Pretenţii. Decizia nr. 1522/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1522/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 43517/3/2012*
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1000/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1522/2014
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
JUDECĂTOR I. P.
JUDECĂTOR G. F. I.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea recursului formulat de către recurenta reclamantă S.C. F. B. INVEST S.R.L împotriva Încheierii Civile pronunțată la 26.11.2013 de către Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât N. A..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 08.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data din 15.09.2014 când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată:
Tribunalul București Secția a VI-a civilă prin Încheierea de ședință publică din 26 noiembrie 2013, în baza art.1551 codul de procedură civilă a suspendat judecata cauzei privind pe reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârât N. A..
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În prezenta cauză, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune având două capete de cerere, respectiv: constatarea intervenirii rezilierii unui contract de închiriere, ca urmare a rezilierii unilaterale decise de locator prin notificarea de reziliere nr.1970/01.09.2011 și obligarea pârâtului la plata daunelor pricinuite locatorului, constând în valoarea investițiilor și cheltuielilor necesare începerii și desfășurării activității societății reclamante și beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii spațiului potrivit scopurilor comerciale.
Ca temei juridic al cererii, au fost invocate prevederi care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, răspunderea civilă delictuală, răspunderea civilă contractuală, răspunderea locatorului pentru evicțiune și vicii, regulile de interpretare a contractelor.
Constatând că, între obiectul cererii și motivarea în fapt a acesteia, există neconcordanțe, instanța a pus în vedere reclamantului, la termenul de la 01.10.2013, să lămurească obiectul primului capăt de cerere.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, întrucât acțiunea nu cuprinde nici o explicație cu privire la modul de evaluare a sumelor pretinse cu titlul de despăgubiri, instanța a pus în vedere reclamantei, la același termen, să evalueze distinct:daunele reprezentând contravaloare investiții și cheltuieli necesare, arătând în ce au constat acestea; daunele reprezentând beneficiul nerealizat, arătând expres criteriul avut în vedere pentru evaluarea sa.
Reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, depunând la dosar „nota de răspuns” de la fila 11, în cuprinsul căreia, pe de-o parte, menține solicitarea de constatare a intervenirii rezilierii contractului ca urmare a notificării de reziliere transmise de locator, iar, pe de altă parte, arată că, de fapt, rezilierea s-a datorat imposibilității reclamantei de îndeplinire a obiectului contractului, din culpa pârâtului.
Cu privire la al doilea capăt al cererii, reclamanta a precizat pierderile efectiv suferite, pe categorii de cheltuieli, fără a arăta în ce constau acestea și fără a le evalua provizoriu, precum și beneficiul nerealizat, arătând criteriul de evaluare al acestuia.
Apreciind că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, aceasta a mai beneficiat de un termen, pentru a face precizările necesare, în vederea lămuririi obiectului cererii.
La data de 20.11.2013, reclamanta a depus „nota de răspuns”, în cuprinsul căreia a indicat o . sume, cu titlu de contravaloare a „cheltuielilor și investițiilor necesare”, fără a preciza în ce au constat acestea sau valoarea fiecărui bun, lucrare, serviciu etc. în parte.
Față de conținutul precizărilor depuse de reclamantă, instanța a apreciat că aceasta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile stabilite în sarcina sa, în mod culpabil, deși a beneficiat de două termene în acest sens, împrejurare de natură să împiedice desfășurarea normală a procesului.
Astfel, cu privire la primul capăt de cerere instanța a constatat că persistă neconcordanțele între obiectul cererii și motivarea în fapt, atâta timp cât reclamanta a insistat în solicitarea de constatare a intervenirii rezilierii ca urmare a notificării de reziliere transmise de locator, iar pe de altă parte a arătat că rezilierea s-a datorat imposibilității de realizare a obiectului contractului, din culpa pârâtului, iar ca temei juridic s-a invocat răspunderea locatorului pentru evicțiune și vicii.
Cu privire la al doilea capăt, de cerere instanța a reținut că reclamantul nu a indicat niciun element pentru identificarea pretinselor cheltuieli și investiții a căror contravaloare a solicitat-o de la pârât, ci doar a enumerat o . bunuri și lucrări, în mod generic, indicând valori globale.
Astfel, reclamantul nu a arătat în ce au constat lucrările efectuate, când au fost efectuate, cantitățile și valoarea materialelor folosite pentru lucrări, valoarea manoperei, numărul și mărcile aparatelor electronice și electrocasnice, contravaloarea utilităților plătite, valoarea și natura taxelor, avizelor, documentațiilor plătite, valoarea salariilor sau a altor sume plătite și persoanele cărora le-au fost plătite, indicarea în concret în ce au constat cazarea și transportul reprezentanților societății.
În lipsa acestora elemente și în condițiile în care la dosar nu au fost depuse, odată cu acțiunea sau precizările ulterioare, înscrisuri doveditoare ale pretinselor cheltuieli, în care să fie individualizate bunurile și lucrările instanța a reținut că nu poate avea certitudinea că, dovezile ce vor fi eventual administrate în cauză pe parcursul judecății, se referă la cheltuielile indicate generic de reclamant sau la altele care nu fac obiectul litigiului.
Mai mult, în cauză s-a avut în vedere faptul că reclamanta a susținut în „nota de răspuns” de la fila 19 că valoarea daunelor este de 661.806,78 lei, pentru ca, la fila 2, să arate că de fapt această valoare se reduce cu suma de 75.217,77 lei, datorită valorificării unor obiecte de inventar către alte societăți comerciale neidentificate, fără a arăta care sunt aceste obiecte și dacă acestea se regăsesc printre cele menționate la lit.a – b de la pct.1.
Față de lipsurile relevate, întrucât reclamantul este cel care indică obiectul cererii și evaluarea acestuia, fiind singurul în măsură să cunoască cum anume și-a cheltuit proprii bani, probele având rolul doar de a confirma sau nu susținerile sale, instanța a apreciat că desfășurarea procesului este împiedicată din vina reclamantului, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.1551 Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând hotărârea pronunțată pentru următoarele considerente:
La data de 04.06.2013 Tribunalul București, Secția a IV - a Civilă, deliberând asupra competentei nefuncționale a Secției a IV-a Civila a Tribunalului București, a dispus înaintarea cauzei spre soluționare Secției a VI-a Civila a Tribunalului București, specializata în litigii comerciale.
Instanta a avut în vedere ca cererea de chemare în judecata mai sus menționatul dosar are drept obiect, pe de o parte, constatarea încetării unui contract de locațiune încheiat între o persoana fizica și o societate comercială, pentru desfășurarea de către acesta a unei activități comerciale, iar pe de alta, obligarea pârâtului, socotit culpabilă la plata despăgubirilor constând în valoarea investiților și a cheltuielilor necesare începerii și desfășurării activității comerciale a reclamantei, societate comerciala, precum și a contravalorii pierderilor suferite de acesta ca urmare a nefolosirii spațiului închiriat potrivit scopurilor sale comerciale.
Încă de la primul termen (01 octombrie 2013) instanța a solicitat reclamantei să depună precizări cu privire la cerere, considerând că există neconcordanță între obiectul primului capăt de cerere, respectiv constatarea intervenirii rezilierii contractului și motivarea, în fapt, a acestui capăt de cerere întrucât s-a reținut că reclamantul trebuie să lămurească obiectul cererii.
Privitor la capătul doi de cerere instanța a solicitat reclamantei să evalueze distinct daunele reprezentând contravaloarea investițiilor și cheltuielilor necesare arătând în ce au constat investițiile și celelalte cheltuieli, precum și daunele reprezentând beneficiul nerealizat, arătând expres criteriul avut în vedere pentru evaluarea acestora."
Tot atunci instanta a dispus ca pârâtul să depună la dosar originalul procesului-verbal (intitulat protocol, iar ulterior denumit de către parat „declarație" cu ocazia predării-primirii spațiului, a cheilor și a bunurilor de inventar, conform anexei nr. 1), întocmit la data de 14.12.2011, aparținând . SRL aflate în clădire și lăsate în custodia noului chiriaș.
La cererea reclamantei ca pârâtul să depună toate cele 6 exemplare originale ale înscrisului respectiv (nu doar un exemplar), inclusiv a anexei menționate reprezentând inventarul bunurilor . SRL aflate în totalitate în posesia paratului, instanța deși a admis această cerere, în final, a revenit asupra deciziei, dispunând ca aceasta să se facă numai cu ocazia discutării probelor.
La termenul din 29 octombrie 2013 reclamanta a depus la dosar precizări cu privire la cele solicitate. Astfel, cu privire la primul capăt de cerere a învederat instanței că rezilierea contractului de închiriere a fost unilaterală din partea pârâtului, așa cum rezultă din notificarea de reziliere nr. 1970/01.09.2011, aceasta devenind un fapt împlinit, asumat, în întregime de către pârât care, și-a pus astfel în aplicarea propriului plan de evacuare al reclamantului. Așa cum a susținut permanent, societatea comercială nu dorea decât să funcționeze legal, sens în care a solicitat concursul proprietarului pentru obținerea autorizației PSI, care impunea efectuarea unor lucrări de. construcție și investiții substanțiale și fără de care nu se putea face asigurarea absolut necesară și obligatorie pentru buna desfășurare a activităților societății în spațiul închiriat. Așadar neconcordantele sunt legate de ceea ce susține pârâtul că i-a determinat decizia, respectiv „neplata chiriei și refuzul de a întregi scrisoarea de garanție bancară" și nicidecum de imposibilitatea folosirii spațiului, notificată, de altfel, pârâtului .
În nici un moment nu s-a avut în vedere rezilierea contractului de către reclamantă, iar susținerea de către pârât că reclamantul ar fi invocat această posibilitate în notificarea de conciliere este, nereală întrucât nu exista o astfel de mențiune, în adresa sus-arătată.
Prin urmare, instanța nu putea să rețină în vreun fel asemenea neconcordanțe privind primul capăt de cerere.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a apreciat eronat că acțiunea nu cuprinde nici o explicație cu privire la modul de evaluare a sumelor pretinse, din moment ce ea însăși reține „că reclamanta a precizat pierderile efectiv suferite pe categorii de cheltuieli, dar fără a arăta în ce constau acestea și fără a le evalua provizoriu, precum și beneficiul nerealizat nearătând criteriul de evaluare a acestuia".
În chiar acțiunea introductivă a arătat că pierderile vor fi avute în vedere distinct, pe capitole, încă de atunci propunând instanței să dispună admiterea unei expertize contabile, tocmai în vederea stabilirii cu exactitate a pierderilor și respectiv dezdăunărilor aferente.
Astfel, la data de 20.11.2013 reclamanta a depus nota de răspuns în cuprinsul căreia se indica o . sume, reprezentând, pe capitole, contravaloarea cheltuielilor și investițiilor, estimate și fundamentate în baza evidentelor contabile. Este adevărat că „nu s-au precizat în ce constau acestea, sau valoarea fiecărui bun, lucrare, serviciu, etc, în parte", aceste elemente regăsindu-se în inventarul bunurilor societare, precum și în evidentele contabile, pe care instanța nu le-a solicitat niciodată.
În plus, odată cu prezentarea notelor de răspuns s-a anexat și raportul de inspecție fiscală încheiat la 25.04.2012 pe perioada 11.11._12, prin care se constata efectuarea de lucrări de reparații și modernizare a imobilului, achiziții de mijloace fixe specifice derulării activității, achiziții de bunuri și servicii constând în obiecte de inventar specifice activității de restaurant, bar, bucătărie, cheltuieli privind licențe, programe informatice, etc (raport ANAF fila 4). În baza documentelor primare de achiziții, bunuri și servicii înregistrate în evidentele și documentele contabile ale societății având în vedere blocarea investiției, fapt ce a redus returnarea de TVA cu circa 45.000 euro, s-au prezentat astfel datele concludente solicitate de instanța, ba mai mult, tocmai pentru a evita eventuale confuzii între obiecte de inventar achiziționate de societate și cele care au fost valorificate pe parcurs către alte societăți comerciale, uneori la bucată și mult sub valoarea de achiziție, a făcut precizarea că suma recuperată este de 75.217,77 lei, cu care în mod firesc a fost redus cuantumul pretențiilor, astfel că suma totală a acestora este de 661.806,78 lei, aceasta reprezentând poziția reclamantei sinceră și corectă, iar nu cum a apreciat instanța de fond, cum că ar fi o poziție oscilantă.
Așadar aprecierea instanței că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, iar aceasta a mai beneficiat de un termen pentru a face precizările necesare în vederea lămuririi obiectului cererii, este neconforma cu realitatea.
În ce privește capătul trei de cerere, privind beneficiul nerealizat, a arătat că dată fiind perioada scurtă de funcționare a societății comerciale (01.02-09.03.2011) existând dificultăți obiective în previzionarea acestuia, a subliniat în mod repetat că singurul reper, de altfel minimal, îl reprezintă chiria de 12.000 euro/luna, calculata pe perioada rămasa în neexecutarea contractului, respectiv 7 ani și 9 luni, chirie care trebuia obligatoriu asigurată pârâtului.
De asemenea, beneficiul, prin natura sa, în aceste circumstanțe, reprezintă un fapt viitor, a cărei existență și evaluare nu sunt astfel posibile decât ținând cont de utilizarea unicului criteriu operabil în speță, care este chiria.
Așadar, așa cum a precizat încă din acțiunea introductivă, precum și prin interpelările instanței și notele precizatoare, pretențiile reclamantei reprezintă estimări care comportă corecturi, inclusiv din partea pârâtului, motiv pentru care a solicitat încuviințarea efectuării unei expertize contabile, pentru a se evalua și preciza în mod competent și autorizat întreg prejudiciul.
2. În legătură cu decizia instanței de suspendare a judecații cauzei în baza art. 1551 din codul de procedură civilă a arătat următoarele:
Potrivit art. 1551, atunci „când se constată de către instanța că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, aceasta poate suspenda judecata, arătând în încheiere ce anume obligații nu au fost respectate."
În considerarea acestui text, raportat la conținutul precizărilor depuse de reclamantă, apreciază că obligațiile stabilite de instanță au fost respectate, astfel că obiecțiile acesteia nu sunt de natura să împiedice desfășurarea normală a procesului. Dacă instanța consideră că lipsa unor precizări privind valoarea fiecărui bun ori marca a acestuia, ori a fiecărei lucrări de amenajare și renovare, ori a fiecărei persoane care a primit salarii, deși ele sunt menționate clar în situațiile contabile, constituie situații de natură să împiedice desfășurarea normală a procesului, crede că era necesară, tocmai de aceea, încuviințarea expertizei contabile solicitate încă din acțiunea introductivă, dar și pe parcursul întregului proces (așa cum rezultă și din cuprinsul notelor de răspuns și precizatoare).
Cu atât mai mult apreciază ca subiectiva hotărârea instanței, cu cât la ședința din 26.11.2013 aceasta a anunțat suspendarea procesului chiar la începutul ședinței, după care a revenit la intervenția apărătorului reclamantei care a precizat că prin serviciul de registratură au fost depuse precizări intitulate „note de răspuns" împrejurare în care instanță, a rămas în pronunțare, iar în aceeași zi a și decis suspendarea judecății cauzei.
A arătat că în aceeași ședință, reclamanta și-a reiterat solicitarea de a se încuviința expertiza contabilă lămuritoare, ca fiind singură în măsură să poată evalua contravaloarea tuturor investițiilor și cheltuielilor.
De asemenea în aceeași ședință instanța deși a revenit asupra deciziei de suspendare, a respins nu numai solicitarea reclamantei pentru un nou termen, dar chiar și cererea pârâtului de acordare a unui termen pentru luare la cunoștință a conținutului precizărilor depuse la dosar.
Așa cum a arătat deja, a precizat distinct daunele reprezentând contravaloarea investiției și a cheltuielilor efectuate pentru achiziții de bunuri și servicii, în cuantumurile estimate, conform evidențelor contabile, așa cum solicitase instanța, motiv pentru care consideră că nu sunt întrunite condițiile suspendării judecații cauzei, dat fiind că pârâtul nu luase în acel moment cunoștință de conținutul „notei de precizări”.
Pe de altă parte, aprecierea instanței cum că „reclamantul nu a indicat nici un element pentru identificarea pretinselor cheltuieli și investiții a căror contravaloare o solicită de la pârât, ci doar a enumerat o . bunuri și lucrări în mod generic, indicând valori globale, fără a arata în ce au constat lucrările efectuate, când au fost efectuate, cantitățile și valoarea materialelor folosite pentru lucrări, valoarea manoperei, numărul și mărcile aparatelor electronice și electrocasnice, contravaloarea utilităților plătite, valoarea și natura taxelor, avizelor, documentațiilor plătite, valoarea salariilor sau a altor sume plătite și persoanele cărora le-au fost plătite, indicarea în concret în ce au constat cazarea și transportul reprezentanților societății, etc", nu se susține întrucât acestea nu se găsesc în nici una dintre solicitările paratului, ori chiar a instanței.
Și acest aspect denotă faptul că se impunea ca instanța să încuviințeze expertiza contabila solicitata, pentru ca astfel aceasta să aibă certitudinea investițiilor, a amenajărilor de reparare și renovare, a cheltuielilor pentru dotări cu bunuri de inventar, toate acestea fiind consemnate și înregistrate deja în documentele oficiale ale societății.
Deopotrivă, pentru a întări convingerea instanței că prejudiciul există, în întinderea și substanța acestuia, aceasta a avut la îndemână posibilitatea de a da curs cererii sale repetate de a se prezenta protocolul de predare-primire din data de 14.12.2011, a cărui anexa 1, reprezintă chiar inventarul bunurilor societății comerciale existente la data menționată, motiv pentru care consideră că în mod greșit s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 1551 Cod procedură civilă.
După cum a învederat în mai multe rânduri instanței, tocmai ținând cont de prevederile Codului civil cu privire la situația în care reclamantul nu-și poate singur prețui prejudiciul, a solicitat de la bun început ca se impune expertiza contabilă.
Din aceste considerente, încheierea prin care instanța a dispus suspendarea procesului nu cuprinde motive temeinice, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă a solicitat admiterea recursului.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța a făcut o corectă aplicarea a prevederilor art. 1551 C.pr.civ. în cauză. Neîndeplinirea de către reclamantă a dispozițiilor instanței de clarificare a obiectul acțiunii cu care a fost învestită face imposibilă continuarea judecății în cauză și impune suspendarea judecății.
Astfel, instanța de judecată a dispus în mod corect și legal suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 C.pr.civ. deoarece desfășurarea procesului a fost împiedicată din vina reclamantei care, deși, a fost solicitată de două ori de către instanța de judecată să-și precizeze acțiunea sub aspectul obiectului cererii și evaluării acestuia, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Reclamanta a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată informă în care există contradicții între petitul formulat și motivele invocate și care este eliptică de obiectul concret al pretențiilor formulate. Toate aceste lipsuri majore ale cererii de chemare în judecată nu au fost clarificate de reclamantă nici ulterior prin cererile precizatoare depuse la dosar la solicitarea instanței. În acțiunea reclamantei nu se poate determina nici obiectul și nici evaluarea acestuia și nici înscrisurile pe care se sprijină, fapt care face imposibilă continuarea judecății, cum corect a constatat instanța de fond.
Astfel, pe de o parte, reclamanta a solicitat instanței constatarea încetării contractului de închiriere încheiat cu pârâta ca urmare a rezilierii unilaterale decisă de locator, iar, în conținutul cererii de chemare în judecată, a arătat că rezilierea s-a datorat imposibilității de realizare a obiectului contractului din culpa pârâtului, invocând ca temei juridic răspunderea pentru evicțiune și vicii; iar pe de altă parte, reclamata a refuzat să arate cheltuielile și investițiile pe care le-a pretins de la pârât. Deși instanța de judecată i-a pus în vedere să-și precizeze exact pretențiile - cheltuielile și investițiile pe care le solicită - reclamanta depus o enumerare generică a acestora și indicând sume fără nici un fundament.
Inconsecventa și solicitările contrare în esența lor juridica, fac acțiunea informă și împiedică continuarea procesului.
Determinarea obiectului acțiunii și a motivelor de fapt și de drept sunt elemente esențiale ale cererii de chemare în judecată, fără de care nu se poate desfășura un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanțiilor de drept procesual prevăzute și impuse de legiuitorul iar instanța de judecată nu poate înfăptui actul de justiție, cât timp pârâtul nu-și poate exercita dreptul de apărare.
O cerere de chemare în judecată trebuie explicită și nu interpretată, astfel încât (i) instanța de judecată să cunoască, încă de la învestirea ei, ce se urmărește a se dezlega, ce probe ar trebui să se administreze, și să poată determina ce instituții juridice trebuie să aplice; (ii) iar, pârâtul să-și poată determina conținutul dreptului de apărare - probele pe care trebuie să le administreze, argumentele pe care trebuie să le opună, drepturile și obligațiile pe care le are, instituțiile juridice aplicabile speței -.
Pentru aceste rațiuni, cerința determinării obiectului acțiunii, a motivelor de fapt și de drept pe care se sprijină acțiunea, a primit reglementare expresă chiar de la legiuitor sub sancțiunea suspendării procesului, sau chiar a nulității cererii de chemare în judecată.
Potrivit art 112 pct. 3, 4 și 5 C.pr.civ., reclamantul este obligat să arate în cererea de chemare în judecată obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea și dovezile pe care se sprijină, anexând cererii de chemare în judecată înscrisurile pe care se întemeiază.
Potrivit art. 114 paragraf 1 C.pr.civ, instanța de judecată este obligată să verifice dacă cererea de chemare în judecată respectă cerințele legii și să pună în vedere reclamantului să-și completeze sau modifice cererea, în conformitate cu cerințele legii, și să depună copii certificate după toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea, acordând un termen în acest sens.
Potrivit aceluiași articol, paragraful 4, dacă reclamantul nu-și îndeplinește obligațiile instituite de instanța de judecată, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății.
Potrivit art. 133 C.pr.civ. cererea de chemare în judecată eliptică de obiect este lovită de nulitate absolută.
Așadar, reclamantul are responsabilitatea determinării limitelor judecății, iar instanța de judecată este obligată să soluționeze cauza numai prin raportare la obiectului cererii stabilite de reclamant. Ca atare, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, instanța de judecată este obligată să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, să ceară părților să dea explicații cu privire la cele pretinse și invocate de acestea, să stabilească faptele și să aplice corect legea, pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, și cu respectarea dreptului de apărare al pârâtului, dar numai după învestirea corectă a instanței cu o cerere conformă, care să îndeplinească exigențele impuse de lege. Instanța trebuie să cunoască obiectul cererii pentru a ști în ce direcție trebuie să-și exercite rolul activ.
O cerere informă - cazul de față - nu învestește corespunzător instanța și nu permite acesteia să-și exercite rolul ce îi revine în proces - de dezlegător al adevărului.
În prezenta cauză, instanța a suspendat judecata tocmai pentru că nu a cunoscut cu ce acțiune a fost învestită - acțiune în răspundere contractuală, acțiune în răspundere delictuală, acțiune în răspundere pentru evicțiune și vicii ascunse, și nu a reușit să determine care sunt pretențiile reclamantei, ce investiții și ce cheltuieli a solicitat de la pârât.
O simplă enumerarea a unor cheltuieli/investiții pe care ar putea să le facă o societate comercială cu obiectul de activitate al reclamantei - activitate de restaurant/bar - (cheltuieli cu echipamente electrice, electronice, aparatura video, refrigeratoare, congelatoare, cuptoare electrice, mobilier, tacâmuri, veselă, pahare, diverse consumabile) și cheltuieli cu salariații, cu autorizarea nu echivalează cu determinarea pretențiilor într-o acțiune.
Informitatea acțiunii în cauză s-a demonstrat prin faptul că reclamanta s-a contrazis în solicitările sale: pe de o parte solicită despăgubiri în cuantum de 661.806,78 Ron pentru cheltuieli/investiții specifice activității de restaurant/bar, pe care le poate face în genere o societate comercială cu acest obiect de activitate, fără să arate ce investiții a făcut chiar reclamanta și criteriul în baza căreia a stabilit această sumă, pentru ca apoi să arate că acest cuantum trebuie redus, corespunzător cu valoarea de 75.217,77 Ron" datorită valorificării unor obiecte de_ inventar către alte societăți comerciale (fără să arate în ce constau din nou aceste obiecte de inventar), iar ulterior a arătat că la acestea trebuie să se adauge suma de 45.000 euro (echivalentul a 143.042 Ron) "sumă cu care societatea a fost prejudiciată datorită blocării investiției de amenajare, renovare și dotare, conform celor stabilite de autoritățile fiscale competente".
Contrar celor susținute de reclamantă, probele nu au ca scop determinarea obiectului acțiunii, ci dovedirea temeiniciei pretențiilor reclamantului.
Înainte de învestirea instanței, iar nu în timpul procesului, reclamantul trebuie să-și clarifice și să-și determine ce dorește de la pârât și să stabilească temeiul acțiunii, astfel încât cererea sa de chemare în judecată să îndeplinească exigențele impuse legiuitor în art. 112 C.pr.civ. și să asigure desfășurarea unui proces echitabil și cu respectarea garanțiilor procesuale impuse de dreptul intern și european pentru aflarea adevărului în cauză. În timpul procesului, reclamantul trebuie numai să se conformeze dispozițiilor instanței de judecată, să-și exercite drepturile cu bună-credință și să-și probeze pretențiile. "Părțile au îndatorirea, ca în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările" (art. 129 alin. 1 C.pr.civ) .
Așadar, reclamantul are obligații clare și reguli stricte în determinarea și dovedirea pretențiilor sale pe care trebuie să și le îndeplinească și la care trebuie să se conformeze cu strictețe. Procedând contrar acestor norme și cerințe procedurale, reclamanta în cauză a fost sancționată de către instanța de judecată cu suspendarea procesului.
Lipsurile acțiunii în cauză împiedică în mod evident continuarea judecății în cauză deoarece nici instanța și nici pârâtul nu știu cu ce tip de acțiune a fost învestită instanța și nici ce pretinde în concret reclamanta.
Față de această situație, sancțiunea de suspendare impusă de instanță este legală și temeinică și ca atare, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă S.C. F. B. INVEST S.R.L împotriva Încheierii Civile pronunțată la 26.11.2013 de către Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât N. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Președinte, G. G. | Judecător, I. P. | Judecător, G. F. I. |
Grefier, C. L. |
Red.Jud. G.G.
Tehnored.A.A.
2 ex/28.10.2014
Tribunalul București Secția a VI-a Civilă
Judecător fond: Z. M. S.
| ← Suspendare provizorie a executării. Sentința nr. 35/2014.... | Radiere. Decizia nr. 890/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
