Acţiune în constatare. Decizia nr. 1913/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1913/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 50368/299/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2220/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V A CIVILĂ
Decizia civilă nr.1913
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. C. C.
JUDECĂTOR C. M. N.
JUDECĂTOR A. C.
GREFIER I. L. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă O. B. ROMÂNIA SA împotriva Deciziei civile nr.299/16.12.2013 și a Încheierii de ședință din data de 11.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul - reclamant V. A. I. și intimata - pârâtă O. F. SOLUTIONS B.V. AMSTERDAM având ca obiect Legea nr.193/2000.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul - reclamant prin avocat C. A. C. cu împuternicire avocațială depusă la fila 29 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul – reclamant, prin avocat, solicită admiterea cererii de repunere cauzei pe rol așa cum a fost formulată.
Curtea, având în vedere că prin cererea de repunere pe rol s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, precum și faptul că în fața Curții s-a prezentat avocatul intimatului – reclamant dispune repunerea cauzei pe rol.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul – reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Susține că apelul formulat nu este suspus timbrajului în raport de Ordonanța nr.80/2013 și că nu este întemeiat motivul de recurs în care se susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale incidente în cauză. Consideră că Judecătoria Sectorului 1 București nu a analizat corect acțiunea formulată.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele :
1). Prin Sentința civilă nr._/03.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamantul V. A. I. în contradictoriu cu pârâtele OPT B. ROMANIA S.A. – AGENȚIA ZORILOR CLUJ și O. F. SOLUTIONS B.V. – AMSTERDAM ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
„Între O. B. ROMÂNIA SA PRIN AGENȚIA ZORILOR din CLUJ și reclamant s-au încheiat contractul de credit ipotecar nr. C_ din 26.04.2007, pentru 300 luni (25 ani), și suma de 75.433 CHF. Între reclamant și O. B. ROMÂNIA SA PRIN AGENȚIA REPUBLICII din CLUJ s-au încheiat contractul de credit pentru nevoi personale C_ /25.02.2008 (f. 18), pentru suma de 104.900 CHF, pentru o perioadă de 360 luni (30 de ani) și contractul de credit nr. C_ di 26.03.2008, pentru suma de 76.000 CHF, pentru o perioadă de 360 luni (30 de ani).
Cererea reclamantului este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
1. În contracte nu există noțiunea de „marjă de calcul”, sintagma la care s-a referit, probabil, apărătorul reclamantului, este aceea de „marjă a băncii”, adică o valoare fixă, care, împreună cu o componentă variabilă, cu caracter general, formează dobânda lunară propriu zisă.
Primul capăt de cerere este neîntemeiat, având în vedere că, în temeiul art. 969 cod civil, interpretat per a contrario, contractul are valoare obligatorie între părți și instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților decât în situații excepționale, expres reglementate de lege. De aceea, instanța observă că nu există niciun temei legal pentru care să poată impune băncii să modifice sau să completeze contractele de credit în sensul dorit de reclamant.
Capătul 2 al cererii este neîntemeiat, deoarece indicele LIBOR este o informație de interes public, care poate fi aflată foarte ușor, cel mai direct prin intermediul Internetului.
Capătul 3 al cererii este neîntemeiat deoarece, conform motivelor reținute și în respingerea primului capăt de cerere, instanța nu poate obliga banca să modifice contractele la un anumit interval de timp. Din conținutul contractelor se subînțelege că, deoarece valoarea dobânzii este legată de indicele LIBOR CHF la 3 luni, la o perioaă de 3 luni se vor face verificări și eventuale modificări ale contractului, dar și ori de câte ori apar situații excepționale, prin aplicarea teoriei impreviziunii.
Având în vedere aceleași considerente, capătul 4 al cererii, privind recalcularea dobânzii, ca și cererea privind obligarea pârâtei să mențină dobânzi fixe de 5,7% și, respectiv de 5,5%, sunt neîntemeiate. În plus, cererea de obligare a pârâtei la menținerea unei dobânzi fixe pe toată durata contractelor vine în contradicție chiar cu solicitările anterioare ale aceluiași reclamant, privind stabilirea unei dobânzi variabile, alcătuită din marja fixă a băncii și indicele LIBOR la 3 luni.
În baza art. 969 cod civil, interpretat per a contrario, instanța a respins ca neîntemeiate și capetele 5 și 6 ale acțiunii, vizând modificarea clauzelor referitoare la dobândă, privind obligarea băncii la eliminarea comisionului de acordare și la restituirea acestuia. Cu privire la acest din urmă comision, instanța a observat că, pentru toate cele 3 contracte, comisionul de acordare a fost reținut la semnarea contractului de credit, astfel încât s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea lui. Modificarea legislației privind încheierea contractelor de credit și clauzele care pot fi stipulate nu poate produce efecte retroactive, asupra contractelor deja încheiate, conform principiului constituțional al neretroactivității legii civile. În lipsa unui act adițional semnat de ambele părți, OUG nr. 50/2010 [și nu pe 2008, cum fie în mod eronat, fie cu rea credință, a arătat apărătorul reclamantului] nu afectează contractele încheiate anterior intrării sale în vigoare.
Cu privire la clauzele de la art. 6.2 din contractul C_, art. 5.2, 6.2 din contractul C_, art. 8.6 și 6.2 din contractul C_, instanța reține următoarele:
a) art. 6.2 din contractul din 26 aprilie 2007 (f. 13) prevede:”Banca își rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii în funcție de evoluția indicatorilor de referință pentru fiecare valută”. Această clauză, care se interpretează în favoarea debitorului, nu are un caracter abuziv, ci, dimpotrivă, leagă variația dobânzii strict de variația indicelui de referință. Altfel spus, dacă banca își crește marja, atunci nu ar respecta art. 6.2 din contract. De aceea, această clauză nu creează niciun dezechilibru între cele două părți, cu atât mai puțin un dezechilibru semnificativ.
b) Aceleași considerente sunt valabile în ce privește art.5.2 din contractul din 25.02.2008 (f. 19). Deși cu o redactare mai amplă, acest articol are, în fapt, același conținut, și condiționează modificarea ratei dobânzii de modificarea indicelui de referință.
c) art.8.6 din contractul din 26 aprilie 2007 prevede “pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul taxelor și comisioanelor fără consimțământul Clientului. Noul nivel al taxelor și comisioanelor va fi publicat în Tariful de comisioane și va fi afișat la sediile băncii”. Această clauză nu are caracter abuziv, nefiind creat, prin simpla sa inserare, un dezechilibru semnficiativ între drepturile și obligațiile celor părți. În discuție se poate afla numai modul său de interpretare, fiind necesar ca o asemenea modificare să fie justificată de elemente obiective, independente de voința instituției bancare (de exemplu, modificarea nivelului provizioanelor). În speță, reclamantul nu a arătat în ce mod a fost prejudiciat prin această clauză, care nu se referă la nivelul dobânzii.
d) Același considerente sunt valabile pentru art. 6.2 din contractul din 25.02.2008 (f. 20) și pentru art. 6.2 din contractul din 26 martie 2008 (f.33).
Cererea privind obligarea pârâtei la eliminarea comisionului de rambursare anticipată este neîntemeiată, având în vedere că, așa cum este de notorietate, după . OUG nr._, băncile nu au mai perceput și nu mai percep un asemenea comision.
De altfel, este posibil ca probatoriul administrat în cauză să fie incomplet, lipsind actele adiționale propuse și/sau însușite de reclamant, imediat după . OUG nr. 50/2010.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată”.
2). Împotriva acestei sentința a declarat apel reclamantul V. A. I. solicitând admiterea apelului, să se constate netemeinicia sentinței de fond, să se dispună anulare sentinței și trimiterea ei spre rejudecare.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că se reține în sentința de fond faptul că în ceea ce privește primul punct, și anume cel prin care se solicită stabilirea marjei băncii (de calcul), că această reglementare nu este stipulată în contractul de credit si de altfel nu exista niciun temei legal prin care o instanța să poată interveni pe fondul unui contract de credit cu putere de legi intre părți. In esența vizavi de acest capăt de cerere, se poate observa cu ușurința din parcurgerea sentinței ca aceasta nu este motivata in drept, ci exista doar presupuneri ale instanțe de fond.
Conform HG 1553/2004 privind unele modalități de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecției intereselor colective ale consumatorilor se prevede in mod clar posibilitatea unei asemenea corecții, chiar mai mult de atât si OUG 50/2010 și legea 193/2000 prevede posibilitatea unei asemenea intervenții. De asemenea in ceea ce privește posibilitatea intervenției . abuziv, CJUE a statuat în mai multe decizii de speța privind modul de intervenție al instanțelor pe contractele de credit încheiate cu consumatorii.
Rezumatul lipsit de putere juridica al instanței de fond nu este de natura sa fie primit ., fapt pentru care a solicitat sa se constate marja contractului prin formula dobânda fixa la data semnării minus indice de referința la aceeași data.
In ceea ce privește critica punctului 2, s-a apreciat ca instanța de fond nu a înțeles pentru ce au solicitat in mod expres proba cu expertiza tehnica contabila, fapt pentru care nici nu a apreciat ca fiind necesare si utile precizări pe expertiza in ceea ce înseamnă stabilirea de către expert a marjei băncii iar in urma acestei marje sa se stabilească daca într-adevăr banca a procedat corect la calculul dobânzii aferente acestui contract. Fapt pentru care a solicitat sa fie obligată pârâta sa pună la dispoziție cotația Libor de la momentul semnării si pana la zi.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita constatarea la ce interval de timp avea banca obligația sa revizuiască dobânda, a arătat ca instanța de fond a tras concluzia si a stabilit ca este vorba de un interval de 3 luni, fapt pentru care, in urma stabilirii marjei de calcul, din 3 in 3 luni expertul trebuie sa refacă calculul dobânzii ținând cont de indicele de referința, urmând la acesta sa adauge marja fixa a băncii determinând astfel dobânda.
Pentru capătul 4 al cererii de chemare in judecata, s-a solicitat a se observa necesitatea imediata ce este determinata de recalcularea întregii dobânzi după formulele exprimate mai sus, fapt ce ar duce fără echivoc la constatarea ca petentul a plătit dobânzi mult mai mari decât in mod normal ar fi trebuit sa îi fi fost perceput.
Pentru comisionul de acordare, s-a arătat ca termenul de prescripție curge de la momentul 0 al nașterii dreptului, acela fiind Monitorul Oficial Partea I nr. 389 din 11 iunie 2010 si pana la împlinirea termenului de 3 ani de zile respectiv 11 iunie 2013. Motivat de faptul ca cererea de chemare in judecata a fost introdusa in anul 2013 in lua 04 ziua 01, s-a învederat instanței ca aceasta pretenție nu este prescrisa, așa cum in mod eronat sau rau intenționat a reținut instanța de fond, si prin urmare s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea lui, asta după ce se va constata nulitatea absoluta al acestui comision prin simplu fapt ca NU este regăsit in scurta detaliere a comisioanelor pe care banca le poate percepe conform OUG 50/2010.
Pentru aceste motive in virtutea dispozițiilor art. 282 si 297 s-a solicitat anularea sentinței apelate si trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de fond mai ales ca nu s-a făcut un probatoriu prin care într-adevăr să se poată identifica toate problemele semnalate, ba chiar mai mult s-a produs un prejudiciu evident reclamantului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.282 și 297 Cod procedură civilă.
3). Intimata O. B. ROMÂNIA SA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării/insuficientei timbrări a cererii de apel, iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că instanța de fond a dispus timbrarea cererii de chemare in judecata astfel cum a fost formulata, iar apelantul a timbrat cererea conform solicitării instanței.
Potrivit art.11 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa plătită la instanța de fond, iar potrivit prevederilor art.20 din Legea nr.146/1997 taxa de timbru se plătește anticipat.
Având in vedere faptul ca apelantul nu a achitat taxa judiciara de timbru, a solicitat instanței admiterea excepției si anularea apelului ca netimbrat.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
1. Respectarea contractelor încheiate de intimată cu apelantul a fost verificata si de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj care NU A IDENTIFICAT vreo încălcare a prevederilor legale aplicabile contractelor de către subscrisa (anexa 1).
2. Instanța de fond a reținut in mod corect faptul ca in contracte: „ nu exista noțiunea de marja de calcul,,
a. Apelantul isi întemeiază pretențiile pe faptul ca la momentul semnării contractelor de credit, in cuprinsul formulei de calcul a ratei dobânzii era inserata „marja de calcul" a băncii
S-a arătat că la o simpla lecturare a contractelor de credit - in forma inițiala, reiese faptul ca in contractele este inserata o formula de calcul a dobânzii, insa aceasta formula NU CUPRINDE NICIO MARJA DE CALCUL FIXA.
S-a mai subliniat că noțiunea de marja a fost introdusa in contractele de credit ca urmare a alinierii acestora la rigorile OUG nr.50/2010, neexistând o prevedere legala anterioara acestui act normativ care sa impună o formula de calcul de tipul "marja fixa+indice de referința". Prevederile legale impuneau numai cerința unei formule de calcul transparente, clare si fara echivoc, condiții îndeplinite de clauza contractuala referitoare la dobânda. Dobânda era raportata la indicele de referința, insa nu era alcătuita din marja si indicele de referința.
La data de 21.06.2010 au intrat in vigoare prevederile OUG nr.50/2010. Potrivit prevederilor art.95 din OUG nr.50/2010 (forma inițiala) intimata avea obligația sa introducă in contractele de credit prevederile OUG nr.50/2010 prin acte adiționale, iar potrivit art.95(5) din OUG nr.50/2010:/5J nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacita."
Apelantul nu a semnat actele adiționale de conformare a contractelor cu prevederile OUG nr.50/2010.
In conformitate cu prevederile art.95(5) din OUG nr.50/2010 mai sus menționate, clauzele contractelor de credit au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței începând cu data de 21.09.2010, inclusiv prin indicarea in contractele de credit a formulei de calcul a dobânzii, prevăzuta in art. 37 lit. a) din OUG nr. 50/2010: "în contractele de credit cu dobânda variabila se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportata la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referința a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumita marja, fixa pe toata durata derulării contractului".
S-a precitat faptul ca dreptul clientului de a-si manifesta opțiunea cu privire la aplicarea actelor adiționale de conformare cu prevederile OUG nr.50/2010 s-a născut ca urmare a intrării in vigoare a prevederilor Legii nr.288/2010 mai jos menționate.
Astfel, in data de 03.01.2011 a intrat in vigoare Legea nr.288/2010 pentru aprobarea OUG nr.50/2010.
Potrivit art. II, alin. 2 din Legea nr.288/2010. „Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.".
Apelantul a notificat banca cu privire la renunțarea la actele adiționale de conformare cu prevederile OUG nr.50/2010 in termenul legal prevăzut de Legea nr.288/2010, iar subscrisa a dat curs acestei notificari(anexa 2).
Prin urmare, intimata a eliminat din contracte la solicitarea expresa a intimatului formula de calcul: „marja + indice". In mod nelegal apelantul solicita aplicarea retroactiva a acestei formule, in condițiile in care a solicitat eliminarea acesteia din contracte.
S-a mai precizat faptul ca in cazul in care apelantul nu era de acord cu modul in care intimata a modificat contractele conform prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010 avea posibilitatea sa solicite in instanța modificarea acestui articol si nu sa solicite eliminarea acestei formule din contracte.
b. Dobânda a fost stabilita prin voința pârtilor si in acord cu legislația in vigoare in acel moment. Apelantul a fost informat in mod concret si precis asupra condițiilor si caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor oferite de subscrisa si in cunoștința de cauza a semnat contractele de credit bancar, care prevăd ca dobânda este revizuibila si se stabilește in forma procentuala ca rata anuala de dobânda.
S-a mai arătat că, în contractele de credit inițiale nu era definita o marja a Băncii, la acel moment neexistând o prevedere legala care sa oblige creditorii la indicarea unui asemenea element de cost in calculul dobânzii. Marja băncii a fost introdusa in contracte in conformitate cu prevederile art.37 din OUG nr.50/2010.
Ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr.50/2010, intimata de buna credința a modificat prevederile articolelor din contracte referitoare la rata dobânzii, introducând in contract formula de calcul prevăzuta expres de legiuitor in art.37 din OUG nr.50/2010.
Apelantul a solicitat in mod expres, in temeiul Legii nr.288/2010 mai sus menționate, revenirea la formula inițială din contracte, iar intimata a fost obligata sa revină la formula inițiala din contracte începând cu data de 11.02.2011 (anexa 2).
In concluzie, modul de calcul a ratei dobânzii a fost stabilit prin acordul pârtilor si nu poate fi modificat retroactiv. Totodată, nu se poate stabili o „marja fixa" a băncii si nici perioada de actualizare a ratei dobânzii retroactiv, din moment ce acestea nu au fost stabilite prin acordul pârtilor la data încheierii contractelor.
2. Cu privire la capătul 2 de cerere, precizam faptul ca instanța de fond a reținut in mod corect următoarele: "indicele LIBOR este o informație de interes public, care poate fi aflata foarte ușor ...".
Astfel, aceasta informație este disponibila si poate fi urmărita si verificata pe web-site-ul: http://www.bba.org.uk.
LIBOR (London Interbank Offered Rate) înseamnă rata dobânzii de decontare pentru plasarea de depozite in valuta relevanta, stabilita de Asociația Bancherilor Britanici, afișată pe ecranele Reuters la orele 11.00 a.m., ora Londrei sau la o ora ulterioara acceptabila pentru Banca.
Daca nu este publicata o asemenea rata, Banca utilizează media aritmetica a ratelor de dobânda oferite băncilor principale de pe piața interbancara din Londra (de către băncile de referința), rata la care depozitele in valuta relevanta, de valoare similara sunt oferite de fiecare dintre ele la aproximativ orele 11.00 a.m, ora Londrei, la data de restabilire. Aceste informații fiind publice sunt accesibile persoanelor interesate nu înțelegem necesitatea si utilitatea acestui capăt de cerere. Menționam ca Banca nu administrează asemenea informații si date statistice.
In mod nelegal apelantul încearcă sa inducă in eroare instanța de judecata, susținând ca in contracte exista la data încheierii acestora o formula de calcul de tipul „marja + indice", dar nu indica care sunt prevederile contractuale in care era prevăzuta o astfel de formula.
3. Cu privire la capătul de cerere prin care se solicita constatarea la ce interval avea banca obligația să revizuiască dobânda, instanța de fond a reținut în mod corect următoarele: "instanța nu poate să oblige banca să modifice contractele de credit".
In fapt, prin contractele încheiate, părțile nu au stabilit o perioada de actualizare automata a ratei dobânzii. Aceasta situație s-a menținut pana in anul 2010 când au intrat in vigoare prevederile OUG nr.50/2010.
Intimata a introdus in contracte actualizarea automata trimestriala a ratei dobânzii conform prevederilor art.37 din OUG nr.50/2010, dar apelantul a solicitat in mod expres renunțarea la actele adiționale de conformare a contractelor cu prevederile OUG nr.50/2010 in temeiul Legii nr.288/2010 si implicit renunțarea la actualizarea trimestriala a ratei dobânzii in contracte.
4. Cu privire la recalcularea dobânzii de la încheierea contractelor in temeiul unei formule care nu se găsea in contracte la data încheierii acestora, solicitam instanței sa retina următoarele:
a. In contractele de credit semnate prin acordul pârtilor nu era prevăzuta formula de calcul după care apelantul solicita recalcularea.
Astfel, nu se poate recalcula retroactiv rata dobânzii in contracte pe baza unei formule care nu se găsea in contracte la data încheierii acestora. Totodată, nu există vreo prevedere legala care sa retina obligația subscrisei sa introducă in contract formula: „marja + indice de referința". Acest fapt este evident din moment ce legiuitorul a prevăzut obligativitatea introducerii acestei formule doar prin art.37 din OUG nr.50/2010, prevederi legale care nu se aplica retroactiv.
b. Dreptul la acțiune cu privire recalcularea dobânzii si restituirea sumelor încasate pentru perioada anterioara datei de 18.10.2009 este prescris.
In conformitate cu art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 termenul prescripției este de 3 ani, acesta fiind aplicabil acțiunilor prin care se valorifica un drept de creanța. In ceea ce privește cursul prescripției dreptului la acțiune in materia răspunderii civile contractuale art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 consacra regula conform căreia prescripția începe sa curea de la data când se naște dreptul la acțiune.
In cauza, termenul de prescripție pentru recalcularea nivelului dobânzii si restituirea sumelor in toate contractele pentru perioada anterioara datei de 18.10.2009 este împlinit, deoarece a început sa curgă in perioada anterioara datei de 18.10.2009 si s-a împlinit înainte de 18.10.2012, iar acțiunea a fost introdusa in data de 19.10.2012.
c. Toate plățile efectuate de către apelant in contul creditelor (rata de capital + rata de dobânda) au fost plați datorate in temeiul unor contracte valabil încheiate de părți, contracte ale cărui prevederi au fost respectate de către O. B. România SA.
Incidente in acest sens sunt si dispozițiile art. 1092 cod civil potrivit căruia „orice plata presupune o datorie". De asemenea, s-a solicitat a se observa ca admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesiva, deoarece obligația împrumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lasă la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toata durata contractuala.
In situația in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabila, caracterizata juridic de îmbogățirea fără justa cauza a împrumutaților. Patrimoniul acestora s-ar îmbogăți cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractele de credit.
5. Cu privire la comisionul de acordare, s-a solicitat instanței sa constate ca apelantul își susține în mod nelegal cererea in temeiul OUG nr.50/2010.
a. După cum a reținut in mod corect instanța de fond " pentru toate cele 3 contracte, comisionul de acordare a fost reținut la semnarea contractului de credit modificarea legislației privind încheierea contractelor de credit si clauzele ce pot fi stipulate nu produce efecte retroactive, asupra contractelor deja încheiate....".
Prin urmare, susținerile apelantului referitoare la aplicarea retroactiva a OUG nr.50/2010 pentru un comision perceput o singura data in contracte, in anii 2007-2008, este nelegala.
Mai mult, instanța de fond a reținut ca apelanta a încercat sa inducă in eroare instanța de fond când a susținut ca OUG nr.50/2010 ar fi fost emisa in anul 2008 si nu in anul 2010.
b. Instanța de fond a reținut in mod corect faptul ca solicitarea de restituire a comisionului era prescrisa.
Prescripția este definita ca fiind sancțiunea care lovește posibilitatea de exercitare a acțiunii civile prin stingerea dreptului de realizare silita a obligației civile corelative neexercitate de subiectul activ al raportului juridic în termenul de prescripție stabilit de lege
Prin urmare, acțiunea formulata de apelant poarta asupra unui drept patrimonial de creanța si nu asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu dispozițiile înscrise în art. 1 din susmenționatul act normativ: „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege".
Întrucât perceperea acestui comision s-a realizat in momentul utilizării creditelor (anii 2007-2008), iar pana la momentul sesizării instanței de judecata (anul 2012) s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de lege, astfel ca a solicitat instanței sa mențină soluția instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere.
c. Pe fondul acestui capăt de cerere, solicitam instanței sa retina următoarele:
In contractul de credit C_ /2008 semnat si asumat de către parti, la pct.17.6, se menționează in mod expres faptul ca apelantul a cunoscut oferta subscrisei inainte de semnarea contractului si a fost de acord cu aceasta. Astfel, acesta -."declara ca i-au fost prezentate spre analiza, anterior semnării prezentului document, in mod integral, clauzele contractului de credit, inclusiv toata documentația aferente a analizării si aprobării creditului.." si este de acord cu aceste clauze.
Intimata i-a comunicat apelantului toate clauzele contractuale înainte de semnarea contractelor, dar acesta nu a solicitat negocierea/modificarea clauzelor propuse de subscrisa.
Mai mult, apelantul a semnat trei contracte de credit cu subscrisa in care era prevăzut respectivul comision, astfel ca nu se poate susține ca nu ar fi fost de acord cu plata comisionului sau ca nu ar fi cunoscut existenta acestuia.
In ceea ce privește presupusul caracter abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare perceput in cele trei contracte a solicitat instanței ca anterior încheierii acestora, consumatorul a luat la cunoștința de condițiile creditării, inclusiv de existenta acestui comision pe care l-au acceptat. S-a apreciat, de asemenea, ca pentru un consumator mediu, clauza este clar redactata. S-a mai arătat faptul ca odată informați, cumpărătorii in genere si consumatorii in particular nu pot fi exonerați de responsabilitatea alegerii înțelepte in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi: situația financiara proprie, prezenta sau viitoare si posibilitățile de respectare a obligațiilor de plata ulterioare, precum nu pot fi exonerați nici de alegerea unui produs cu un raport calitate-pret care sa corespunda criteriilor personale ale fiecăruia dintre consumatori.
Cu privire la caracterul negociat al clauzei contractuale, apelantul a luat la cunoștința anterior semnării de clauzele contractelor de credit, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractelor de credit. întrucât societatea noastră nu deține un monopol pe piața de creditare, astfel incat sa influențeze si sa impună clauzele contractuale, produse de creditare similare fiind practicate de majoritatea instituțiilor financiare, apelantul a ales in cunoștința de cauza produsul care a răspuns cel mai bine nevoilor acestora. Simpla propunere de către una dintre părțile contractante a unui proiect de contract nu poate conduce la concluzia ca am fi in prezenta unui contract de adeziune. Apelantul nu a cerut negocierea/modificarea acestei clauze contractuale înainte de semnarea contractelor de credit.
Referitor la condiția dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor arătam ca acest comision este perceput raportat la volumul si complexitatea documentației generata de acordarea creditului. In funcție de produsul de creditare solicitat de fiecare potențial client se procedează la solicitarea si analiza unor documente specifice. Nu se poate pune semnul egalității intre documentele analizate in cazul in care se solicita un credit in cuantum de 1000 RON si cele solicitate si analizate in cazul in care se solicita un credit in valoare de 60.000 CHF si nici intre volumul de munca si documentele ce se cer a fi întocmite. Astfel, la încheierea unui contract de credit împrumutatul - pe lângă analiza documentelor prezentate de către potențialul client - suporta cheltuieli legate de întocmirea documentației de credit, redactarea contractelor de garanție, întocmirea documentelor de tragere a creditului, etc. In funcție de toate aceste elemente se apreciază care sunt costurile generate de încheierea unui contract si se propune potențialului client introducerea in contract a unei clauze care sa cuprindă comisionul de acordare. Astfel, comisionul de acordare reprezintă o cheltuiala aferenta întocmirii documentației de credit fiind, in fapt, contravaloarea unei activități (serviciu) prestate de banca clientului (acordarea împrumutului). Documentația de credit cuprinde atât documentele depuse de potențialul client la banca in vederea analizării posibilității de acordare a unui credit, precum adeverința de salariu, acte de proprietate ale bunurilor cu care intenționează sa garanteze creditul, cererea de credit, etc., cât și documentele întocmite de bancă, după aprobarea creditului, cum ar fi: contractul de credit, contractul/contractele de garanții, graficul de rambursare, documentele de tragere a creditului, graficul de rambursare, etc.
Prin urmare, acest comision a fost perceput ca o contraprestație a unui serviciu corelativ oferit de către cocontractant, serviciu care consta in procesarea documentelor in vederea acordării creditului.
Mai mult, acest comision, fiind cunoscut de la data semnării contractelor, a fost acceptat in mod direct de către client, fiind aplicabile prevederile art.969 Cod civil, în vigoare la data semnării contractelor, ce acorda valoare de lege contractelor semnate între părți.
In concluzie, comisionul de acordare reprezintă o plata datorata, derivând din contractele de credit încheiate de către apelant cu O. B. România S.A. si din aplicarea principiului enunțat la art. 969 Cod civil potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Acest comision a fost legal si corect perceput, fiind rezultatul manifestării de voința a pârtilor, materializata in contracte. Perceperea acestui comision nu ii pune pe furnizor . si nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor pe durata derulării contractelor, atât timp cat consumatorul este cel care, prin voința sa de acceptare a plații acestui comision, determina însăși nașterea raportului juridic de obligații dintre parti. iar pe de alta parte stabilirea costului documentației de creditare este reglat in mod natural de concurenta intre banei pentru atragerea de noi clienți.
5. Cu privire la celelalte capete din cererea inițiala, s-a solicitat instanței sa retina ca apelanta nu aduce nicio critica cu privire la modul de soluționare a capetelor 7-8 din cererea depusa in fata instanței de fond.
In fapt, instanța de fond a respins in mod corect aceste capete de cerere.
Referitor la capătul nr.7 al cererii de chemare in judecata, respectiv la dreptul Băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor, dobânzilor si taxelor fără consimțământul împrumutatului, s-a arătat ca prin art.35 din OUG nr.50/2010 s-a instituit interdicția pentru societățile bancare de a modifica nivelul taxelor, comisioanelor si spezelor bancare, cu excepția cazului in care o astfel de modificare este impusa prin legislație:" (1) Fard a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit: se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație."
Întrucât o dispoziție legala imperativa se opune modificării acestor elemente adiacente contractelor de credit si pentru ca buna-credința este presupusa a călăuzi activitatea oricărui comerciant si pe considerentul ca o societate comerciala care este constituita in scopul de a obține profit nu poate fi presupusa a-si cauza cu intenție prejudicii patrimoniului propriu ca urmare a neaplicării unor dispoziții legale nu vedem cum o astfel de clauza ar avea caracter abuziv si in ce rezida reaua credința a societății noastre.
In ceea ce privește capătul nr.8 al cererii de chemare in judecata referitor la comisionul de rambursare anticipata din coroborarea prevederilor pct.39 din Legea nr.288/2010 cu cele ale OUG nr.50/2010 rezulta ca pentru creditele cu dobânda variabila, comisionul de rambursare anticipata a fost eliminat din contractele de credit cu dobânda variabila prin efectul legii, fiind interzisa perceperea unui astfel de comision in cazul unor astfel de contracte. întrucât acest comision nu se mai regăsește in contractele de credit, nu are cum sa aibă caracter abuziv si cu atât mai puțin sa fie perceput apelantului. întrucât „comisionul de rambursare anticipata" privește situațiile in care clientul înțelege sa ramburseze anterior scadentei o anumita parte din suma împrumutata (ceea ce nu s-a întâmplata in cazul de fata) si având in vedere ca dispozițiile OUG nr.50/2010 interzic expres perceperea unui astfel de comision in cazul creditelor cu dobânda variabila si aceste prevederi produc efecte ope legis, consideram solicitarea apelantului lipsita de obiect atât timp cat acest comision nu se mai regăsește in contractele de credit si nu a fost niciodată perceput si încasat.
6. In ceea ce privește la cheltuielile de judecată - capătul de cerere nr.9, solicitam respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.
Pentru considerentele anterior expuse, intimata a solicitat admiterea excepției astfel cum a fost formulată, menținerea sentinței civile nr._/2013 ca temeinică și legală, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.204 și următoarele Cod procedură civilă, OUG nr.174/2008, OUG nr.50/2010, Legea nr.288/2010, art.969 și următoarele Cod civil, art.1092 Cod civil.
4). Prin Încheierea de ședință din data de 11.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că prin rezoluția de primire a dosarului s-a menționat că apelul este scutit de plata taxei de timbru față de împrejurarea că apelantul are calitatea de consumator.
5). Prin Decizia civilă nr.299/16.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ s-a admis apelul formulat de apelantul - reclamant V. A. I. împotriva Sentinței civile nr._/03.06.2013 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata - pârâtă O. B. Romania S.A. și OPT F. Solutions BV Amsterdam, s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
„Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, a dispozițiilor art.297 alin.1 C. teza a II-a și art.129 C., tribunalul apreciază ca fiind întemeiat apelul formulat de apelantul - reclamant V. A. I. pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.297 alin.1 teza a II-a C., „ … în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.”
De asemenea, tribunalul reține că potrivit art.129 alin.5 C., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.”
Tribunalul constată că pe parcursul procesului desfășurat în fața primei instanțe au fost acordate două termene, cel din data de 01.04.2014 când a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă OPT F. Solutions BV Amsterdam, ca urmare a cererii precizatoare depuse de apelantul – reclamant la data de 01.04.2013 (f.72 în dosarul de fond) și s-a constatat lipsă de procedură cu O. B. Romania S.A. – Agenția Zorilor Cluj.
La termenul din data de 27.05.2013 niciuna dintre părți nu s-a prezentat, instanța reținând cauza în pronunțare, în contradictoriu cu O. B. Romania S.A.- Agenția Zorilor Cluj și OPT F. Solutions BV Amsterdam, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.
Analizând încheierea de ședință de la acea dată (f.81 dosar fond) tribunalul constată că instanța nu a pus în discuție lămurirea cadrului procesual pasiv, respectiv calitatea pârâtei OPT F. Solutions BV Amsterdam și nu a fost încuviințată nicio probă, cererea apelantului – reclamant de încuviințare de probe (respectiv înscrisuri, expertiză contabilă și interogatoriul pârâtelor) nefiind soluționată.
De asemenea, tribunalul apreciază că se impunea lămurirea limitelor investirii instanței, respectiv calificarea fiecărui capăt de cerere și identificarea temeiurilor de drept avute în vedere de parte. În acest sens, tribunalul constată că acțiunea cuprinde 8 (opt) capete de cerere principale și unul accesoriu ce vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată, acestea având o formulare ambiguă.
Față de aceste aspecte tribunalul apreciază că instanța de fond nu a exercitat în mod evident rol activ, potrivit art. 129 alin.5 Cod procedură civilă, pentru a lămuri în detaliu aspectele reclamate de părți, cauza fiind una complexă ce reclamă și administrarea probei cu expertiză cel puțin pentru capetele de cerere având ca obiect restituire de sume de la intimata – pârâtă, obiectivele acesteia neputând fi stabilite decât după lămurirea obiectului fiecărui capăt de cerere.
D. urmare, instanța de apel apreciază ca instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, că neexercitarea rolului activ în sensul lămuririi limitelor investirii instanței și a cadrului procesual corect, neîncuviințarea niciunei probe propuse de apelantul – reclamant, echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului, ceea ce face aplicabile dispozițiile art.297alin.1 teza a II-a C..
Toate aceste argumente conduc la concluzia că se impune admiterea apelului, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.
Prima instanță va stabili în clar fiecare capăt de cerere, cadrul procesual, cu justificarea calității procesuale pasive pentru fiecare parată in parte, va discuta și administra probatoriului solicitat de părți. De asemenea, se va avea în vedere cererea precizatore de la fila nr.72 în dosarul de fond în care reclamantul a arătat că înțelege să o cheme în judecată pe pârâta O. B. Romania S.A., acesta urmând a fi citată la sediul social din București și nu la sediul sucursalei din Cluj.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.297 alin.1 C. teza a II-a raportat la art.129 C., tribunalul va admite apelul formulat de apelantul-reclamant V. A. I., în contradictoriu cu intimata-pârâtă O. B. Romania S.A. și OPT F. Solutions BV Amsterdam, va anula sentința apelată și va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea continuării judecății”.
6). Împotriva Încheierii de ședință din data de 11.11.2013 și a Deciziei civile nr.299/16.12.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ a declarat recurs pârâta O. B. ROMÂNIA SA, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate în sensul respingerii apelului.
În motivare s-a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la excepția netimbrării invocată prin întâmpinare, devenind incidente dispozițiile art.304 pct.5 C. de la 1865.
S-a menționat că prin nesoluționarea excepției netimbrării a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei – pârâte, cauzându-i-se acesteia din urmă o vătămare care nu mai poate fi acoperită în prezenta cale de atac.
S-a mai susținut că instanța de apel a aplicat in mod greșit prevederile legale incidente in cauza, fiind incidente prevederile art.304 pct.9 C. de la 1865.
S-a precizat că au fost aplicate în mod greșit dispozițiile art.297 al.1 teza a II a C. de la 1865 coroborat cu cele ale art.129 C. de la 1865.
S-a indicat că instanța de apel a considerat in mod nelegal ca instanta de fond nu ar fi solutionat fondul deoarece nu si-ar fi manifestat rolul activ cu privire la administrarea probatoriului si a lămuriri cadrului procesual.
S-a învederat că prima instanță s-a pronunțat separat pe fiecare capăt de cerere, iar apelul este o cale devolutivă de atac, fiind posibilă administrarea unor probe noi în cadrul acestei căi de atac, astfel că instanța de apel nu putea desființa sentința și trimite cauza spre rejudecare cu motivarea că aceasta nu a administrat tot probatoriul necesar în cauză, ci avea posibilitatea să administreze probatoriul suplimentar.
S-a arătat că simpla susținere a instantei de apel potrivit careia se impunea lămurirea cadrului procesual deoarece capetele de cerere aveau o formulare ambigua, fara sa se arate in ce consta ambiguitatea acestora, nu constituie un motiv intemeiat pentru a retrimite cauza spre rejudecare in condițiile in care instanta de fond a considerat capetele de cerere clare si s-a pronuntat pe fiecare dintre acestea.
S-a mai adaugat că instanța de fond nu avea de ce să puna in discuție calitatea procesuala pasiva a O. B. F. Solutions BV Amsterdam din moment ce nu a fost invocată o excepție pe acest aspect, iar aceasta parata nu a formulat aparari pe acest aspect.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.304/1, art.304 pct.5 și pct.9, art.312 C..
7). În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
8). Analizând recursul declarat, raportat la dispozițiile art.304 și 3041 Cod procedură civilă de la 1865, Curtea reține următoarele:
I. În primul rând, trebuie observat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.
Astfel, potrivit art.3 al.1 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia.
Totodată, art.3 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (.....) înainte de . Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
În cauză, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 18.10.2012 (data poștei), anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă și a Legii nr.76/2012 (15.02.2013).
Prin urmare, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.
II. În al doilea rând, criticile recurentei – pârâte O. B. ROMÂNIA SA referitoare la hotărârile atacate nu sunt întemeiate, nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.5 și 9 C. de la 1865.
i). Curtea apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 C. de la 1865.
În susținerea acestui motiv de recurs recurenta – pârâtă a invocat faptul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la excepția netimbrării cererii de apel.
Această susținere a recurentei – pârâte nu este neîntemeiată.
Astfel, prin Încheierea de ședință din data de 11.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut că prin rezoluția de primire a dosarului s-a menționat că apelul este scutit de plata taxei de timbru față de împrejurarea că apelantul are calitatea de consumator.
Prin urmare, instanța de apel s-a pronunțat pe excepția de netimbrare a cererii de apel și a motivat soluția dată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 C. de la 1865.
ii). Nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C. de la 1865.
Susținerea recurentei – pârâte potrivit căreia instanța de apel ar fi aplicat în mod greșit dispozițiile art.297 al.1 teza a II a și art.129 C. de la 1865 este neîntemeiată.
În acest sens, trebuie observat că, potrivit art.297 al.1 teza a II a C. de la 1865, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.
Prin urmare, pentru a fi incidente dispozițiile art.297 al.1 teza a II a C. de la 1865 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a). prima instanță să fi soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului
b). părțile să fi solicitat în mod expres, prin cererea de apel ori prin întâmpinare, trimiterea cauzei spre rejudecare
c). să nu se mai fi dispus anterior trimiterea cauzei spre rejudecare.
a). Curtea apreciază că este îndeplinită prima condiție întrucât, față de circumstanțele cauzei, se poate reține că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Trebuie observat că, potrivit art.261 pct.5 C. de la 1865, orice hotărâre (sentință / decizie / încheiere) trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că instanța de judecată trebuie să se pronunțe pe orice cerere formulată de părți, indiferent că este vorba de o excepție procesuală, cerere de probe, apărare, capăt al cererii de chemare în judecată etc.
În speță, prin cererea de chemare în judecată, intimatul – reclamant V. A. I. a solicitat încuviințarea unor probe asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat în niciun fel.
Este evident faptul că intimatului – reclamant i-a fost produsă o vătămare prin nesoluționarea cererii de probe întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare.
În condițiile în care, așa cum pretinde și intimatul – reclamant, soluționarea unor capete din cererea de chemare în judecată depinde de administrarea unor probe pe care le-a solicitat (expertiză contabilă), rezultă că nepronunțarea primei instanțe pe cererea de probe formulată de intimatul – reclamant echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Mai mult, Curtea observă că, potrivit art.129 al.5 C. de la 1865, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
În speță, prima instanță a soluționat cauza fără a încuviința și administra vreo probă.
Totodată, în considerentele sentinței pronunțate de prima instanță se menționează că „este posibil ca probatoriul administrat în cauză să fie incomplet, lipsind actele adiționale propuse și / sau însușite de reclamant, imediat după . OUG nr.50/2010”.
Prin urmare, este evident faptul că prima instanță a încălcat principiul rolului activ prevăzut de art.129 al.5 C. de la 1865 din moment ce a soluționat cauza fără a administra vreo probă în cauză, ajungând și la concluzia că „este posibil ca probatoriul administrat în cauză să fie incomplet”.
Trebuie remarcat că probele au o importanță primordială în procesul civil întrucât, pentru a ajunge la pronunțarea unei hotărâri, judecătorul trebuie să cunoască raporturile juridice dintre părți, faptele care au dat naștere litigiului dedus judecății, iar apoi să aplice la aceste fapte norma de drept corespunzătoare.
Cum litigiul nu poate fi soluționat numai pe baza afirmațiilor părților, afirmații care de regulă sunt contradictorii, rezultă că probele sunt indispensabile pentru stabilirea situației de fapt, reprezentând tocmai mijloacele prin care judecătorul poate lua cunoștință de raporturile de drept material supuse judecății.
În consecință, soluționarea cauzei fără a fi încuviințată și administrată vreo probă echivalează practic cu necercetarea fondului cauzei.
Contrar susținerilor recurentei – pârâte, Curtea apreciază că încălcarea rolului activ al primei instanțe rezultă și din faptul că nu a solicitat intimatului – reclamant clarificări cu privire la capetele cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită.
Trebuie observat că, potrivit art.129 al.4 C. de la 1865, judecătorul este în drept să solicite părților, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept invocată în susținerea pretențiilor și apărărilor, să prezinte explicații, oral sau în scris.
În acest sens, prima instanță ar fi trebuit să lămurească:
- care este obiectul și cauza (situația de fapt calificată juridic) invocate de intimatul – reclamant pentru fiecare capăt de cerere în parte în sensul de a stabili dacă capetele de cerere decurg dintr-o eventuală constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale sau sunt avute în vedere alte dispoziții legale pentru toate / unele capete de cerere
- dacă se solicită sau nu constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale
- în cazul în care se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale să verifice pentru fiecare prevedere contractuală invocată îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr.193/2000.
Procedând la soluționarea cauzei fără a lămuri obiectul și cauza fiecărui capăt de cerere, fără a stabili dacă se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale și care ar fi acestea și fără a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr.193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv al unor prevederi contractuale, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Contrar susținerilor recurentei – pârâte, Curtea apreciază că încălcarea rolului activ al primei instanțe rezultă și din faptul că nu a lămurit calitatea procesuală pasivă a intimatei – pârâte O. F. SOLUTIONS BV AMSTERDAM.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Împrejurarea că nicio parte nu a pus în discuție calitatea procesuală a intimatei – pârâte O. F. SOLUTIONS BV AMSTERDAM nu poate conduce la concluzia că prima instanță nu trebuia să analizeze acest aspect întrucât excepția lipsei calității procesuale active / pasive este o excepție absolută, care poate fi invocată de instanță din oficiu.
Prin urmare, este esențial ca orice instanță de judecată să stabilească, pe baza probelor administrate și a raportului juridic dedus judecății, ce persoane au calitate procesuală în proces.
În concluzie, prima instanță a soluționat cauză, deși:
- nu s-a pronunțat pe cererea de probe formulată de intimatul- reclamant V. A. I.
- nu a încuviințat și nu a administrat nicio probă, apreciind chiar că este posibil ca probatoriul să fie incomplet
- nu a stabilit limitele învestirii pentru fiecare capăt de cerere din punctul de vedere al obiectului și al cauzei
- nu a lămurit calitatea procesuală pasivă a intimatei – pârâte O. F. SOLUTIONS BV AMSTERDAM.
În aceste condiții, este evident că toate aceste neregularități echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, fiind îndeplinită prima condiție pentru a fi incidente dispozițiile art.297 al.1 teza a II a C. de la 1865.
b). Curtea constată că este îndeplinită și a doua condiție întrucât intimatul – reclamant V. A. I. a solicitat prin cererea de apel trimiterea cauzei spre rejudecare.
c). Este îndeplinită și a treia condiție întrucât nu s-a mai dispus anterior pronunțării deciziei instanței de apel trimiterea cauzei spre rejudecare.
În consecință, Curtea apreciază că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art.297 al.1 teza a II a C. de la 1865, astfel că în mod corect instanța de apel a admis apelul, a anulat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prevăzute de art.3041 C. de la 1865, Curtea constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 C. de la 1865, urmează să respingă recursul formulat de recurenta – pârâtă O. B. ROMÂNIA SA ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă O. B. ROMÂNIA SA (cu sediul în București, Calea Buzești, nr.66 – 68, sector 1) împotriva Deciziei civile nr.299/16.12.2013 și a Încheierii de ședință din data de 11.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul - reclamant V. A. I. (cu domiciliul ales la C..Av.C. și Asociații în București, Calea Moșilor 235, ., ., sector 2) și intimata - pârâtă O. F. SOLUTIONS B.V. AMSTERDAM (cu sediul în Olanda, Amsterdam, Fred Roeskestraat 123 Olympic plz.1070, EE) ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, azi 13.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. C. C. C. M. N. A. C.
GREFIER
I. L. P.
Red./tehn.jud.Ș.C.C.
2ex./07.12.2014
Jud. apel: P. C. M. / C. R. E. – Tribunalul București – Secția a VI a Civilă
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 1747/2014. Curtea de Apel... | Dizolvare societate. Decizia nr. 1444/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
