Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 2050/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2050/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1920/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Dosar nr._ (Număr intern 1308/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2050/A
Ședința publică de la 18 Decembrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte M. P.
Judecător C. G. I.
Judecător E.-S. R.
Grefier M.-A. P.
************
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul D. P. împotriva Sentinței civile nr.601/23.10.2014, pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului G. în dosarul nr._ având ca obiect atragerea răspunderii cf.art.138 Lg.85/2006 în procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. C. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrată din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 18.12.2014, când
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Management C. I.P.U.R.L, lichidatorul judiciar al debitoarei .. a formulat cerere pentru atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator statutar, susținând că acesta se face vinovat de ajungerea societății în stare de insolvență prin neținerea evidenței contabile în conformitate cu reglementările în vigoare, faptă ce se încadrează în dispozițiile art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și prin ascunderea unei părți din activul debitoarei, respectiv stocurile și lichiditățile înregistrate în ultimele documente de evidență contabilă: bilanț și balanța de verificare încheiate la 30.06.2002, faptă ce se încadrează în dispozițiile art. 138 alin.1 lit. e din Legea nr. 85/2006.(f.306 dosar Tribunal)
Prin sentința civilă nr. 601/2013 judecătorul sindic a admis cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale și obligă pârâtul D. P. domiciliat în comuna G., ., să plătească sumele de:- 399.266 lei creditorului Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în G., ., județ G.; 5156.59 lei creditorului Enel Energie Muntenia SA, cu sediul în București, ..41-43, sect.1; 2912,27 lei creditorului Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin DRDP, cu sediul în București, ..401A, sect.6; 1761,15 lei creditorului . București Rebu SA, cu sediul în București, ..35, sect.5.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut, în ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii că în perioada 2002-2012 societatea a fost în mod repetat somată pentru plata datoriilor bugetare scadente, acumulând la 13.07.2012 o datorie bugetară de 268.098 lei, debit principal și accesorii.
Potrivit fișei informative, pârâtul a înființat societatea în anul 1994, având în obiectul de activitate comerț cu amănuntul de produse alimentare prin magazine nespecializate.
Situația financiară pentru anul 2011 evidențiază înregistrarea de active cu valoare de peste 100.000 lei și venituri din vânzări de peste_ lei, respectiv o pierdere de peste 47.000 lei.
Situația stocurilor de materii prime și produse finite, respectiv destinația activelor nu a putut fi lămurită întrucât administratorul statutar nu a mai publicat situații financiare și nu a comunicat nici un fel de informații legate de starea societății.
Tribunalul a constatat că în pofida neplății la scadență a datoriilor începând cu anul 2002, pârâtul a dispus continuarea comerțului, mărind datoria bugetară și a abandonat practic societatea, împiedicând accesul la informații asupra situației patrimoniale, în consecință fiind răspunzător de starea de incapacitate de plată a societății, considerente pentru care, luând act și de concluziile raportului final, va face aplicarea prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006 și va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar în contra pârâtului fost administrator statutar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul D. P. și a solicitat în principal admiterea recursului casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 304 alin 1 pct. 5 C.proc.civ., în subsidiar a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea cererii ca fiind nefondată sau netemeinică după caz;cu cheltuieli de judecată.
1.În cadrul primului motiv de recurs a arătat că prin sentința recurată s-a reținut că deși legal citat pârâtul recurent nu a s-a prezentat și nu a depus întâmpinare dar el nu a fost legal citat astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 alin 3 1 din Lg 85/2006 în forma avută în vedere la soluționarea prezentei cauze.
A susținut că nu i s-au comunicat la domiciliul actual cererea de chemare în judecata sau citația în care a fost chemat personal la interogatoriu și a apreciat că citarea trebuia efectuata și prin BPI în lumina dispozițiilor legale invocate.
2.În cadrul celui de al doilea motiv de recurs a susținut caracterul nefondat și netemeinic al cererii de chemare în judecată și pe cale de consecința al sentinței recurate arătând că instanța de judecată a fost învestită cu o cerere de antrenare a răspunderii întemeiata pe dispozițiile art. 138 alin 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 R.
per a contrario rezultă că instanța în soluția sa trebuia să se limiteze la aceste dispoziții. D. fiind că prin soluția pronunțată se prevede un alt temei de drept al admiterii acțiunii (art. 131 din Lg 85/2006) a apreciat că, fie soluția nu este motivată sau fie că temeiul în baza căruia instanța a admis cererea este cel prevăzut de art. 138 alin 1 lit. d, fie ne aflam în prezenta de „plus petita" {Retine Tribunalul că pârâtul a dispus continuarea comerțului mărind datoria bugetara, împiedicând accesul la informații asupra situației patrimoniale, în consecința fiind răspunzător de starea de incapacitate de plata a societății, considerente pentru care va face aplicarea art. 131 din Lg 85/2006 va admite cererea formulata de către lichidator în contra paratului administrator statutar ) aspect care rezulta din motivarea instanței, situație ce se circumscrie art. 138 alin 1 lit. c din Lg 85/2006 R situație care se circumscrie dispozițiilor art. 304 alin 1 pct. 8 C.proc.civ.
Recurentul a mai arătat că în ipoteza în care se apreciază că soluția instanței este pronunțată pe dispozițiile art. 138 alin 1 lit. d din Lg 85/2006 R, indicate de lichidatorul judiciar în cererea de atragere a răspunderii, textul de lege, respectiv art. 138 alin 1 lit. d. rap la art. 138 alin 3) prevede că antrenarea răspunderii se poate formula împotriva organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, sau a altor persoane, care au cauzat starea de insolvență.
Pentru a opera angajarea răspunderii personale a organelor de conducere a societății (în speța a administratorilor societății) trebuiesc îndeplinite cumulativ atât condițiile generale ( prejudiciul, fapta ilicită, raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, fapta să fie săvârșită cu una din formele de vinovăție) cât și cele speciale prevăzute în cuprinsul art. 138 alin 1 la lit. d) temeiul juridic din speța, adică existenta unei vinovații calificate, în cazul nostru neținerea unei evidente contabile conform cu legea sau tinerea unei contabilități fictive sau dispariția contabilității societății, cu scopul (intenție directa calificata) de a obține un beneficiu (material) de către organele de conducere sau administratorilor statutari.
În cazul tuturor comercianților sau entităților juridice care ajung în procedura de insolvență, și ulterior în faliment, cauza acestei stări o reprezintă încetarea de plăți.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al lichidatorului și apoi al instanței de judecată, rezultă că pentru toți cei care sunt supuși procedurii de faliment, operează de drept instituția răspunderii personale.
Opinia recurentului este contrară și se fundamentează pe ideea că în astfel de situații antrenarea nu operează de drept, automat ci numai în situația în care prelungirea activității societății era în mod evident lipsita de posibilitatea de a aduce un profit și cumulativ continuarea prelungirii stării de insolvență a fost dispusa în interesul personal al administratorilor, pârâtului din prezenta cauza dacă ar fi să acceptam motivarea instanței
A apreciat că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de norma juridică ce reprezintă temeiul juridic al prezentei acțiuni.
Cât privește fapta pretinsă a fi ilicită a arătat că este de necontestat că pârâtul a creditat societatea cu suma de 129.772 lei (suma nerestituita).
A mai arătat că desfășurarea unei activități în pierdere nu poate constitui prin sine însăși o faptă ilicită dacă această faptă nu este coroborată cu împrejurări de natura celor prevăzute la art. 138 lit. c; în condițiile unei economii de piață o societate având obligația de a continua activitatea în vederea obținerii unor rezultate care să contrabalanseze rezultatele negative la un moment dat, și să își îndeplinească scopul pentru care a fost constituită, iar parații în calitate de administratori ai debitoarei, a fost puși în situația continuării activității tocmai pentru a reuși obținerea de rezultate economice pozitive și prin recuperarea debitelor datorate.
A solicitat să se aibă în vedere și concluziile lichidatorului judiciar în raport asupra cauzelor în care se menționează ca și concluzie: Din analiza datelor reflectate în ultimele situații financiare depuse la AFP G. respectiv Bilanțul la data de 31.12.2011 contul de profit și pierderi la data de 31.12.2011, rezulta că societatea nu avea în conturi active imobilizate ci active circulante în valoare de 77.647 lei stocuri de marfă.
Referindu-se la temeiul juridic reținut de judecătorul sindic, art. 138 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006 a apreciat că nu s-a dovedit cu niciun mijloc de proba, elementul activ/subiectiv calificat al condiției de antrenare a răspunderii personale, în sensul că nu se dovedește cum pârâtul, în scop personal, prin continuarea activității societății am ascuns, am deturnat sau am mărit fictiv pasivul societății, în interes personal.
Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență, în opinia sa se înțeleg acele activități care deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate voit de către membrii organelor de conducere, neputând vorbi în speța de față de o culpă a organelor de conducere, neavând niciodată intenția de a aduce societatea în stare de insolvență.
Conchizând, a arătat că nu sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 138 alin 1 lit. c din Legea 85/2006 și că nu se impune atragerea răspunderii civile delictuale, motiv pentru care solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește art. 138 alin 1 lit. d, a apreciat că în speță lichidatorul nu cunoaște în fapt situația dedusa judecații, ceea ce dovedește caracterul pur formal al prezentei acțiuni pentru că, în ceea ce o privește pe debitoare, contabilitatea a fost ținută conform legii, însăși Raport lichidatorului asupra cauzelor face vorbire despre existenta unei contabilități ținute conform legii în vigoare până la nivelul datei de 31.12.2011, aspect care rezulta din Raportul asupra cauzelor, unde se arata că: Din analiza datelor reflectate în ultimele situații financiare depuse la AFP G. respectiv Bilanțul la data de 31.12.2011 contul de profit și pierderi la data de 31.12.2011, rezulta că societatea nu avea în conturi active imobilizate ci active circulante în valoare de 77.647 lei stocuri de marfa. "
A precizat că și pentru anul 2012 și chiar și în prezent contabilitatea a fost ținuta conform cu legislația în vigoare fiind depuse declarațiile impuse de dispozițiile legale, independent de existenta stării de insolvență, aspect dovedit cu proba cu înscrisuri. Sub acest aspect a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A mai arătat că nu au fost depuse aceste înscrisuri pentru că nu au fost primite actele de procedura, respectiv notificările prevăzute de art. 28 din Lg 85/2006 R dar acestea vor fi depuse în fața instanței de judecată.
De asemenea, a arătat că este de netăgăduit că până la data de 31.12.2011 evidenta contabila a societății era ținută conform legii această împrejurare rezultând din faptul că, creditoarea DGFP G. are evidenta exacta a datoriilor pretinse, aspect care se poate realiza numai că urmare a depunerii declarațiilor de către societatea falită. Mai mult decât atât, societatea falita a făcut obiectul controlului diferitelor instituții ale statului, inclusiv cel efectuat de către creditoarea DGFP G. prin prepusul sau AFP Hotarele.
A susținut că nu nedepunerea actelor contabile în perioada 01.01.2012- până la data deschiderii procedurii reprezintă cauza insolventei societății.
În drept cererea a fost întemeiată dispozițiile art. 115 C.proc.civ., Legea 85/2006.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Curtea a încuviințat pentru recurent proba cu înscrisuri constând în acte contabile care au fost depuse la dosarul cauzei. (f. 44-321 vol I dosar recurs, f. 1-295 vol II dosar recurs, f. 1-149 vol III dosar recurs)
Intimatul reclamant M. C. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., legal citat nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția cu privire la cererea de chemare în judecată.
Analizând hotărârea pronunțată prin prisma motivelor de recurs Curtea reține următoarele:
1. Primul motiv de recurs este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 5 C.proc.civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 C.proc.civ.
Motivul invocat de recurent îl reprezintă soluționarea cauzei cu nerespectarea, dispozițiilor legale privind citarea și comunicarea actelor de procedură.
Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 85/2006 „ Citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. Comunicarea citațiilor, a convocărilor și notificărilor față de participanții la proces, al căror sediu, domiciliu sau reședință se află în străinătate, este supusă dispozițiilor Codului de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvență va fi realizat și în formă electronică.” Iar conform alin. 3 1 al aceluiași articol, invocat de recurent: ” Prin excepție de la prevederile alin. (1), prima citare și comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune, în temeiul dispozițiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, și prin Buletinul procedurilor de insolvență. Instanțele judecătorești vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.”
La termenul de judecată din data de 30.01.2013 a fost depusă la dosar cererea de atragere a răspunderii iar instanța a dispus citarea pârâtului cu copie acțiune și cu mențiunea să se prezinte personal la interogatoriu. (f.307 dosar Tribunal)
La termenul de judecată din data de 10.04.2013, urmare a mențiunilor din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare în sensul că persoana citată și-a schimbat adresa, s-a constatat lipsă de procedură cu pârâtul și s-a acordat un nou termen de judecată pentru a se afla domiciliul acestuia. (f.308 dosar Tribunal)
Și la termenul de judecată din data de 19.06.2013 s-a constatat lipsa de procedură cu pârâtul și a fost acordat un nou termen de judecată.(f. 315)
La termenul de judecată din data de 23.10.2013 procedura de citare a pârâtului a fost legal îndeplinită, acesta fiind citat în ., județul G., aceasta fiind adresa menționată în adresa nr. VI/495/05.06.2013 eliberată de Direcția de Evidență a Persoanelor Sector 4, la solicitarea instanței.(f. 317 dosar fond)
Conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare aflat la fila 320 dosar fond, citația și copia cererii a fost primită de o persoană despre care se menționează că este soția, fiind subliniată pe procesul verbal rubrica ”destinatar, soț, rudă cu destinatarul, (…)”.
Prin urmare, procedura de citare pentru termenul la care a fost soluționată cauza, 23.10.2014 a fost legal îndeplinită, conform art. 92 alin.3 C.proc.civ., nefiind astfel identificat nici un motiv de nulitate a procedurii de citare menționat de art. 100 C.proc.civ.
Susținerea recurentului potrivit căreia cea care a semnat nu este soția nu va fi reținută având în vedere că potrivit alin.4 al articolului 100 C.proc.civ. „procesul verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat”.
În ceea ce privește susținerea că art. 7 alin. 3 1, reglementând prima citare și comunicare a actelor de procedură cuprinde sintagma „ și prin Buletinul procedurilor de insolvență”, iar în cauză citația nu a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență Curtea reține că, deși real acest aspect, nepublicarea citației în BPI nu este de natură să conducă la concluzia susținută de recurent, respectiv nelegala citare a acestuia, pentru că o astfel de comunicare ar fi fost mai puțin utilă pârâtului întrucât această operațiune( publicarea citației în BPI) presupune ca partea să verifice această publicație.
Pentru aceste considerente Curtea apreciază că procedura de citare efectuată potrivit Codului de Procedură Civilă este mai eficientă, partea primind efectiv înscrisul ce se impune a fi comunicat.
Că este așa rezultă și din împrejurările speței. Astfel, judecarea cauzei a fost amânată mai multe termene și s-a dispus emiterea unei adrese către Direcția de Evidență a Persoanelor Sector 4 pentru a se afla adresa pârâtului ca urmare a faptului că, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare pentru primul termen la care a fost citat, persoana citată și-a schimbat adresa și nu s-a putut afla noua adresă.(f. 317 dosar fond)
O astfel de posibilitate nu există în ceea ce privește publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Este adevărat că, astfel cum s-a susținut, pârâtul nu a fost citat cu mențiunea să se prezinte personal la interogatoriu sub sancțiunea prevăzută de art. 225 C.proc.civ., dar acest aspect este fără relevanță în condițiile în care, instanța de fond nu a reținut în sentința pronunțată, lipsa acestuia la interogatoriu și prin urmare, nu a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 225 C.proc.civ.
Cu alte cuvinte, întrucât instanța nu a considerat că neprezentarea sa valorează o mărturisire deplină a susținerilor reclamantului, împrejurarea că pe citația comunicată nu s-a menționat obligația de a se prezenta la interogatoriu nu are nicio importanță.
Pentru toate aceste considerente Curtea constată că procedura de citare a pârâtului pentru termenul la care a avut loc judecata cauzei a fost legal îndeplinită, nefiind astfel incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
2.Curtea constată că prin sentința recurată judecătorul sindic a dispus atragerea răspunderii pârâtului reținând, în esență, că situația stocurilor de materii prime și produse finite, respectiv destinația activelor nu a putut fi lămurită întrucât administratorul statutar nu a mai publicat situații financiare și nu a comunicat nici un fel de informații legate de starea societății; în pofida neplății la scadență a datoriilor începând cu anul 2002, pârâtul a dispus continuarea comerțului, mărind datoria bugetară și a abandonat practic societatea, împiedicând accesul la informații asupra situației patrimoniale, în consecință fiind răspunzător de starea de incapacitate de plată a societății.
Singurul temei juridic reținut în finalul considerentelor a fost art. 131 din Legea nr. 85/2006 aspect justificat și de faptul că prin aceeași sentință s-a dispus și închiderea procedurii falimentului debitoarei ..
Având în vedere celelalte mențiuni, respectiv referirea la concluziile raportului final, este evident că acest articol a fost reținut pentru dispoziția privind măsura închiderii procedurii și nu pentru admiterea cererii de atragere a răspunderii.
Pentru aceste considerente, susținerea recurentului potrivit căreia hotărârea nu este motivată pentru că s-a reținut acest text legal nu poate atrage astfel, cum susține acesta, casarea sentinței pentru acest motiv.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia această situație determină incidența dispozițiilor art. 304 alin 1 pct. 8 C.proc.civ. Curtea reține că acest caz de modificare a sentinței privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind vădit neîndoielnic instanța i-a schimbat natura ori înțelesul.
Or, în cauză, s-a folosit acest temei juridic pentru a justifica măsura inchiderii procedurii debitoarei și nu este vorba despre niciun act căruia instanța să îi fi schimbat natura sau sensul.
Întrucât s-a invocat și existența în cauză a unui plus petita Curtea reține că această susținere va fi analizată prin prisma cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C.proc.civ., reținând și art. 304 1 C.proc.civ. și nu pct. 8 al art. 304, astfel cum a susținut recurentul.
Din cuprinsul considerentelor Curtea constată că s-a reținut în sarcina pârâtului săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
În acord cu recurentul, Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a imputat pârâtului săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin.1 lit. c; de asemenea, nici din motivarea în fapt a cererii nu rezultă că s-ar fi susținut de lichidator că pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Deși potrivit principiului disponibilității, consacrat de art. 129 alin.6 C.proc.civ.( „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”, instanța este ținută să se pronunțe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată și asupra obiectului determinat al cauzei, stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, Tribunalul a analizat cererea de chemare în judecată și prin prisma lit. c a art. 138 din Legea nr. 85/2006, deși acest temei legal nu a fost menționat de lichidatorul judiciar.
Față de acestea, Curtea reține că în mod greșit Tribunalul a reținut în sarcina pârâtului fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, criticile recurentului sub acest aspect fiind întemeiate.
În ceea ce privește săvârșirea de către pârât a faptei prevăzută de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 Curtea constată că judecătorul-sindic nu a reținut în mod corect că în cauză există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea acestui text legal.
Pentru a putea fi reținută incidența acestui text se impune a se dovedi ținerea de către pârât a unei contabilități fictive, săvârșirea faptei de a face să dispară contabilitatea societății(prima și cea de a doua ipoteză art. 138 lit. d ) și neținerea unei contabilități în conformitate cu legea (ipoteza ultimă).
În cursul soluționării cauzei în recurs recurentul pârât a depus la dosarul acte contabile: balanțe de verificare pentru perioadele 31.12.1994, 01/2009, 31.01.2003,01.01._14, 01.01._13; balanța de verificare sintetică 01.02._06; bilanțuri prescurtate 31.12.2008, 31.12.2007; bilanțuri 30.06.2005, 30.06.2004, formulare de raportare contabilă la 30.06.2002, 30.06.2001, 30.06.2000; formulare de bilanț contabil la 31.12.1999, 31.12.1998, 31.12.1997, 31.12.1996, 31.12.1995. ( f. 44-321 vol I dosar recurs, f. 1-295 vol II dosar recurs, f. 1-149 vol III dosar recurs)
Raportat la aceste înscrisuri Curtea constată că recurentul pârât nu a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 lit. d în ipoteza de a face să dispară unele documente contabile.
Cum în cauză nu s-au dovedit actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârâtul recurent și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care acesta ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare Curtea reține că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa fapta prevăzută de art. 138 lit. d.
În plus, Curtea reține că, chiar în cursul soluționării procesului în fond lichidatorul s-a aflat în posesia unor acte contabile actuale, cum ar fi bilanțul contabil din 31.12.2011, contul de profit și pierdere din 31.12.2011, balanța sintetică din 31.12.2011. (f.201-220 dosar fond)
De altfel, chiar în motivarea cererii de atragere a răspunderii lichidatorul a menționat ultimele documente de evidență contabilă. (f.306 dosar Tribunal)
Este adevărat că a indicat bilanțul și balanța de verificare încheiate la 30.06.2002 dar Curtea reține că acest aspect este fără relevanță, la dosar fiind depus bilanțul contabil din 31.12.2011.(f.201)
În plus, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei lichidatorul judiciar a arătat că din analiza datelor reflectate în ultimele situații financiare depuse la A.F.P. G., respectiv bilanțul la data 31.12.2011, contul de profit și pierdere la 31.12.2011 a constatat că societatea nu avea în patrimoniu active imobilizate ci active circulante în valoare de 77.647 lei stocuri marfă.(f. 283 dosar fond)
Oricum, nedepunerea actelor contabile, fapta invocată de reclamant în justificarea pretențiilor sale, poate avea eventual consecința unei alte sancțiuni, însă prin ea însăși această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal care să ducă la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru suportarea pasivului debitoarei, ajunsă în stare de insolvență.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Sub cele două aspecte menționate, respectiv greșita soluționare a cauzei în temeiul art. 138 alin.1 lit. c, pentru că acest temei nu a fost invocat de reclamant și greșita reținere a faptei prevăzută de art. 138 alin.1 lit. d, Curtea constată că aceste critici sunt întemeiate.
Cu toate acestea, se reține că sunt insuficiente pentru a fi admis recursul cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor recurentului, Curtea reține că dispozițiile art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006 nu au fost singurul temei al cererii de chemare în judecată, lichidatorul solicitând antrenarea răspunderii pârâtului ca urmare și a ascunderii unei părți din activul debitoarei, respectiv stocurile și lichiditățile înregistrate în ultimele documente de evidență contabilă: bilanț și balanța de verificare încheiate în 30.06.2002 faptă ce se încadrează în dispozițiile art. 138 alin.1 lit. e. din Legea nr. 85/2006.(f.306 dosar Tribunal)
Cum judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra acestui aspect considerentele sentinței civile nr.601/23.10.2014, pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului G. în dosarul nr._ vor fi înlocuite de prezentele considerente:
Astfel, conform art. 138 alin.1 lit. e din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Din bilanțul de la data de 31.12.2011, rezulta că societatea nu avea în conturi active imobilizate ci active circulante în valoare de 77.647 lei stocuri. Mențiuni în același sens au fost făcute în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei prin care lichidatorul judiciar a arătat că din analiza datelor reflectate în ultimele situații financiare depuse la A.F.P. G., respectiv bilanțul la data 31.12.2011, contul de profit și pierdere la 31.12.2011 a constatat că societatea nu avea în patrimoniu active imobilizate ci active circulante în valoare de 77.647 lei stocuri marfă.(f. 283 dosar fond)
De altfel, în recurs, criticând sentința prin care s-a reținut în sarcina sa săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin.1 lit.c recurentul a solicitat să se aibă în vedere „concluziile lichidatorului judiciar în raportul asupra cauzelor în care se menționează ca și concluzie: Din analiza datelor reflectate în ultimele situații financiare depuse la AFP G. respectiv Bilanțul la data de 31.12.2011 contul de profit și pierderi la data de 31.12.2011, rezulta că societatea nu avea în conturi active imobilizate ci active circulante în valoare de 77.647 lei stocuri de marfă.”
Cum nu s-a putut intra însă în posesia stocurilor pentru că bunurile nu au putut fi identificate în patrimoniul debitoarei, această imposibilitate are semnificația deturnării sau ascunderii lor de către recurentul pârât.
Lipsa mențiunilor ulterioare datei de 31.12.2011 cu privire la aceste bunuri coroborată cu imposibilitatea identificării în fapt a bunurilor, este de natură să nască prezumția folosirii acestora într-un alt interes decât cel societar deși bunurile(stocurile) ar fi putut fi folosite pentru continuarea activității societății.
Potrivit art. 1199 C.civ., „prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”.
Este cunoscut că din bilanțul de la data de 31.12.2011, rezultă că societatea nu avea în conturi active imobilizate ci active circulante în valoare de 77.647 lei stocuri, după cum este cunoscut și că aceste bunuri nu au fost identificate în patrimoniul falitei. Aceste fapte cunoscute, coroborate cu lipsa datelor privind modalitatea de ieșire din patrimoniu a bunurilor, sunt de natură să nască prezumția deturnării sau ascunderii lor, deci folosirii în alt interes decât cel societar.
În această ordine de idei, Curtea subliniază că doar recurentul pârât ar fi putut proba modalitatea în care stocurile au ieșit din patrimoniul falitei și că, din punct de vedere procedural, nu este legal să se impună creditorilor să administreze o asemenea dovadă – aceasta fiind, de altfel, imposibil de administrat, atât timp cât nu se poate face proba faptului negativ, ci doar a celui pozitiv contrar.
Reținând, așadar, că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune înscrisuri justificative privind modalitatea de folosire a stocurilor, dar și că o asemenea împrejurare, care se coroborează cu imposibilitatea identificării în fapt a bunurilor, naște prezumția deturnării sau ascunderii acestora într-un alt interes decât cel societar, Curtea constată că în sarcina pârâtului se întrunește fapta prevăzută de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Această faptă a determinat apariția stării de insolvență, legătura de cauzalitate fiind dată de nerespectarea de către pârât, în calitate de administrator al debitoarei, a unui plan de afaceri, care presupunea ca în patrimoniul societății să se regăsească principalele sale valori și mijloace pentru a-și putea continua activitățile comerciale curente și a-și achita obligațiile; doar un astfel de plan, riguros urmărit, ar fi fost de natură să asigure continuarea unei activități profitabile.
Având în vedere valoarea stocurilor, 77.647 lei, aceasta va fi suma pe care pârâtul va fi obligat să o suporte, acțiunea formulată de lichidator urmând să fie admisă în parte.
Nu va fi obligat pârâtul la suportarea întregii mase credale având în vedere că doar în privința valorii stocurilor s-a reținut fapta sa culpabilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1, art. 304 pct.9 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite în parte cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului și va obliga pârâtul să suporte pasivul debitoarei până la concurența sumei de 77.647 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la închiderea procedurii având în vedere că acestea nu au fost supuse controlului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul D. P. împotriva Sentinței civile nr.601/23.10.2014, pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. C. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului.
Obligă pârâtul să suporte pasivul debitoarei până la concurența sumei de 77.647 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2014.
Președinte, M. P. | Judecător, C. G. I. | Judecător, E.-S. R. |
Grefier, M. A. P. |
Red.Jud. M.P.
Tehnored.M.P.
2 ex./27.01.2015
Tribunalul G.
Judecător sindic: M. M. B.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1724/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
