Obligatia de a face. Decizia nr. 512/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 512/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 8661/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 821/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 512/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul reclamant D. A. C. împotriva Sentinței civile nr. 3681/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant, prin avocat A. N. cu împuternicire avocațială colectivă la dosar și intimata pârâtă, prin consilier juridic Cimpeanu F. cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că intimata pârâtă a depus prin serviciul registratură la 30.05.2014 un set de înscrisuri, precum și faptul că apelantul reclamant a depus de asemenea la dosar prin serviciul registratură un set de înscrisuri, la data de 17.06.2014.
Intimata pârâtă, prin avocat raportat la data comunicării sentinței apelate, invocă excepția tardivității declarării apelului.
Apelantul reclamant, prin avocat solicită instanței lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a-și pregăti concluziile pe excepția invocată din oficiu.
Curtea lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare se prezintă apelantul reclamant, prin avocat și intimata pârâtă, prin consilier juridic.
Curtea acordă cuvântul părților pe excepția tardivității formulării cererii de apel, invocată de către intimata pârâtă.
Intimata pârâtă, prin avocat solicită instanței admiterea excepției tardivității formulării apelului și pe cale de consecință respingerea acestuia ca tardiv formulat.
Învederează instanței faptul că sentința atacată a fost comunicată apelantului pârât la ambele adrese indicate în fața instanței de fond, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare, aflate la filele 111 și 113 din dosarul de fond. Arată că termenul de 15 zile s-a împlinit la 27.02.2014, apelantul formulând cererea de apel la 19.03.2014.
Apelantul reclamant, prin avocat solicită instanței respingerea excepției de tardivitate a formulării apelului, întrucât comunicarea s-a făcut la cele două sedii din Argeș, nu și l-a sediul procesual ales indicat la fila 100 din dosar.
Mai mult arată că la fila 107 se află împuternicirea avocațială a casei de avocatură la care s-a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură.
Intimata pârâtă, prin avocat învederează instanței faptul că împuternicirea avocațială aflată la fila 107, a fost dată la 24.02.2014, după data comunicării sentinței la 11.02.2014.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității formulării cererii de apel.
CU R T E A
Prin sentința civilă nr. 3681 din 7.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul D. A. CTISTIAN, în contradictoriu cu pârâta ., având drept obiect obligarea pârâtei la respectarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare nr. 664/10.01.2011, art. 12 pct. 4, referitoare la acordarea garanției internaționale a produsului pentru trei ani la încheierea poliței de asigurare internațională, pe o durată de 3 ani, de la momentul livrării, în condițiile menționate în pașaportul de service.
Instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâtă, în calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 664/10 ianuarie 2011, având ca obiect autovehiculul marca H. Grandeur 3.3 V6 GLS A/T PREMIUM, la prețul de 9.500 euro și 2280 euro TVA.
Potrivit art. 12.4 din contract, garanția aferentă produsului se acordă în condițiile menționate în Pașaportul de Service.
După cum a rezultat din procesul-verbal de predare primire, autovehiculul a fost predat reclamantului cumpărător la data de 11 ianuarie 2011.
Reclamantul a utilizat autovehiculul în Olanda, țara sa de reședință, a efectuat anumite reparații, testări și revizii, toate aceste servicii fiind facturate de H. Olanda și fiind achitate de reclamant din fonduri proprii.
Reclamantul a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a acorda garanția internațională pentru o perioadă de 3 ani de la predare și a remis acestuia un pașaport de service expirat, aspect demonstrat de împrejurarea că niciunul dintre serviciile efectuate nu a fost acoperit de garanție.
Cu referire la primul capăt de cerere, referitor la obligarea pârâtei la acordarea unei perioade de garanție de încă 2 ani și 6 luni prin încheierea unei polițe de asigurare a Garanției Internaționale și de Asistență Rutieră Internațională, instanța a avut în vedere principiul forței obligatorii a contractului (reglementata de art. 969 cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante) și dispozițiile exprese ale art. 12.4 din contract, mai sus citate.
A rezultat că voința exprimată a părților a fost aceea ca drepturile și obligațiile în materie de garanție să fie acelea prevăzute de Pașaportul de Service, predat reclamantului, iar nu de alte convenții de asigurare/garanție ulterioare.
De altfel, acest capăt de cerere este formulat în considerarea susținerii că pașaportul de service este nul sau expirat.
În privința valabilității acestuia, s-a reținut că acesta reprezintă în fapt o convenție anexă la contract, care reglementează garanția acordată autovehiculului, care este asumată de părți prin semnătură (fila 45 dosar) și care nu a fost desființată sau revocată în niciun mod; prin urmare, aceasta produce efectele juridice expres prevăzute, în condițiile asumate prin convenție.
Cu referire la expirarea garanției, reclamantul a susținut că, în concret, garanția internațională de 3 ani a fost calculată de la data fabricării autovehiculului (2008), iar nu de la data predării, astfel că acesta a beneficiat numai de 6 luni de garanție.
Contrar susținerilor reclamantului, instanța a apreciat că reclamantul beneficiază de garanția internațională (care incumbă pârâtei vânzătoare) pentru perioada 11 ianuarie 2011- 10 ianuarie 2014, pașaportul de garanție nefiind expirat.
Astfel, după cum acesta prevede (fila 36 dosar), autoturismul beneficiază de garanție în funcție de numărul de kilometri și timpul scurs de la livrare. Și mai explicit, în pașaportul de service se arată că în primii 3 ani, fără limită de kilometri, este acordată garanția internațională transferabilă de la un utilizator la altul.
Având în vedere dispozițiile neechivoce ale convenției de garanție și data predării autoturismului către reclamant, instanța a mai reținut că pașaportul de garanție nu este expirat, ci, dimpotrivă, produce efecte, motivul pentru care domnul D. A. a suportat costurile nefiind legat de validitatea convenției sau depășirea duratei de garanție, ci de împrejurarea că serviciile a căror decontare s-a cerut nu erau acoperite de garanție, sau reclamantul nu a probat îndeplinirea tuturor condițiilor pentru acordarea garanției.
De altfel, după cum a rezultat din corespondența purtată între părți (relevantă este adresa 008/5 ianuarie 2012-fila 62 dosar), pârâta nu a invocat niciodată depășirea perioadei de garanție, ci, dimpotrivă, a calculat această perioadă în funcție de data predării, potrivit dispozițiilor contractului de vânzare-cumpărare.
Cu referire la beneficiul asistenței rutiere internaționale/europene, și acest serviciu este disponibil reclamantului în condițiile contractuale ( primii 5 ani de la predarea bunului), astfel cum rezultă din adresa eliberată de autoritatea internațională în materie.
Așadar, pârâta a făcut dovada executării integrale a obligației asumate prin contract, de acordare a garanției, astfel că apare neîntemeiată cererea ca aceasta să fie obligată să încheie o altă convenție de garanție, în condiții evident mai oneroase pentru aceasta și a cărei obligativitate nu este convenită de părți, numai pentru că, în acest mod, procedura de solicitare a garanției ar fi mai accesibilă reclamantului.(nefiind necesare corespondența și chiar deplasarea în România deoarece, potrivit termenilor convenției de garanție, aceasta este acordată și asigurată de H. MOTOR CO prin intermediul H. A. România - a se vedea fila 47).
Cu titlu subsidiar, în condițiile respingerii capătului 1 de cerere, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1577,36 lei (358,44 euro, potrivit facturii 2013/_-fila 38), achitată pentru efectuarea reviziei obligatorii pentru anul 2013 ( la 30.000km/24 luni de întreținere).
Întrucât aceste pretenții sunt legate de suportarea contravalorii reviziei obligatorii, de către pârâta obligată la garanție, instanța a apreciat, pentru identitate de raționament juridic, că se impune analiza cumulată a tuturor capetelor de cerere referitoare la pretențiile ce decurg din revizia obligatorie. Astfel, în afară de suma și factura deja menționate, a fost avută în vedere și suma de 503,67 lei (116,08 euro, potrivit facturii W2011/_ - fila 25), respectiv 1069,43 lei (246,47 euro, potrivit facturii W2012/_ - fila 29).
Pentru soluționarea capetelor de cerere care vizează acest tip de pretenții, esențial este a se reține că dreptul reclamantului de a beneficia de lucrări în garanție nu este absolut, nelimitat, nu poate fi exercitat cu succes în orice condiții, ci acesta impune titularului său îndeplinirea unor obligații ( a se vedea cele 6 condiții prevăzute în contract, fila 47 dosar), printre care, la punctul 4 este prevăzută aceea de a fi evidențiate în mod corect și la zi toate operațiile de service, de întreținere, conform planului stabilit de către producător, atașat la filele 53-54.
Or, evidențierea lucrărilor de revizie presupune efectuarea lor, ceea ce înseamnă că pentru reclamantul cumpărător, reviziile obligatorii, periodice nu fac obiectul dreptului de garanție al cărui titular este, ci efectuarea acestora este o obligație ce incumbă titularului dreptului de garanție pentru a avea exercițiul acestui drept în condițiile prevăzute în contract.
Mai mult, această interpretare a convenției este întărită de clauzele sale exprese din secțiunea excluderilor de la garanție, la punctul 3 fiind prevăzut că nu este acoperită de garanție nicio lucrare de întreținere care nu face obiectul condițiilor de garanție ( respectiv schimburi de ulei, revizii de orice tip etc.)
Față de aceste considerente, a rezultat că reclamantul trebuia să suporte costurile reviziilor obligatorii, sub acest aspect pretențiile formulate fiind neîntemeiate.
Cu privire la capetele de cerere care vizează contravaloarea testărilor pentru trepidații în vederea înlocuirii anvelopelor (208,18 lei, echivalentul a 47,98 euro, potrivit facturii VF_, respectiv 201,156 lei, echivalentul a 46,36 euro, potrivit facturii VF_, s-a reținut că înlocuirea propriu-zisă a anvelopelor a fost asigurată de pârâta vânzător.
Instanța a apreciat însă că reclamantul trebuia să suporte contravaloarea testărilor de trepidație, acestea justificând, în fapt, cererea de înlocuire a anvelopelor, cu atât mai mult cu cât condițiile de garanție prevăzute de pașaportul de service se referă în mod neechivoc la obiectul garanției (piese, subansamble, vopsea, iar nu testări și revizii).
Pentru acest motiv instanța a apreciat că nici aceste pretenții nu sunt întemeiate.
Dacă în privința tuturor pretențiilor deja analizate, în urma administrării și interpretării probelor a rezultat, așa cum s-a arătat, că acestea nu fac obiectul garanțiilor, pentru celelalte pretenții formulate de reclamant, instanța a apreciat că nu au fost produse suficiente probe pentru stabilirea existenței și întinderii obligației de garanție, după cum urmează:
a) în privința contravalorii vopselei și a serviciilor conexe de vopsitorie - tinichigerie, instanța reține că vopseaua face obiectul garanției în anumite condiții, detaliate în contract (pașaportul de service); în același timp însă sunt prevăzute și cazuri de excludere de la garanție, în funcție de natura factorilor care au determinat deteriorarea vopselei.
Lucrările de vopsitorie s-au realizat pentru remedierea unor deficiențe constatate încă de la momentul predării-primirii autoturismului; acestea au fost remediate inițial de către pârâta vânzător, însă la controlul lucrărilor executate s-a constatat o diferență de culoare la elementele vopsite, persoana care a realizat controlul de calitate efectuând mențiuni contradictorii, respectiv: clientul dorește să ridice autoturismul și să revină pentru remediere/ de acord să fie vopsită în Olanda, cheltuielile de venire în România - aproximativ 1000 euro.
Reclamantul nu s-a prezentat la reprezentanța H. România, ci au fost realizate în Olanda lucrări de revopsire.
În condițiile în care sunt contestate de către pârâtă soluția tehnică și valoarea lucrărilor de vopsitorie, iar reclamantul nu a depus decât o factură ce conține costul final, în care nu se menționează concret care sunt operațiunile realizate, materialele utilizate și prețul acestora (fila 32), instanța a apreciat că în cauză nu există posibilitatea verificării utilității și oportunității tuturor serviciilor comandate și achitate de reclamant, numai cheltuielile necesare remedierii făcând obiectul despăgubirii.
Așadar, deși reclamantul era îndreptățit la despăgubire, instanța a apreciat că acesta nu a făcut dovada deplină a întinderii creanței sale, deși potrivit art. 129 alineat 1 cod procedură civilă părțile au obligația procesuală de a-și proba pretențiile.
b) cu referire la cheltuielile de cazare efectuate cu ocazia deplasării în România pentru vopsirea caroseriei, tribunalul a reținut că, într-adevăr, reclamantul beneficiază de asistență rutieră în primii 5 ani de la predarea autoturismului, aspect necontestat de pârâtă și dovedit de aceasta prin adresa emisă la data de 8 aprilie 2013 de Biroul de Asistență Europeană.
Spre deosebire de ipotezele clasice de acordare a serviciilor de asistență, atunci când autoturismul este imobilizat, din diferite motive, într-un alt loc decât localitatea de domiciliu, iar proprietarului autoturismului îi este asigurată cazarea pe durata reparației, în speță, reclamantul a solicitat, în temeiul obligației de asistență rutieră, suma de 671,76 lei, echivalentul a 154,82 euro, potrivit facturii_/_/20 august 2011, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare la Praga, locul de popas pe traseul din Olanda în România, cazare care a avut loc în perioada 18 august_ august 2011 (două nopți) și a fost calculată pentru două persoane.
Chiar apreciind că aceste costuri ar intra în sfera serviciilor de asistență, deoarece deplasarea s-a realizat în scopul efectuării reparațiilor, instanța a reținut că achitarea a două nopți de cazare la Praga nu este justificată, deși asistența rutieră prevede o limită maximă de 3 zile. Aceasta pentru că limita de 3 zile a fost stabilită, în mod evident, prin raportare la durata reparațiilor autovehiculului, iar nu pentru cheltuieli adiacente, cum este cazul în speță, respectiv în vederea ajungerii la locul reparației.
Or, pentru realizarea obiectivelor pe care le presupune un popas era suficientă o singură noapte de cazare.
De asemenea, achitarea acestor servicii pentru două persoane nu este justificată; deși nu s-a specificat niciodată de către reclamant, dacă s-ar lua în calcul ipoteza unui al doilea conducător auto pentru a se realiza deplasarea în condiții de siguranță, atunci ar apărea drept necuvenite solicitările de decontare a cazării.
Rezultă astfel că solicitarea acoperirii cheltuielilor de cazare, concomitent pentru două nopți pentru două persoane, este excesivă.
Cum tarifele hoteliere sunt diferite pentru o cameră în funcție de numărul de persoane cazate, fără ca acestea să se multiplice în funcție de numărul de persoane, rezultă că stabilirea unui cuantum rezonabil prin raportare la o persoană și la o zi de cazare nu poate fi realizat prin reducerea acestora la sfert.
În absența altor criterii, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut deplina dovadă a întinderii prejudiciului afirmat, astfel că acest capăt de cerere va fi respins.
În privința capătului de cerere privind beneficiul nerealizat, s-a reținut că, potrivit principiilor răspunderii civile, obligația de reparare privește numai prejudiciul cert. Or, reclamantul nu a dovedit existența acestui prejudiciu (respectiv împrejurarea că imposibilitatea vânzării autoturismului) a fost determinată exclusiv de absența garanției internaționale, mai ales că această afirmație nu corespunde realității, autoturismul beneficiind de o asemenea garanție.
De asemenea, cuantumul prejudiciului nu este dovedit în niciun fel, nefiind furnizat niciun criteriu de evaluare a acestuia.
Cererea privind penalitățile de întârziere ( în temeiul art. 6 punct 3 din contract) are drept fundament neîndeplinirea, de către pârâtă, a obligației de livrare a autoturismului.
Având în vedere întocmirea procesului-verbal de predare primire a autoturismului, exercitarea posesiei bunului de către reclamant și considerentele mai sus expuse pentru care instanța a stabilit că autoturismul beneficiază de garanție și de serviciul de asistență rutieră, a rezultat că pârâta a executat obligația de livrare/predare bunului cu respectarea contractului, iar penalitățile de întârziere nu sunt datorate.
Pentru toate aceste considerente cererea a fost respinsă ca neîntemeiată; prin raportare la soluția care s-a pronunțat, reclamantul fiind partea căzută în pretenții, iar în lumina art. 274 cod procedură civilă, în sarcina acestuia rămân și cheltuieli de judecată avansate.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București – Secția a V a Civilă la data de 3.04.2014 a fost înregistrat dosarul nr. 821/2014.
La primul termen de judecată cu părțile legal citate și asistate, 23.06.2014, intimata a invocat excepția tardivității declarării apelului, cu privire la care părțile și-au exprimat poziția în ședința publică de la data menționată, astfel cum s-a consemnat în practicaua deciziei nr. 512 din 23.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V a Civilă.
În raport de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, înainte de cercetarea motivelor de apel, Curtea va analiza și se va pronunța asupra excepției invocată de intimată.
În acest sens, verificând lucrările dosarului de fond prin prisma respectării prevederilor art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea consideră că excepția tardivității formulării apelului este întemeiată pentru următoarele motive:
Așa cum rezultă din dovezile existente la filele 111 și 113 din dosarul de fond, sentința civilă apelată a fost comunicată reclamantului atât la domiciliul indicat cât și la sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la „Cabinet Individual de Avocatură T. E.”, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. 1 coroborat cu art. 92 alin. 4 și art. 93 Cod procedură civilă, adrese unde de altfel s-a realizat și procedura de citare a reclamantului pe toată perioada soluționării dosarului de fond.
Din dovezile menționate rezultă că, comunicarea hotărârii către reclamant a avut loc la data de 11.02.2014.
Luând ca punct de plecare data de 11.02.2014 în calcularea conform art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă a termenului de apel de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, se ajunge la concluzia potrivit căreia acesta s-a împlinit la data de 27.02.2014.
Apelantul reclamant a declarat însă apel la data de 19.03.2014, astfel cum rezultă din ștampila oficiului poștal aplicat pe plicul cu care a fost expediat apelul, existent la fila 6 dosar apel.
Față de datele menționate, Curtea consideră că, de vreme ce reclamantul nu a exercitat calea de atac în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, iar partea nu a dovedit existența unei împrejurări mai presus de voința sa care să o fi împiedicat la îndeplinirea respectivului act procedural în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, reclamantul este decăzut din dreptul de a mai exercita calea de atac a apelului.
Cât privește susținerea noului apărător al apelantului potrivit căreia, comunicarea hotărârii instanței de fond trebuia efectuată la noul sediu procesual ales la Societatea civilă de Avocați N. și Asociații, potrivit cererii formulată în acest sens la 30.01.2014, Curtea o va respinge ca nefondată, de vreme ce, o astfel de cerere a fost formulată după închiderea dezbaterilor și după pronunțarea sentinței de către instanța de fond.
În consecință, pentru toate aspectele menționate, Curtea în temeiul dispozițiile art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă va admite excepția tardivității invocată de intimată și va respinge apelul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității.
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant D. A. C., cu domiciliul ales în București, la Avocat N. & Asociații din ., ., împotriva Sentinței civile nr. 3681/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în București, ., ., ca tardiv declarat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2014.
Președinte, I. P. | Judecător, G. G. | |
Grefier, C. L. |
Red.Jud.I.P.
Tehnored.A.A.
4 ex./2.07.2014
.>
Tribunalul București – Secția a VI - a Civilă
Judecător fond: D. M. O.
| ← Radiere. Decizia nr. 381/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Constatare nulitate act. Decizia nr. 469/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
