Acţiune în anulare. Decizia nr. 1862/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1862/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 12035/3/2013
Dosar nr._ (Număr intern 2276/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1862
Ședința publică de la 04 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Judecător P. P.
Grefier E.-R. L.
***********
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul F. I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei G. INTERNAȚIONAL CATERING SRL împotriva sentinței civile nr. 3276 din 25.03.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în anulare act juridic, în contradictoriu cu intimații pârâți Z. S. D. și . SRL prin administrator special BOICEANU T..
Dezbaterile în recurs au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 28.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în baza art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de astăzi, 04.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială la 26.03.2013, reclamanta F. I. SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitorului . SRL a solicitat anularea vânzării cumpărării autospecialei marca Iveco 35 E10 Turbo Dayli înstrăinată de către debitoare pârâtului Z. S. D. la data de 8.03.2011 la prețul de 2.480 lei și repunerea părților în situația anterioară, în baza art.80 alin.1 lit.b și art.80 lit.c din Legea 85/2006.
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă prin sentința civilă nr. 3276/25.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 08.03.2011, societatea debitoare a înstrăinat pârâtului Z. S. D. o autospecială marca Iveco cu an de fabricație 1998 la prețul de 2.480 lei.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit o valoare ipotetică la data vânzării de 1500 euro care la cursul zilei respective de 4,18 lei, era echivalent al sumei 6.150 lei.
În cauză există o diferență între valoarea de vânzare și valoarea probabilă de piață stabilită de către expert în mod ipotetic. Pe de altă parte, trebuie să de aibă în vedere faptul că la data vânzării autoturismul avea o vechime considerabilă de 13 ani, ceea ce îl făcea greu vandabil chiar și la acel moment, astfel încât nu se poate reține existența unei disproporții atât de mari care să conducă la calificarea actului drept fraudulos sau la o intenție a părților de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori, potrivit art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Mai mult decât atât, o readucere a bunului în patrimoniul debitoarei după încă 3 ani de zile nu ar fi de natură a conduce la obținerea de venituri care să depășească cheltuielile de valorificare, ceea ce ar lipsi un astfel de demers de finalitatea avută în vedere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei G. Internațional Catering SRL, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul anularii vânzării-cumpărării autospecialei marca Iveco înstrăinata de G. I. Catering SRL către Z. S. D. la data de 08.03.2011 la prețul de 2.480 lei, conform facturii GAS4 nr._, iar, pe cale de consecință, să se dispună restituirea bunului în patrimoniul debitoarei și repunerea părților în situația anterioară, iar în cazul în care autovehiculul nu poate fi identificat sau nu se mai află in averea paratului, să fie obligat la plata contravalorii acestuia - la valoarea reală de la data transferului (6.150 lei).
În motivarea recursului său, a arătat că în cauza a fost administrată proba cu expertiza evaluatorie, care a stabilit pentru autospeciala în cauză o valoare de 1.500 euro, care, la cursul de la momentul înstrăinării (4,18lei/1 euro), era echivalentul a 6.150 lei.
În baza probelor probele administrate consideră că a fost dovedit un vădit dezechilibru între contraprestații, valoarea de înstrăinare fiind de aproape trei ori mai mică decât valoarea reală la momentul înstrăinării autospecialei. Astfel, consideră că s-a dovedit în cauza aplicabilitatea dispozițiilor art. 80 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006.
Cumpărătorul autovehiculului a beneficiat în folosul propriu și în detrimentul celorlalți creditori de acest bun, pentru care a fost plătit un preț mult inferior comparativ cu cele practicate pe piață.
De asemenea, consideră că sunt aplicabile dispozițiile lit. c) ale aceluiași articol din Legea nr. 85/2006, pentru următoarele considerente: Având în vedere prețul derizoriu stabilit cu ocazia înstrăinării, este vădită intenția părților implicate în tranzacție de a sustrage bunul de la urmărirea lui de către creditorii vânzătoarei.
Este evident că ambii contractanți aveau cunoștința de valoarea reală de piață a bunului ce a făcut obiectul tranzacției, însa cumpărătorul a urmărit o îmbogățire fără justa cauza, prin achiziționarea bunului la un preț inferior celui real.
Față de cele arătate, consideră că a dovedit în speța faptul că înstrăinarea s-a făcut în frauda creditorilor. Frauda consta în acțiunea concertata a administratorului statutar al vânzătorului, care a înstrăinat bunul proprietatea debitoarei la un preț net inferior prețului de piața. Prin încheierea acestui act debitorul a urmărit fraudarea creditorilor G. I. Catering SRL prin scoaterea din patrimoniul debitoarei a bunului. Cumpărătorul a achiziționat bunul la un preț mult inferior valorii reale urmărind si o îmbogățire fără justa cauza.
Art. 85 alin. (3) din lege instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor. Pentru a fi fraudulos, actul trebuie sa afecteze drepturile creditorilor, respectiv să producă prejudicii materiale acestora.
Prin înstrăinarea bunului menționat la un preț derizoriu, s-a creat un prejudiciu material creditorilor, G. I. Catering SRL diminuându-și patrimoniul prin sustragerea activului de la urmărirea lor.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
La data de 16.10.2014 intimata pârâtă . SRL prin administrator special a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de recurenta F. I. SPRL ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
Criticile aduse de recurentă prin cererea de recurs sunt nefondate, întrucât la înstrăinarea autoturismului în stabilirea prețului trebuie să se aibă în vedere că autovehiculul ce formează obiectul prezentei cauze a fost fabricat în anul 1998 și fost vândut în anul 2011 când avea aproximativ 170.000 km, adică la 13 ani de la data fabricării acestuia și la 3 ani de la momentul achiziționării de către debitoare.
Decizia de a înstrăina acest autoturism a fost dată de faptul că acesta genera costuri mari de întreținere și nejustificate, cum ar fi:
-necesita o reparație generală care depășea cu mult valoarea de achiziție a acestuia;
-avea un consum mare de carburant care se ridica la aproximativ 10 % pe 100 km parcurși;
-asigurarea Casco de asemeni se ridica la o sumă foarte mare.
De asemenea, la momentul înstrăinării autoturismului, debitoarea nu se afla în incapacitate de plați și nu existau premise că aceasta va intra în insolventa.
Vânzarea s-a făcut în data de 08.03.2011, iar procedura de insolvenței asupra debitoarei a început în data de 13.12.2011 - deci la peste un an de la vânzarea autoturismului - aspecte care conduc în mod indubitabil la concluzia că nu s-a urmărit scoaterea din patrimoniul debitoarei a acestui bun.
Referitor la terțul dobânditor, Z. S. D., s-a arăta că acesta a dobândit autovehiculul de la vânzătoare, în baza Contractului de vânzare cumpărare (factura fiscala).
În cadrul prezentei acțiuni nu se poate discuta de o rea credința din partea terțului dobânditor, astfel încât să opereze o regulă moștenită din dreptul roman și impusă de echitate, care cere ca în conflictul de interese dintre creditorul ce se lupta să evite o dauna și terțul ce se lupta să păstreze un câștig primul să fie preferat.
Deliberând asupra cererii de recurs prin prisma motivelor invocate de recurentă și față de apărările intimatei, prin raportare și la actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază recursul ca nefondat și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. îl va respinge.
Se are în vedere, în ceea ce privește susținerile din recurs prin care se invocă disproporția vădită de valoare (art. 80 alin. 1 lit. b din Legea 85), că aceasta este o chestiune de apreciere, neexistând un punct fix care să marcheze momentul de la care disproporția intră sub incidența acestui text de lege.
În cauză, este evident că între prestațiile părților la contractul de vânzare-cumpărare există o disproporție, în sensul că autovehiculul a fost înstrăinat la prețul de 2.480 lei în condițiile în care prin raportul de expertiză valoarea de piață a fost stabilită la 6.750 lei.
Cu toate acestea, nu trebuie pierdut din vedere că în mod frecvent, în urma jocului dintre cerere și ofertă, prețul poate varia cu o anumită marjă, neexistând o identitate dintre prețul convenit de părțile unui contract de vânzare-cumpărare și valoarea de piață.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum a observat și prima instanță, la momentul înstrăinării autovehiculul avea deja o vechime de 13 ani, ceea ce îl făcea puțin atractiv față de potențialii cumpărători, în condițiile în care este cunoscut că și pentru autoturismele relativ noi găsirea unui cumpărător presupune un consum mare de timp, aspect care în general este de natură să contribuie la scăderea prețului sub valoarea calculată prin raportare la coeficienții de uzură ai CSA.
Or, în raport de cele anterior menționate, Curtea apreciază că diferența dintre prestațiile părților la contract nu este atât de semnificativă încât să justifice criticile recurentei privind disproporția vădită de valoare și deci incidența art. 80 alin. 1 lit. b din Legea 85, astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic.
De asemenea, Curtea apreciază că în cauză nu pot fi reținute nici criticile prin care se susține de către recurentă incidența art. 80 alin. 1 lit. c din Legea 85.
Se are în vedere aici că motivul de anulare reprezentat de diferența vădită dintre prestații (80 lit. b) este unul distinct de cel privind actele încheiate cu intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunuri de la urmărire sau de a leza drepturile creditorilor (lit. c).
Dezechilibrul dintre prestații nu presupune în nici un caz intenția frauduloasă, fiind cel mult un element care poate conduce, însă doar prin coroborare cu alte elemente, la concluzia că părțile au avut această intenție comună, câtă vreme buna-credință se prezumă, iar intenția de fraudă trebuie dovedită.
Or, în cauză, nu există (și nici recurenta reclamantă nu afirmă că ar exista) elemente care, coroborate cu diferența de valoare, să conducă la concluzia că părțile au acționat cu rea-credință, cu scopul de a sustrage autovehiculul de la urmărire sau de a leza drepturile creditorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul F. I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei G. INTERNAȚIONAL CATERING SRL împotriva sentinței civile nr. 3276 din 25.03.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect acțiune în anulare act juridic, în contradictoriu cu intimații pârâți Z. S. D. și . SRL prin administrator special BOICEANU T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 noiembrie 2014.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | Judecător, P. P. |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
2 ex./.30.12.2014
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: I. M. G.
| ← Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Hotărâre... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1479/2014. Curtea de... → |
|---|
