Contestaţie. Decizia nr. 195/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 13106/3/2012/a9
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2669/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 195/2014
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-SPERANȚA C.
JUDECĂTOR G. G.
JUDECĂTOR I. P.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta creditoare AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva Sentinței civile nr. 4600/03.05.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul administrator judiciar C. DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCUREȘTI SPRL, ÎN CALITATE DE ADMINISTRATOR JUDICIAR AL . SRL și intimata debitoare . . SPECIAL R. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că intimatul administrator judiciar a depus prin serviciul registratură la 24.01.2014, note de ședință.
Curtea constată că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin. 2 Cod de procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 4600 din 3.05.2013 Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a respins, ca neîntemeiată, contestația creditoarei Agenția Națională de Administrare Fiscală formulată la tabelul preliminar al debitoarei . SRL, publicat în B.P.I. nr._/ 4 septembrie 2012 și a luat act în temeiul art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă de cererea de renunțare la judecata contestației formulată de debitoarea . SRL în contradictoriu cu lichidatorul judiciar C. de Insolvență Transilvania SPRL.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că ANAF a formulat la data de 10 septembrie 2012 sub nr._, contestație la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei . SRL, solicitând înscrierea creanței sale, în sumă de 729.833 lei, în categoria creanțelor garantate și nu bugetare, față de existența celor 6 avize de garanție emise în conformitate cu art. 230 din OG nr. 92/2003.
Judecătorul - sindic a apreciat corectă înscrierea creanței creditoarei A.NA.F. de către lichidatorul judiciar în categoria creanțelor bugetare, față de prevederile Noului cod civil și legislația specială, Cod procedură fiscală.
Astfel, a reținut judecătorul – sindic, A.N.A.F. a depus alăturat cererii de creanță pentru Avize de ipotecă întocmite de perioada 29.11.2011-9.05.2012, care au fost înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, în aceste avize, la rubrica „Descrierea imobilului ipotecat” arătându-se că se înscriu 17, 11, 11, 18 creanțe bugetare după care sunt descrise aceste creanțe, respectiv în ce constau ele, nicidecum bunurile asupra cărora poartă eventualele garanții.
Din perspectiva momentului înscrierii acestor avize, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil care abrogă explicit Titlul VI din Legea nr. 99/1999 privind Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare.
În acest sens a arătat judecătorul - sindic, în condițiile Codului de procedură fiscală reglementat de art. 126, art. 127, art. 129 alin. 8, art. 142 alin. 7, art. 152 alin. 1, art. 230, ipoteca se poate constitui numai asupra bunurilor imobile, spre deosebire de Noul Cod civil unde se arată că ipotecile se pot constitui legal și convențional și asupra mobilelor, iar un exemplar al procesului verbal de sechestru al imobilului se comunică Biroului de cartea funciară pentru opozabilitate.
Creditoarea A.N.A.F. nu a făcut dovada comunicării, notării în Cartea funciară a unor imobile proprietatea debitoarei pentru opozabilitate.
Deși scopul pentru care a fost creată Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare este acela de a înscrie bunurile supuse garanției pentru a asigura un rang de prioritate celor care și-au luat măsuri de garantare a executării unor obligații, față de prevederile Codului de procedură fiscală unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor sunt autorizate să înscrie în arhivă creanțe cuprinse în titluri executorii.
A apreciat instanța de fond că înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a creanțelor, nu asigură un rang de prioritate acestor creanțe la momentul valorificării unor bunuri, oricare ar fi acestea, pentru acoperirea creanțelor înscrise, ci bunurile (ce ar trebui descrise la momentul înscrierii în arhivă) înscrise în arhivă asigură un rang de prioritate celui care și-a prezervat garanția.
Înscrierea, în forma probată de către creditor, a unor creanțe în arhivă, a arătat instanța de fond, nu asigură nici opozabilitate acestuia, nici prioritate la valorificarea unor bunuri.
Prioritatea este asigurată de natura bunurilor înscrise în arhivă și nu trebuie să fie creanțe ale creditorului, ci bunuri ale debitorului.
Prin urmare, a considerat prima instanță, dacă se va valorifica un anumit bun din patrimoniul debitorului ., creditorul Agenția Națională de Administrare Fiscală nu va fi despăgubit cu prioritate pentru că și-a înscris creanța în arhivă, ci va fi îndestulat cu prioritate cel care a înscris în arhivă bunul valorificat, sau vor fi îndestulați toți creditorii, proporțional cu creanța fiecăruia, dacă bunul nu este înscris în arhivă.
Așa fiind, în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare creditoarea A.N.A.F. nu trebuia să înscrie creanțele, ci procesele verbale de sechestru asupra bunurilor imobile aparținând debitorului, în care sunt descrise acestea, așa cum se prevede în art. 152 lit. g din Codul de procedură fiscală.
Nefăcând însă dovada înscrierii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a unor bunuri mobile sau imobile, a unor procese verbale de sechestru a acestora, sau măcar a notării unor procese verbale de sechestru în Cartea funciară, nu se poate susține că ANAF are o creanță garantată în cuantum de 729.833 lei, a apreciat judecătorul – sindic.
Potrivit dispozițiilor art. 140 din OG nr. 92/2003 titlurile care pot crea dreptul de garanție reală asupra bunurilor imobile – sunt contractele de ipotecă, iar pentru bunurile mobile și pentru creanțele fiscale sunt procesele verbale de sechestru asupra bunurilor mobile ce constituie gajuri.
Mai mult, a arătat tribunalul, Codul de procedură fiscală stabilește în mod clar că dreptul de gaj, deci dreptul de a i se considera creanța ca fiind garantată, se dobândește de creditorul fiscal numai prin sechestrul înființat asupra bunurilor mobile, iar nu prin înscriere la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
În acest sens sunt și prevederile Legii 99/1999, Titlu VI, cap. III, art. 29 alin. 1, conform căruia, prin înscrierea avizului de garanție reală la AEGRM, garanțiile reale și sarcinile constituite pe bunuri îndeplinesc numai condiția de publicitate, înregistrarea în AEGRM neconferind însă calitatea de creanță garantată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (A.N.A.F.), recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă sub nr._, din 18.08.2013.
În motivarea recursului creditoarea a arătat că, chiar dacă normele din Titlul VI din Legea nr. 99/1999 au fost abrogate prin Legea nr. 71/2011, dispozițiile acestuia au fost preluate de N.C.C., în cuprinsul art. 2328 fiind precizat că „Preferința acordată statului și unităților administrativ-teritoriale pentru creanțele lor se reglementează prin legi speciale”, iar în art. 2333 se precizează că „Privilegiul este preferința acordată de lege unui creditor în considerarea creanței sale”.
Aceste dispoziții legale, a susținut recurenta, sunt încălcate de hotărârea atacată.
De asemenea, recurenta a arătat că obligațiile fiscale cuprinse în titluri executorii au fost înscrise în AEGRM, în conformitate cu art. 230 din OG nr. 92/2003, rep.,. AEGRM reprezentând o bază de date unică la nivel național, care asigură înscrierea garanțiilor reale mobiliare și a celorlalte acte juridice prevăzute de art. 2 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, precum și accesul liber la informațiile înscrise cu privire la avizele de garanție.
În drept, art. 299 și următoarele, art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă, art. 73 din lgnr.85/2006, art. 230 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Intimatul C. de Insolvență Transilvania-Filiala București SPRL, administrator judiciar al . SRL, a depus note de ședință și concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Noul Cod Civil definește ipoteca mobiliară drept „un drept real asupra bunurilor mobile (…) afectate executării unei obligații” (art.2343).
În materia insolvenței „creanța garantată” are un sens specific, sens definit de art. 3 pct. 9 din Legea nr.85/2006 „Creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale”.
Avantajul creanțelor garantate rezidă în faptul că ele vor fi plătite cu prioritate din prețul obținut din valorificarea bunurilor constituite ca garanție.
În speță, recurenta creditoare a constituit avize de ipotecă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, avize care nu cuprind însă date despre existența bunurilor afectate garanției, ci doar titlurile executorii și cuantumul creanțelor.
Or dreptul real se caracterizează prin aceea că permite accesul nemijlocit al titularului la un anumit bun, rolul ipotecii fiind doar acela de a asigura plata obligației principale sau să permită creditorului o executare silită prin echivalent.
De vreme însă ce ipoteca este un simplu accesoriu, ea grevează un bun numai în măsura în care acel bun este proprietatea constitutorului ipotecii.
Cum recurenta creditoare nu a instituit însă ipotecă asupra unor bunuri determinate sau determinabile, proprietatea debitoarei, dreptul real de ipotecă nu a devenind niciodată efectiv, ipoteca „fiind una imperfectă (art. 2409 N.C.C.), deoarece ipoteca dă creditorului doar dreptul de urmărire a bunului și de preferință pentru satisfacerea creanței sale”.
Preferința ipotecară nu acționează cu privire la totalitatea bunurilor din patrimoniul debitorului, cum, eronat, susține recurenta creditoare ANAF, ci numai cu privire la unul sau mai multe bunuri, determinate sau (cel puțin) determinabile (art. 152 alin. 2 L.P.A) și numai în limita valorii de lichidare a bunului ipotecat (art. 2456 N.C.C.).
Gradul de determinare trebuie să fie suficient de precis, nemaifiind suficientă o referire la toate bunurile (mobile) prezente și viitoare (art. 2372 alin. 3 N.C.C.).
Rezultă, astfel cum în mod judicios a constatat judecătorul - sindic, inexistența unei creanțe garantate în favoarea recurentei creditoare ANAF, dată fiind inexistența bunului sau bunurilor mobile asupra căruia (cărora) să poarte garanția reală mobiliară înscrisă de către ANAF în AEGRM, înscrierea creanței în arhiva electronică de garanții reale mobiliare neconfirmându-i acesteia caracterul de creanță garantată în absența inexistenței unui bun (bunuri) afectat garanției și individualizate ca atare.
Așadar, astfel cum în mod legal și temeinic s-a reținut de către tribunal, atât din perspectiva Noului Cod Civil, cât și din perspectiva Codului de procedură fiscală, garanțiile reale mobiliare se pot institui numai asupra bunurilor mobiliare proprietatea constitutorului, concret individualizate, determinate (sau cel puțin determinabile), identificate, în caz contrar, în lipsa unui obiect actual (art. 2387 N.C.C), ele devenind garanții iluzorii, imperfecte.
Curtea constată că recurenta creditoare ANAF nu combate însă cu argumente de drept, pertinente, cele reținute de către tribunal cu privire la caracterul negarantat al creanței ANAF, ci doar afirmă încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 2328 și art. 2333 N.C.C., fără a proba însă, concret, în ce constă această pretinsă încălcare.
Mai mult, afirmațiile făcute de către recurenta creditoare ANAF cu privire la garanția reală nu sunt de natură a combate în vreun fel cele reținute de către tribunal, ci, dimpotrivă, susțin considerentele hotărârii atacate, recurenta susținând prin motivele de recurs că „Garanția reală acordă creditorului garant dreptul de a-și satisface creanța cu bunul afectat garanției înaintea oricărui creditor negarantat (…)”, ceea ce a arătat și tribunalul, recurenta ignorând însă faptul că nu există, după cum corect a reținut prima instanță, nici un bun afectat garanției sale, creanța sa fiind una bugetară, având rangul de prioritate conform art. 123 pct. 4 din Legea nr.85/2006, astfel cum a arătat tribunalul și cum, corect, a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor . . administratorul judiciar al debitoarei, C. de Insolvență Transilvania SPRL.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr.85/2006, art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva Sentinței civile nr. 4600/03.05.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul administrator judiciar C. DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA FILIALA BUCUREȘTI SPRL, ÎN CALITATE DE ADMINISTRATOR JUDICIAR AL . SRL și intimata debitoare . . SPECIAL R. C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2014.
Președinte, M.-SPERANȚA C. | Judecător, G. G. | Judecător, I. P. |
Grefier, C. L. |
Red.Jud. M.S.C.
7.02.2013
Tehnored.A.A.
2 ex./11.02.2014
Tribunalul București – Secția a VII a Civilă
Judecător sindic: P. N.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 2032/2014. Curtea de... → |
|---|
