Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 229/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 229/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 35775/3/2012/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
Decizia civilă nr.229
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. B. P. JUDECĂTOR L. C.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr.4944 din data de 20.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. V. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, a solicitat prin cererea de recurs judecarea cauzei în lipsa sa, conform art.242 alin.2 C.pr.civ., constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civila nr.4944 din data de 20.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea creditorului bugetar Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București de atragere a răspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunța aceasta sentința, tribunalul a reținut ca, cererea de chemare în judecată a pârâtului S. V. I. ce a avut calitatea de administrator al debitoarei este formulată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administrator, cu ce se probează acestea. Reclamantul se rezumă doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul (reprezentat desigur de creanțele neachitate), vinovăția pârâtului, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâtul care a produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții. În cerere sunt citate normele legale aplicabile în cauză, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se însă și faptele săvârșite de pârât prin care acesta a încălcat normele înscrise în art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei sentinte, a declarat recurs Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitand instanței admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond, in sensul admiterii cererii formulata in baza art. 138 lit. c) din Legea 85/2006 si obligarea numitului S. V. I., la plata pasivului neacoperit.
Recurenta a formulat urmatoarele motive de recurs:
Prin continuarea unei activități ineficiente, reprezentanții debitoarei au încălcat dispozițiile art. 27 din același act normativ, care instituie obligativitatea acestora de a se adresa tribunalului cu cerere pentru a fi supusă dispozițiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se afla în încetare de plăți, administratorul societății nu a făcut altceva decât să adâncească pierderile debitoarei (art. 138 lit. c). Societatea a acumulat în decursul timpului datorii care nu au putut fi achitate, dovadă fiind datoriile acesteia către bugetul de stat.
În această situație, formularea cererii prevăzute de art. 27 din același act normativ, nu este o opțiune a debitorului, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încălca.
In acest context, dispozițiile art. 138 lit. c reprezintă o sancțiune care trebuie aplicată administratorului care a încălcat dispoziții imperative ale legii care impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență, cu mențiunea că interesul acestora este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia a condus societatea comercială este unul comercial, prezumat a fi oneros (art. 72 din Legea 31/1990 rep.).
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în incetare de plați, asa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere speciala care pune la indemana creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
Răspunderea pe care o reglementează dispozițiile art. 138 din legea insolvenței, este o răspundere contractuală. în acest caz, administratorul este considerat culpabil, fără a mai produce alte dovezi împotriva acestuia, cu excepția aceleia de a se face constatarea, de către judecătorul sindic, a ajungerii societății la stadiul de încetare de plăți.
Neindeplinirea obligațiilor legale menționate mai sus, creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor si creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, dovedește culpa acestora în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
De asemenea din actele depuse la dosarul cauzei rezulta ca mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum si a dobânzilor si penalizărilor de intirziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns in incetare de plați."
Au fost intrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista de asemenea si prezumția de culpa a asociaților.
1.In ceea ce privește existenta unei fapte ilicite
Administratorul unei societăți este obligat sa solicite el insusi aplicarea dispozițiilor Legii 85/2006, nu numai in situația apariției stării de incetare de plați, ci chiar si in situația in care aceasta stare este iminenta.
In acest sens, pentru acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa. In acesta situație, formularea unei cereri intemeiata pe dispozitiile Legii 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorul nu o poate încalcă, iar dispozițiile art. 138 lit c) apar ca o sancțiune aplicata administratorului pentru incalcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Fapta ilicita a asociaților si administratorului societății consta in exercitarea unui management defectuos, in sensul ca a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in starea de insolventa, iar dovada acesteia rezulta implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata. Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta deriva din starea de insolventa a debitorului si consta in imposibilitatea recuperării integrale, in condiții normale si la scadenta a datoriilor, astfel cum rezulta din tabelul obligațiilor debitoarei.
Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala cat si in condițiile de legalitate ale societății.
2.In privința prejudiciului
Existenta unui prejudiciu cert cauzat instituției de către parați prin conducerea defectuoasa a societății, s-a stabilit cu prisosința in cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciara, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final consolidat al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
3.Sub aspectul culpei
In privința izvorului răspunderii civile, aceasta are atat sorginte delictuala (izvorand din nerespectarea obligațiilor legale) cat si contractuala (izvorâta din contractul de mandat pe care reprezentanții societății il încheie cu societatea). Primează in acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
4. In ceea ce privește legătura de cauzalitate
O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii sau asociații sai manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu tin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează si reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale asociaților si administratorului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin ..
Intimatul, legal citat, a solicitat respingerea recursului.
Asupra recursului:
Potrivit art. 138 alin(1) din Legea nr.85/2006, „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
Cât privește critica vizând faptul că debitoarea, prin administrator, nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea, ceea ce ar atrage răspunderea administratorului, Curtea incadrează această faptă în prevederile art. 138 lit.c) din Legea nr.85/2006, reținând că recurenta nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interesul său personal și care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea ar atrage răspunderea administratorului potrivit temeiului de drept reținut.
Se reține astfel că recurenta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art. 138 lit.c), din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține recurenta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 C.civ.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata recursul nefondat și îl va respinge conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. pr.civ., în ale cărui dispoziții se încadrează criticile recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentinței civile nr.4944 din data de 20.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. V. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. B.-P. L. C. G. B. F.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud.MIBP, 30.01.2014
Nr.ex.: 2
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 236/2014. Curtea de... → |
|---|
