Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 879/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 879/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 765/98/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 879
Ședința publică de la 03.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
JUDECTĂR – A. A.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 2869F din 18.11.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata .>
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurenta prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2869 F/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a admis contestația formulată de debitoarea . s-a respins cererea creditoarei DGFP Ploiești – AJFP Ialomița privind deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta creditoare Administrația Finanțelor Publice Fetești a chemat în judecată pârâta debitoare . a solicitat să se dispună declanșarea procedurii insolvenței asupra acesteia, întrucât datorează bugetului consolidat al statului suma de 490.828 lei, compusă din 485.188 lei contravaloare TVA și 5.640 lei amenzi.
La data de 16.08.2012, pârâta debitoare a depus contestație prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei creditoare, întrucât, atât sub aspectul existenței creanței, cât și sub aspectul existenței stării de insolvență, cererea este neîntemeiată.
În motivarea contestației, s-a menționat că reclamanta AFP Fetești, prin decizia nr.424/31.03.2011 a dispus – ca urmare a unui control și întocmirii unui raport de inspecție fiscală – plata suplimentară a obligațiilor fiscale în sumă de 405.955 lei, din care TVA suplimentar in sumă de 391.611 lei și majorări de întârziere in sumă de 14.343 lei. A precizat că nu a primit raportul de inspecție fiscală și nici decizia ce materializează obligațiile fiscale suplimentare, dar că în urma demersurilor sale, la data de 05.01.2012, i-a fost comunicată Decizia de impunere nr.424 din 31.03.2011, decizie contestată în termenul legal de 30 de zile, iar în momentul înregistrării litigiului, aceasta se afla in procedura jurisdicțională prevăzută de OG 92/2003, modificată.
Ulterior, a fost soluționată contestația prin respingerea acesteia.
Soluția organului competent să soluționeze contestația, a fost la rândul său contestată la Tribunalul Ialomița – Secția C. Administrativ Fiscal, împreună cu actele administrativ fiscale emise de reclamantă.
În cadrul aceluiași dosar s-a solicitat si suspendarea acestora până la soluționarea pe fond a cauzei (fila 52-53 dosar).
Tribunalul a evocat prevederile art.3 pct.6 din L.85/2006 – privind procedura insolvenței și cum la data depunerii cererii – 12.03.2012, în aprecierea judecătorului sindic, creanța creditorului nu avea caracter cert, întrucât aceasta a fost contestată tocmai datorită lipsei acestui atribut, a admis contestația formulată de contestatoare debitoare . în consecință, a respins cererea reclamantei creditoare AFP Fetești.
D.R.F.P. PLOIEȘTI - AJ.F.P. IALOMIȚA pentru S.F.M. a declarat recurs împotriva acestei sentințe solicitând anularea hotărârii atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare.
În motivarea recursului, se arată că în mod nelegal s-a respins cererea ca fiind netemeinica, deoarece suma menționata in cererea de insolventa de 490.828 lei este certa, lichida si exigibila, fiind stabilita printr-un Titlu de Creanța care a devenit Titlu Executoriu, respectiv Decizia nr.F - IL - 424/31.03.2011 emisa de D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - AJ.F.P. IALOMIȚA. Decizia a fost contestata de debitoare in contencios administrativ, acțiune înregistrata pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. Dosarului_, soluționat prin Sentința Civila nr.3775 F/ 06.12.2012. in sensul respingerii acțiunii formulata de debitoarea .. FETEȘTI si menținerii Deciziei nr. F IL - 424/ 30.02.2012 si a Raportului de inspecție fiscala nr. F - IL - 238/31.03.2011 emise de D.G.R.F.P. PLOIEȘTI - A.1F.P. IALOMIȚA.
Se arată că sentința Civila nr.3775 F/06.12.2012 a rămas definitiva si irevocabila prin Decizia Curții de Apel București nr. 2162/20.05.2013. in sensul respingerii recursului formulat de debitoarea .. Având in vedere ca susținerile debitoarei .. FETEȘTI nu s-au dovedit reale, iar creanța D.G.R.F.P. in suma de 490.828 tei este certa, lichida si exigibila, fiind stabilita printr-un Titlu de creanța devenit Titlu Executoriu, considera ca cererea pentru declanșarea procedurii de insolventa formulate împotriva debitoarei S.C. AUTOBARAGAN SLN.L. FETEȘTI are baza legala si poate fi admisa.
Creanța in suma de 490.828 lei este stabilita atât in baza Declarațiilor privind impozitele si taxele întocmite de debitoare si depuse la sediul organului fiscal, cat si in baza unui Raport de inspecție fiscala nr. F – IL - 238/31.03.2011 si a Deciziei nr. F - IL - 424/30._.
Acumularea de datorii, neachitarea la timp a debitelor cu care societatea figurează in evidentele fiscale a avut drept consecința directa si imediata acumularea accesoriilor, conform art.117 si 118 din Codul de procedura fiscala, respectiv majorări si dobânzi de întârziere care prin neacoperirea lor au dus la creșterea considerabila a cuantumului creanței totale, ceea ce a avut drept urmare starea de insolventa a debitoarei.
Având in vedere ca organul fiscal nu a avut rezultate (nu si-a recuperate creanța) prin aplicarea formelor de executare silita, conform prevederilor Legii nr.85/2006, a solicitat declanșarea procedurii de insolventa împotriva debitoarei .. FETEȘTI.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, Curtea constată că recursul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele motive:
Prima instanță a fost sesizată de către reclamanta creditoare Direcția Generală Regională Finanțelor Publice Ploiești cu o cerere îndreptată împotriva pârâtei debitoare ., cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței în temeiul unei creanțe în sumă de 490.828 lei, reprezentând debit neachitat, dobânzi și penalități aferente.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a) din legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Art.3 alin.1 pct.6 din legea nr.85/2006 definește creditorul îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței pe acel creditor a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Prin sentința atacată s-a admis contestația formulată de debitare și s-a respins cererea creditoarei pentru considerentul că, la data depunerii cererii creanța invocată nu avea caracterul cert pretins de legiuitor.
Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că recurenta creditoare D. Ploiești are împotriva intimatei debitoare . o creanță în sumă de 490.828 lei stabilită în baza declarațiilor privind impozitele și taxele întocmite chiar de către debitoare, precum și în temeiul raportului de inspecție fiscală nr.F-Il- 238/31.03.2011și a Deciziei nr. F-IL- 424/30.03.2012.
Considerentul reținut de instanța de fond pentru a aprecia caracterul necert al creanței a fost acela că debitoarea a formulat contestație împotriva deciziei nr.F-Il-424/31.03.2011, contestație ce a făcut obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Ialomița.
Însă, înscrisurile de la dosar relevă faptul că prin sentința civilă nr.3775F/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a respins contestația formulată de către debitoare împotriva deciziei și a raportului de inspecție fiscală emise de creditoare.
Sentința nr.3775/06.12.2012 a Tribunalului Ialomița a devenit irevocabilă prin respingerea de către Curtea de Apel București a recursului declarat de debitoarea . Decizia civilă nr.2162/20.05.2013.
În concluzie, recurenta a probat că deține față de intimată o creanță cu un cuantum superior valorii prag prevăzută de art.3 pct.12 din legea nr.85/2006, creanță ce îndeplinește cerințele evocate anterior, respectiv este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 d e zile, iar debitoarea nu a invocat și nici nu a adus vreo probă pentru a răsturna prezumția de insolvență.
Așadar, având în vedere că este întemeiat motivul d e recurs prevăzut de art.304 pct.9 c.p.c. – greșita aplicare a legii -, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 c.p.c să admită recursul și în consecință, va casa sentința recurată și va trimite cauza primei instanțe în vederea deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr.2869F din 18.11.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata .>
Casează sentința atacată și trimite cauza, primei instanțe, în vederea deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. P. A. M. G. A. A.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.I.P
Nr.ex.: 2/14.04.2014
Fond: Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
Președinte – Judecător sindic: I. D.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








