Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1504/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1504/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 2475/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 1504
Ședința publică de la 09 Septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTELILIANA C.
JUDECĂTORMIHAELA I. B.-P.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 2652 din 07.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. S. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul prin avocat I. M. cu împuternicire avocațială nr._/2014, aflată la fila 19 dosar, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin Serviciul Registratură, la data de 03.09.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.
Intimatul, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală pentru motivele pe larg arătate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii . nr.145/02.09.2014 și chitanței . nr.39/02.09.2014, pe care le depune la dosar.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a Civilă sub nr._ reclamantul Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti in reprezentarea Administratiei Finantelor Publice Sector 6, în calitate de unic creditor, a solicitat, în temeiul dispozitiilor art. 138 alin 1 lit c) din Legea nr. 85/2006, obligarea paratului S. S. –A., administrator al debitoarei ., la suportarea pasivului societatii debitoare.
Prin Sentința civilă nr. 2652 din 07.03.2014 Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată, reținând, în esență, următoarele:
În lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp si faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Totodata, nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolventa, fapta fiind ulterioara aparitiei starii de insolventa, aspect ce rezulta chiar din dispozitiile art. 27 din legea insolventei-formularea cererii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs creditorul Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului.
În motivarea recursului, s-au susținut, în esență, următoarele:
Reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă.
Formularea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încalca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru si timbru judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 229 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Asupra recursului:
Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținându-se, în esență, că reprezentantul debitoarei a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plăți, deși avea obligația de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciara a societății, manifestând dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală a societății.
Față de aceste susțineri, prin prisma ansamblului criticilor invocate prin cererea de recurs, Curtea arată că atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere nu reprezintă o consecință a invocării prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a acestora, în condițiile în care se administrează dovezi privind săvârșirea faptelor invocate, precum și existența legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptelor și insolvența societății.
În cauză nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității, nu au fost indicate și probate modalitatea și perioada de timp in care s-a realizat continuarea activității, precum si faptul că insolvența a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a pârâtului.
Împrejurarea că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la momentul apariției stării de insolventa nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale, în lipsa administrării unor probe în acest sens, iar exercitarea unui management defectuos nu se poate circumscrie ipotezei reglementată prin dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Derularea unei activități economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societăți comerciale, iar imposibilitatea de a face fata plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului.
Culpa administratorului nu este prezumată, ci trebuie dovedită de către partea interesată, distinct de dovedirea celorlalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. D. în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terții, însă această situație nu se regăsește în cauză.
Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. din 1865, Curtea va obliga recurenta la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimată, prin reducerea, potrivit dispozițiilor alin. 3 al art. 274 C.pr.civ., de la suma de 5000 RON la suma de 2500 lei, a onorariului încasat de către apărătorul intimatei.
Cu privire la reducerea cuantumului onorariului de avocat, Curtea arată următoarele:
Pretențiile solicitate de către intimată cu titlu de cheltuieli de judecată au fost dovedite, urmând a fi recuperate de partea care a câștigat procesul, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care se stabilește că acestea au caracter real, necesar și rezonabil (cauza C. c.României, Cauza Strain și alții c. României., cauza R. c. României, cauza G. c. României).
Aceste criterii sunt aplicabile și în dreptul intern, în temeiul art.274 C.pr.civ., respectiv partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea cheltuielilor de judecată în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Analizând documentele justificative ale cheltuielilor de judecată solicitate, respectiv factura . nr.145/02.09.2014 și chitanța . nr.39/02.09.2014, Curtea constată că onorariul de avocat plătit de către intimată întrunește condițiile cu privire la caracterul real și necesar al achitării sale apărătorului ales.
Astfel, realitatea și necesitatea cheltuielilor ține de justificarea că acestea au fost concepute într-o legătură strânsă și indiscutabilă cu litigiul, au precedat acestuia și au fost concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului la calitatea considerată, ca garanție a succesului său.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului sau și reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
Tot subscris caracterului rezonabil, cheltuielile de judecată trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta și combate.
Având în vedere elementele pe care le are la dispoziție, Curtea apreciază că onorariul nu satisface exigențele referitoare la proporționalitatea sa, în sensul că poate fi considerat ca fiind exagerat („nepotrivit de mare”) în raport cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză și anume reprezentarea părții la un singur termen de judecată în fața curții, formularea întâmpinării și punerea de concluzii orale asupra cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 2652 din 07.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. S. A..
Obligă recurenta la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
L. C. M. I. B. P. G. B. F.
GREFIER, F. D.
Red.Jud.L.C./24.09.2014
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
Judecator Sindic: S. O.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1225/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
