Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 622/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 5049/3/2012/a1
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 622
Ședința publică de la 27.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 5715 din 07.06.2013, pronunțata de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații A. F. și M. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurentul prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă. Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 26.07.2012, în dosarul nr._, la Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr._ 12 al aceleiași instanțe având ca obiect procedura insolvenței derulată față de debitorul . SRL, reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, a chemat în judecată pârâții A. F. și M. I., solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006 să se dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a acestora pentru pasivul debitorului.
Prin sentința civilă nr.5715 pronunțată la 07.06.2013 de către Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, în dosarul nr._ s-a respins cererea de atragere a răspunderii pârâților, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art. 138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarasit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica, precum si orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.
Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art. 138 din lege.
Independent de cuantumul prejudiciului, raspunderea fiecaruia dintre conducatorii debitoarei sau persoanele prevazute la alin. 1 se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie pentru fapta proprie sau fapta . modului in care legiuitorul a intrebuintat verbele in textul legii (“au dispus”, “in interes personal”, “au facut”, “au deturnat sau au ascuns”) s-a decis, prin interpretarea acestora, ca vinovatia trebuie sa imbrace forma intentiei, aceasta nefiind prezumata si trebuind a fi dovedita.
Reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, fara sa faca dovada savarsirii de catre parati a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plata.
In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamanta trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale.
Reclamanta nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala si starea de insolventa a debitoarei.
Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unor persoane in temeiul art. 138.
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parat si starea de insolventa a debitoarei.
Or, in speta, reclamanta a facut doar afirmatii generice referitoare la continuarea activitatii in interes personal, fara a indica, in concret, elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din lege.
O conditie esentiala pentru angajarea raspunderii pentru fapta prevazuta de art. 138 lit. c) din lege, o reprezinta dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal.
Acuzele aduse paratului constand in management defectuos nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege. Jurisprudenta nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuziva a unei exploartari deficitare; urmarirea incasarilor propriilor creante; neplata creantelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiara; neinregistrarea in contabilitate a datoriilor fata de buget, neformularea unei acțiuni în justiție.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București (succesoare, în urma reorganizării, a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București) în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâților.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în raport cu dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în realitate fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pârâților, pentru pasivul debitorului. Astfel, prin încălcarea dispozițiilor art.27 din Legea 85/2006, care instituie obligația administratorilor pârâți de a solicita deschiderea procedurii în numele societății debitoare, s-a continuat printr-un management defectuos, activitatea societății aflate în încetare de plăți cu consecința acumulării de noi datorii, ceea ce dovedește săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din legea menționată anterior.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs-apreciat ca fiind creanțele pretinse de creditori împotriva debitorului, constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Continuarea activității în condițiile arătate creează o prezumție în legătura cu folosirea bunurilor societății de către pârâți în alte scopuri.
Răspunderea prevăzută de art.138 din Legea 85/2006 este, în privința naturii juridice, atât delictuală cât și contractuală. În condițiile în care acest din urmă aspect are prioritate, culpa în săvârșirea faptei ilicite este prezumată, pârâții îndeplinind un contract de mandat.
Față de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, trebuie să se probeze de către reclamant îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor legale referitoare la săvârșirea de către pârâți cel puțin a uneia dintre faptele ilicite enumerate în mod expres și limitativ prin art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea menționată, la prejudiciul specific produs prin faptă în cazul procedurii insolvenței, la raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și la vinovăția pârâților.
În ceea ce privește fapta ilicită, recurentul a pretins săvârșirea de către pârâți a faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din legea insolvenței, dar nici nu a susținut în concret și nici nu a probat că pârâții, printr-un management defectuos, ar fi dispus continuarea activității debitorului în interes personal, în sensul în care este avută în vedere de către legiuitor fapta ilicită pretinsă. Obligația legală prevăzută de art.27 din Legea nr.85/2006, privind formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de apariția stării de insolvență a debitorului, nu echivalează cu vreuna dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.a)-g), mai ales în contextul în care obligația respectivă se raportează la apariția deja a stării de insolvență, fiind ulterioară acesteia și, în consecință, neputând să o determine.
Oricum, și dacă s-ar fi probat săvârșirea faptei ilicite de către pârâți recurentul nu a dovedit existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în condițiile în care pretinsul dezinteres manifestat de pârâți nu se regăsește între faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.a)-g) și nici nu s-a arătat în ce mod s-a determinat astfel starea de insolvență.
De asemenea, răspunderea personală patrimonială pentru pasivul debitorului nu are natură contractuală ci delictuală, similară răspunderii civile delictuale din dreptul comun, astfel că nu se poate reține incidența în cauză a regulilor mandatului comercial, iar dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 nu prevăd nicio prezumție legală ca mijloc de probă.
În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 5715 din 07.06.2013, pronunțata de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații A. F. și M. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2014.
Președinte, Judecător,Judecător,
A. AVRAMIULIA P. A. M. G.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.F.L.
27.03.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: M. Z.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
