Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 145/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 24199/3/2012/a1
Dosar nr._ (Număr intern 2596/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 145/2014
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător E.-S. R.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
***************
Pe rol judecarea recursului formulat de creditoarea reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva Sentinței civile nr. 5869/11.06.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât D. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art. 242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin sentința civilă nr. 5869/11.06.2013 pronunțată de Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B. împotriva pârâtului D. M., cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 lit. d) din legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut, în esență, că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/200 însă nu a probat că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. Instanța a avut în vedere și că în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de către pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta-creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același nr. unic.
În motivarea recursului recurenta-creditoare a arătat că în mod eronat instanța de fond nu a reținut întrunirea condițiilor răspunderii. Astfel, cât privește fapta ilicită, atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea. Culpa este dovedită prin calitatea pârâtului de mandatar li societății, administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat comercial astfel încât răspunderea trebuie apreciată și contractual. Cât privește legătura de cauzalitate, manifestarea dezinteresului total față de societate nu putea avea ca rezultat decât singurul previzibil, respectiv falimentul respectivei societăți comerciale.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299 și urm C., Legea 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele în lumina dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc.civ. teza finală, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, (…) să își probeze pretențiile și apărările.
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Analizând motivele invocate de recurentă se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, că Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, deși nedepunerea actelor contabile poate apărea drept un puternic indiciu pentru săvârșirea faptei ilicite invocate, această faptă cu atât mai puțin poate conduce per se la un prejudiciu, cu un cuantum dovedit. Implicit, pentru dovedirea legăturii ei de cauzalitate cu prejudiciul și cuantumului invocat al acestuia este necesară administrarea unor probatorii concludente, ceea ce recurenta nu a făcut.
Astfel, descrierea generică a faptelor prin reiterarea conținutului textelor de lege care reglementează acestă răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de recurs, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv, nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Deși, așa cum am arătat nu s-a probat existența legăturii de cauzalitate între faptele invocate și prejudiciul invocat, instanța va analiza pe scurt și susținerile privind culpa prin raportare la tipul de răspundere (invocat de recurenta-creditoare în condițiile mandatului comercial) pentru o cât mai exhaustivă înțelegere a situației de speță.
Astfel, cum am indicat mai sus în analiza recursului, tipul de răspundere nu poate fi decât delictuală, pârâtul fiind “acuzat” de comiterea de delicte civile, iar nu de neexecutarea unor obligații contractuale.
Recurenta face o gravă confuzie între calitatea de mandatar al debitoarei, acceptată de pârât (deci între existența raporturilor contractuale între pârât și debitoare) cu existența a raporturilor contractuale dintre creditori și pârât (nu indică aceste raporturi, nici prin ce și-ar fi manifestat vreodată voința creditorii – deci deținătorii creanțelor ce formează prejudiciul - și pârâtul persoană fizică să intre în raporturi contractuale, etc.). Astfel, între creditor și pârâtul-administrator nu există nici măcar premisa răspunderii contractuale, respectiv existența unor raporturi contractuale între ei, astfel încât orice act invocat drept ilicit și prejudiciabil presupus a fi făcut de pârât, nu poate atrage decât răspunderea delictuală, situație în care nu se prezumă niciun aspect al răspunderii (nici vinovăția).
Pentru acestea considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 C.proc.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulate de creditoarea reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva Sentinței civile nr. 5869/11.06.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât D. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21.01.2014.
Președinte, P. P. | Judecător, E.-S. R. | Judecător, M. P. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. PP
Tehnoredactat: PP
2 ex./12.02.2014
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: V. S. C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
