Contestaţie. Decizia nr. 140/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 140/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 35531/3/2012/a21

Dosar nr._ (Număr în format vechi 3369/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 140/2014

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. G.

JUDECĂTOR V. D.

JUDECĂTOR A. P.

GREFIER M. I.

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta . ADMINISTRATOR SPECIAL IMAD JAFFAL împotriva sentinței civile nr. 6343 din data de 21.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele . și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ S. C. D. LICHIDATOR AL .>

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se învederează instanței că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantumul legal stabilit, precum și faptul că s-a restituit dovada de citare a intimatei . cu mențiunea destinatar necunoscut la adresă.

Curtea în ceea ce o privește pe intimata . a cărei dovezi de citare s-a restituit cu mențiunea destinatar necunoscut la adresă, având în vedere că a fost citată la sediul indicat în dosar, face aplicarea dispozițiilor art. 98 C.p.c. și apreciază procedura legal îndeplinită.

Curtea invocă din oficiu, excepția de netimbrare a recursului și excepția tardivității și reține cauza în pronunțare în principal pe excepția netimbrării și în subsidiar pe excepția tardivității.

CURTEA

P. sentința civilă nr. 6343 din 21.06.2013 instanța a respins ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar al creanțelor formulată de contestatorul . administrator special, în contradictoriu cu intimatul ..

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că împotriva societății debitoare a fost deschisă procedura generală a insolvenței la data de 14.09.2012, termenul limită de depunere a cererii de admitere a creanței fiind stabilit la data de 26.10.2012.

Analizând volumul atașat al declarațiilor de creanță formulate de creditori, s-a constatat că, declarația de creanță contestată a fost trimisă prin serviciul poștal la data de 26.10.2013, așadar în termen.

Împotriva acestei soluții, a formulat recurs debitoarea . administrator special Fmad Jaffal, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată.

În drept au fost invocate art. 304 pct.5 și 9, art. 3041 Cod Procedură Civilă.

La termenul din 15.01.2014 Curtea, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare și excepția tardivității recursului.

Asupra excepției de netimbrare, ce va fi analizată cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod Procedură Civilă, Curtea constată că prin rezoluția de primire a cererii de recurs, fila 2, s-a dispus ca recurenta, prin administrator special, să timbreze cererea cu 60 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare.

Întrucât recurenta nu s-a conformat dispoziției instanței de recurs de a achita această taxă de timbru, deși a fost citată cu această mențiune, potrivit dovezii de citare de la fila 9 dosar, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, Curtea va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția de netimbrare.

Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta . ADMINISTRATOR SPECIAL IMAD JAFFAL împotriva sentinței civile nr. 6343 din data de 21.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele . și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ S. C. D. LICHIDATOR AL .>

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. G. V. D. A. P.

GREFIER

M. I.

Red.I.G./dact.I.G

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 140/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI