Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1467/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1467/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 3158/93/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 1262/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.1467/R/2014
Ședința publică de la30 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. G. N.
JUDECĂTOR: M. C. S.
JUDECĂTOR: A. S. V.
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva Sentinței civile nr.829 din 04.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. E..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, Curtea o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2013 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr._ creditoarea Direcția G. regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov a solicitat instanței ca pasivul debitoarei S.C. „Rndoscopia” SRL să fie suportat de către pârâta D. E. în baza art.138 lit. c și d din Legea 85/2006.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că figurează în tabelul definitiv consolidat cu un debit de 162.295 lei, că pârâta a dispus continuarea activității societății chiar si atunci când era clara situația incapacității de plata a acesteia, determinând majorarea creanțelor existente deja, ceea ce intra sub incidenta prevederilor art. 138 litera c) din Legea nr. 85/2006. Suma de plata reprezintă obligații ale societății către bugetul statului, suma care nu a fost achitata pe perioada funcționării acesteia, motiv pentru care consideram ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege anterior menționat, deoarece, conform ari. 27 din Legea nr.8S/2006: "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență".
A mai arătat că societatea debitoare a înregistrat pierderi ducând in final la creșterea pasivului societății, fapt ce a prejudiciat in mod cert instituția reclamantă.
De asemenea, a arătat că dezinteresul paratei fata de buna desfășurare a activității economice a societății este evident având in vedere si faptul ca, deși a fost notificat nu a pus la dispoziția administratorului judiciar documentele prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006, îngreunând procesul de recuperare a creanțelor, așa cum reiese din rapoartele depuse la dosarul cauzei.
Societatea debitoare a fost afectata de o lipsa totala de lichidități, datoriile depășind cu mult nivelul total al activelor circulante, iar menținerea unui nivel optim al lichidităților reprezintă o condiție sine qua non pentru o societate comerciala, reclamând luarea de masuri pentru accelerarea vitezei de rotație a capitalului, in toate stadiile circuitului economic. Parata nu a prezentat nici o propunere sau intenție de reorganizare, făcând imposibil procesul de recuperare a creanței.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății ajunse in încetare de plăți, așa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitorului.
A mai arătat reclamanta că debitoarea, prin administratorul societății, nu a depus documentele contabile conform legii.
Prin nedepunerea diligentelor de a pune la dispoziția lichidatorului a actelor contabile parata nu a respectat prevederile legii contabilității, dispoziții care obliga societățile comerciale sa tina contabilitatea conform Legii nr.82/2001 si sa facă raportările economico-financiare la termenele si in condițiile prevăzute de aceasta.
Pe timpul desfășurării procedurii insolventei parata nu a dat curs corespondentei trimise de administratorul judiciar, cu toate insistentele acestuia au refuzat sa depună la dosarul cauzei actele prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel încât, concluzionează reclamanta, rezultă că nu a ținut o contabilitate in conformitate cu legea și că a făcut sa dispară documentele contabile ce refuza sa le pună la dispoziția lichidatorului judiciar.
De altfel, dezinteresul paratei fata de buna desfășurare a activității economice a societății este evident având in vedere ca nu a procedat la depunerea bilanțuri lor contabile/situațiilor financiare nici la Registrul Comerțului si nici la organul fiscal.
Consideră reclamanta că fostului administrator al debitoarei ii sunt aplicabile dispozițiile art.138 alin.1 lit. d) din Legea nr.86/2006, întrucât conform art. 10 alin. (1) din Legea contabilității, răspunderea pentru organizarea si conducerea activității revine administratorului.
Prin sentința civilă nr.829/04.03.2014 Tribunalul Ilfov a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea nr.307/18.04.2013 a Tribunalului Ilfov, pronunțată în dosarul nr._ s-a deschis procedura simplificată față de debitorul ., s-a dispus . debitorului, s-a constatat că debitorul este dizolvat anterior formulării cererii, a fost numit lichidator STEFY IPURL și s-au luat măsurile legale subsecvente deschiderii procedurii insolvenței.
Conform tabelului definitiv de creanțe împotriva debitorului, masa pasivă a acestuia se compune din suma de 162.246 lei creanța datorata DGFP Ilfov, 49 datorie catre AFM si 280 lei către ITM Ilfov.
Prin sentința civila nr. 2983/15.10.2013 Tribunalul Ilfov in temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului S.C. ENDOSCOPIA SRL, radierea debitorului din Registrul comerțului.
Coroborând actele existente la dosar cu raportului cuprinzând cauzele și împrejurările ce au dus la apariția insolvenței, întocmit în condițiile art.59 din lege, rezulta ca societatea debitoare a depus ultimul bilanț contabil aferent anului 2011, ultimele declarații fiscale au fost depuse la 02.11.2011, ceea ce demonstrează ca societatea nu a mai desfășurat activitate după aceasta data; activul net a fost in perioada 2007-2011 pozitiv insa cu tendința generala de scădere in întreaga perioada analizata, cu excepția ultimului an 2011, când valoarea sa devine negativa. ; surplusul de capital circulant înregistrează valori negative la nivelul anului 2011, ceea ce înseamnă ca societatea întâmpina dificultati financiare si nu reușește sa isi acopere datoriile curente din transformarea in lichiditatea a activelor ; in perioada 2009-2011 valoarea stocurilor ramâne constanta, disponibilitățile bănești înregistrează o evoluție oscilanta, doar pe baza informațiilor existente lichidatorul judiciar a constatat ca nu poate dovedit vinovăția organelor de conducere ale societății si pe cale de consecința nu a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale. .
Conducerea societății a fost asigurata de asociata D. E..
Instanța a avut în vedere dispozițiile art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006, din a căror interpretare sistematică rezultă aspectele esențiale privind cererea în atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere ale debitorului în insolvență, și anume aspectele referitoare la noțiunea și natura juridică a acestei cereri, subiecții de drept ce dețin calitatea procesuală activă și cea pasivă, precum și cerințele legale pentru admiterea cererii.
Mai prezintă interes dispozițiile art.998-999 din fostul C.civ.,( aplicabil situației din speță) care prevăd că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, autorul faptei fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanțe.
Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâți) în cadrul acestei cererii aparține membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului (așa cum este situația administratorului de fapt).
Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
Prin dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală față de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvență de a-și plăti datoriile sale certe și exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-și satisface integral creanțele, și faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârșite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâți), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâții i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârșirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvență a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficiența lichidităților; și ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvență au cauzat și incapacitatea acestuia de a-și plăti creditorii.
Condițiile cumulative ale angajării răspunderii persoanelor care au cauzat insolvență, sunt următoarele, potrivit dreptului comun (art.998-999 C.civ.) și dispozițiilor speciale din legea insolvenței, anterior menționate:
- existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea creditorilor recuperării integrale a creanțelor, ca urmare a lipsei ori insuficienței din averea debitorului insolvent a disponibilităților bănești; acest prejudiciu este egal cu pasivul debitorului insolvent (valoarea totală a masei credale, așa cum rezultă din tabelul definitiv consolidat al creanțelor);
- săvârșirea de către persoanele arătate, a uneia sau mai multor fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006;
- existența unei legături de cauzalitate între fapta/faptele ilicite săvârșite și starea de insolvență; dovada acestui element înseamnă implicit și dovada raportului cauzal între aceste fapte ilicite și prejudiciul creat creditorilor;
- fapta ilicită să fi fost săvârșită cu intenție, ca forma de vinovăție. Consecința antrenării răspunderii persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prezentate, este aceea că ele vor putea fi obligate să suporte o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență.
Răspunderea acestor persoane este subsidiară, în sensul că doar în ipoteza în care, în cadrul procedurii insolvenței, fie prin intermediul reorganizării judiciare, fie prin valorificări (lichidări) de bunuri ale debitorului în cadrul falimentului, nu s-a reușit plata integrală a pasivului, atunci se poate dispune obligarea pârâților la plata în întregime ori a unei părți din pasivul rămas neachitat.
Întrucât răspunderea patrimonială reglementată de dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006, derogatorii de la dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990, este o răspundere civilă de natură delictuală față de creditori, și nu contractuală ori delictuală față de debitorul persoană juridică, nu este prezumată existența nici uneia din condițiile răspunderii în discuție, iar dovada îndeplinirii acestor condiții este în sarcina probatorie a participantului la procedură care, promovând cererea de atragere a răspunderii (administratorul judiciar/lichidatorul, președintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor, ori, după caz, creditorul majoritar), are poziția procesuală de reclamant
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată că reclamantul creditorul DGFP susține că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de către pârâtă în calitate de administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de aceasta a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. c și d) din Legea nr.85/2006, și anume ,,a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți,, și respectiv fapta ,, de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile și de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea ,,
Nu s-au invocat de către creditoare savarsirea unor fapte delictuale de natura celor prevăzute de art. 138 lit. a b, sau e din legea nr. 85/2006, pentru ca instanța sa poată analiza cererea, probele administrate si susținerile cuprinse in raportul întocmit în condițiile art.59 din lege sub acest aspect, fiind obligatoriu pentru judecatorul sindic a se pronunța in limitele in care a fost investit prin acțiune, potrivit cu art. 129 alin ultim din codul de procedura civila.
Instanța nu poate retine in raport de probele administrate ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei împotriva căreia este exercitata acțiunea in răspundere civila, astfel cum este reglementata de art. 138 lit. c si d din lege.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre fapta reclamata prevăzuta de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, așa cum s-a menționat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de către parata si starea de insolventa a debitoarei.
Esențial din punctul de vedere al reclamantei, pentru susținerea temeiniciei cererii promovate de către aceasta, este pasivitatea paratei la realizarea obligației sale legale, obligație conținuta de art. 27 si 28 din Legea nr.85/2006.Insa, împrejurarea ca parata nu a pus la dispoziția lichidatorului documentele enumerate de art. 28 din Legea nr.85/2006, ceea ce prezuma legal simplu neținerea contabilității, nu poate fi considerata, in mod singular, apta sa justifice temeinicia cererii promovate, deoarece, funcția probatorie a prezumției judiciare este limitata prin art. 1203 Cod civil.
De asemenea, împrejurarea ca parata nu a acționat cu formularea unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței in condițiile art. 27 din Legea nr.85/2006, chiar si atunci când insolventa era instalata prin neplata, in 30 de zile de la scadenta a datoriilor bănești din lipsa de lichiditati disponibile, nu face o dovada asupra interesului cu care parata a rămas in inacțiune si daca aceasta s-a subordonat scopului de a continua activitatea societatii interesul personal al celui chemat sa răspundă in temeiul art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006.
În ce privește existența acestei fapte reține că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârâta și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâta ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamantul nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtei ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În acest sens, nu s-a probat că pârâta, în timpul mandatului său de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtei de a-i prejudicia pe creditori. Reclamantul se limitează la supoziții nedovedite privind urmărirea de pârâta a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi relația de cauzalitate între neținerea contabilității societății și starea de insolvență a acesteia.
În ce privește fapta de a continua o activitate care ducea în mod vădit la încetare de plăți invocată de creditor nu se indică în ce a constat această continuare de activitate astfel că susținerea este neîntemeiată.
În concluzie, instanța a reținut că reclamanta nu a probat săvârșirea de către pârâta a unor fapte ilicite care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 lit. c și d) din Legea nr.85/2006 și nici că pârâta, prin săvârșirea acestor ipotetice fapte ori prin neținerea contabilității, ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei, sens în care, nefiind întrunite condițiile de existență cumulative ale răspunderii personale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, va respinge cererea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtei Tkachenko Olena și obligarea acesteia la suportare pasivului societății debitoare.
În motivare se arată că pârâta a manifestat dezinteres față de buna desfășurare a activității economice a societății, dezinteres ce a dus în final la creșterea pasivului societății, precum și faptul că pârâta nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 din legea insolvenței, deși lichidatorul judiciar a arătat în rapoartele de activitatea depuse la dosar că a notificat atât societatea debitoare cât și pe administratorul acesteia cu privire la depunerea documentelor contabile. Or, nedepunerea documentelor financiar-contabile a pus lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora, înstrăinare a bunurilor, cauzele concrete care au dus la apariția stării de insolvență și a persoanelor care se fac răspunzătoare de aducerea societății în încetare de plăți.
Apreciază recurenta că, nedepunerea de către debitoare a actelor contabile, conform art.28 din legea nr.85/2006 instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți.
În ceea ce privește aspectul vinovăției, recurenta – creditoare apreciază că aceasta se prezumă în materie comercială, prevederile art.149 din Legea nr.85/2006 făcând trimitere la dispozițiile Codului civil și ale Codului de Procedură Civilă. Se mai adaugă că și în lipsa acestei prezumții relative stabilite de legiuitor, vinovăția administratorului societății debitoare este ușor de evidențiat, fapta concretizându-se printr-o . omisiuni în a realiza activități care se aflau în sarcina pârâtei și care în mod indubitabil, indiferent de intenția/culpa avută, raportat la dispozițiile legale, evidențiază faptul că administratorul societății debitoare nu a procedat la evitarea stării de insolvență.
Referitor la raportul de cauzalitate se arată că acesta privește relația dintre fapta, respectiv activitatea defectuoasă realizată de pârât, care s-a repercutat asupra rezultatelor economice ale societății, determinând în final starea de insolvență a acesteia.
Se mai adaugă că existența stării de insolvență este prezumată cât timp există o hotărâre irevocabilă care atestă acest lucru, precum și faptul că după realizarea procedurilor legale, societatea nu și-a achitat debitul.
Recurenta – creditoare afirmă că pârâta, în exercitarea funcției de conducere a societății debitoare, având puteri nelimitate, a încălcat dispozițiile legale imperative, prin aceasta contribuind în mod nemijlocit la inducerea falimentului debitoarei, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art.138 lit. c și d se solicită admiterea cererii de angajarea a răspunderii patrimoniale a acesteia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 și urm. C.pr.civ..
Intimata – pârâtă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate de recurenta – creditoare și în conformitate cu art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpă), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, recurenta susține că aceasta rezultă din dezinteresul manifestat de administratorul debitoarei în sensul achitării datoriilor acesteia, fapt ce ar fi accentuat incapacitatea de plată, ducând astfel la generarea stării de insolvență.
Curtea constată însă că activitatea nerentabilă și managementul defectuos, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege și neputând fi asimilată cu fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Răspunderea intimatei - pârâte nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În privința faptei reglementată de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/ 2006, Curtea apreciază că neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d. Aserțiunile recurentei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a intimatei - pârâte sau pentru refuzul de colaborare al acesteia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei - pârâte săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva Sentinței civile nr.829 din 04.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. E., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. G. N.M. C. S. A. S. V.
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.N.S.G./01.07.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Ilfov
Președinte:N. M.N.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 549/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
