uneia dintre faptele ilicite enumerate în mod expres și limitativ prin art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea menționată, la prejudiciul specific produs prin faptă în cazul procedurii insolvenței, la raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și la vinovăția pârâților.
Recurenta nu a fost în măsură să susțină și să probeze în mod concludent săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006. Probarea săvârșirii faptei ilicite se constituie doar în una dintre condițiile legale pentru atragerea răspunderii, impunându-se însă îndeplinirea în aceeași măsură și a celorlalte condiții menționate, similare răspunderii civile delictuale.
Obligația legală de a solicita deschiderea procedurii conform art.27 din Legea nr.85/2006, iar nu de a continua o activitate de natură să conducă la încetarea de plăți, intervine practic după apariția stării de insolvență, iar în această situație este exclusă relația de cauzalitate la care se referă art.138 alin.1 din legea insolvenței.
Răspunderea patrimonială pentru pasivul debitorului este de natură contractuală, astfel că nu îi sunt proprii prevederile care reglementează contractul de mandat și, prin urmare, nu se poate prezuma culpa. Aceasta în condițiile în care în general Legea nr.85/2006 nu prevede nicio prezumție în materia atragerii răspunderii.
De asemenea, mandatul tacit și dezinteresul manifestat pentru funcționarea normală și în condiții legale a societății debitoare nu se regăsește între faptele enumerate expres și limitativ de art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea insolvenței.
În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la 05.12.2013 în dosarul nr._ de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în contradictoriu cu intimații B. L., I. A. și T. M. Nils T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2014.
Președinte, Judecător,Judecător, A. A. I. P. A. M. G.
Grefier
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.F.L.
26.06.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: R. E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 140/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








