Radiere. Decizia nr. 261/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 261/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 23553/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3381/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 261/2014
Ședința publică de la 03 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
JUDECĂTOR I. P.
JUDECĂTOR Ș. C. C.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr._/07.08.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O. REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI și intimata pârâtă ..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că intimatul reclamant depune prin serviciul registratură la 31.01.2014, întâmpinare.
Curtea constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin 2 Cod de procedură civilă, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă sub nr._, reclamantul O. Național al Registrului Comerțului prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat să se dispună radierea societății intimate, înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului și efectuarea publicității legale.
În susținerea cererii O. Național al Registrului Comerțului prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, a arătat că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului privind persoanele juridice prin sentința nr.8846/20.09.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Comercială în dosarul nr._/3/2010, s-a dispus dizolvarea judiciară a ., ca urmare a nedepunerii la registrul comerțului a bilanțului anual aferent anilor 2006 și 2007.
De la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvare judiciară începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care instanța de judecată competentă nu a fost sesizată cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează să fie radiată din registrul comerțului din oficiu, în baza unei sentințe judecătorești. Societatea intimată se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990.
Prin sentința comercială nr._ din 07.08.2012 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, s-a admis cererea formulată de reclamantul O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI BUCUREȘTI prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu pârâta ., și în consecință, s-a dispus radierea societății comerciale pârâte, în temeiul articolului 237 alineat 7 litera b din Legea nr.31/1990, republicată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul a reținut în esență că, în funcție de temeiurile cererii și de extrasul anexat, sunt îndeplinite cerințele articolului 237 alin. 8 și 9 din Legea nr. 31/1990, modificat prin Legea nr.302/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE SECTOR 2, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, . figurează cu obligații fiscale restante, în evidențele recurentei, în sumă de 125.482 lei, reprezentând debit, dobânzi și penalități aferente.
Arată recurenta, ca argument în sprijinul motivului de recurs, că societatea este în culpă pentru neplata obligațiilor fiscale și în consecință nu i se poate crea o situație favorabilă prin radiere și exonerare de la plata acestora.
Învederează recurenta și faptul că în urma radierii acestei debitoare, creditoarea nu mai are posibilitatea de a recupera sumele datorate la bugetul general consolidat al statului, care este astfel prejudiciat.
Recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Codului de procedură civilă, Codului de procedură fiscală, Legea nr. 359/2004 și Legea nr.31/1990.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Admițând cererea formulată de O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, s-a procedat cu stricta respectare a dispozițiilor articolului 237 din Legea nr.31/1990, (în redactarea în vigoare la momentul soluționării cauzei), în sensul că, fiind în fața unei persoane juridice a cărei dizolvare s-a constatat irevocabil și nefiind sesizat în termenul prevăzut de alineat 7 al aceluiași articol cu o cerere de numire a lichidatorului persoane juridice dizolvate, singura măsură pe care o putea lua era cea a radierii.
Ca atare, în speță nu se poate vorbi despre o hotărâre fără temei legal sau pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nesubzistând motivul de modificare prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă invocat de recurentă.
Situația învederată de recurentă, anume aceea a descoperirii unor debite la bugetul general consolidat al statului ori a demersurilor întreprinse în vederea recuperării debitelor, câtă vreme nu se circumscrie operațiunilor lichidării prevăzute de articolul 237 alineat 6 din legea nr.31/1990, nu este de natură a împiedica radierea persoanelor juridice dizolvate, întrucât legea nu îi conferă acest caracter.
De altfel, recurenta nici nu a justificat de ce, tocmai în scopul recuperării datoriilor la bugetul statului, nu a uzat de procedura lichidării, prevăzute de articolul sus-amintit, câtă vreme putea și trebuia pe baza acelorași evidențe în a căror posesie se află, să cunoască situația societății dizolvate, de datornic la bugetul statului.
Prin urmare, constatându-se că hotărârea atacată este legală și temeinică și că nu subzistă în privința ei cazul de modificare prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în conformitate cu articolul 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr._/07.08.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN O. REGISTRULUI COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI și intimata pârâtă ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2014.
Președinte, G. G. | Judecător, I. P. | Judecător, Ș. C. C. |
Grefier, C. L. |
Red.Jud. G.G.
Tehnored.A.A.
2 ex./7.02.2014
Tribunalul București – Secția a VI a Civilă
Judecător fond: C. M.
| ← Opoziţie. Decizia nr. 84/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 112/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








