Anulare incident plată. Decizia nr. 788/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 788/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 7642/299/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
Decizia civilă nr.788
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. B. P. JUDECĂTOR L. C.
JUDECĂTORGEORGE B. F.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta S.C. PEȘTIȘORUL DE A. IMPORT EXPORT S.R.L., împotriva deciziei civile nr.198 din 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. – G. SOCIETE GENERALE S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul Registratură, la data de 17.03.2014, recurenta S.C. Peștișorul de A. Import Export S.R.L. a depus la dosar concluzii scrise și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, nefiind depus timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea reține cauza în pronunțare pe aspectul insuficientei timbrări a recursului.
CURTEA
Prin sentința civila nr._/ 21.06.2013 pronunțată în dosarul nr. 7642/ 299/ 2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a respins cererea formulată de reclamanta S.C. Peștișorul De A. Import Export S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B.R.D. – G. Societe Generale S.A. ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. Peștișorul de A. Import Export S.R.L., care a fost respins ca nefondat prin Decizia civile nr.198 din 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ .
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a apreciat că prima instanță a procedat în mod corect atunci când a respins cererea de chemare în judecată, având în vedere că potrivit reglementărilor cuprinse în Regulamentul nr. 1/ 2012 al BNR rezultă că sancțiunea în cazul introducerii la plată a unui bilet la ordin pentru care nu există suficient disponibil în cont, la data scadenței, este înscrierea în Centrala Incidentelor de Plăți, obligație care revine băncii plătitoare. Nu este exonerat de înscrierea în Centrala Incidentelor de Plăți emitentul unui bilet la ordin, care la data scadenței nu are în cont suficient disponibil, în situația în care achită debitul anterior emiterii sale, întrucât în Regulamentul nr. 1/ 2012 nu se stipulează o astfel de excepție. Dimpotrivă, sancțiunea se aplică pentru neîndeplinirea obligației de a asigura în cont suma disponibilă necesară plății pentru care s-a emis instrumentul de plată. În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că plata efectuată anterior emiterii biletului la ordin nu exonerează pe emitentul care l-a emis.
Împrejurarea că apelanta-reclamantă a înțeles ca, anterior emiterii instrumentului de plată, să achite prin alt mijloc de plată suma pentru care se emisese biletul la ordin, reprezintă propria sa culpă și – ca atare – în virtutea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu își poate invoca propria culpă), nu poate înlătura consecințele legale incidente.
Tribunalul apreciază – în acord cu prima instanță – că în speța dedusă judecății sunt incidente prevederile art. 2 pct. 2 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 1/ 2012, având în vedere că cecul a fost refuzat motivat de existența unei popriri înființate asupra contului respectiv.
Relativ la faptul că declararea incidentului de plată s-ar fi efectuat tardiv, tribunalul reține că desi nu s-a respectat termenul prevăzut de art. 7 alin. 2 teza I din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 1/ 2012 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți aceasta nu poate duce la tardivitatea declarării incidentului de plată la Centrala Incidentelor de Plăți, întrucât o asemenea sancțiune nu este prevăzută de actul normativ arătat mai sus.
Singura sancțiune aplicabilă este amenda prevăzută de art. 30 din regulament, nedeclararea în termen neavând nicio o consecință cu privire la valabilitatea sa.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. PEȘTIȘORUL DE A. IMPORT EXPORT S.R.L., solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței recurate, anularii incidentului de plata, provenit din nedecontarea biletului la ordin ., numărul_ emis de către recurentă si declarat la CIP (Centrala Incidentelor de Plata) de către B.R.D. GSG București - Agenția Delfin, la data de 16.10.2012, pentru motivul "poprire sau alte masuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului (motiv minor)".
Recurenta a formulat urmatoarele motive de recurs:
Deși instanța retine ca urmare a efectului instituirii popririi din dosarul de executare silita nr. 5/2012 al B.E.J. T. G., contul reclamantei a fost indisponibilizat in momentul prezentării biletului la ordin, disponibilul bănesc al reclamantei neputand fi accesat, nu este din vina recurentei, ci s-a datorat faptului ca B.E.J. T. G. in dosarul de executare silita nr. 5/2012 a solicitat instituirea popririi.
Înscrierea in CIP (Centrala Incidentelor de Plata) nu s-a datorat faptei culpabile a recurentei de a nu fi asigurat disponibilul necesar la data prezentării la decontare a biletului la ordin, deoarece la acea data, 11.10.2012, existau fonduri disponibile in cont, S.C. PEȘTIȘORUL DE A. IMPORT EXPORT S.R.L. fiindu-i indisponibilizat contul curent prin instituirea popririi dispusa in dosarul de executare nr.5/2012 a B. T. G., adresa ce a fost redactata la data de 10.10.2012.
Instanța de apel in mod greșit a reținut aceleași considerente ca si instanța fondului ca in speța dedusa judecații sunt incidente prevederile art. 2 pct. 2 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 1/2012, având in vedere ca instrumentul de plata a fost refuzat motivat de existent unui popririi înființate asupra contului respective.
Recursul este insuficient timbrat, nefiind aplicat timbrul judiciar aferent, astfel cum a fost recurenta citată cu această mențiune.
În raport de neîndeplinirea obligației de timbrare, Curtea a invocat excepția nulității recursului datorită insuficientei timbrări a căii de atac declarate.
Potrivit art. 9 din OG nr. 32/1995, „Cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.
În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.”
Astfel, conform art.20 alin.1 și 3 Legea nr.146/1997, „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.
(3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.”
În consecință, față de neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de plată a timbrului judiciar aferent, Curtea va anula recursul ca insuficient timbrat, conform art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, art. 9 din OG nr. 32/1995 și art.312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca insuficient timbrat, recursul formulat de recurenta S.C. PEȘTIȘORUL DE A. IMPORT EXPORT S.R.L., împotriva deciziei civile nr.198 din 02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. – G. SOCIETE GENERALE S.A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. I. B. P. L. C. G. B. F.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud.MIBP, 03.04.2014
Nr.ex.: 2
Apel: Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă
Președinte: C. M.
Judecător: A. M. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1913/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1172/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








