Nulitate act juridic. Decizia nr. 516/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 516/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 3193/2/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1100/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 516/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE C. N. I.
JUDECĂTOR I. P.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanta pârâtă V. R. SA și apelanții reclamanți F. A. și F. M. împotriva sentinței civile nr. 1362/21.03.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._/3/2011.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 23 iunie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului reține:
La data de 12.10.2010 reclamanții F. A. și F. M. au depus cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei . prin care au solicitat: constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la punctele 3 d), 5 e) din condițiile speciale ale convenției de credit nr._ din 21.04.2006; al clauzelor de la punctele 3.9, 8 și 10 din condițiile generale ale aceluiași contract; anularea planurilor de rambursare emise ulterior celui inițial; revenirea la planul de rambursare inițial; obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani plătite în temeiul clauzelor denunțate ca fiind abuzive; anularea actului adițional nr. 1 din 09.02.2010 la convenția de credit nr._ din 21.04.2006 și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea integrală a obligațiilor.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2, București, la data de 12.10.2010, sub nr._/300/2010.
Pârâta . a depus întâmpinare în ședința publică din 17.01.2011 prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată (filele 41 – 50, dosar JS 2).
Prin sentința civilă nr. 6750 din 17.05.2011 a Judecătoriei sectorului 2, București, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului București.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Comercială la data de 13.07.2011, sub nr._/3/2011.
Prin sentința comercială nr._ din 09.09.2011 Tribunalul București a anulat cererea de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 19 din 17.01.2012 a Curții de Apel București, Secția a VI-a Civilă a fost anulată sentința, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București.
Prin decizia civilă nr. 4347 din 06.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 4347 din 06.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București la data de 06.12.2013 și repartizată aceluiași complet de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1362/21.03.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._/3/2011 cererea a fost admisă în parte și s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la pct. 8.1 lit. a) teza a II-a și teza a III-a, pct. 8.1 lit. b), c) și d), pct. 8.3 din Condițiile generale ale convenției de credit nr._ din 21.04.2006.
A reținut Tribunalul că între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâtă, în calitate de împrumutător s-au încheiat un contract de împrumut bănesc, constatat printr-un înscris sub semnătură privată semnate de ambele părți, respectiv convenția de credit nr._ din 21.04.2006 (filele 11 – 24 dosar JS2).
Prin convenția de credit nr._ din 21.04.2006 pârâta a împrumutat reclamanții cu suma de 32 000 euro, în vederea refinanțării unui credit în valoare de 32 000 euro, ce le fusese anterior acordat reclamanților.
La pct. 3 lit. d) din condițiile speciale ale contractului de credit s-au prevăzut următoarele: „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii astfel modificate”.
La pct. 5 lit. e) din condițiile speciale ale contractului de credit s-au prevăzut următoarele: „1,85% p.a. calculat conform pct. 3.9 – „Comision de rezervă” din Condițiile generale ale prezentei Convenții și datorat lunar, la scadența anuităților prevăzute la pct. 6) – „Rambursare” de mai jos. Valoarea comisionului se va modifica în mod corespunzător în condițiile pct. 3.9 – „Comision de rezervă” din Condițiile generale în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenței”.
La pct. 3.9 din condițiile generale ale contractului de credit s-au prevăzut următoarele: „Comision datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la Banca Națională a României. Valoarea comisionului de rezervă este stabilită în funcție de valoarea obligației băncii. Banca își rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea acestui comision, în condițiile în care obligația băncii față de Banca Națională a României crește/se diminuează. Comisionul de rezervă se acumulează zilnic și se calculează la soldul creditului pentru un număr de zile calendaristice începând cu data primei trageri. În perioada de calcul a comisionului se include prima zi și se exclude ziua până la care se face calculul. Comisionul de rezervă lunar se calculează după formula: (soldul creditului x rata comisionului x numărul efectiv de zile între scadențe)/360. Rata comisionului de rezervă este exprimată în formă procentuală, valoarea fiind menționată în Condițiile speciale”.
La pct. 8 din condițiile generale ale contractului de credit s-au prevăzut următoarele: „8.1 În cazul în care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului și garantului, să declare costul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii conform convenției: a) împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri datorate: - conform prezentei convenții; - conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca; - conform altor convenții încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare/de credit”; b) împrumutatul nu își îndeplinește orice altă obligație asumată conform prezentei convenții; c) în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției; d) împrumutatul sau terțe persoane au inițiat acțiuni sau proceduri prin care veniturile acestuia să fie distribuite între creditorii săi;
8.2 La data scadenței anticipate, banca este autorizată prin efectul prezentei convenții să debiteze orice cont de disponibilități sau de depozit (chiar neajuns) al împrumutatului/garantului pentru stingerea sumelor datorate în baza convenției;
8.3 În cazul declarării scadenței anticipate a creditului, banca este exonerată de orice răspundere pentru consecințele pe care această procedură, precum și cea subsecventă de executare silită, în scopul recuperării sumelor datorate în baza convenției la au asupra împrumutatului/garantului.
La pct. 10 din condițiile generale ale contractului de credit s-au prevăzut următoarele: „10.1 Referitor la convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile, care: a) supun banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca, b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligațiile de a acorda creditele,” c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a băncii, în baza convenției.
10.2 În oricare din cazurile, mai sus menționate, în termen de 15 zile de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creșterile costurilor, sau oricăror rambursări”.
La data de 09.02.2010 s-a încheiat actul adițional nr. 1 din 09.02.2010 la convenția de credit nr._ din 21.04.2006, constatat printr-un înscris sub semnătură privată semnat de ambele părți (filele 25 – 26 dosar JS2).
Actul adițional conține între altele prevederi referitoare la modificarea dobânzii prevăzute la pct. 3 lit. a) și d) din condițiile speciale ale contractului de credit.
Conform art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, având în vedere că actele juridice ce constituie cauza cererii de chemare în judecată, respectiv contractul de credit bancar și actul adițional la acesta au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, litigiul se soluționează conform prevederilor Codului civil din 1864 și celor ale Codului comercial, precum și conform dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Tribunalul a mai reținut că în timp ce constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la pct. 3 lit. d) și 5 lit. e) din condițiile speciale și respectiv la pct. 3.9 8 și 10 din condițiile generale ale contractului de credit a fost solicitată pe motiv că acestea ar avea caracter abuziv, anularea actului adițional nr. 1 din 09.02.2010 a fost solicitată pentru o cauză de nulitate de drept comun, respectiv pentru folosirea de către pârâtă a unor mijloace dolosive față de reclamanți, cu ocazia semnării acestuia.
Actul juridic civil se bucură de o prezumție relativă de validitate. Pentru aplicarea sancțiunii nulității actului juridic civil, partea care invocă existența unui caz de nulitate este obligată, conform art. 1169 C.civ., să probeze elementele cazului de nulitate invocat.
Consimțământul este o condiție de fond esențială și generală a actului juridic civil, constând în exteriorizarea hotărârii de a încheia acel act juridic civil. Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, trebuie să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu.
Dolul este o cauză de nulitate relativă a actului juridic civil ce constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie un anumit act juridic. Întrucât, potrivit art. 960 C.civ., dolul este un viciu de consimțământ, el trebuie să existe la momentul formării acordului de voințe iar existența sa trebuie probată de partea ce îl invocă.
Din proba cu acte administrată la cererea reclamanților nu rezultă existența manoperelor dolosive pe care reclamanții susțin că pârâta le-ar fi exercitat asupra lor la momentul semnării actului adițional.
În aceste condiții, întrucât reclamanții nu au reușit să răstoarne prezumția de validitate a actului adițional, instanța apreciază nefondată cererea de constatare a nulității relative a acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerate abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului activ. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie astfel să verifice următoarele condiții:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată:
2) prin ea însăși clauza contractuală creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Aceste condiții sunt cumulative astfel încât dacă una dintre ele nu este îndeplinită clauza contestată nu poate fi considerată abuzivă.
În ceea ce privește buna credință, tribunalul are în vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia ; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, potrivit art. 77 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului .
Întrucât clauzele prevăzute la pct. 5 lit. e) din condițiile speciale și cele stipulate la pct. 3.9 din condițiile generale se referă la comisionul de rezervă acestea vor fi analizate împreună.
Pârâta nu a probat că vreuna din clauzele în litigiu ar fi fost negociată deși sarcina probei asupra acestui aspect îi revenea. Prin urmare prima condiție prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru ca acestea să fie declarate abuzive este îndeplinită.
Clauza prevăzută la pct. 3 lit. d) din condițiile speciale nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și cu atât mai mult nu creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.
Potrivit art. 1 pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt abuzive clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Este incontestabil că potrivit pct. 3 lit. d) din condițiile speciale pârâta și-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii curente însă a precizat fără echivoc, în chiar cuprinsul clauzei contestate, motivele în care poate opera o astfel de modificare – respectiv atunci când pe piața monetară ar interveni o schimbare semnificativă.
Acest motiv invocat de bancă pentru schimbarea ratei dobânzii curente este întemeiat în condițiile în care pentru a obține sumele de bani necesare pentru acordarea creditelor contractate, banca se împrumută la rândul său pe piața interbancară iar cursul pe această piață este supus fluctuațiilor.
Prin urmare, atunci când banca se împrumută la un preț mai mare pe piața interbancară, va pretinde la rândul său propriilor clienți un preț (dobândă) superior pentru sumele de bani acordate cu titlu de împrumut, și aceasta tocmai pentru a putea onora angajamentele asumate. Derularea relațiilor contractuale în acest mod nu echivalează cu existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Nu i se poate pretinde pârâtei să detalieze circumstanțele în care poate efectua această modificare a clauzei referitoare la rata dobânzii curente, ceea ce ar echivala practic cu definirea în contract a noțiunii de „schimbare semnificativă”, câtă vreme art. 1 pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 impune comerciantului numai obligația de a preciza în contract motivul pentru care operează schimbarea termenilor contractului.
Pe de altă parte, detalierea noțiunii de „schimbare semnificativă” este dificilă sau chiar imposibilă, câtă vreme variațiile prețului pe această piață nu se încadrează în anumite marje și în anumite circumstanțe (cele de criză) sunt dificil de anticipat.
Este de remarcat și faptul că această clauză prin ea însăși permite schimbarea ratei dobânzii curente nu doar în detrimentul reclamanților, ci și în folosul acestora.
În aceste condiții, față de împrejurarea că prevederile de la pct. 3 lit. d) din condițiile speciale nu creează un dezechilibru semnificativ între părțile contractante și nu au fost stipulate în detrimentul consumatorului, ele nu pot fi considerate abuzive.
Clauzele prevăzute la pct. 5 lit. e) din condițiile speciale și respectiv la pct. 3.9 din condițiile generale, referitoare la perceperea unui comision de rezervă de către pârâtă nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Acest comision de rezervă are drept efect imediat majorarea costului lunar al creditului astfel încât în fapt perceperea sa reprezintă tot o contraprestație pentru acordarea creditului, respectiv un preț al creditului. Deoarece rezerva minimă obligatorie reprezintă un cost al băncii este firesc ca acesta să se regăsească mai departe și în prețul produselor vândute de bancă, respectiv în prețul creditului acordat de instituția bancară, având în vedere împrejurarea esențială că banca desfășoară o activitate lucrativă iar nu una de binefacere și că o activitate economică este eficientă atunci când aduce un profit celui ce o desfășoară, respectiv atunci când prețul de vânzare este superior costului de producție, ceea ce implică în mod necesar ca prețul să includă costurile.
Cuantumul comisionului de rezervă este egal cu cel al obligației băncii referitoare la constituirea rezervei minime obligatorii la Banca Națională a României și fluctuează în mod identic cu variația obligației băncii de constituire a rezervei minime obligatorii. Prin urmare, în contractul de împrumut au fost stabilite toate elementele necesare pentru stabilirea întinderii acestui comision, neputându-se reține nici reaua-credință a băncii, nici producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, creat prin includerea acestui comision în contract.
Clauza stipulată la pct. 8.1 lit. a) teza I din Condițiile generale ale contractului de credit ce prevede posibilitatea declarării anticipate a creditului în ipoteza în care împrumutatul nu își îndeplinește vreuna din obligațiile de plată asumate prin contractul de credit nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului deoarece prin posibilitatea declarării scadenței anticipate a creditului, recunoscută băncii, în calitate de creditor, ce a executat deja întreaga sa prestație, se urmărește limitarea efectelor pagubei produse acesteia prin nerespectarea termenelor de plată de către debitor.
Clauzele stipulate la pct. 8.1 lit. a) tezele a II-a și a III-a din Condițiile generale ale contractului sunt de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, deoarece în ipotezele reglementate de aceste dispoziții contractuale scadența anticipată intervine pentru nerespectarea de către consumator a unor obligații și termene de plată asumate în cadrul unor raporturi juridice distincte de cel izvorât din contractul de credit, raporturi care nu se află a priori într-o conexiune cu prezentul contract de împrumut declarat ca ajuns la scadență, iar în situația avută în vedere în cuprinsul tezei a III-a a contractului, sunt raporturi juridice față de care banca are calitatea de terț. În ipotezele avute în vedere în cuprinsul ultimelor două teze ale pct. 8.1 lit. a) din Condițiile generale ale contractului, creditul poate fi declarat scadent chiar și atunci când debitorul respectă întocmai scadențarul convenit în temeiul convenției de credit ce constituie cauza litigiului, ceea ce față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu este legal.
Față de cele expuse, instanța apreciază că au caracter abuziv clauzele stipulate la pct. 8.1 lit. a) tezele a II-a și a III-a din Condițiile generale ale contractului, urmând a fi declarate nule.
Clauza prevăzută la pct. 8.1. lit. b) din Condițiile generale ale contractului dă posibilitatea pârâtei să declare scadența anticipată a creditului chiar si atunci când debitorul încalcă obligații neesențiale și chiar dacă acesta achită ratele conform scadențarului, fapt ce conduce la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, care se va afla în situația de a achita de îndată întregul credit, cu titlu de sancțiune civilă, deși nu și-a încălcat acele obligații ce sunt de esența contractului de împrumut. Această clauză are caracter abuziv în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Potrivit pct. 1 lit. g) din Anexa Legii nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze clauzele contractuale.
Clauzele prevăzute la pct. 8.1 lit. c) și 8.1 lit. d) din Condițiile generale ale Convenției conferă băncii un drept discreționar de a aprecia asupra existenței situațiilor la care aceste prevederi contractuale se referă. Utilizarea sintagmei „în opinia băncii” în cuprinsul clauzei prevăzute la pct. 8.1. lit. c) din Condițiile generale ale Convenției constituie un argument de interpretare literală în sprijinul acestei concluzii.
Se impune deci, față de cele expuse, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 8.1. lit. c) și 8.1 lit. d) din Condițiile generale ale Convenției.
Clauza prevăzută la pct. 8.2 din Condițiile generale ale contractului nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului deoarece aceasta nu dă naștere unor noi obligații în sarcina debitorului ci conține instrumente care permit băncii să acționeze în vederea diminuării sau acoperirii pagubei create ca urmare a declarării scadenței anticipate a creditului.
În consecință această clauză nu are caracter abuziv.
Clauza prevăzută la pct. 8.3 din Condițiile generale ale contractului creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului deoarece acestea prevăd o exonerare de răspundere a băncii nelimitată, pentru prejudiciile produse consumatorului, aplicabilă inclusiv pentru prejudiciile produse consumatorului ca urmare a unor fapte ale băncii.
O astfel de clauză este lovită de nulitate absolută inclusiv prin raportare la dreptul comun – art. 1339 C.civ. și este considerată ca având un caracter abuziv conform pct. 1 lit. h) Anexa la Legea nr. 193/2000.
Se impune deci constatarea caracterului abuziv al acesteia.
Clauzele prevăzute la pct. 10.1 și 10.2 din Condițiile generale ale contractului se referă la creșterea prețului creditului pe parcursul executării contractului ca urmare a apariției unor costuri suplimentare de acordare a creditului pentru bancă, costuri ce își au originea în situații ulterioare acordării creditului.
Aceste clauze nu fac altceva decât să includă în prețul creditului suplimentul de cost apărut ulterior pentru furnizorul creditului și drept urmare nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, fiind perfect justificate în raport de aceleași motive prezentate pe larg la punctul 19 din considerente în legătură cu clauzele ce prevăd comisionul de rezervă. D. urmare, aceste clauze nu au caracter abuziv.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții F. A. si F. M. cât și pârâta V. ROMANIA S.A., înregistrate pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă sub nr._, la data de 12.05.2014.
În motivarea apelului lor, reclamanții consideră sentința nelegală și netemeinică arătând că înțeleg să critice sentința în ceea ce privește: constatare a nulității absolute a Clauzei 3 lit. d) si Clauzei 5 lit. e) din Condiții speciale si a Clauzei 3.9. „Comision de rezerva" din Condiții generale ale Convenției de credit NR._ din 21.04.2006; anulare a planului de rambursare emis în data de 22.06.2009, prin care se modifica dobanda, cu eliminarea comisionului de rezerva; restituirea sumelor de bani plătite suplimentar, atât raportat la modificarea dobânzii - în cuantum de 720.72 euro, adica 3075 lei (28 X 25.74 euro), la care se adauga dobanda legala, cat si la Comisionul de Rezerva (MRR)- în cuantum de 1732.98 euro, adica 7395 lei, la care se adauga dobanda legala.
Este incontestabil că potrivit pct. 3 lit. d) din condițiile speciale pârâta și-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii curente însă a precizat fără echivoc, în chiar cuprinsul clauzei contestate, motivele în care poate opera o astfel de modificare - respectiv atunci când pe piața monetară ar interveni o schimbare semnificativă.
Instanța de fond nu a luat în considerare faptul ca în art.3 lit.a din aceleași condiții speciale, în contractul examinat, părțile au stipulat că rata dobânzii curente este de „5,95% p.a.", în consecința părțile au contractat o dobândă fixă, iar nu una variabilă. Se constată astfel o primă inadvertență întrucât, deși prin acordul comun părțile au stabilit perceperea unei dobânzi într-un procent fix, totuși într-un paragraf ulterior s-a stipulat dreptul băncii de a modifica rata dobânzii curente, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară.
O atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă intimatei-pârâte dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat. Conform art. 1 lit.a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. Or, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară", fară prezentarea altor elemente de identificare.
Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna.
Motivul „unei schimbări semnificative pe piața monetară" nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fară a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat", pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.
Banca poate oricând sa afirme ca se împrumuta mai scump si, de fapt, să se împrumute mai ieftin. Astfel, prin aceasta clauza, consumatorul este pus în imposibilitatea de a ști, în momentul semnării contractului, care va fi reacția băncii la „schimbări semnificative", nespecificate în mod explicit în contract.
b) Contrar reținerilor instanței de fond, tocmai art. I pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 care impune comerciantului numai obligația de a preciza în contract motivul pentru care operează schimbarea termenilor contractului, nu este respectat.
Prin motiv nu se poate înțelege decât explicarea în mod dar a condițiilor în care se poate modifica acest cuantum al dobânzii.
Aceasta sintagma, nu se încadrează în exigentele art. 1 lit. a) din Legea 193/2000, deoarece modificarea dobânzii nu a fost legata de un indicator determinat, determinabil, precis si individualizabil. În funcție de indicatorul la care se face raportarea, banca ar putea invoca de fiecare data alt indicator la care s-ar raporta pentru modificarea dobânzii în funcție de interesele sale.
De asemenea, trebuie avut în considerare si faptul ca începând cu cea de-a 19 rata, dobânda se majorează de la 5.95% pe an la 7.45 % pe an si se emite un nou plan de rambursare, fiind nevoiți sa achite în plus lunar inca 25.74 euro (anuitatea din planul de rambursare inițial era de 269.80 euro - fixa pe întreaga durata a derulării contractului, iar anuitatea din cel de-al doilea plan de rambursare era de 295.54 euro, deci 295.54 - 269.80 = 25.74 euro), aceasta modificare a dobânzii fiind realizata în baza acestei clauze.
Privind cererea de constatare a nulitatii absolute a clauzelor 5 lit. e) din Condiții speciale si 3.9. „Comision de rezerva" din Condiții generale ale Convenției de credit NR._ din 21.04.2006, comisionul de rezerva nu poate fi un cost al contractului deoarece:
1.regimul rezervelor minime obligatorii este stabilit de către BNR si cade în sarcina exclusiva a băncii, așa cum prevăd art. 1 si 2 lit. a) din Regulamentul Băncii Naționale a României NR. 6 din 24.07.2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii republicat;
2.rezervele minime obligatorii sunt disponibilități bănești păstrate la Banca Naționala a României, sume care nu dispar, urmând a fi restituite băncii . de timp, interval în care instituția de credit urmează a fi bonificata de către Banca Naționala a României, în sensul ca i se va acorda o dobânda pentru banii astfel indisponibilizați, conform secțiunii a V-a, articolele 15,16 si 17 din regulamentul Băncii Naționale a României mai sus mentionat.
Banca obține în acest fel un dublu beneficiu, în sensul ca: primește dobânda pentru banii indisponibilizați, care de altfel ii sunt si restituiți din partea Băncii Naționale a României si percepe, în același timp, clientului un comision nedatorat si ilegal.
Obligația de constituire a rezervei revine exclusiv băncii, iar nu clienților cu care contractează aceasta și i se restituie în anumite condiții, potrivit art. 15-17 din același act normativ, inclusiv cu dobânda cuvenită pentru sumele indisponibilizate. Prin aplicarea acestor norme legale și a stipulației contractuale analizate se ajunge la situația în care reclamanta plătește un comision pentru care lipsește contraprestația și se ajunge la îmbogățirea nejustificată a băncii. Caracterul abuziv al acestei clauze rezultă si din faptul că banca a adoptat decizia de renunțare la perceperea comisionului de rezervă. De asemenea, atitudinea băncii de întrerupere a încasării sumelor cu acest titlu începând cu cea de-a 36-a rata, are semnificația juridică a unei recunoașterii implicite a abuzului comis.
De asemenea, nu poate fi pusa în sarcina consumatorului plata unor sume plătite de către banca (obligatoriu, prin lege) către un tert (Banca Naționala a României).
În drept: art. 294 si urmatoarele din Codul de Procedura Civila.
Probe: inscrisuri.
Pârâta V. ROMANIA SA, în apelul său, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a Sentinței apelate și, pe cale de consecință, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:
Clauzele contestate din Convenția de credit nu au caracter abuziv, Legea nr. 193/2000 prevede două condiții negative și una pozitivă, a căror îndeplinire cumulativă poate conduce la constatarea existenței unei clauze abuzive, respectiv clauza: să nu fi fost negociată; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului;să nu se asocieze cu definirea obiectului principal al Contractului.
Astfel, clauzele cuprinse în Convenția de credit încheiate între subscrisă și reclamanți la art. 8.1 lit. a), teza a Il-a și a IlI-a și art. 8.1 lit. b), c) și d) și pct. 8.3 din Condițiile Generale nu îndeplinesc în mod cumulativ condițiile cerute de Legea nr. 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor.
Cu privire la aceste clauze trebuie în primul rând menționat că acestea nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g din Legea nr. 193/2000. Nu se poate pune problema vreunui eventual dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei - credințe în cazurile reglementate la lit. a) a pct. 8.1, respectiv în situațiile în care împrumutații nu-și respectă obligațiile și termenele de plată în contractele încheiate cu alte părți, intimații - reclamanți au obligația de a fi solvabili pe întreaga perioadă contractuală.
Totodată, nu se poate reține considerentul sentinței apelate în sensul că lit. b) a pct. 8.1 ar fi abuziv pentru că ar permite declararea scadenței anticipate a creditului în situația neîndeplinirii unor obligații considerate ca fiind neesențiale, întrucât toate obligațiile din Convenția de credit sunt esențiale, neîndeplinirea oricăror dintre obligațiile contractuale putând prejudicia în mod grav subscrisa.
De asemenea, clauzele cuprinse în art. art. 8. lit. c) și lit. d) din Condițiile generale nu dau dreptul profesionistului să interpreteze clauzele contractuale, ci se referă la apariția unor situații de fapt, neprevăzute, care fac improbabilă executarea obligațiilor contractuale, inclusiv cele cu privire la garantarea creditului.
Rațiunea introducerii unei astfel de clauze a avut în vedere situațiile în care împrumutatul, datorită unor situații de fapt evidente se află într-o situație în care rambursarea creditului devine imposibilă, de exemplu în situația în care un debitor, având un grad de îndatorare de peste 100% înregistrează restanțe în plata sumelor datorate conform contractului, într-o asemenea situație este justificat interesul băncii de a declara creditul scadent anticipat pentru a putea să recupereze sumele din garanțiile acordate.
Este important de subliniat că prin aceste dispoziții convenționale se reiau regulile generale de drept regăsite in Codul Civil (art. 1025) sau în Codul de Procedură Civila art. 382 lit. d referitoare la decăderea debitorului din beneficiul termenului.
Astfel, dispozițiile din art. Art. 8.1 lit a, alin. 2 si alin. 3 nu pot fi analizate din perspectiva legislației protecției consumatorului, ținând cont că scadența anticipată urmează a fi declarată doar în situația neîndeplinirii culpabile a obligațiilor părții împrumutate din alte Convenții încheiate cu V. sau cu alte societăți financiare/de credit. Din acest considerent, neîndeplinirea obligațiilor menționate reprezintă un puternic semnal privind insolvabilitatea împrumutatului, or așa cum precizam mai sus, împrumutatul are obligația de a rămâne solvabil pe întreaga durată contractuală.
Nici clauza 8.3 nu poate fi considerată abuzivă întrucât vizează situația declarării scadenței anticipate ca urmare a culpei contractuale exclusive a împrumutaților. Prin urmare, banca nu ar trebui să sufere consecințele/efectele negative ale neîndeplinirii obligațiilor împrumutaților, întrucât vizează exclusiv situația culpei contractuale a împrumutaților și, pe cale de consecință, ar fi total inechitabil ca efectele negative ale acesteia să fie suportate de partea care și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
De asemenea, simpla existență în Contract a clauzelor cuprinse în Secțiunea a 8-a din Condițiile generale, acceptate de către intimații - reclamanți prin semnarea Convenției de credit nu poate conduce la reținerea ca abuzivă a acestora ci, eventual, acestea ar putea fi analizate pe parcursul executării a clauzelor menționate, dată la care se poate analiza prin raportare la toate circumstanțele faptice și juridice aplicabile, în ipoteza în care conduita societății bancare în interpretarea clauzelor a fost una abuzivă, cu atât mai mult cu cât buna-credință în executarea contractelor se prezumă. Or, în prezenta cauză nu se pune problema activării acestei clauze cu ocazia executării corespunzătoare a Contractului, ci doar în situația ce implică o culpă contractuală.
În drept: art. 282 și următoarele din C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale menționate în cererea de apel.
În probațiune: înscrisuri.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
În analiza apelului, se reține cu titlu prealabil:
Pentru stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale trebuie avute în vedere dispozițiile Legii nr.193/2000 care transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE.
În jurisprudența CJUE s-a subliniat că Directiva pleacă de la premisa situației de inferioritate în care se găsește consumatorul în raport cu profesionistul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către profesionist, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (cauzele C-168/051 E. M. Mostaza Claro, C-40/08 Asturcom Telecomunicaciones SL, C-76/2010 Cauza Pohotovost’ s.r.o). Scopul actului european este de a suplini acest dezechilibru și de a garanta că libertatea consumatorilor de a contracta este una reală, efectivă.
Referitor la noțiunea de „clauză abuzivă”, art.3 din Directiva 93/13/CEE stabilește că au acest caracter clauzele contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Art. 4 din Legea nr.193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Din textul normativ enunțat, reglementat de legislația românească în consens cu dispozițiile Directivei 13/93CEE, rezultă că pentru a reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie îndeplinite următoarele condiții: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului; nu este respectată cerința bunei - credințe.
Pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale urmează a fi avute în vedere următoarele criterii stabilite în art.4 al.5 din Legea nr.193/2000 (care transpune art.4 al.1 din Directiva 93/13/CEE): natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii contractului; toți factorii care au determinat încheierea contractului și alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Potrivit art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, in măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Ca atare, art.4 al.2 din Directiva 93/13/CEE și art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 nu pot fi interpretate ca excluzând orice intervenție a instanței în analiza caracterului abuziv al clauzelor ce privesc obiectul contractului sau caracterul adecvat al prețului / remunerației, fără nicio circumstanțiere.
În ceea ce privește apelul formulat de către apelanții reclamanți se reține:
Clauza ce ar permite modificarea dobânzii în mod unilateral (pct. 3 lit. d din Convenția părților) se referă în mod evident la prețul creditului, prețul lipsei de folosință a banilor.Fiind vorba de însăși obiectul principal al contractului, legiuitorul a impus, în art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 condiții restrictive pentru identificarea unui caracter abuziv al unor astfel de clauze, apreciind că nu s-ar putea constata un astfel de caracter „în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. În esență limbajul folosit este inteligibil, nu se referă la termeni de o tehnicitate deosebită.
Astfel de modificări nu pot fi efectuate de Bancă, prin simpla sa voință, trebuind a fi raportate la elemente exterioare, respectiv „schimbări semnificative pe piața monetară”. Dacă toți indicii de refinanțare ar fi stabili sau ar fluctua imperceptibil, nu s-ar putea modifica o astfel de rată a dobânzii. Dacă ar interveni o astfel de modificare, în lipsa elementelor obiective de pe piața monetară, acel act unilateral ar fi contrar obligațiilor (prevederilor contractuale). Or, nu clauza apare ca abuzivă, ci eventuala ei aplicare ar putea fi contrară voinței inițiale a părților, ceea ce ar pune cel mult problema validității actului prin care se aplică „clauza”.
Clauza nu creează un dezechilibru semnificativîntre drepturile și obligațiile părților și prevede doar posibilitatea de adaptare a dobânzii stipulate în contracte pe perioade foarte lungi, în care pot interveni factori economici diverși, realităților de pe piața economico-financiară. Dacă s-ar interpreta și aplica obiectiv, clauza nu ar fi decât o aplicare a teoriei impreviziunii, fundamentată pe ideea de echitate.
Art. 1 pct. 1 lit. a si e din Anexa la Legea nr. 193/2000 arată că: „Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.” În mod evident modificările condițiilor pieței monetare reprezintă o astfel de motivație întemeiată.
În cuprinsul actului adițional, necriticat în apel, părțile s-au înțeles să modifice această clauză în sensul detalierii sale exacte stabilind atât dreptul băncii de revizuire dar și obligația băncii de a diminua dobânda. De altfel prin actul adițional anterior menționat a fost stabilită o dobândă de 5.825%, deci în scădere față de cea inițială.
Într-adevăr părțile au negociat o dobândă fixă însă cu posibilitatea reajustării sale în condițiile indicate anterior.
În ceea ce privește comisionul de rezervă minimă obligatorie (punctul 5 litera e), din Condițiile speciale ale convenției și art. 3.9 din Condițiile generale) se reține că, valoarea sa este stabilită la 1,85% pe an, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar odată cu dobânda, la scadența anuităților. Banca și-a rezervat dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în cazul în care obligațiile sau condițiile impuse de Banca Națională a României cresc/se diminuează/se elimină, aducând acest lucru la cunoștința împrumutatului.
Curtea apreciază că acest comision este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părțile, cu încălcarea cerințelor bunei-credințe, neexistând o contraprestație pentru debitor.
În primul rând, comisionul este aplicat pentru ca banca să-și poată executa propria obligație de a constitui o rezervă minimă obligatorie în conturi deschise la B.N.R., instituită de Regulamentul B.N.R. nr. 6/2002. Potrivit art. 3 din regulamentul anterior menționat baza de calcul a rezervelor minime obligatorii se constituie din mijloace bănești în moneda națională și în valută, reprezentând obligații ale instituției de credit rezultate din acceptarea depozitelor și a altor fonduri, deci pentru sumele atrase de către banca.
Pentru sumele depuse, instituțiile de credit primesc dobândă conform art. 16 din regulament cel puțin la nivelul ratei dobânzii medii la depunerile la vedere practicate de bănci.
Obligația este în sarcina exclusivă a băncii care, în acest mod, transferă costurile asupra împrumutatului, contrar cerințelor bunei-credințe, întrucât clientul nu primește nicio contraprestație în schimbul acestui comision, afara faptului că i s-a pus la dispoziție creditul. Or, pentru punerea la dispoziție a creditului acesta plătește, deja, dobânda curentă.
Curtea apreciază că sunt îndeplinite toate cele 3 condiții pentru a considera abuzive clauzele prevăzute la art.5 lit.d din Condițiile speciale și de art.3.9 din Condițiile generale ale convenției de credit.
Astfel nici una dintre părți nu a indicat negocierea acestei clauze, clauza a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Banca a perceput comisionul de rezervă pentru punerea la dispoziție la creditului. Din cuprinsul convenției rezultă că rolul său este de acoperi obligația băncii față de BNR, în condițiile în care pentru punerea la dispoziție a creditului se percepe și dobânda curentă (art.3.1.1 din condițiile generale), ceea ce induce ideea că pentru același serviciu al băncii (punerea la dispoziție a creditului) se percep două costuri.
Împrejurarea că unele dispoziții legale în vigoare ar permite instituțiilor de credit să perceapă dobânzi / penalități / comisioane / alte costuri bancare nu poate conduce la concluzia că prevederile contractuale care stabilesc aceste comisioane sunt excluse de la analiza caracterului abuziv în baza art.3 al.2 din Legea nr.193/2000.
În ceea ce privește condiția relei – credințe, trebuie observat că aceasta nu se reduce doar la folosirea unor practici comerciale înșelătoare. Considerentului 16 din preambulul Directivei 93/13/CEE, se prevede că "întrucât, la aprecierea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama”. Nu se poate reține că banca a acționat echitabil și că a luat în considerare interesele legitime ale consumatorului atâta timp cât acesta este obligat la plata unui comision de rezervă fără a se indica în contract rolul, posibilitatea restituirii, care este în concret serviciul pe care banca îl prestează în schimbul acestui comision.
În ceea ce privește apelul formulat de către apelanta-pârâtă se reține:
Dispozițiile art. 8.1 lit. a) liniuțele doi și trei, lit. c, d din Condițiile generale ale convenției, permit declararea scadenței anticipate, oricând, fără să existe o neexecutare din partea împrumutatului a obligațiilor prevăzute în respectivul contract de credit, ci în funcție de neexecutarea obligațiilor din alte contracte, distincte de cel în cauză. Consecințele declarării scadenței anticipate sunt de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe, prin faptul că generează obligația împrumutatului de a rambursa imediat întreg creditul, împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate băncii, deși continuă să își execute obligațiile contractuale la scadență.
Rațiunea menționată de bancă, respectiv executarea silită a bunurilor și veniturilor împrumutatului de altă instituție și implicit, diminuarea bonității și garanțiilor oferite de client, nu poate justifica o reziliere a contractului sinalagmatic încheiat de părți în absența unei neexecutări culpabile a unei obligații contractuale esențiale. Este posibil ca bunurile împrumutatului să nu fie supuse executării silite ori să fie executate alte bunuri, este posibil ca o altă obligație să fie refinanțat etc.
Argumentul privind preluarea dispozițiilor art. 382 cpc nu poate fi primit, ipoteza expusă de cod privește o altă situație de fapt, respectiv o executare silită și pierderea termenului de grație în prezența unor acțiuni culpabile ale debitorului, sau în situația unui concurs de executări. Or, clauza prevăzută în contract se referă la orice neplată privind alte raporturi juridice distincte, indiferent de cauza acestei neîndepliniri a obligației, ceea ce nu poate fi primit. Se observă că art. 8.1 lit. d se referă chiar la inițierea unor acțiuni sau proceduri, deci la debutul unor demersuri al căror mod de soluționare poate fi sau favorabil. Oricum în prezența unei executări silite nu este necesară inserarea în contract a unei dispoziții legale pentru ca partea să beneficieze de normă.
Noțiunea de „situație neprevăzută” nu este definită, nici nu sunt oferite exemple de asemenea situații, după cum nu sunt oferite nici exemple de situații în care creditul nu ar mai fi garantat corespunzător, intervenția unor asemenea împrejurări fiind decisă doar de către pârâtă. Aceste prevederi vizează situații viitoare, care, în opinia băncii, ar face neîndeplinirea obligației împrumutatului improbabilă sau ar lipsi creditul de garanții corespunzătoare și intervin chiar dacă împrumutatul își execută obligațiile contractuale prezente.
În mod corect au fost considerate abuzive având în vedere formulările cuprinse în convențiile de credit care nu oferă posibilitatea reală ca un observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unei astfel de clauze. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța să aibă la îndemână un criteriu pentru verificarea unei astfel de măsuri.
Caracterul abuziv al acestor dispoziții transpare din formulările generale și echivoce folosite - situație neprevăzută, în opinia băncii, să devină improbabil - care se plasează la o distanță apreciabilă de claritatea și precizia ce ar trebui să caracterizeze clauzele unui contract de anvergură atât pentru împrumutător cât și pentru împrumutat.
În ceea ce privește litera b nu se poate primi critica în sensul că toate obligațiile contractuale sunt esențiale, în lipsa unor argumente temeinice și probe în acest sens. Clauzele esențiale privesc obligațiile principale ale părților potrivit naturii contractului, apreciate de legiuitor ca atare în normele legale. Pot fi considerate esențiale și obligațiile cărora părțile au înțeles să le confere acest caracter, însă din dosar nu rezultă că părțile privesc toate obligațiile ce le revin în acest sens.
Este adevărat că debitorul în culpă pentru neexecutarea unei obligații contractuale trebuie să suporte riscul propriei neexecutări, însă nu se poate aplica aceeași regulă în cazul în care declararea scadenței anticipate se realizează de către bancă cu încălcarea prevederilor contractuale ori executarea silită încalcă normele legale. Deci, având un caracter prea general, în funcție de împrejurările concrete în care operează, clauza poate fi încadrată în situația stipulată de art. 1 lit. h) din anexa la Legea nr. 193 din 2000, care stipulează că sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care comerciantul nu își îndeplinește obligațiile contractuale.
Clauza trebuie raportată la situațiile în care banca poate declara scadența anticipată, ale cărei consecințe pot merge până la executarea silită a bunurilor împrumutatului, clauze în privința cărora s-a constatat caracterul abuziv. Împreună cu acestea, art. 8.3 din Condițiile generale contribuie la dezechilibrul semnificativ dintre drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe, prin aceea că exonerează banca de răspundere în situația în care declară creditul scadent anticipat în baza unei clauze abuzive.
Având în vedere considerentele anterioare se va admite apelul formulat de către reclamanți și se va respinge apelul formulat de către pârâtă, urmând a se modifică în parte sentința apelată în sensul că se va constata nulitatea absolută a clauzei prevăzută la pct.5 lit. e din condițiile speciale și a clauzei prevăzute la pct.3.9 din condiții generale și va obliga pârâta să restituie sumele încasate cu titlu de comision de rezervă de la data încheierii convenției la zi. Nu se va dispune anularea sperată a scadențarului cât timp acesta reprezintă tocmai o formă în care se concretizează executarea obligației de restituire a contractului la un moment dat, în temeiul clauzelor convenției și,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții reclamanți F. A. și F. M., ambii cu domiciliul ales în București, la AV. A. Codrut din ., ..1, Sector 2, împotriva sentinței civile nr.1362/21.03.2014, pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._/3/2011.
Modifică în parte sentința apelată în sensul că:
Constată nulitatea absolută a clauzei prevăzută la pct.5 lit. e din condițiile speciale și a clauzei prevăzute la pct.3.9 din condiții generale.
Obligă pârâta să restituie sumele încasate cu titlu de comision de rezervă de la data încheierii convenției la zi.
Menține în rest sentința apelată.
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă V. R. SA, cu sediul ales în București, la R., C. și M. S.P.A.R.L. din ., nr.31, Sector 1, ca nefondat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.06.2014.
Președinte, C. N. I. | Judecător, I. P. | |
Grefier, C. G. M. |
Red.Jud. C.N.I.
Tehnored.C.N.I.
5 ex./30.06.2014
.>
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă
Judecător fond: C. F.-Șurpau
| ← Pretenţii. Decizia nr. 177/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1113/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
