Radiere. Decizia nr. 61/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 61/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 60582/3/2011

Dosar nr._ (Număr în format vechi 2507/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 61/2014

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE E. R.

JUDECĂTOR G. G.

JUDECĂTOR I. P.

GREFIER C. G. MIGLEȘ

********************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant C. E. împotriva sentinței civilenr.929/08.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata .>

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant prin avocat E. M. H. care depune împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă prin avocat A. B. fără împuternicire avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Recurentul reclamant, prin apărător, depune la dosar chitanță în cuantum de 6 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, reprezentând dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar dispuse prin rezoluție, taxă de timbru care este anulată de Curte.

Apărătorul intimatei pârâte solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a depune împuternicire avocațială.

Recurentul reclamant, prin apărător, arată că nu se opune.

Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a da posibilitate apărătorului intimatei pârâte să depună împuternicire avocațială.

La a doua strigare a cauzei se prezintă recurentul reclamant prin avocat E. M. H. cu împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă prin avocat A. B. care depune împuternicire avocațială la dosar.

Intimata pârâtă, prin apărător, depune la dosar întâmpinare pe care o comunică părții adverse.

Recurentul reclamant, prin apărător, arată că a luat cunoștință de întâmpinarea depusă tardiv de partea adversă.

Ambele părți, prin apărători, arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.

Recurentul reclamant, prin apărător, solicită admiterea recursului în sensul admiterii acțiunii, anularea hotărârii nr.38 a AGEA din 21.04.2011 în privința modificării/completării actului constitutiv art.6.2, 8, 11.2, fără cheltuieli de judecată. Arată că instanța s-a mai pronunțat într-un dosar pe același tipar și nu sunt motive de recuzare sau abținere.

În ce privește primul motiv de recurs raportat la modificarea art.6.2 din actul constitutiv, instanța de fond a apreciat că este o chestiune de oportunitate însă potrivit dispozițiilor art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990 hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot di atacate în justiție, iar din cuprinsul întregului articol se desprinde concluzia că sancțiunea aplicabilă este anularea sau constatarea nulității acestora, în acest sens fiind alin.8. Potrivit dispozițiilor art.67 alin.2 din Legea nr.31/1990 dividendele se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaților, sau, după caz, stabilit prin legi special, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situației financiare anulare aferente exercițiului financiar încheiat.

Arată că prin formularea intimatei că în cazul în care există litigii sau indicii temeinice dividendele nu se vor achita până la momentul lămuririi situației acestora, nu se face altceva decât să se încalce aceste dispoziții. Recurentul este acționar al intimatei, iar orice acțiune în justiție, după cum bine se știe, durează mult mai mult de 6 luni de zile.

Instanța nu a luat în calcul dispozițiile imperative ale legii în sensul că există dreptul de proprietate asupra acțiunilor. Recurentul a formulat acțiune pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București în dosarul nr._ având ca obiect somație de plată întrucât nu i-au fost plătite dividendele pe anul 2011.

A doua critică este cu privire la modificarea art.8 din actul constitutiv al intimatei. Astfel, prevederile art.8 cuprind faptul că Adunările Generale vor putea fi ținute în București sau în orice altă localitate din România. Regula instituită prin art.110 alin.2 din Legea nr.31/1990 stipulează că adunările se țin la sediul societății. Este adevărat că prin actul constitutiv se poate stabili o altă locație, însă o astfel de mențiune generală – ținerea ședinței oriunde în România – se ajunge la un abuz, acționarii fiind de fapt obligați să angajeze cheltuieli suplimentare pentru a participa la o adunare la care au dreptul. Arată că intimata a hotărât ca locul pentru ținerea adunării să fie în vârf de munte pe un drum greu accesibil inclusiv cu mașina, respectiv în ., județul Hunedoara.

În ceea ce privește modificarea art.11.2 din actul constitutiv al intimatei, arată că potrivit art.125 din legea nr.31/1990, acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. Prin impunerea unei anumite forme procurii speciale se ajunge la încălcarea dispozițiilor legale menționate, mai ales că forma procurii poate impune și condiții de fond care să nu poată fi îndeplinite de către anumiți acționari și care să ducă la imposibilitatea de a participa la adunarea generală.

Intimata pârâtă, prin apărător, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. Astfel, cu privire la prima critică din recurs referitoare la modificarea art.6.2 din actul constitutiv, arată că instanța de fond corect a apreciat că modificarea nu aduce atingere recurentului și ține de oportunitate . Arată că nu se regăsește nicăieri în cuprinsul art.6.2 din actul constitutiv condiția de a nu exista litigii pe rolul instanțelor pentru a se plăti dividendele, ci se arată numai că plata dividendelor poate fi amânată, în funcție de fiecare situație concretă. Este dreptul societății luat prin votul majoritar al adunării generale de a se dispune cu privire la dividende. Scopul legitim urmărit de acționari este acela de a-și proteja interesele în sensul de a nu se expune riscului ca, pe de o parte societatea să fie pusă în situația de a trebui să achite sume de bani de mai multe ori iar pe de altă parte, să nu trebuiască să achite daune interese pentru achitarea cu întârziere a dividendelor.

Cu privire la locul ținerii adunării generale, arată că acesta i-a fost favorabil recurentului care locuiește în Târgu J. întrucât este mai apropriat decât sediul societății. Arată că acționarii sunt răspândiți în toată țara și din acest motiv se alege un sediu în altă localitate decât sediul societății. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recurentul reclamant, prin apărător, în replică, arată că se modifică art.6.2. din actul constitutiv cu privire la plata dividendelor dar nu se precizează până când, fiind încălcate dispozițiile art.67 din Legea nr.31/1990.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.929/08.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._ a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul E. C., în contradictoriu cu pârâta . ca obiect: în principal, constatarea nulității absolute a hotărârii nr.38 la adunării generale extraordinare a acționarilor S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A. din dată de 21.04.2011; în subsidiar, anularea hotărârii nr.38 a adunării generale extraordinare a acționarilor S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A. din data de 21.04.2011; radierea eventualelor mențiuni efectuate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, in baza acestei hotărâri și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 13.09.2011, sub nr._, reclamantul E. C. a chemat în judecată pârâta .:

- în principal, constatarea nulității absolute a hotărârii nr.38 la adunării generale extraordinare a acționarilor S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A. din dată de 21.04.2011;

- în subsidiar, anularea hotărârii nr.38 a adunării generale extraordinare a acționarilor S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A. din data de 21.04.2011;

- radierea eventualelor mențiuni efectuate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, in baza acestei hotărâri;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea în fapt a cererii sale reclamantul arată că în data de 21.04.2011 s-a desfășurat adunarea generala extraordinara a acționarilor S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A., prin care s-a aprobat hotărârea de modificare a actului constitutiv al societății, prin hotărârea nr.38. Aceasta hotărâre a fost publicata în M.Of. partea a IV-a nr.3222/25.08.2011

Reclamantul apreciază ca fiind ilegale modificările aduse actului constitutiv al societății pentru următoarele motive:

1. Prin modificarea adusă art.6.2 al actului Constitutiv se încearcă amânarea „sine die” a plății dividendelor sau a altor drepturi ce revin acționarilor.

Prin art. 67 al.2 din Legea nr.31/1990, legiuitorul a instituit obligația societății de a plați dividende acționarilor (unul din drepturile fundamentale ale acționarilor) in termenul stabilit de adunarea generala a acționarilor, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat.

Astfel, în condițiile în care prin modificarea adusa nu se stabilește un termen care sa se circumscrie termenului de 6 luni astfel cum este menționat in art. 67 al.2 din Legea nr. 31/1990, apreciază ca o astfel de modificare este ilegala, indiferent de motivul invocat pentru aceasta amânare.

2. Prin modificarea adusă art.8 din actul constitutiv se încearcă stabilirea unei locații pentru adunările generale ale societății oriunde în România.

Or, regula instituită prin art. 110 al.2 din Legea nr. 31/1990 stipulează ca adunările se țin la sediul societății. Este adevărat ca prin actul constitutiv se poate stabili o alta locație, însă o astfel de mențiune generala - ținerea ședinței oriunde în România - se ajunge la un abuz, acționarii fiind de fapt obligați sa angajeze cheltuieli suplimentare pentru a participa la o adunare la care au dreptul.

Mai arată că printr-o asemenea clauză se restrânge accesul acționarilor la adunările generale ale societății, în condițiile în care locul în care se desfășoară aceste adunări trebuie să aibă un element de legătură cu societatea. Pentru toate aceste motive, consideră că adunările generale ar trebui să se desfășoare în continuare la sediul societății.

3. Art. 11.2 al actului constitutiv al societății în forma modificată contravine dispozițiilor art. 125 din Legea nr. 31/1990, care dau posibilitatea acționarilor de a participa și vota în adunările generale prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală.

Acționarii au un drept fundamental de a participa la luarea deciziilor de către societatea la care dețin acțiuni sau de a fi reprezentați in acest sens. Participarea/reprezentarea la aceste adunări, inclusiv dreptul de a vota, nu poate fi restrâns prin impunerea unor reguli excesiv de formale, raportat la dispozițiile simple ale legii prin care o simpla procura da dreptul acționarului de a fi reprezentat in adunarea generala.

Potrivit art. 11.2 din actul constitutiv „acționarii nu pot fi reprezentați in Adunările Generale decât prin acționari ai societății împuterniciți, pe baza unei procuri speciale certificate prin semnături si stampila de către comitetele de organizare a adunărilor generale, stabilite prin hotărâre a Consiliului de Administrație. Forma procurii speciale va fi stabilita prin hotărâre a Consiliului de Administrație”.

Prin impunerea unei anumite forme procurii speciale se ajunge la încălcarea dispozițiilor legale menționate, mai ales ca "forma procurii" poate impune si "condiții de fond" care sa nu poată fi îndeplinite de către anumiți acționari și care să duca la imposibilitatea de a participa la adunarea generală.

4. De asemenea, art. 16.1 din actul constitutiv în forma modificată, creează o situație discriminatorie prin impunerea vârstei de cel mult 66 de ani pentru a putea fi numit administrator.

5. De asemenea, clauza cuprinsă în art. 19.16 al actului constitutiv și prin care se stipulează obligația Consiliului de Administrație de a răspunde solicitărilor depuse de acționari în termen de 90 de zile de la luarea la cunoștință, are un vădit caracter abuziv.

Anterior acestei modificări, Consiliul de administrație avea obligația de a răspunde acționarilor în termen de 30 de zile.

Printr-o astfel de modificare se ajunge la prelungirea nejustificată a termenului de răspuns al Consiliului de Administrație, fapt ce conduce la indisponibilizarea acțiunilor, și la încălcarea unor trăsături esențiale ale acțiunilor, cesabilitatea acestora.

6. Clauza prevăzută la art.24.1 al actului constitutiv al societății este discriminatorie, dat fiind faptul că impune o anumită vârstă candidaților la funcția de director – cel mult 65 ani.

În drept au fost invocate prevederile art. 132 și urm. din Legea nr. 31/1990, art. 112 și urm. din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Hidroconstrucția SA a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant ca neîntemeiată și, totodată, obligarea acestuia la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Cu titlu prealabil se învederează de către pârâtă că prin promovarea prezentei acțiuni în anulare reclamantul dorește să perturbe activitatea normală a societății și să determine o stare de aparentă insecuritate în cadrul acționariatului, în condițiile în care se finanțează o campanie de preluare „ostilă” a societății de către o persoană din afara acționariatului Hidroconstrucția.

În fapt se arată că Hidroconstrucția a fost constituita ca societate comerciala pe acțiuni in baza Hotărârii Guvernului României nr. 1104/1990, prin reorganizarea fostului TRUST DE CONSTRUCȚII HIDROENERGETICE fondat in anul 1950, având ca obiect principal de activitate execuția lucrărilor de construcții hidroenergetice si hidrotehnice la suprafața si in subteran, precum si lucrări de construcții civile, industriale si edilitare in domeniul infrastructurii (reabilitări de drumuri, autostrăzi si poduri etc.) precum si in domeniul de protecție a mediului.

In anul 1995, salariații Societății, membri ai Asociației PAS Hidrocon au demarat privatizarea Societății in baza Legii nr. 58/1991 (programul de privatizare pentru salariații acționari – PA) si a Legii nr. 77/1994 privind asociațiile salariaților si membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează („Legea nr. 77/1994") prin achiziția pachetului integral de acțiuni.

Așadar, toți acționarii societății, fara excepție, sunt salariați si foști salariați, membrii ai asociației salariaților. Încă de la data reorganizării fostei întreprinderi de stat in societate comerciala, acționarii - care au participat la procesul de privatizare dobândind acțiuni nominative - au decis ca forma juridica de organizare cea mai potrivita pentru protejarea intereselor lor - păstrarea si dezvoltarea obiectului de activitate - este aceea de societate comerciala de tip „închis".

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 7.3 din Actul Constitutiv completate cu cele ale art. 981 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale („LSC) care reglementează modul de transmisiune al acțiunilor in societățile de tip închis, acțiunile societății pot fi cesionate doar către persoane care dețin deja calitatea de acționar.

Sub un prim aspect, se solicită instanței să observe că din cuprinsul cererii de chemare in judecata nu rezulta ca reclamantul ar invoca vreun motiv de nulitate al H. nr. 38 din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Din aceste considerente este limpede ca, în realitate, demersul reclamantului nu vizează încălcări ale dispozițiilor LSC cu privire la modalitatea de întrunire și adoptare a hotărârilor în cadrul Adunării Generale Extraordinare a pârâtei - deci nu vizează aspecte de legalitate - ci exclusiv aspecte de oportunitate care, nu pot face obiectul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 132 din LSC.

1. Legalitatea modificării art. 6.2 din Actul constitutiv rezultă și din faptul că dispozițiile art.67 alin.2 din LSC, a căror nesocotire este invocată de reclamant sunt norme dispozitive și nicidecum imperative cum lasă să se înțeleagă reclamantul atunci când solicită anularea modificării.

Caracterul dispozitiv al normei rezulta, pe de o parte, din faptul că prin voința asociativa formata în condițiile legii, termenul de plată al dividendelor se stabilește prin hotărârea adunării generale.

Pe de altă parte, aspect mult mai important din perspectiva solicitării reclamantului, caracterul dispozitiv al normei rezida în faptul că legiuitorul a stabilit care este sancțiunea aplicabila în cazul în care, distribuirea dividendelor se face cu întârziere: societatea va fi obligată la plata de daune interese.

Or, din cele doua caracteristici de mai sus rezultă o consecință juridica neechivoca: materia distribuirii dividendelor este dominata de un caracter dispozitiv, lăsat, prin urmare, la libera apreciere a acționarilor.

Soluția este fireasca având in vedere ca libertatea acționarilor de a-si stabili propriile reguli cu privire la distribuirea profitului nu poate fi îngrădita de legiuitor deoarece ar conduce la o ingerința nepermisa in libertatea economica care sta la baza oricărei forme asociative care are drept scop profitul membrilor săi.

Sub acest aspect, mai arată pârâta ca prin modificarea introdusă, acționarii săi, într-o majoritate covârșitoare au decis anumite masuri de protecție a propriilor interese in împrejurări bine determinate.

Astfel, în cazul în care tranzacțiile cu acțiuni ale societății fac obiectul unor proceduri judiciare care tind la invalidarea operațiunii, având în vedere starea de incertitudine cu privire la titularul de acțiuni îndreptățit la acordarea de dividende, Adunarea Generala a Acționarilor sau Consiliul de Administrație poate decide amânarea plații acestor dividende pana la lămurirea situației juridice a titularului îndreptățit.

Se observa astfel că prin aceasta modificare nu se îngrădește în niciun fel dreptul de a primi dividendele, nestabilindu-se vreun criteriu de preferința contrar dispozițiilor legale ci doar o măsura prin care se limitează riscurile la care societatea s-ar expune în cazul în care ar achita dividende unor persoane care ulterior s-ar dovedi a nu fi fost îndreptățite la primirea lor.

2. Și pretinsa nelegală modificare a art.8 din Actul constitutiv, prin care să fie posibilă ținerea adunării generale în orice localitate din România, nu poate fi primită, dat fiind faptul că norma în discuție – art.110 din LSC – are, de asemenea, caracter dispozitiv, acționarii putând stabili la locul de întrunire al adunării generale să nu fie neapărat la sediul societății.

Din această perspectivă apar ca neîntemeiate criticile reclamantului cu privire la săvârșirea vreunui abuz in condițiile în care, atâta timp cât este un aspect exclusiv de oportunitate stabilirea locului pentru întrunirea adunării generale este lăsata de legiuitor la alegerea acționarilor.

3. De asemenea, și modificarea art. 11.2 din Actul constitutiv s-a făcut în deplin acord cu dispozițiile art. 125 din LSC, prin asigurarea condițiilor necesare pentru ca acționarii care doresc să voteze să o facă prin intermediul unui reprezentant.

Legitimitatea votului prin intermediul unui reprezentant este consacrata și în alte acte normative (precum Legea nr. 297/ 2004 privind piața de capital) unde, în mod detaliat este descrisă procedura de urmat pentru votul prin corespondenta.

Prin urmare, reglementarea foarte strictă a modului de întocmire a procurilor de reprezentare si formalitățile de întocmire ale acestora nu sunt nici ilegale și nici excesive având în vedere ca organizând în acest fel procesul de participare, societatea este obligată să respecte drepturile și interesele tuturor acționarilor.

Or, din aceasta perspectivă, se observa ca în ciuda celor afirmate de reclamant, dreptul de participare al acționarilor nu este în niciun caz restrâns deoarece condițiile legate de o mai buna organizare a procesului de reprezentare nu poate fi interpretat în niciun caz ca o limitare sau împiedicare a participării la ședințele adunării generale.

Totodată învederează ca „formalismul excesiv" pe care îl critică reclamantul vizează în esență doar operațiuni firești - semnarea și stampilarea procurilor de către comitetele de organizare - în mecanismul descris mai sus.

4. Nici cel de-al patrulea motiv invocat de reclamant și care vizează nelegala modificare a art. 16.1 și art. 24.2 din Actul constitutiv, prin crearea unei situații discriminatorii, nu poate să conducă la anularea unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor, întrucât încălcările apte să conducă la o asemenea sancțiune trebuie să se refere la normele care disciplinează funcționarea societăților comerciale.

5. Cu privire la legalitatea modificării art.19.16 din Actul constitutiv, pârâta arată că prelungirea duratei termenului în care Consiliul de Administrație are obligația să răspundă, de la 30 la 90 de zile a fost determinată de considerentele de ordin practic ivite ulterior stabilirii termenului inițial de 30 de zile.

Astfel, numărul foarte mare al acționarilor pârâtei, întinderea teritorială a asociaților, generează o . dificultăți, uneori chiar de ordin tehnic și îngreunează comunicarea între acționari și organele de administrare.

Pârâta mai arată că reclamantul nu a indicat nicio norma legala care sa fie încălcata de stabilirea unui termen de 90 de zile in interiorul căruia Consiliul de Administrație trebuie sa răspundă solicitărilor adresate de acționari.

Mai mult, este evident ca toate aspectele pe care le învederează partea adversa, pe lângă împrejurarea ca sunt neîntemeiate, sunt chestiuni de oportunitate si nu de legalitate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 din codul de procedură civilă instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

În ședința publică din 25.01.2013, reclamantul a renunțat la motivele de nulitate prin care critica nelegala modificare a art. 16.1 și 24 pct.2 din Actul constitutiv al pârâtei, iar în temeiul art. 246 Cod procedură civilă instanța a luat act de această manifestare de voință.

În baza art. 132 din Legea nr. 31/1990, va respinge excepția tardivității a cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă în cuprinsul dezbaterilor pe fondul cauzei constatând că termenul de 15 zile prevăzut pentru exercitarea acțiunii în anularea unei hotărâri a adunării generale a acționarilor este un termen de prescripție extinctivă iar nu unul de decădere, astfel încât pentru nerespectarea acestuia nu este incidentă instituția tardivității.

Mai mult, cererea a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 132 din Legea nr. 31/1990, hotărârea a cărei nulitate se solicită fiind publicată în Monitorul Oficial la data de 28.08.2011, iar acțiunea transmisă instanței de judecată la data de 12.09.2011. Fiind în prezența unui termen de prescripție stabilit pe zile, vom aplica sistemul intermediar de calcul potrivit căruia ziua în cursul căreia prescripția începe nu se ia în calcul, prescripția nefiind astfel împlinită la data de 12.1.2012.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Starea de fapt reținută de tribunal:

La data de 21.04.2011, adunarea generală extraordinară a . majoritate de voturi a hotărât aprobarea modificării actului constitutiv în sensul completării articolului 6.2., art.8, art.11.2, art.15.2, art.16.1 și art.34.4 din actul constitutiv al societății și respectiv actualizarea următoarelor articole: 19.4, 19.16 și 34.4. (fila 7-9, vol.I).

Hotărârea nr.38 prin care a fost aprobată modificarea actului constitutiv al societății pârâte a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a nr.3222/25.08.2011.

Considerând că hotărârea adoptată este lovită în principal de nulitate absolută și în subsidiar de nulitate relativă ca urmare a încălcării unor drepturi fundamentale ale acționarilor societății prin modificările ilegale aduse actului constitutiv, reclamantul a inițiat prezentul demers procesual.

Instituțiile legale incidente.

Analiza temeiniciei motivelor de nulitate invocate:

În conformitate cu art.132 alin.2 din Legea nr.31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței, dreptul la acțiune fiind imprescriptibil în cazul în care se invocă motive de nulitate absolută, potrivit alin.3 al aceluiași articol.

a) Cu privire la primul motiv de nulitate invocat de reclamantă, constând în modificarea ilegală a punctului 1 al art.6.2. al actului constitutiv, tribunalul reține următoarele:

Prin hotărârea a cărei nulitate reclamantul o solicită s-a aprobat completarea art.6.2 din actul constitutiv al societății cu următorul text:

„Fiecare acționar are dreptul de a participa la distribuirea dividendelor proporțional cu numărul de acțiuni subscrise și dobândite, distribuirea și valoarea anuală a dividendului fiind aprobată de adunarea generală a acționarilor. În vederea evitării expunerii societății unor riscuri relative la plata unor despăgubiri, adunarea generală a acționarilor (sau după caz, consiliul de administrație), va putea decide, în funcție de fiecare situație concretă asupra căreia este chemată să se pronunțe, amânarea plății dividendelor sau a oricăror alte beneficii pentru acționarii în legătură cu care există litigii sau indicii temeinicie privind nelegalitatea și/sau caracterul nestatutar al deținerii de acțiuni în societate, până la momentul lămuririi situației acestora”.

Reclamanta a invocat faptul că prin această modificare a actului constitutiv sunt nesocotite dispozițiile art.67 alin.2 din Legea nr.31/1990, prin nestabilirea unui termen care să se circumscrie termenului de 6 luni, se încearcă amânarea sine die a plății dividendelor care revin acționarilor.

În legătură cu acest motiv de nulitate pârâta a arătat că această modificare reprezintă o măsură de protecție dat fiind faptul că există pe rolul instanțelor judecătorești acțiuni având ca obiect invalidarea transferului de acțiuni. Prin urmare, această situație de incertitudine cu privire la persoanele îndreptățite se solicită acordarea de dividende, a determinat acționarii pârâtei să decidă amânarea plății dividendelor până la lămurirea situației juridice cu privire la titularii de acțiuni îndreptățiți să beneficieze de acordarea de dividende.

Mai mult, în opinia pârâtei, dispoziția art.62 alin.2 din Legea societăților comerciale au caracter dispozitiv, din moment ce termenul de plată al dividendelor se stabilește prin hotărârea adunării generale, iar sancțiunea aplicabilă în cazul în care distribuirea dividendelor se face cu întârziere constă în obligarea societății la plata unor daune interese. Astfel, o eventuală nesocotire a acestor dispoziții nu poate conduce la nulitatea hotărârii adoptate cu nesocotirea lor.

Într-adevăr, scopul societății comerciale este acela de a obține profit din activitatea comercială desfășurată și de a-l împărți între asociați, în cota parte, sub formă de dividende.

Potrivit legii, dividendele se plătesc asociaților în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legile speciale dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. Acest termen nu va fi mai mare de 6 luni de la data adunării generale a acționarilor de stabilire a dividendelor. În cazul în care adunarea generală nu stabilește data plății dividendelor, iar dacă societatea nu își execută obligația de plată a dividendelor la scadență, ea își angajează răspunderea, prin plata unor daune interese pentru perioada întârzierii, respectiv dobânzi penalizatoare dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a asociaților nu s-a stabilit o dobândă mai mare (art.67 alin.2 din Legea societăților comerciale).

Așadar, în ceea ce privește termenul de distribuire a dividendelor art.67 alin.2 teza a II-a prevede că acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legi speciale dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat.

Așa fiind, legiuitorul acordă libertate voinței societare căruia îi permite să stabilească termenul de distribuire a dividendelor, însă această libertate este țărmurită ca și în cazul stabilirii dreptului la dividende, de fixare a unui termen limită de 6 luni, termen ce se calculează de la data aprobării situației financiare anuale aferentă exercițiului financiar încheiat. De asemenea, termenul de 6 luni va fi aplicabil și în ipoteza în care hotărârea adunării generale a acționarilor a omis să stabilească termenul de distribuire a dividendelor.

Referitor la nerespectarea de către societate a termenului de distribuire a dividendelor, art.67 alin.2 teza finală prevede că societatea comercială va plăti daune interese pentru perioada de întârziere, la nivelul dobânzii legale dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor nu s-a stabilit o dobândă mai mare.

Astfel, cum în mod întemeiat susține pârâta, sancțiunea care operează în cazul nesocotirii termenului de 6 luni pentru distribuirea dividendelor, este obligarea societății la plata de daune interese și nicidecum nulitatea hotărârii care nesocotește acest termen.

Sancțiunea nulității ar fi fost incidentă în cazul în care s-ar fi încălcat vocația reclamantului de a beneficia de rezultatele financiare pozitive ale unui exercițiu financiar, prin instaurarea unei clauze leonine.

b) Al doilea motiv de nulitate constând în încălcarea regulii instituire prin art.110 alin.2 din Legea nr.31/1990 este apreciat de tribunal ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea AGEA nr.38 s-a aprobat completarea art.8 din actul constitutiv cu următorul text:

„Adunările generale vor putea fi ținute în București sau în orice altă localitate din România”.

Reclamantul consideră că această modificare constituie un abuz din moment ce printr-o astfel de mențiune generală se îngreunează accesul la participarea la adunările generale ale societății, fiind necesară angajarea unor cheltuieli suplimentare de deplasare.

Potrivit art.110 alin.2 din Legea societăților comerciale, când actul constitutiv nu dispune altfel, adunările generale ordinare sau extraordinare se vor ține la sediul societății și în localul ce se va indica în convocare.

Astfel, prevederile legale menționate stabilesc regula potrivit căreia locul ținerii ședințelor adunării generale sau extraordinare este la sediul societății, așa cum este acesta menționat în registrul comerțului. Având în vedere că prevederile art.110 alin.2 din Legea societăților comerciale au un evident caracter dispozitiv, se poate stabili, prin actul constitutiv ca ședințele adunării generale să se țină și în alte localități și în alte locuri decât cel de la sediul societății. Actul constitutiv poate să deroge de la ea și să prevadă ținerea adunării generale în orice loc, fără a fi necesară justificarea alegerii făcute și fără ca acest loc să aibă legătură cu interesele societății.

Astfel, cum norma respectivă este una supletivă, numai dacă stabilirea efectivă a locului adunării, deși legală, creează dificultăți deosebite pentru o parte din acționari de a ajunge la el, aceștia pot ataca hotărârea adunării generale cu acțiunea în anulare, pe motiv de încălcare a dreptului fundamental de a participa la administrarea societății.

Susținerea reclamantului în sensul prejudicierii sale prin stabilirea locului desfășurării adunării generale într-o altă localitate decât cea în care se află sediul social al Hidroconstrucția nu se justifică din moment ce, cum judicios susține pârâta, reclamantul nu domiciliază în București. Astfel, nu orice modificare statutară prin care se produce o diminuare a drepturilor asociaților poate fi cenzurată de instanță. Într-un domeniu guvernat de legea majorității, voința asociativă formată în condițiile legii poate fi restrânsă numai în cazul în care se aduce atingere unor drepturi speciale astfel cum acestea sunt definite în însuși contractul de societate, ca de exemplu dreptul de a participa la deliberările sociale, dreptul de a participa la partajul beneficiilor sau dreptul de a dispune de acțiunile sale etc.

c) În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de nulitate invocat de reclamant, constând în nelegala modificare a punctului 3 al art.11.2 din actul constitutiv, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 21.04.2011, adunarea generală extraordinară a acționarilor . aprobat completarea art.11.2 din actul constitutiv cu următoare clauză: „acționarii nu pot fi reprezentați în adunările generale decât prin acționari ai societății împuterniciți, pe baza unei procuri speciale certificată prin semnături și ștampilă de către comitetele de organizare a adunărilor generale, stabilite prin hotărâre a consiliului de administrație. Forma procurii speciale va fi stabilită prin hotărâre a consiliului de administrație”.

Reclamanta apreciază că prin impunerea acestor condiții formale excesive, este nesocotit dreptul fundamental al acționarilor de a participa la luarea deciziilor de către societatea la care deține acțiuni, astfel cum este acesta consfințit prin art.125 din Legea nr.31/1990.

În apărare, pârâta susține că în acord cu dispozițiile art.125 din LSC, asigură condițiile că acționarii care doresc să poată participa la adunările generale și prin reprezentare, mai ales dat fiind numărul foarte mare și răspândirea teritorială a acționariatului său, iar „formalismul excesiv” pe care îl critică reclamantul vizează în esență operațiuni firești (cum ar fi semnarea și ștampilarea procurilor de către comitetele de organizare) în organizarea procesului de reprezentare și nicidecum o limitare sau împiedicare a participării la ședințele adunării generale.

Calitatea de asociat conferă titularului un drept fundamental – dreptul de a vota în adunarea generală.

Titularii dreptului de vot dispun astăzi de mai multe modalități de exercitare a acestui drept fundamental. Modalitățile tradiționale, care condiționează exercitarea acestui drept de prezența la adunarea generală a fost completată de multă vreme cu posibilitatea de a vota prin reprezentant sau în unele tipuri de societate fiind admis și votul prin corespondență.

Cu toate acestea reprezentarea unui acționar în adunarea generală este în continuare încadrată.

Astfel, art.125 din LSC stabilește condițiile în care dreptul de vot în A. poate fi exercitat prin mandatar.

Chiar dacă în noua reglementare legiuitorul nu mai utilizează noțiunea de „procură specială” cerința redactării unei asemenea procuri rămâne valabilă, fiind justificată atât de specificul reprezentării în această materie, participarea la formarea voinței sociale presupunând cunoașterea în prealabil a ordinii de zi și a informațiilor aferente (care sunt diferite în principiu de la o adunare la alta), cât și de faptul că art.125 alin.1 din LSC prevede în continuare că dreptul de reprezentare izvorăște dintre împuternicirea acordată special pentru respectiva adunare generală, ceea ce înseamnă că noul context legislativ impune tot o procură specială.

De asemenea, din interpretarea prevederilor art.125 alin.3 din LSC reținem că forma scrisă a împuternicirii nu este cerută pentru simpla dovadă a dreptului de reprezentare în adunarea generală, deci nu este cerută ad probationem, ci este cerută ad validitatem, procurile fiind necesar a fi depuse în original, nefiind admisibile nici măcar copii ale împuternicirilor.

Astfel, apare ca evidentă necesitatea unei procuri scrise certificate prin semnături și ștampile de către comitetele desemnare să organizeze adunările generale, pentru a putea permite astfel secretariatului adunării să verifice întrunirea cvorumului.

Numai astfel, dat fiind numărul mare de acționari, pot fi evitate eventualele situații litigioase cauzate de acordarea împuternicirii de către persoane a căror calitate de reprezentant este contestată. Cum condițiile reprezentării acționarilor în A. fixată în art.11.2 din actul constitutiv, sunt în deplină concordantă cu dispozițiile art.125 din LSC, instanța va respinge ca neîntemeiat și acest motiv de nulitate invocat de reclamantă.

d) Un ultim motiv de nulitate invocat de reclamant îl constituie nelegala modificare a art.19.16 al actului constitutiv, cu privire la care tribunalul a reținut:

Prin această modificare, consiliul de administrație nu mai are obligația de a răspunde acționarilor în termen de 30 de zile ci în termen de 90 de zile.

Această prelungire nejustificată a termenului de răspuns al consiliului de administrație constituie în opinia reclamantului un abuz și are drept consecință încălcarea unor drepturi fundamentale ale acționarilor, date fiind competențele sporite acordate acestui organ statutare, în special în ceea ce privește plata dividendelor și în constatarea valabilității actelor de cesiune.

Cum hotărârile adunărilor generale exprimă voința socială colectivă, acestea sunt obligatorii, aplicându-se cu putere de lege pentru acționari, în temeiul principiului majorității. Această forță obligatorie a hotărârilor A. poate fi afectată prin intervenția justiției în cazul în care se constată că acestea nu îndeplinesc condițiile de fond și de formă prevăzute de dispozițiile contractuale existente în actul constitutiv.

Cum menționează și pârâta în întâmpinarea formulată, reclamantul nu a indicat nicio normă legală sau statutară care să fie încălcată prin stabilirea unui termen de 90 de zile în interiorul căruia consiliul de administrație trebuie să răspundă solicitărilor adresate de acționari. Mai mult, această prelungire a fost determinată de considerente de ordin practic, dat fiind numărul important al acționarilor societății pârâte și a dificultăților de comunicare înregistrate ulterior stabilirii termenului inițial de 30 de zile.

Având în vedere aceste aspecte, reținem că hotărârea adunării generale poate fi supusă numai unui control de legalitate, instanța judecătorească neputându-se pronunța asupra temeiniciei hotărârii A. prin raportare la considerente de oportunitate a măsurilor adoptate printr-o astfel de modificare statutară.

Un eventual control de oportunitate ar echivala practic cu un amestec în administrarea societății, nepermis de Legea nr.31/1990.

De asemenea, nu suntem cum în mod eronat susține reclamantul nici în prezența unor drepturi fundamentale ale acționarilor (cum este dreptul de a participa la distribuirea profitului societății, dreptul de a participa la împărțirea finală a patrimoniului social, dreptul de a lua parte la administrarea societății, dreptul de a ataca hotărârea adunării generale ș.a.m.d.) care să fi fost nesocotite de către organul suprem de conducere și decizia societății ca urmare a aprobării noului conținut al clauzei mai sus menționate.

Cum s-a menționat cu ocazia analizării primului motiv de nulitate, în cazul amânării plății dividendelor, acționarii beneficiari au deschisă calea acțiunii în daune interese, iar fixarea acestui termen de 90 de zile nu este de natură să încalce libera transmitere a acțiunilor în condițiile în care clauze de inalienabilitate convenționale depășind 10 ani au fost validate de practica judiciară.

Pentru toate aceste considerente, instanța a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. E., cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 24.07.2013 pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă, criticând-o pentru următoarele motive:

Prin sentința civilă nr.929 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI a Civilă, la data de 08.02.2013, instanța a dispus respingerea cererii formulate de recurent pentru mai multe considerente, pe care recurentul le apreciază ca netemeinice și nelegale, după cum urmează:

I. În ceea ce privește modificarea art.6.2. din actul constitutiv al intimatei se arată:

Art.6.2. prevede următoarele: „În vederea evitării expunerii societății unor riscuri relative la plata unor despăgubiri, Adunarea Generala a Acționarilor (sau, după caz, Consiliul de Administrație), va putea decide, în funcție de fiecare situație concretă asupra căreia este chemată să se pronunțe, amânarea plății dividendelor sau o oricăror alte beneficii pentru acționarii în legătură cu care există litigii sau indicii temeinice privind nelegalitatea și/sau caracterul nestatutar al deținerii de acțiuni în societate, până la momentul lamurii situației acestora ".

Instanța a respins această solicitare reținând că legiuitorul acordă libertate voinței societare căruia îi permite să stabilească termenul de distribuire a dividendelor, însă această libertate este țărmurită de fixarea termenului limita de 6 luni, termen ce se calculează de la data aprobării situației financiare anuale aferentă exercițiului financiar încheiat și că potrivit art.67 al.2 teza finală din Legea nr.31/1990 sancțiunea care operează în cazul nesocotirii termenului de 6 luni pentru distribuirea dividendelor este obligarea societății la plata de daune interese și nicidecum nulitatea hotărârii care nesocotește acest termen. O astfel de sancțiune s-ar aplica doar în cazul încălcării vocației recurentului de a beneficia de rezultatele financiare pozitive ale unui exercițiu financiar, prin instituirea unei clauze leonine.

Cu privire la această motivare, recurentul susține că soluția instanței este greșită deoarece este dată cu încălcarea dispozițiilor legale:

Astfel, conform art. 132 al.2 din Legea nr.31/1990, „hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție", iar din cuprinsul întregului articol se desprinde concluzia că sancțiunea aplicabilă este anularea sau constatarea nulității acestora, în acest sens fiind al.8.

În privința hotărârilor A., în cazul în care acestea sunt luate cu încălcarea dispozițiilor legale, sancțiunea aplicabilă este anularea acestora sau constatarea nulității.

Prin toate motivele invocate de recurent în cererea inițială și pe care le reiterează mai jos, intimata a încălcat normele imperative ale Legii nr.31/1990 cu privire la data la care urmează a fi plătite dividendele.

Art. 67 al.2 din Legea nr.31/1990 prevede următoarele - "Dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generala a asociaților sau, după caz, stabilit prin legi special, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat".

Astfel, acționarii pot stabili reguli cu privire la data plații dividendelor, însă acestea nu trebuie să depășească 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat.

Apreciază că prin formularea intimatei ca în cazul în care există litigii sau indicii temeinice dividendele nu se vor achita "până la momentul lămuriri situației acestora " nu se face altceva decât să încalce aceste dispoziții. Recurentul este acționar al intimatei, iar orice acțiune în instanță, după cum bine se știe, durează mult mai mult de 6 luni de zile pentru "a se clarifica situația sa".

Totodată, intimata a apreciat deja cu privire la înregistrarea acțiunilor cumpărate de recurent, prealabil înregistrării acestora a depus contractele de cesiune acțiuni la aceasta, care le-a verificat și de abia după aceea a dispus înregistrarea lor (a se vedea procedura din actul constitutiv al pârâtei).

De la momentul formulării prezentei acțiuni și până la această dată recurentul este acționar al intimatei, cu numărul de acțiuni înregistrate de aceasta. Faptul că există litigii pe rolul instanțelor de judecată nu justifică încălcarea drepturilor sale de acționar. Accesul la o instanță este garantat constituțional, iar exercitarea acestuia nu poate fi sancționată cu neplata dividendelor pentru acțiunile care-i aparțin.

Art. 94 din Legea nr.31/1990- "Acțiunile trebuie să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale".

Astfel, acțiunile ordinare conferă drepturi egale acționarilor, inclusiv în ceea ce privește dreptul la dividende. Atâta vreme cât recurentul are calitatea de acționar, trebuie să beneficieze de drepturile aferente acestora și dividendele să-i fie plătite la timp.

Art. 98 din Legea nr.31/1990- "Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în forma dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor".

În concordanță cu dispozițiile art. 98 al.1 din Legea nr. 31/1990, regulile cu privire la dreptul de proprietate asupra acțiunilor sunt menționate în acest text legal.

Astfel, intimata nu poate interveni în raportul contractual încheiat de recurent cu cedenții care i-au cesionat acțiunile și nu-i poate limita exercitarea dreptului de proprietate asupra acestora, inclusiv prin culegerea fructelor.

Se invocă și încălcarea art. 44 din Constituție și art. 480 Cod civil.

Caracterul imperativ al normelor constituționale din art.44 și ale Codului civil ( art. 480 C.civ.), conform cărora: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege", exclude orice posibilitate de a aduce limitări dreptului de proprietate altfel decât prin lege, iar atributele dreptului de proprietate, drept exclusiv și absolut nu pot fi limitate decât prin lege. In acest sens, plecând de la caracterul absolut al dreptului de proprietate, în literatura de specialitate s-a arătat că, numai legiuitorul poate fixa limitele exercițiului dreptului de proprietate .

Prin modificarea care se dorește a fi adusă acestui articol din actul constitutiv, se încearcă amânarea "sine die" a plații dividendelor sau a altor drepturi care revin acționarilor, adică se anihilează o componentă a dreptului de proprietate, respectiv dreptul de a culege fructele acestuia, respectiv de a-i încasa dividendele, corespunzătoare acțiunilor cumpărate din banii recurentului.

Amânarea sine die a plații dividendelor nu reprezintă o chestiune de oportunitate, ci o chestiune de nelegalitate a hotărârii luate recurentul solicitând sancționarea intimatei în acest sens.

Recurentului nu mi-au fost plătite dividendele aferente anului 2011, astfel încât a fost nevoit sa promoveze în instanță o somație de plată, care s-a aflat spre soluționare pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, cu termen la data de 13.05.2013, dosar_ . De abia în urma formulării acestei acțiuni a primit plata dividendelor. Daca intimata își va păstra în continuare acest text în actul constitutiv va fi nevoit ca de fiecare dată sa acționez în instanța pentru plata unui drept al său, ceea ce nu crede că a fost scopul urmărit de legiuitor când a stabilit dreptul adunării generale de a hotărî cu privire la data la care se plătește dividendul, limitând și termenul maxim în care se face plata.

Modificările aduse prin actul constitutiv adăugă la lege, deoarece instituie două condiții suplimentare pentru plata dividendelor:

- să nu existe litigii pe rolul instanțelor de judecată cu acționarii;

- aprecierea unui caracter nelegal al deținerii de acțiuni, deși intimata a făcut deja înregistrările în registrul acționarilor în baza actelor depuse, respectiv contract cesiune acțiuni și procură, procedură de altfel respectată în aceeași manieră de fiecare acționar.

În concluzie, intimata a încălcat dispozițiile legale anterior menționate și a adăugat condiții la lege pentru ca acționarii să poată dobândi dividendele aferente acțiunilor, ceea ce apreciază că este ilegal și trebuie sancționat ca atare.

II. În ceea ce privește modificarea art. 8 din actul constitutiv al intimatei se precizează:

Art.8. prevede următoarele: „Adunările Generale vor putea fi ținute în București sau în orice altă localitate din România".

Instanța a respins această solicitare pentru următoarele considerente:

-conform art. 110 al.2 din Legea nr.31/1990, locul ținerii ședințelor adunării generale ale societății este la sediul societății;

-acest articol are un evident caracter dispozitiv, se poate stabili prin actul constitutiv ca ședințele adunării să se țină și în alte localități și în alte locuri decât cel de la sediul societății;

-actul constitutiv poate să deroge și să prevadă ținerea adunării generale în orice loc, fără să fie necesar justificarea alegerii făcute și fără ca acest loc să aibă legătură cu interesele societății;

- numai dacă stabilirea efectivă a locului adunării, deși legală creează dificultăți deosebite pentru o parte din acționari de a ajunge la el, aceștia pot ataca hotărârea adunării generale cu acțiunea în anulare, pe motiv de încălcare a dreptului fundamental de a participa la administrarea societății.

Apreciază ca netemeinică această soluție pentru următoarele considerente:

Prin această propunere de modificare se încearcă stabilirea unei locații pentru adunările generale ale societății oriunde în România, deși legiuitorul a stabilit prin art.110 din Legea nr.31/1990 că adunarea generală trebuie să aleagă o locație și nu aceasta să rămână la latitudinea Consiliului de Administrație.

Regula instituită prin art. 110 al.2 din Legea nr. 31/1990 stipulează că adunările se țin la sediul societății. Este adevărat că prin actul constitutiv se poate stabili o altă locație, însă o astfel de mențiune generală - ținerea ședinței oriunde în România - se ajunge la un abuz, acționarii fiind de fapt obligați să angajeze cheltuieli suplimentare pentru a participa la o adunare la care au dreptul. Apreciază că acționarilor nu li se poate îngreuna accesul la participarea la adunările generale ale societății, iar locația acestor adunări trebuie să aibă un element important de legătură cu societatea.

Conform d-lui profesor I.L. G. "Locul unde se va ține adunarea poate fi stabilită de statute, căci legea permite aceasta. Când statutele sau actul constitutiv tac, convocarea se va face la sediul societății și în localul ce va fi indicat prin convocare. Din acest ultim punct de vedere, noul cod român a consacrat opinia doctrinară și practica curentă, căci nu rare sunt cazurile când localul sediului social este nepotrivit pentru asemenea adunări, fie pentru că nu este încăpător, fie pentru că este departe de centrele locuite. Dispoziția trebuie însă interpretată, în înțelesul, conform cu doctrina formată sub imperiul vechiului cod, că adunarea trebuie să aibă loc în aceeași localitate în care se afla sediul social .

Recurentul a depus la dosarul cauzei atât convocarea adunării generale a acționarilor din 2012, cât și una dintre hotărârile luate la această adunare, pentru a se vedea cum a înțeles conducerea societății să aleagă locul ținerii adunării: sala de Conferințe a Complexului Turistic Brazi, ., județul Hunedoara.

Acest complex este situat în vârful munților, pe un drum greu accesibil inclusiv cu mașina.

Intimata nu a justificat în niciun fel de ce anume ar trebui ca adunările să se țină într-un vârf uitat de munte, unde se ajunge foarte greu, în condițiile în care la adunare participa cel mult 100 de persoane, dacă ar vota toți acționarii, pentru că regula stabilită de societate prin actul constitutiv este că se votează pe bază de procură, daca se strânge cel puțin 1% din capitalul social. Orice spațiu din București, inclusiv de la sediul intimatei, poate găzdui o adunare generala și apreciază ca abuzivă modificarea actului constitutiv care permite stabilirea ca locație a adunării orice loc din țară.

Astfel, deși instanța a reținut faptul că se poate ataca hotărârea prin care se stabilește un loc de ținere a adunării generale care creează dificultăți deosebite pe motiv de încălcare a dreptului fundamental de a participa la administrarea societății, totuși nu s-a aplecat de loc asupra situației concrete invocate de recurent. In doi ani consecutivi ședințele societății sunt ținute în vârful munților, într-un loc greu accesibil cu mașina pe care nu neapărat îl găsești. Recurentul atașează o hartă pentru a observa ce "ușor" este să găsești această locație.

Este adevărat că recurentul nu locuiește în București, însă aceasta nu înseamnă că trebuie să se deplaseze în vârful munților pentru a participa la adunarea generala a acționarilor, într-o locație total necunoscută.

De fapt, singurul motiv pentru care s-a ales o astfel de locație este de a îngreuna accesul acționarilor, pentru a se ajunge la o participare cât mai redusă la adunări, hotărârile să fie luate cu un număr cât mai mic de acționari, care pot fi controlați de conducerea societății. Totodată, un alt motiv pentru care s-a adoptat această hotărâre a fost aceea că în 2010 nu s-a permis accesul mai multor acționari la ședința adunării, care și-au permis să aducă un notar care să consemneze acest aspect, lucru greu de crezut că s-ar mai întâmpla în vârful munților.

Recurentul solicită să se aprecieze cu privire la această modificare a actului constitutiv al intimatei, însă să se cenzurați dreptul de a alege orice locație din țară ca loc de ținere a adunării generale, conform opiniilor exprimate în doctrina de specialitate.

III. În ceea ce privește modificarea art.11.2 din actul constitutiv al intimatei se susțin următoarele:

Art.11.2 reglementează: ” Acționarii nu pot fi reprezentați în Adunările Generale decât prin acționari ai societății împuterniciți, pe baza unei procuri speciale certificate prin semnături și stampilă de către comitetele de organizare a adunărilor generale, stabilite prin hotărâre a Consiliului de Administrație. Forma procurii speciale va fi stabilită prin hotărâre a Consiliului de Administrație ".

Instanța a respins această solicitare apreciind că art. 125 din LSC stabilește condițiile în care dreptul de vot în A. poate fi exercitat prin mandatar și chiar dacă în noua reglementare legiuitorul nu mai utilizează noțiunea de procură specială, cerința redactării unei asemenea procuri rămâne valabilă, fiind justificată atât de specificul reprezentării în această materie, cât și de faptul că dreptul de reprezentare izvorăște din împuternicirea acordată special pentru respectiva adunare generală; - dat fiind numărul mare de acționari, numai așa pot fi evitate eventualele situații litigioase cauzate de acordarea împuternicirii de către persoane a căror calitate de reprezentant este contestată.

Recurentul apreciază aceasta soluție ca netemeinică pentru următoarele considerente:

Conform art. 125 din Legea nr. 31/1990, acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală.

Acționarii au un drept fundamental de a participa la luarea deciziilor de către societatea la care dețin acțiuni sau de a fi reprezentați în acest sens. Participarea/reprezentarea la aceste adunări, inclusiv dreptul de a vota, nu poate fi restrâns prin impunerea unor reguli excesiv de formale, raportat la dispozițiile simple ale legii prin care o simplă procură dă dreptul acționarului de a fi reprezentat în adunarea generală.

Prin impunerea unei anumite forme procurii speciale se ajunge la încălcarea dispozițiilor legale menționate, mai ales ca "forma procurii" poate impune și "condiții de fond" care să nu poată fi îndeplinite de către anumiți acționari și care să ducă la imposibilitatea de a participa la adunarea generală.

Dreptul de reprezentare rezidă din mandatul acordat mandatarului, iar conform art.2013 și urm. Noul civil din Codul civil, mandatul este un contract ale cărui dispoziții se stabilesc de comun acord de părțile contractante. Forma procurii nu poate fi impusă de intimată, părțile contractante ale contractului de mandat fiind libere să-și formuleze cum consideră de cuviință contractul, respectiv procura de reprezentare.

Pentru toate aceste considerente recurentul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuirilor de judecată.

În drept, invocă Legea nr.31/1990 și Codul civil.

Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este fondat, astfel că va fi admis pentru următoarele considerente:

I. Prima critică de nelegalitate a hotărârii referitoare la nereținerea încălcării invocate de reclamant prin acțiunea în anularea Hotărârii A., în ce privește modificarea art. 6.2. din actul constitutiv, este fondată.

Astfel, prin completarea adusă art. 6.2. din actul constitutiv prin care se stipula dreptul fiecărui acționar la distribuirea dividendelor ( fila 60 din dosarul Tribunalului – vol. I) s-a hotărât amânarea plății dividendelor sau a oricăror alte beneficii pentru acționari, în legătură cu care există litigii sau indicii temeinice privind nelegalitatea și/sau caracterul nestatutar al deținerii de acțiuni în Societate „ până la momentul lămuririi situației acestora” ( lămurire ca ar putea fi decisă de Adunarea Generală a Acționarilor sau de Consiliul de Administrație) – filele 7 și 8 din dosarul Tribunalului – vol. I.

Potrivit art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990: "Dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generala a asociaților sau, după caz, stabilit prin legi special, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat".

Așa cum a susținut și recurentul-reclamant, prin amânarea sine die a plății dividendelor, stabilind ca și condiție pentru aceasta „ lămurirea situației acțiunilor cu privire la care există litigii”, lămurire dată atât în sarcina Adunării generale a Acționarilor, dar și a Consiliului de Administrație, sunt încălcate dispozițiile art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 care au fost instituite în favoarea proprietarilor acțiunilor.

În acest sens, Curtea reține că o atare completare, care nu ține seama de caracterul executoriu sau neexecutoriu al unor hotărâri judecătorești ce s-ar putea pronunța în eventualele litigii care, în opinia Adunării Generale a Acționarilor sau a Consiliului de Administrație, ar fi suficiente prin ele însele, contrar legii, pentru a crea o „ situație nelămurită a acțiunilor deținute în cadrul societății” și a pricinui amânarea plății dividendelor, încalcă chiar și dreptul de proprietate al acționarilor asupra acțiunilor, drept ce include în conținutul său, dreptul de creanță privind plata dividendelor sau a altor beneficii.

De altfel, dispozițiile art. 94 din Legea nr. 31/1990, ale art. 98 din aceeași lege stabilesc drepturi egale pentru posesorii acțiunilor, indiferent dacă acestea fac obiectul unor litigii sau nu, de vreme ce hotărârile sau actele juridice prin care s-au dobândit, nu au fost suspendate sau anulate prin hotărâri executorii, împrejurare față de care modificarea adusă prin hotărârea AGEA atacată este dată și cu încălcarea acestor dispoziții legale.

Considerentul reținut de prima instanță în sensul că încălcarea termenului de 6 luni pentru plata dividendelor atrage posibilitatea pentru acționari de a solicita ( în instanță) daune interese, este greșit deoarece regula executării directe și de bună voie a obligațiilor presupune bună-credință și evitarea unor litigii, mai alea atunci când este vorba de acționarii unei societăți comerciale, ale căror relații ar trebui să se bazeze pe încredere, respect reciproc și considerație. Așadar, prin Hotărârile Adunărilor Generale ale Acționarilor este necesară protejarea drepturilor acționarilor, iar nu crearea premiselor pentru încălcarea acestora, sub pretextul că, în caz de încălcare aceștia au calea unor acțiuni în daune, întrucât actul constitutiv și Legea nr. 31/1990 stabilesc acest termen pentru a fi respectat, iar nu încălcat.

De aceea, Curtea consideră că modificarea art. 6.2. din actul constitutiv aprobată prin Hotărârea AGEA atacată este dată cu încălcarea art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, precum și a art. 94 și a art. 98 din Legea nr. 31/1990, astfel că va dispune anularea parțială a acesteia, sub acest prim aspect.

II. În ce privește modificarea art. 8 din actul constitutiv privind posibilitatea ținerii ședințelor adunărilor generale ale acționarilor „ … în București sau în orice altă localitate din România”., Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate, astfel că hotărârea tribunalului sub aspectul reținerii legalității unei astfel de modificări este legală și temeinică.

Susținerile recurentului pornesc de la o premisă de rea-credință viitoare a celor care urmează a convoca adunările generale viitoare, ceea ce nu poate fi primit, deoarece buna-credință se prezumă.

Pe de altă parte, ținerea ședințelor adunărilor generale în orice altă localitate din România este permisă nu numai de lege ( art. 110 alin. 2 din Legea nr. 31/1990), dar o posibilitate pentru Adunarea Generală a Acționarilor de a ține ședințele într-o altă localitate este prevăzută expres de textul de lege, care utilizează sintagma „Când actul constitutiv nu dispune altfel” („ ele se vor ține la sediul societății și în localul ce se va indica în convocare”), ceea ce înseamnă că s-a conferit o libertate de stabilire a locului ținerii ședințelor Adunării Generale, singura condiție fiind aceea de a comunica o dată cu convocarea, locul în care se va desfășura această Adunare.

Nici susținerea recurentului în sensul că este necesar ca ținerea adunării generale să se facă exclusiv în localitatea unde are sediul societatea, conform părerii din doctrină enunțate, nu poate fi primită, deoarece în cauză ne aflăm în situația în care actul constitutiv ( astfel modificat) prevede expres, în condițiile art. 110 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, posibilitatea ținerii ședințelor Adunării generale și în altă localitate, opinia doctrinară privind situația în care prevederile actului constitutiv „ tac”, ceea ce nu este cazul în speța de față.

În concluzie, dispozițiile art. 110 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 nu numai că nu interzic ținerea ședințelor adunărilor generale într-o altă localitate, dar chiar prevăd expres posibilitatea ținerii acestora în orice altă localitate, locație, decât sediul societății, dacă actul constitutiv stabilește asta, astfel că motivul de recurs privind modificarea art. 8 din actul constitutiv va fi respins ca nefondat.

III. Referitor la criticile de nelegalitate a hotărârii recurate privind nereținerea nelegalității hotărârii AGEA sub aspectul modificării art. 11.2 din actul constitutiv, respectiv stabilirea formei procurii de reprezentare a acționarilor în adunările generale, de către Consiliul de Administrație, acestea sunt întemeiate.

Potrivit art. 125 din Legea nr. 31/1990: „ (1) Acționarii pot participa și vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. (2) Acționarii care nu au capacitate de exercițiu, precum și persoanele juridice pot fi reprezentați/reprezentate prin reprezentanții lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicire pentru respectiva adunare generală. (3) Procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancțiunea pierderii exercițiului dreptului de vot în acea adunare. Procurile vor fi reținute de societate, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal.(…) (5) Membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ori funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută. (6) Reprezentarea acționarilor în adunarea generală a acționarilor se va putea face și prin alte persoane decât acționarii, pe bază de procură specială. Prevederile art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile în cazul societăților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată."

Deoarece dreptul de reprezentare derivă din mandatul acordat de acționarul care dorește să fie reprezentat, iar Legea nr. 31/1990 nu stabilește o anumită „ formă” a împuternicirii, rezultă că transferarea atribuțiilor de verificare și stabilire a valabilității și efectelor unei atare împuterniciri către Consiliul de Administrație este nelegală, din perspectiva dispozițiilor art. 125 din Legea nr. 31/1990, enunțate mai sus.

Mai mult, pentru aprecierea conținutului sau a formei împuternicirii nu se pot stabili prin modificări la actul constitutiv, drepturi ale Consiliului de Administrație, organ cu atribuții executive, iar nu deliberative, astfel că o atare modificare apare ca nelegală și pentru că exercitarea dreptului de vot se face în ședința Adunării General, iar nu a Consiliului de Administrație, ceea ce ar putea restrânge sau exclude posibilitatea Adunării Generale de a face, prin acționarii săi, aprecierile cuvenite asupra limitelor, conținutului sau formei mandatului de reprezentare dat în scopul exercitării acestui drept de vot.

Având în vedere astfel considerentele reținute mai sus, apreciind că sub cele două aspecte, sentința recurată este nelegală, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3, rap. la art. 304 pct. 9 din C.pr. civ., va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite, în parte, cererea de chemare în judecată în sensul că va dispune anularea parțială a hotărârii AGEA nr. 38 din 21.04.2011, respectiv a punctelor privind modificarea actului constitutiv (art.6.2) referitor la amânarea plății dividendelor, precum și cel referitor la modificarea art.11.2 din actul constitutiv privind stabilirea de către Consiliul de Administrație a formei procurii speciale de reprezentare a acționarilor în adunări generale.

De asemenea, întrucât celelalte aspecte au fost soluționate în mod legal și temeinic de către prima instanță, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul reclamant C. E. împotriva sentinței civilenr.929/08.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata .>

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Admite în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. E. în contradictoriu cu pârâta .>

Dispune anularea parțială a hotărârii AGEA nr.38 din 21.04.2011, respectiv a punctelor privind modificarea actului constitutiv (art.6.2) referitor la amânarea plății dividendelor, precum și cel referitor la modificarea art.11.2 din actul constitutiv privind stabilirea de către Consiliul de Administrație a formei procurii speciale de reprezentare a acționarilor în adunări generale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. R. G. G. I. P.

GREFIER

C. G. MIGLEȘ

Red.Jud. E.R.

Tehnored.I.N.

2 ex.

Tribunalul București Secția a VI-a Civilă

Judecător fond: C. M. P.

← Acţiune în constatare. Decizia nr. 885/2014. Curtea de Apel...		Radiere. Decizia nr. 140/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Cereri în baza OUG 116/2009. Decizia nr. 273/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Radiere. Hotărâre din 30-10-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI Dizolvare societate. Decizia nr. 5/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 885/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Radiere. Decizia nr. 140/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 733/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Dizolvare societate. Hotărâre din 27-10-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 525/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI