Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1184/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1184/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 7417/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1983/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1184
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A.
Judecător M. H.
Grefier C. M.
****************
Pe rol judecarea cererii de apel formulate de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 6080/17.06.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă la data de 11.10.2013, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, a solicitat ca pasivul debitorului .. PROD . neacoperit să fie suportat de către pârâtul P. I., invocând incidența art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 6080/17.06.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea, reținându-se în esență că nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părților le revine, potrivit art. 1169 C.civ., sarcina de a-și dovedi susținerile, invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nefiind de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a reținut că derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționării unei societăți comerciale, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face față plăților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atât timp cât aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Nu a fost indicată în concret nici acțiunea sau fapta care ar conduce la concluzia că pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolvență, această împrejurare nu poate echivala cu incidența ipotezei reglementate de art. 138 lit. c și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Tribunalul a reținut că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normală a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, pentru ca aceste fapte să poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar să se dovedească că acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speță.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cauza fiind înregistrată sub nr._ (1983/2014) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă.
În motivarea apelului, se arată în esență că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
Se susține că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență se înțeleg acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
Apelanta învederează că, prin faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, respectiv sancționarea membrilor organelor de conducere conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Din modul în care a fost conceput acest text de lege, rezultă că evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 cu modificările și completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", or "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului". Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cat și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Cu privire la prejudiciul cauzat apelantei, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență, a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Se creează astfel legătură de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, se invocă dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 479 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Creditorul majoritar al debitoarei .. PROD . formulat cerere de angajare a răspunderii asociatului și administratorului societății debitoare, întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea reglementată de articolul 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de insolvență.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere este aceea a unei răspunderi speciale care, așa cum arată instanța de fond și susține și apelanta, prezintă multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a fi angajată această răspundere, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform articolelor 998-999 Cod civil, respectiv art. 1.349 și art. 1.357 și urm. din noul cod civil (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă), condiții care în această situație capătă unele conotații speciale.
Prin urmare, trebuie să se probeze că pârâtul, prin fapta lui culpabilă în una din formele prevăzute de articolul 138, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditor trebuie dovedită, nefiind prezumată.
Astfel, dispozițiile legale din materia mandatului comercial invocate de reclamant, criteriile de apreciere a vinovăției sau prezumțiile privind existența raportului cauzal dintre faptele ilicite și starea de insolvență ori prevederile Legii nr. 31/1990 rep. nu au aplicabilitate și relevanță în cauză.
Apelanta invocă faptul că reprezentantul debitoarei nu a formulat cerere pentru ca societatea să fie supusă procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, conform articolului 27, însă această susținere este contrazisă de actele dosarului. Procedura insolvenței a fost deschisă prin încheierea pronunțată la data de 5.03.2013 de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă, în urma admiterii cererii formulate chiar de debitoare prin administratorul său statutar, intimatul pârât P. I..
Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți, acțiunea sau inacțiunea pârâtului în interes personal fiind o condiție esențială pentru angajarea răspunderii în acest caz.
De asemenea, managementul defectuos desfășurat de pârât în urma căruia societatea a ajuns în încetare de plăți nu poate constitui temeiul atragerii răspunderii lui patrimoniale, în lipsa dovezilor din care să rezulte săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 din lege, simpla conducere deficitară a societății nefiind sancționată de articolul invocat, ci numai acele fapte prin care s-a deturnat activitatea societății de la scopul pentru care a fost constituită.
Față de cele arătate, conform articolului 480 alin. 1 Cod procedură civilă și articolului 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 6080/17.06.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. I., domiciliat în București, ., nr. 11, .. 2, ., sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 decembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. M. H.
GREFIER
C. M.
Red. Jud.D.A.
Tehnoredactat:I.N.
4 ex.
29.12.2014
………………….
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Judecător fond: G. L. D.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 298/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
