Contestaţie. Decizia nr. 298/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 298/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 1694/87/2013/a2

Dosar nr._ (Număr în format vechi 38/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 298

Ședința publică de la 16 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. A.

Judecător M. H.

Grefier L. V. V.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulate de apelanta contestatoare B. T. SA CLUJ N. - P. B. T. - SUCURSALA A. împotriva sentinței civile nr. 272/09.10.2013, pronunțate de Tribunalul Teleorman Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare ., P. D. IPURL, având ca obiect contestație.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16.04.2014, când a hotărât următoarele:

CURTEA

P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman Secția Civilă la data de 7.08.2013, B. T. SA Cluj N. a formulat contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei . din data de 2.08.2013, solicitând anularea acesteia pentru nelegalitate.

P. sentința civilă nr. 272/09.10.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei B. T. SA prin B. T. Sucursala A. și a fost respinsă contestația pentru lipsa calității procesuale active.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, deși prin sentința civilă nr. 301 din 29.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei . cererea mai multor creditori, printre care și contestatoarea B. T. SA, aceasta din urmă nu a formulat cerere de admitere a creanței în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii și comunicat de administratorul judiciar prin notificare, așa cum prevede art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, drept urmare nu a fost înscrisă în tabelul preliminar.

Contestatoarea a contestat tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei, însă prin sentința civilă nr. 534/9.10.2013 Tribunalul Teleorman a respins, ca nefondată, contestația.

În cauză, contestatoarea nu a depus cerere de admitere a creanței conform dispozițiilor art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nu a fost înscrisă în tabelul preliminar, fiind astfel decăzută din dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunării generale a creditorilor potrivit art. 76 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care nu are calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea B. T. SA CLUJ N. P. B. T. - SUCURSALA A., cauza fiind înregistrată sub nr._ (38/2014) pe rolul Curții de Apel București Secția a V-a Civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, se arată în esență, în ceea ce privește calitatea părții de creditor, că administratorul judiciar provizoriu D. IPURL avea obligația să menționeze creditorul B. T. - Sucursala A. în tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitorului ., banca fiind unul dintre creditorii la cererea căruia a fost deschisă procedura insolvenței.

Apelanta arată conduita duală a administratorului judiciar provizoriu în raport cu creditorul B. T.. Pe de o parte, acesta înțelege să ignore creanța Băncii T., în pofida caracterului declarativ de creanță. Cu toate acestea, în dosarul nr._, ce are ca obiect obligarea asigurătorului Omniasig Vienna Insurance Group SA la plata asigurării aferente unei daune totale asupra unui imobil și a unor stocuri, proprietatea debitoarei, poliță cesionată în favoarea Băncii T., administratorul judiciar solicită introducerea în cauză a băncii, pe calea cererii de intervenție forțată. În considerarea prevederilor art. 69 și următoarele Cod de Procedură Civilă, prin acest demers debitoarea, prin administratorul judiciar provizoriu, consideră că B. T., în calitate de creditor beneficiar a unei garanții reale asupra imobilului din patrimoniul debitorului, deține aceleași drepturi cu debitoarea în insolvență asupra indemnizației de asigurare și accesoriilor aferente.

În aceste condiții, dreptul de creanță al Băncii T. este recunoscut atât prin sentința civilă nr. 301/29.05.2013, cât și prin conduita ulterioară a administratorului judiciar, ceea ce o îndreptățește să considere că dreptul de a participa la procedura insolvenței debitoarei . a fost deja atestat prin hotărârea pronunțată de judecătorul sindic.

Cu privire la inadmisibilitatea contestației, apelanta învederează instanței faptul că administratorul judiciar nu citează în mod exact textul art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006. Ca urmare a primirii notificării privind deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului . și a convocării primei adunări a creditorilor pentru data de 02.08.2013, B. T. - Sucursala A. a întocmit adresa cu nr. 8211/02.08.2013, prin care a comunicat administratorului judiciar punctul de vedere al băncii cu privire la punctele de pe ordinea de zi a adunării creditorilor. Administratorul judiciar nu a luat în considerare votul băncii, limitându-se la menționarea în procesul-verbal al adunării creditorilor încheiat în data de 02.08.2013 a faptului că „B. T., prin consilier juridic Carabașu F. și-a prezentat punctul de vedere exprimat prin adresa nr. 8211/02.08.2013".

Așa cum se poate observa, B. T. - Sucursala A. a votat împotriva hotărârii respective și a făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării creditorilor, astfel încât hotărârea poate fi supusă controlului judecătorului sindic sub aspectul legalității.

În ceea ce privește fondul contestației, apelanta arată că administratorul judiciar menționează în cuprinsul procesului verbal aferent adunării creditorilor existența unui cvorum de 88,97%.

Coroborând susținerile administratorului judiciar cu cele consemnate în cuprinsul procesului verbal, apelanta constată aprobarea unanimă a tuturor celor 25 de creditori, B. T. fiind singurul creditor ce a acordat un vot contrar.

În pofida susținerilor administratorului judiciar, din analiza conținutului procesului verbal, nu reiese o astfel de unanimitate, votul creditorilor nefiind consemnat în sens negativ sau pozitiv asupra punctelor ce se regăsesc pe ordinea de zi. D. în ce privește constituirea comitetului creditorilor se consemnează votul pozitiv aparținând creditorului ., cu o creanță chirografară de 244.661,85 lei.

Ca urmare, apelanta prezumă un acord asupra ordinii de zi doar în ce privește creditorii ce au fost reprezentați în adunare și au semnat fără obiecțiuni procesul verbal aferent adunării. Astfel, creanțele ce au exprimat un vot cert de aprobare asupra tuturor punctelor de pe ordinea de zi totalizează valoarea de 2.463.963,17 lei.

Ca urmare, votul exprimat de B. T. dar ignorat de administratorul judiciar, cu o valoare ce se apropie de 50% din totalul masei credale în cuantum de 11.973.117,75 lei, poate fi considerat ca fiind esențial în determinarea voinței majorității creditorilor.

În drept, se invocă art. 466, art. 470 și art. 476 din Noul Cod de Procedură Civilă.

La 22.02.2014, intimata debitoare, prin administrator judiciar, a depus întâmpinare, prin care s-a apărat în fapt și în drept, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate.

La 11.03.2014, a fost înregistrat răspunsul apelantei la întâmpinare.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 479 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 7.08.2013, B. T. SA a formulat contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei . din data de 2.08.2013, solicitând anularea acesteia pentru nelegalitate.

P. sentința atacată, judecătorul-sindic a admis excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei și a respins contestația pentru lipsa calității procesuale active, apreciind că partea nu a depus cerere de admitere a creanței conform dispozițiilor art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nu a fost înscrisă în tabelul preliminar, fiind astfel decăzută din dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunării generale a creditorilor potrivit art. 76 din Legea nr. 85/2006.

Curtea are în vedere însă că prin decizia nr. 297/16.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ 13/a1, definitivă, s-a admis apelul declarat de creditoarea B. T. SA împotriva sentinței civile nr. 534/09.10.2013, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă contestația Băncii T. SA împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei .-se înscrierea creditoarei B. T. SA în tabelul creanțelor cu creanța în sumă de 5.168.331,66 lei, creanță garantată.

P. urmare, fiindu-i recunoscută calitatea de participant la procedură și fiind înscrisă în tabelul de creanțe contra debitorului, partea este creditor îndreptățit să participe la procedura insolvenței, calitate ce îi dă dreptul de a participa și de a vota în adunarea creditorilor potrivit art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006.

Pe cale de consecință, apelanta are și dreptul de a contesta hotărârea adunării creditorilor pentru motive de nelegalitate, posibilitate reglementată expres de art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată.

Susținerile ambelor părți din cadrul cererii de apel, respectiv din cuprinsul întâmpinării, relativ la faptul dacă banca este sau nu creditor îndreptățit să participe la procedură, nu mai pot fi analizate în prezentul apel, instanța pronunțându-se definitiv asupra acestui aspect prin decizia nr. 297/16.04.2014, mai sus arătată.

În ceea ce privește susținerea intimatei, în sensul că oricum banca nu dobândește retroactiv calitatea de creditor, așa încât recunoașterea sa drept creditor prin decizia ulterioară a Curții de Apel nu are relevanță asupra soluției pronunțate de prima instanță, Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată. B. T. a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, cerere care a fost admisă prin sentința civilă nr. 301/29.05.2013 dată de Tribunalul Teleorman Secția Civilă în dosarul nr._ 13, așa încât partea este participant la procedură încă de la debutul acesteia.

Pentru aceste considerente, în baza art. 480 alin. 2 și 3 C.p.civ., întrucât instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, Curtea va admite apelul și va anula sentința atacată, urmând a acorda termen la 4.06.2014 pentru evocarea fondului, pentru când se vor cita părțile și toți ceilalți creditori în calitate de intimați, față de dispozițiile art. 14 alin. 8 din Legea nr. 85/2006, și când vor fi avute în vedere și celelalte motive de apel și apărări ale intimatei privitoare la problemele subsecvente celei analizate de prima instanță.

Va face aplicarea art. 451 alin. 1, 452 și 453 alin. 1 C.p.civ., obligând intimata la 100 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta contestatoare B. T. SA CLUJ N. - P. B. T. - SUCURSALA A., cu sediul în Cluj N., .. 8, județul Cluj - prin B. T. Sucursala A., cu sediul în A., ., parter, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 272/09.10.2013, pronunțate de Tribunalul Teleorman Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata debitoare ., P. ADMINISTRATORUL JUDICIAR D. IPURL, cu sediul în A., ., județul Teleorman, respectiv A., ., . Teleorman.

Anulează sentința atacată și acordă termen la 04.06.2014 pentru evocarea fondului, pentru când se vor cita părțile și toți ceilalți creditori în calitate de intimați.

Obligă intimata la 100 lei cheltuieli de judecată către apelantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D. A. M. H.

GREFIER

L. V. V.

Red. Jud.D.A.

Tehnoredactat:I.N.

5 ex./06.05.2014

………………….

Tribunalul Teleorman

Judecător fond: D. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Decizia nr. 298/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI