Obligatia de a face. Decizia nr. 1747/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1747/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 6550/3/2013

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1747

Ședința publică de la 09.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – I. P.

JUDECĂTOR – A. M. G.

JUDECĂTOR – A. A.

GREFIER – L. E. A.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurentele . prin administrator I. V. și ., împotriva sentinței civile nr. 3629 din 29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. J., P. P. și R. E. administrator al ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta ., reprezentată de Doamna avocat P. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea pune în discuție excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a domnului I. V. pentru recurenta . invocată de intimata R. E. administrator al . prin întâmpinare.

Apărătorul recurentei . solicită respingerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant legal a domnului I. V. pentru recurenta ., ca neîntemeiată, deoarece domnul I. V. are calitate de reprezentant legal al recurentei ., așa cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de intervenție, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată. Susține că la judecata în fond a cauzei . a formulat o cerere de intervenție în interesul intimatei ., reprezentată de I. V., solicitând admiterea acesteia și în consecință să fie respinsă acțiunea în anulare formulată de reclamanți în principal ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă și care nu justifică un interes, iar în subsidiar ca nefondată. Susține că domnul P. N. nu reprezintă în mod legal . întrucât mandatul acestuia a fost suspendat și a fost anulată hotărârea A. nr. 4 din 01.11.2012 prin care acesta fusese desemnat administrator statutar. Totodată, doamna R. E. nu mai deținea nici calitatea de acționar și nici de administrator la data de 16.01.2013. De asemenea, s-a respins și cererea de înregistrare la registrul comerțului a hotărârilor A. nr. 1, 2 și 3 din 28.01.2013 formulată de . prin R. E.. Pe fond, solicită să fie admisă excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a intimaților P. J. și P. P.. Mai arată că nu pot fi primite nici susținerile intimaților potrivit cărora singura persoană care avea calitate de a convoca A. era persoana înregistrată în registrul comerțului, respectiv P. N. din aceleași motive arătate anterior. Subliniază faptul că încă din 11.10.2012 s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a administratorului I. V., însă hotărârea nu era irevocabilă, iar registrul comerțului a refuzat înregistrarea acesteia. Susține că recurenta a votat în ședința A. din 16.01.2013 și are tot interesul ca această hotărâre să-și producă efectele. Cu privire la recursul declarat de recurenta . prin administrator I. V. solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat pentru aceleași considerente expuse anterior. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

CURTEA ,

Prin sentința civilă nr. 3629/29.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a vi a Civilă s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților și s-a admis acțiunea cu consecința constatării nulității absolute a Hotărârii AGEA nr. 8/16.01.2013 a . aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de ..

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2013, reclamanții P. J. și P. P. au solicitat în contradictoriu cu pârâta ., să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor . nr. 8/16.01.2013, iar în subsidiar, anularea aceleiași hotărâri, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de acționari ai ., deținând fiecare un număr de_ de acțiuni, fiind înscriși în Registrul Acționarilor la poziția nr. 990, respectiv nr. 993 și că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor . nr. 8/16.01.2013 nu îndeplinește condițiile expres stipulate de art. 117 teza I din Legea nr. 31/1990, încălcându-se formalitățile statutare și legale privind procedura de organizare a acestei adunări, respectiv nu au fost întrunite condițiile de cvorum cerute de lege pentru validitatea acestei hotărâri, și nici cele de majoritate necesare pentru legalitatea hotărârilor unor astfel de adunări. S-a menționat nerespectarea dispozițiilor privitor la convocare, și s-a învederat că au fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. 6 teza I din Legea nr. 31/1990.

La termenul de judecată din 12.03.2013, pârâta ., prin reprezentant legal P. N., a formulat întâmpinare prin care a achiesat la pretențiile reclamanților.

La aceeași dată, . a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtei ., reprezentată de I. V., solicitând respingerea acțiunii în anulare pentru lipsa calității procesuale active a reclamanților care nu justifică un interes, iar în subsidiar, ca nefondată.

La termenul de judecată din 26.03.2013, s-a depus la dosar o cerere din partea d-nei R. E., în calitate de administrator unic al ., prin care confirma poziția procesuală a acestei societăți exprimată prin d-l P. N., în sensul achiesării la cererea reclamanților.

La aceeași dată, Tribunalul a dispus încuviințarea în principiu a cererii de intervenție voluntară accesorie formulată de ..

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, tribunalul a apreciat aceste excepții ca fiind neîntemeiate, reținând că partea susține cele două excepții prin prisma nedovedirii calității de acționari ai ., dar și prin raportare la faptul că la data de 31.08.2012, d-na R. E. a fost revocată din poziția de administrator statutar al ..

Tribunalul a constatat că în cauză, reclamanții invocă însă chiar calitatea lor de acționari (chiar dacă minoritari, fiind atașat la dosar extras din Registrul Acționarilor la data de 16.01.2013, pozițiile 990 și 993 – filele 157-182 vol. I coroborate cu filele 23-24 vol. I), împrejurări ce nu au fost răsturnate prin proba contrară de către pârâtă, și care conduc la concluzia că reclamanții justifică un interes personal, direct și legitim, prin prisma acestei calități de acționar, de a se implica în întreaga desfășurare a vieții societare.

S-a reținut în conformitate cu art. 132 alin. 2 din Legea nr.31/1990 și cu mențiunile procesului verbal aflat la filele 200-204 vol. I, că reclamanții nu au luat parte la acea adunare generală, motiv pentru care excepțiile au fost respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a apreciat cererea reclamantei ca fiind întemeiată deoarece a constatat că potrivit mențiunilor înscrisului aflat la filele 198-199, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor . nr. 8/16.01.2013 s-au statuat în unanimitate următoarele:

-revocarea hotărârii AGEA a societății nr. 2/13.08.2012, prin care s-a aprobat modificarea structurii capitalului social, cesiunea unor acțiuni și modificarea sediului social;

-constatarea lipsirii de efecte juridice a actului constitutiv al societății actualizat în baza hotărârii AGEA nr. 2/13.08.2012;

-revocarea în tot a hotărârii AGEA a societății nr. 4/01.11.2012 prin care în mod nelegal și nestatutar a fost desemnat administrator d-l P. N.;

-menținerea în tot a hotărârii AGEA nr. 2/31.08.2012 prin care s-a dispus revocarea d-nei R. E. din funcția de administrator statutar al societății și s-a desemnat în calitate de administrator unic al societății d-l I. V., domiciliat în Sibiu, .;

-mutarea sediului social al societății din București, .. 93R, parter, la fostul sediu social din Sibiu, ., jud. Sibiu;

-aprobarea actului constitutiv al societății actualizat la data de 16.01.2013, singurul act constitutiv al . care produce efecte juridice;

-menținerea în tot a hotărârilor A. nr. 5/15.11.2012, nr. 6/17.12.2012 și nr. 7/08.01.2013,

-desigilarea biroului de contabilitate, inventarierea actelor contabile și numirea unei firme de contabilitate care să aducă la zi contabilitatea societății și să întocmească balanțele și bilanțul acesteia;

-împuternicirea d-lui I. V., să acționeze în calitate de reprezentant al societății cu puteri și autoritate depline de a semna actul constitutiv al societății actualizat la data de 16.01.2013, în numele oricăruia dintre acționari, registrul acționarilor la data de 16.01.2013, precum și oricare și toate documentele necesare, de a îndeplini orice acțiune ce poate fi cerută de legislația aplicabilă și de a îndeplini toate procedurile în numele societății în fața Oficiului Registrului Comerțului București și a oricărei autorități din România în vederea îndeplinirii hotărârilor sus-menționate și a obține un certificat constatator.

Din extrasul – Monitorul Oficial nr. 5302/14.12.2012 - în care a fost publicat convocatorul pentru această adunare generală (filele 206-207) a rezultat că acesta cuprinde însă doar 6 puncte pe ordinea de zi, în timp ce în cuprinsul procesului verbal întocmit cu ocazia desfășurării ședinței, figurează în plus și pct. 7 – Diverse, fără a se stipula detaliat problemele ce pot face obiectul dezbaterii cu acest prilej.

Mai mult decât atât, s-a constatat faptul că în cuprinsul convocatorului nu sunt menționate ca puncte ale ordinii de zi, aspectul mutării sediului social, sau problema menținerii în tot a hotărârilor A. nr. 5/15.11.2012, nr. 6/17.12.2012 și nr. 7/08.01.2013, desigilarea biroului de contabilitate, inventarierea actelor contabile și numirea unei firme de contabilitate care să aducă la zi contabilitatea societății și să întocmească balanțele și bilanțul acesteia.

Pe de altă parte, s-a reținut că există diferențe notabile sub aspectul celor hotărâte între extrasul hotărârii nr. 8/16.01.2013 aflat la fila 147, vol. I, și mențiunile hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor . nr. 8/16.01.2013 - filele 198-199.

De asemenea, în cuprinsul actului constitutiv al societății pârâte, depus la dosar la filele 208-220 din dosar, și de care chiar pârâta . și intervenientul accesoriu, prin reprezentant I. V. au înțeles să se folosească în cauză, sunt reluate în esență dispozițiile art. 117 alin 1 din Legea nr. 31/1990, în sensul că s-a menționat expres: „adunarea generală este convocată de consiliul de administrație, ori de câte ori va fi nevoie. Termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 30 de zile de la publicarea convocării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Convocarea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății, sau se poate face prin scrisoare recomandată ori transmisă pe cale electronică, având atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, expediată cu cel puțin 30 de zile înainte de data ținerii, la adresa acționarului care figurează înscris în registrul acționarilor.

Se menționează expres, de asemenea, în cuprinsul aceluiași act constitutiv invocat de pârâta . și intervenientul accesoriu, prin reprezentant I. V.: „convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării generale și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării. În cazul în care pe ordinea de zi figurează propuneri de modificare a actului constitutiv, convocarea va cuprinde textul integral al propunerilor, iar dacă pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor se va preciza că lista privind numele, domiciliul și calificarea profesională a persoanelor propuse poate fi consultată și completată de acționari la sediul societății”.

Tribunalul a reținut că pârâta nu a depus la dosar nici o dovadă a publicării convocatorului și într-un ziar de largă răspândire sau în cealaltă formă stipulată, condiție cumulativă stabilită în lege și actul constitutiv, respectiv publicarea în Monitorul Oficial al vreunui convocator de completare a ordinii de zi, întrucât hotărârea de schimbare a sediului (pct. 5 – fila 198 vol. I) este o hotărâre de modificare a actului constitutiv și prin urmare, trebuia să figureze în convocator cu textul integral.

S-a observat că primul aspect pus în dezbaterea celor prezenți, conform mențiunilor procesului verbal aflat la filele 201-202 îl reprezintă chiar readucerea societății la fostul sediu social din Sibiu ., problemă ce nu figura pe ordinea de zi publicată în Monitorul Oficial.

Tribunalul a apreciat că nu se impune antamarea în cauza de față a aspectelor legate de calitatea de reprezentanți legali a domnilor I. V. și P. N., întrucât în contextul situației litigioase dintre părți (conform hotărârilor judecătorești depuse la dosar și a extraselor de portal Ecris), este negată reciproc calitatea de administrator, iar cu privire la acest ultim aspect urmează să se pronunțe instanțele de judecată deja sesizate, existând pe rol litigii cu acest obiect.

. a declarat recurs împotriva acestei sentințe solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 c.p.c. modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de intervenție cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului se arată că în mod greșit a respins instanța de fond excepțiile lipsei calității procesuale active si excepția lipsei de interes invocate de intervenientă.

Se învederează că in mod greșit s-a retinut faptul ca P. J. si P. P. dețin calitatea de acționari ai . conform registrului acționarilor din data de 16.01.2013 depus la dosarul cauzei de către reclamanți.

Arată că acest registru este semnat de către domnul P. N. in calitate de administrator unic al ., act ratificat ulterior de către dna R. E..

Recurenta Bleindinger susține că domnul P. N. nu reprezintă in mod legal societatea ., intrucat mandatul acestuia a fost suspendat prin sentința pronunțata la data de 07.12.2012 in dosarul nr._/3/2012, rămasa irevocabila in fata Curții de Apel București. Mai mult, ulterior, Tribunalul București a anulat hotărârea A. nr. 4/1.11.2012 prin care domnul P. N. fusese desemnat administrator statutar al ..

Se mai arată că doamna R. E. nu mai deținea nici calitatea de acționar si nici calitatea de administrator la data de 16.01.2013. Subliniază și faptul ca nu poate fi luata in considerare ratificarea actelor intocmite de către dnul P. N., intrucat dna R. E. a fost reconfirmata in calitate de administrator al . prin hotărârile A. din data de 28.01.2013, hotărâri atacate la Tribunalul București.

Mai mult, prin incheierea pronunțata in dosar_, Tribunalul București a respins cererea de înregistrare în Registrul Comerțului a Hotărârilor A. nr.1, 2 și 3 din data de 28.01.2013, formulată de ..A., prin reprezentant R. E., ca neîntemeiată.

Având in vedere faptul ca P. J. si P. P. nu au participat la luarea hotărârii A. a cărei anulare o solicita si nu au dovedit calitatea de acționar, recurenta B. apreciază ca aceștia nu justifica un interes in formularea acțiunii in anulare.

În continuare, recurenta . în mod greșit a reținut instanța de fond faptul ca exista neregularitati privind convocarea A. nr. 8/16.01.2013.

La data de 14.12.2012 s-a publicat in Monitorul Oficial - Partea a IV a nr. 5302, convocarea la Adunarea Generala a Acționarilor . pentru data de 16.01.2013, urmând ca, in măsura in care nu s-ar indeplini cerințele de cvorum, a doua ședința sa aiba loc in data de 17.01.2013.

La data de 16.01.2013, acționarii . au adoptat hotărârea A. nr. 8/16.01.2013, prin care au hotărât menținerea in tot a hotărârilor AGEA nr. 2/31.08.2012, 5/15.11.2012, 6/17.12.2012 si 7/08.01.2013 si revocarea hotararilor A. nr. 2/13.08.2012 si nr. 4/1.11.2012.

Susține că inregistrarile in Registrul Comerțului nu sunt constitutive de drepturi ci se fac exclusiv pentru opozabilitate fata de terți și că la data de 14.12.2012 la care s-a publicat in Monitorul Oficial convocarea la Adunarea creditorilor, P. N. era suspendat din calitatea sa de administrator prin sentința pronunțata de Tribunalul București in dosar nr._/3/2012, ceea ce inseamna că nu putea, in mod legal, sa convoace o adunare a acționarilor. Subliniază faptul ca inca din 11.10.2012, Tribunalul București, prin incheierea nr. 234/11.10.2012 pronunțata in dosarul nr._/3/2012 a dispus inregistrarea in Registrul Comerțului a administratorului lonita V.. Desi aceasta hotărâre era executorie, Registrul Comerțului a refuzat inregistrarea argumentând ca nu inregistreaza decât hotărâri irevocabile, practic ignorând dispozițiile art. 336 Cod Procedura Civila. Urmare a soluționării recursului ce a făcut obiectul dosarului_/3/2012 de către Curtea de Apel București, Registrul Comerțului a dispus inregistrarea dnului lonita V. in calitate de administrator, data înregistrării sale in registrul comerțului fiind 31.08.2012 - astfel ca este evident faptul ca lonita V. avea posibilitatea de a convoca A. din data de 16.01.2013.

In mod greșit a reținut instanța de fond faptul ca exista diferente notabile intre ordinea de zi publicata in Monitorul Oficial si Procesul Verbal al ședinței A. din data de 16.01.2013. Ordinea de zi este aceeași, singurul punct in plus fiind "Diverse", iar introducerea acestui punct pe ordinea de zi a fost aprobata in unanimitate de cei prezenți care dețineau 90.412% din capitalul social. In mod greșit a reținut instanța de fond ca A. ar fi votat inclusiv cu privire la mutarea sediului social al societății la Sibiu, si ca pentru exprimarea votului asupra unui astfel de punct, era imperativ necesar sa se precizeze in convocator unde se va muta sediul social.

La punctul "Diverse", acționarii au decis menținerea hotărârii A. nr. 6/17.12.2012, hotărâre prin care s-a aprobat mutarea sediului social la Sibiu. Învederează ca la acest moment, exista pe rolul instanțelor de judecata numeroase litigii intre acționarii societății si pretinșii acționari ai societății si litigii privind persoana care deține in mod legal si temeinic calitatea de administrator statutar al ..

S.C. E. P. S.A. a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În esență, au fost afirmate și susținute exact aceleași motive și argumente invocate de către recurenta ..

. prin R. E. în calitate de „intimata- parata" a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului formulat de recurenta-parata ., ca fiind introdus de o persoana care nu deține calitatea de reprezentant al societății E. P. SA. S-a mai cerut respingerea recursului declarat de recurenta-intervenienta . ca nefondat .

Se invocă lipsa calității de reprezentant al societății . a persoanei care a formulat si introdus in numele societății cererea de recurs, aceasta persoana neavand calitatea de reprezentant legal sau convențional al societății.

Arată că . este administrata de către R. E., aceasta având calitatea de administrator unic cu puteri depline, numita prin Hotărârea AGOA nr. 2/28.01.2013, hotărâre inscrisa in Registrul Comerțului prin rezoluția nr._ din data de 15.03.2013.

În ceea ce privește calitatea de administrator unic a . a doamnei R. E., se afirmă că în mod vădit, recurenta încearcă prin motivele de recurs, sa creeze o confuzie, cu privire la Hotărârea A. din data de 28.01.2013 prin care a fost numita administrator R. E., arătând ca a atacat hotărârile A. din 28.01.2013 la Tribunalul București, dar omite intenționat sa arate ca aceste cereri au fost respinse .

De asemenea, rezoluția nr._ din data de 15.03.2013, prin care a fost admisa cererea de inregistrare in Registrul Comerțului a mențiunilor privind numirea ca administrator unic al . a doamnei R. E., nu a fost anulata de către instanța de judecata, împotriva acesteia fiind formulata plângere de către . ca neîntemeiata de Tribunalul București Secția a VI a Civila in dosarul nr._/3/2013. De asemenea, acțiunea in anulare impotriva Hotărârii din 28.01.2013 formulata de către . fost respinsa de Tribunalul București Secția a VI a Civila in dosarul_ .

Mai susține că Adunarea Generala Extraordinara Acționarilor nr. 8/16.01.2013 nu îndeplinește condițiile expres stipulate de art. 117 teza I din Legea nr. 31/1990, incalcandu-se astfel formalitățile statuare si legale privind procedura de organizare a Adunării Generale a Asociaților.

S-a administrat proba cu înscrisuri de către recurenta ..

În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a dlui I. V. pentru recurenta ., Curtea constată că este întemeiată având în vedere următoarele:

. prin administrator I. V. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3269/29.04.2013 la data de 22.07.2013, fila 9 dosar C..

Curtea reține că prin Hotărârea AGOA nr. 2/28.01.2013 a acționarilor ., înregistrată în registrul comerțului prin rezoluția nr._/15.03.2013 s-a numit în calitate de administrator unic dna R. E., acesta fiind așadar reprezentantul legal al recurentei la data promovării căii de atac a recursului. Totodată, Curtea constată că plângerea împotriva rezoluției nr._/15.03.2013 privind numirea ca administrator a dnei R. E. precum și acțiunea în anularea Hotărârii nr. 2/28.01.2013 a acționarilor . au fost respinse de către Tribunalul București (dosar nr._/3/2013 și nr._ ).

Or, ținând seama de faptul că administratorul societății este reprezentantul său legal și că recursul formulat de . prin I. V. nu este însușit de către reprezentantul legal R. E., Curtea constată că sunt incidente prevederile art. 161c.p.c și în consecință, va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a dlui I. V. pentru E. P. SA . Ca urmare, conform alin. 2 al art. 161c.p.c va anula recursul declarat de recurenta . prin I. V..

Cât privește recursul declarat de recurenta ., Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința atacată s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P. J. și P. P. și s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii AGEA nr. 16/08.01.2013 a .. Prin aceeași sentință s-au respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de . referitor la lipsa calității procesuale active a reclamanților și lipsa de interes a acestora în promovarea acțiunii.

O primă critică adusă sentinței privește soluționarea eronată a excepțiilor.

Curtea constată că argumentele pe care se întemeiază excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților dar și excepția lipsei de interes sunt următoarele: nu s-a făcut dovada calității de acționari ai societății de către cei doi reclamanți și aceștia nu au participat la ședința AGEA din 16.01.2013.

Art. 132 din legea nr. 31/1990 prevede următoarele: Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a iv-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al ședinței.

Deci, pentru a solicita anularea sau constatarea nulității unei hotărâri a adunării generale se cere ca reclamantul să aibă calitatea de acționar al respectivei societăți.

În cauza de față, reclamanții P. J. și P. P. au înfățișat extras din registrul acționarilor . (f.157-158, vol.1 dosar fond) din care rezultă că la data desfășurării ședinței AGEA aceștia aveau calitatea de acționari, fiind înregistrați la pozițiile nr. 990 și 993. Prin urmare, reclamanții au dovedit o primă condiție cerută de textul de lege și anume că au calitatea de acționari ai societății. Împrejurarea că extrasul din registrul comerțului a fost semnat de către P. N. despre care recurenta . susține că nu mai avea calitatea de administrator la data de 16.01.2013 nu poate fi reținută ca o invalidare sau răsturnare a probei calității de acționar, altele fiind modalitățile procedurale de a contesta înscrisul probator. De altfel, din înscrisurile dosarului rezultă că abia la data de 28.01.2013, deci ulterior datei de 16.01.2013, prin Hotărârea A. nr. 2 a acționarilor . a fost revocat dl P. N. din funcția de administrator, fiind numită dna R. E..

Cât privește argumentul că reclamanții nu au interes în promovarea acțiunii în anularea Hotărârii AGEA nr. 8/16.01.2013 întrucât au lipsit de la ședință, Curtea reține că, tocmai pentru că au lipsit de la acea adunare generală, legea dă dreptul oricărui acționar să atace hotărârea adoptată pentru motive de nelegalitate sau de încălcare a actului constitutiv al societății.

Cea de a doua critică se referă la constatarea nulității absolute a Hotărârii AGEA nr. 8/16.01.2013.

Din ansamblul înscrisurilor administrate ca probă în cauză, Curtea reține că o primă chestiune pusă în dezbaterea acționarilor conform mențiunilor din procesul verbal de la f. 201-202 a fost aceea referitoare la sediul social al . readucerea societății la fostul sediu social din Sibiu, ., chestiune ce nu a figurat pe ordinea de zi a convocatorului publicat în Monitorul Oficial.

Or, orice hotărâre privind sediul social al societății este o hotărâre de modificare a actului constitutiv și în mod obligatoriu trebuie să figureze pe ordinea de zi a convocatorului cu textul integral.

Nu poate fi primită susținerea recurentei potrivit căreia, prin hotărârea contestată la data de 16.01.2013 nu s-a schimbat sediul social al . . Din cuprinsul Hotărârii nr. 8/16.01. 2013 rezultă că, în primul rând,, la pct.1s-a revocat Hotărârea nr. 2/ 13.08.2012 prin care sediul social s-a stabilit în București. Totodată, la pct. 5 al Hotărârii nr. 8/16.01.2013 se menționează că se menține hotărârea A. nr. 6/17.12.2012 a acționarilor ., hotărâre prin care s-a stabilit sediul social în Sibiu. Așadar, este limpede că adunarea generală din 16.01.2013 a adoptat hotărâri cu privire la schimbarea sediului social din București în Sibiu.

În extrasul din Monitorul Oficial nr. 5302/14.12.2012 în care s-a publicat convocatorul pentru ședința Adunării generale din 16.01.2013 (f.206-207 dosar fond) nu figurează pe odinea de zi dezbateri legate de sediul social.

De asemenea, Curtea reține că în mod corect a constatat instanța de fond că nu s-a făcut dovada publicării unui alt convocator cu o completare care să facă referire la schimbarea sediului social, chestiune ce a fost dezbătută în cadrul ședinței adunării generale din 16.01.2013.

Totodată, Curtea constată că au fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. 1 din legea nr. 31/1990 deoarece convocatorul nu s-a publicat într-un ziar de largă răspândire din localitatea în care se află sediul social dar nici nu s-a făcut cunoscută acționarilor convocarea prin scrisoare recomandată ori transmisă pe cale electronică expediată cu cel puțin 30 de zile înainte de data ținerii adunării la adresa acționarului, așa cum este stipulat în actul constitutiv al societății E. P. SA(f.208-220 dosar fond).

În concluzie, Curtea constată că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate și prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 c.p.c. va respinge ca nefondat recursul declarat de ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a d-lui I. V. pentru recurenta . și în consecință, anulează recursul declarat de recurenta ., împotriva sentinței civile nr. 3629 din 29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. J., P. P. și R. E. administrator al ..

Respinge recursul declarat de recurenta ., împotriva sentinței civile nr. 3629 din 29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. J., P. P. și R. E. administrator al ., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2014.

Președinte, Judecător,Judecător,

I. P. A. M. G. A. A.

Grefier,

L. E. A.

Red.Jud.I.P.

24.11.2014

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă

Președinte: M. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligatia de a face. Decizia nr. 1747/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI