Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 222/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 75198/3/2011/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
Decizia civilă nr.222
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. B. P. JUDECĂTOR L. C.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței civile nr._ din data de 12.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. G. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul S. G. M. personal, lipsă fiind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, procedează la legitimarea intimatului S. G. M., cu datele de identificare consemnate în caietul grefierului de ședință.
Intimatul S. G. M., personal, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul S. G. M., personal, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civila nr._ din data de 12.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă s-a respins, ca neîntemeiată, cererea creditorului DGFP BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA AFP SECTOR 1 în contradictoriu cu pârâtul S. G. M. de atragere a răspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunța aceasta sentinta, tribunalul a reținut ca cererea de chemare în judecată a pârâtului S. G. M. ce a avut calitatea de administrator al debitoarei este formulată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administrator, cu ce se probează acestea. Reclamanta ul se rezumă doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul (reprezentat de creanțele neachitate), vinovăția pârâtuluitului, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâtultul care a produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții. În cerere sunt citate normele legale aplicabile în cauză, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se însă și faptele săvârșite de pârât prin care acesta încălcat normele înscrise în art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei sentinte, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitand admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței, admiterea cererii formulata in temeiul art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 si sa se dispuna ca numitul S. G. M., sa suporte in intregime datoriile societății debitoare astfel cum acestea au fost stabilite in tabelul definitiv consolidat al creanțelor.
Recurenta a formulat urmatoarele motive de recurs:
Reprezentanții societății aveau obligația legală să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006, republicată și nu să dispună în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți.
Din modul în care a fost conceput textul art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 rezultă că simplul fapt că acesta a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Fiind pe tărâmul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată potrivit art. 1357 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciată în abstracte, cu mai multă rigurozitate, avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Astfel, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sau cenzorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat ", mandatarul fiind răspunzător nu numai pentru doi, dar însă și de culpa în executarea mandatului..
In cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Fapta ilicita, culpabila, a reprezentanților debitoarei, constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat de către aceasta, în cazul Administrației Finanțelor Publice Sector 1 fiind vorba de neplata sumelor datorate bugetului general consolidat al statului.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea si neaplicarea legii si prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
In conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată, " răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului".
în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtului este prezumată raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv ( art. 5 ) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, reprezentanții debitoarei stabilesc un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea.
Intimatul S. G. M., personal, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală.
Asupra recursului:
Potrivit art. 138 alin(1) din Legea nr.85/2006, „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
Cât privește critica vizând faptul că debitoarea, prin administrator, nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea, ceea ce ar atrage răspunderea administratorului, Curtea incadrează această faptă în prevederile art. 138 lit.c) din Legea nr.85/2006, reținând că recurenta nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interesul său personal și care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea ar atrage răspunderea administratorului potrivit temeiului de drept reținut.
Se reține astfel că recurenta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art. 138 lit.c), din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține recurenta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 C.civ.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata recursul nefondat și îl va respinge conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. pr.civ., în ale cărui dispoziții se încadrează criticile recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței civile nr._ din data de 12.11.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. G. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. B.-P. L. C. G. B. F.
GREFIER,
F. D.
Red. MIBP, 30.01.2014
Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă
| ← Contestaţie. Decizia nr. 15/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie. Decizia nr. 14/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
