Pretenţii. Decizia nr. 1316/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1316/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 70183/3/2011

Dosar nr._ (Număr în format vechi 621/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1316/2014

Ședința publică de la 04 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. G.

JUDECĂTOR V. D.

JUDECĂTORANDREEA V.

GREFIER M. I.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurenta M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5829 din data de 24.09.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele D. B. CONSULTANTS, M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și . SRL.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 28.05.2014, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 04.06.2014, când a decis următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 02.11.2011 sub nr._, reclamanta D. B. Consultants S.A. a chemat în judecată pe pârâta M. Administrației și Internelor solicitând obligarea acesteia la îndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul de servicii nr._ din 08.04.2010 cu privire la aprobarea raporturilor de activitate respectiv la plata facturii în valoare de 249.288,92 Euro, echivalentul sumei de 1.067.903,86 Ron la cursul valutar de 4,2838 stabilit prin contract, repararea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligațiilor respectiv plata costurilor ocazionate de întârzierea plăților, în valoare de 273.546,18 Euro, echivalentul sumei de 1.171.817,11 Ron la cursul valutar de 4,2838 stabilit prin contract, plata de daune-interese ca urmare a pierderii credibilității datorată acuzațiilor de prestare a unor servicii necalitative, precum și a acuzațiilor de fraudă în organizarea evenimentelor în valoare de 1.000.000 Euro, echivalentul sumei de 4.283.800 Ron la cursul valutar de 4,2838 stabilit prin contract; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

La data de 09.12.2012 pârâta M. Administrației și Internelor, a depus întâmpinare prin care invocă excepția lipsei procedurii prealabile. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nefondată. Prin precizările depuse la dosar, pârâta M. Afacerilor Interne a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a M. D. Regionale și Administrației Publice.

La data de 11.05.2012, . SRL, a formulat cerere de intervenție în nume propriu, solicitând în dosarul rubricat, în ceea ce privește capătul de cerere al acțiunii referitor la plata facturii de_,92 EUR, echivalent a 1.067.903,86 RON, prin care solicită, în ceea ce privește punctul D din factură invocată de reclamant, reprezentând Obiecte Promoționale, să oblige părțile inițiale la plata către . SRL a sumei de 655.120,00 RON și a dobânzilor aferente, calculate conform Contractului de Servicii nr._/08.04.2010, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5829 din 24.09.2013 instanța a admis excepția calității procesuale pasive a pârâtei M. Afacerilor Interne și a respins cererea formulată de reclamanta D. B. Consultants S.A. împotriva pârâtei M. Afacerilor interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului M. D. Regionale și Administrației Publice și a obligat acest pârât la plata către reclamantă a sumei de 412.783,86 lei reprezentând debit neachitat conform Contractului de sericii nr._/08.04.2010. De asemenea, a admis cererea de intervenție formulată de intervenienta . SRL și a obligat pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice la plata către intervenientă a sumei de 655.120 lei și a dobânzilor aferente reprezentând debit neachitat conform Contractului de servicii nr._/08.04.2010.

A fost obligat pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice să plătească reclamantei și cheltuieli de judecată constând în suma de 14.795 lei taxa de timbru judiciar și suma de 3.000 euro onorariu avocat și să plătească intervenientei cheltuieli de judecată în sumă de 33.688,15 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin precizările depuse la dosar, pârâta M. Afacerilor Interne, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a M. D. Regionale și Administrației Publice, arătând că potrivit dispozițiilor art.2 din O.U.G. nr.96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative „Se înființează M. D. Regionale și Administrației Publice, prin reorganizarea M. D. Regionale și Turismului și prin preluarea activității în domeniul administrației publice, a structurilor și a instituțiilor specializate în acest domeniu de la M. Administrației și Internelor".

Având în vedere că beneficiar al contractului care face obiectului litigiului dedus judecății este Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative, structură care, în conformitate cu dispozițiile 11 alin.(1) din H.G. nr. 1/2013, a fost preluată de M. D. Regionale și Administrației Publice, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M. Administrației și Internelor.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, la data de 08.04.2010 s-a încheiat Contractul de Servicii nr._ ca urmare a finalizării procedurii de achiziție publică inițiate de pârâtă pentru servicii de asistență tehnică pentru Autoritatea de Management pentru Dezvoltarea Capacității Administrative în vederea asigurării proceselor de informare și publicitate pentru PODCA (Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative).

Pentru a participa la această procedură de achiziție publică, intervenienta . SRL a încheiat anterior finalizării acesteia, un Contract de Asociere cu reclamanta . SA din G., prin care părțile se angajau să participe la procedura de achiziție publică și se stabilea modalitatea exactă în care cele două părți urmau să desfășoare activitățile cuprinse în oferta tehnică.

Prin contractul de asociere, reclamanta D. era stabilită ca fiind reprezentantul asocierii în relația cu pârâta și managerul desfășurării proiectului, primind în schimbul acestei obligații un procent de 3% reprezentând taxa de management.

Prin două Acte Adiționale („Addendum I" și „Addendum II"), părțile contractului de asociere au stabilit următoarele: componenta de organizare evenimente a activităților din contract să fie organizată de către reclamanta D., urmând ca reclamanta să preia toate responsabilitățile specifice acesteia (Addendum I din 14.06.2010) și intervenienta să aibă posibilitatea de a obține în mod direct plata de la parata pentru contravaloarea obiectelor promoționale realizate (Addendum II din 04.04.2011).

Astfel, în baza contractului, intervenienta . SRL a procedat la realizarea obiectelor promoționale cuprinse în propunerea de materiale promoționale transmisă în data de 30.08.2010, această propunere fiind acceptată de parata prin adresa_ din 31.08.2010.

Tribunalul a reținut că, în perioada august 2010-martie 2011 s-au luat măsurile necesare pentru producerea și livrarea obiectelor promoționale comandate. Astfel cum reiese din schimbul de corespondență precum și din procesele-verbale de recepție întocmite conform contractului, toate obiectele promoționale au fost livrate către pârâtă, situația centralizată a acestora regăsindu-se și în cuprinsul adresei pârâtei nr._/26.10.2011. Costurile acestor obiecte promoționale au fost înaintate de către intervenienta . SRL și trebuiau acoperite de către pârâtă prin plata direct către intervenienta . SRL a sumelor la data transmiterii facturii de către reclamanta D..

Având în vedere că pretențiile formulate au la bază executarea și livrarea obiectelor promoționale în conformitate cu prevederile contractului menționat, în urma aprobărilor soluțiilor propuse de către reprezentanții pârâtei și deși au fost înaintate facturi separate și de către intervenienta . SRL, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată, obligând pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice la plata către reclamantă a sumei de 412.783,86 lei reprezentând debit neachitat conform Contractului de sericii nr._/08.04.2010, și admițând cererea de intervenție formulată de intervenienta . SRL a obligat pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice la plata către intervenientă a sumei de 655.120 lei și a dobânzilor aferente reprezentând debit neachitat conform Contractului de servicii nr._/08.04.2010.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat pârâtul M. D. Regionale și Administrației Publice să plătească reclamantei cheltuieli de judecată constând în suma de 14.795 lei taxa de timbru judiciar și suma de 3.000 euro onorariu avocat și să plătească intervenientei cheltuieli de judecată în sumă de 33.688,15 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Împotriva acestei soluții, a formulat apel pârâta M. D. REGIONALE Șl ADMINISTRAȚIEI PUBLICE solicitând modificarea sentinței comerciale atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de către D. B. CONSULTANTS SA și intervenienta . SRL.

În motivare se arată în esență că sentința a fost dată fără ca instanța de fond să analizeze probele administrate în cauză și fără a motiva în fapt sau în drept hotărâre atacată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cpr.civ,

Intimata D. B. Consultants S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat, cu consecința menținerii drept temeinică și legală a sentinței civile nr. 5829/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția Vl-a Civilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și următoarele C.proc.civ.

La termenul din 28.05.2014 instanța, în raport cu obiectul pricinii și cu dispozițiile art.28716 din OUG nr.34/2006, a calificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind recurs.

La același termen, intimata D. B. CONSULTANTS SA, prin avocat, a invocat excepția tardivității recursului.

Asupra acestei excepții, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 28716 din OUG nr.34/2006, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de secția comercială a curții de apel.

În cauză sentința civilă nr. 5829/24.09.2013 a fost comunicată recurentei la data de 19.02.2014, potrivit dovezii de la fila 199 vol.II dosar de fond.

Recursul formulat în cauză a fost trimis prin fax, la data de 04.03.2014, potrivit datei imprimate pe filele 4-16 dosar recurs, reprezentând recursul. În consecință, se constată că în cauză recursul a fost formulat cu depășirea termenului de 5 zile.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod Procedură Civilă, neexercitarea oricărei căi de atac sau neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În ce privește susținerile recurentei, expuse în notele de ședință, referitoare la împrejurarea că prezentul litigiu ar fi unul de drept comun, Curtea reține în primul rând că pe prima pagină a contractului încheiat între părți, în preambul, este consemnat în mod expres faptul că raportul contractual dintre părți, derivat din Contractul de servicii nr._ din 08.04.2010, are la bază dispozițiile OUG nr.34/2006. Fiind vorba de o lege specială, potrivit reglementărilor cuprinse în aceasta, toate raporturile dintre părți derivând din contractul de achiziție publică sunt guvernate de acest act normativ.

De asemenea, în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, instanța de fond a reținut în mod expres că încheierea contractului dintre părți a avut loc în urma finalizării procedurii de achiziție publică, procedând astfel la calificarea corectă a naturii contractului. În consecință, recurenta nu poate susține că nu ar fi avut cunoștință de încadrarea juridică făcută de instanță.

În privința faptului că reclamanta nu ar fi invocat în drept, ca temei al acțiunii sale, dispozițiile OUG nr.34/2006, Curtea reține că în temeiul art. 84 Cod Procedură Civilă instanța este cea care face încadrarea corectă în drept a unei cereri, ceea ce prima instanță a și făcut.

Nu vor fi reținute nici argumentele referitoare la necompetența primei instanțe, având în vedere că aceasta se stabilește în raport cu normele de procedură în vigoare la data sesizării instanței cu litigiul în fond, data de 02.11.2011 în speță, și nu în raport cu normele în vigoare la data încheierii contractului, după cum greșit susține recurenta, dată la care se naște raportul de drept material și nu procesual, dintre părți.

Astfel, în raport cu data sesizării primei instanțe, potrivit dispozițiilor art. 286 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, în forma în vigoare la acea dată, procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante. În consecință, în speță nu se pune problema necompetenței primei instanțe, câtă vreme dispozițiile speciale evocate au fost respectate.

Cât privește faptul că părțile nu au fost obligate la plata taxei de timbru prevăzută de legea specială, iar în cauză nu s-au acordat termene scurte, potrivit dispozițiilor speciale, Curtea reține că aceste împrejurări nu sunt de natură a transforma litigiul în unul de drept comun.

Nici argumentul privind indicarea greșită de către prima instanță a căii de atac și a termenului de exercitare a acesteia nu poate fi reținut, câtă vreme calea de atac și termenul în care aceasta poate fi exercitată sunt stabilite de lege și nu de instanță, și nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.

Față de toate aceste considerente, Curtea, constatând că cererea de recurs a fost formulată după împlinirea termenului prevăzut de lege, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității recursului.

Respinge recursul formulat de recurenta M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5829 din data de 24.09.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele D. B. CONSULTANTS, M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și . SRL ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. G. V. D. A. V.

GREFIER

M. I.

R..I.G./dact.I.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1316/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI