Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1228/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1228/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 29634/3/2014/a6

ROMÂNIA

DOSAR NR._ (Număr în format vechi 1615/2015)

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

Decizia civilă nr. 1228

Ședința publică de la 11 septembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. C. N.

JUDECĂTOR - S. R. A. V.

GREFIER - L. M.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât P. A. în contradictoriu cu intimata – creditoare C. A. și intimatul-debitor . SRL prin lichidator judiciar As Servicii de Insolvență IPURL împotriva încheierii din data de 05.05.2015 pronunțată de Tribunalul București secția a VII-a civilă, în dosarul nr. _ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – reclamantă C. A. reprezentată de avocat Saidac I., cu împuternicire avocațială nr._/14.07.2015, aflată la fila 156 din dosar și intimatul-debitor . SRL prin lichidator judiciar As Servicii de Insolvență IPURL, reprezentată de avocat A. S., cu împuternicire avocațială nr._/10.07.2015, aflată la fila 54 din dosar, lipsind apelantul-pârât P. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul intimatei – reclamantă C. A. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în fața instanței de apel.

Curtea după deliberare încuviințează proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel, în condițiile art. 216 alin.4 Ncpc.

Apărătorul intimatei – reclamantă C. A. solicită respingerea în tot a apelului promovat împotriva încheierii din data de 05.05.2015. În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de către apelant, arată că apelantul – creditor are un domiciliu procesual ales la mandatarul avocat, aspect ce rezultă din procesul – verbal al ședinței adunării creditorilor aflat la fila 126 din dosarul de apel și din tabelul preliminar publicat în BPI. Referitor la comunicarea deciziei creditorului majoritar, arată că partea pe care o reprezintă chiar în cadrul Adunării Creditorilor a făcut cunoscută poziția sa de desemnare a propriului lichidator și a publicat decizia în BPI (înscrisurile aflate la filele 110, 118, 120, 125 din dosarul de apel). De asemenea, invocă disp. Art.49 alin.2,3 din Legea nr. 85/2014.

Apărătorul intimatei-debitoare . SRL prin lichidator judiciar As Servicii de Insolvență IPURL formulează concluzii de respingere a apelului, ca nefondat. Arată că au fost respectate dispozițiile art.155 pct. 13 teza ultimă C., întrucât în cauză mandatarul a fost prezent la Adunarea Generală a Creditorilor, așa cum rezultă din procesul – verbal. Arată că hotărârea creditorului majoritar a fost adusă la cunoștința creditorilor în Adunarea Generală. De asemenea, au fost respectate dispozițiile art.49 alin.2 din Legea nr. 85/2014.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a VII-a Civila sub nr._ 14, debitorul . SRL prin lichidator CORONA TRUST IPURL a solicitat în temeiul art.66 alin. 5, art. 71 alin. 1 și art. 45 alin. 1 lit. c) din Legea 85/2014, deschiderea procedurii de faliment prin procedura simplificată și desemnarea unui lichidator judiciar.

Prin sentința civilă cu nr 534 din data de 20.01.2015 s-a dispus . procedura simplificată a debitorului . SRL.

La data de 25 martie 2015 creditorul majoritar C. A. a formulat o cererea prin care a solicitat confirmarea lichidatorul judiciar desemnat prin decizia cu nr 1/24.03.2015, în temeiul art. 45 alin 1 lit. e coroborat cu art. 57 alin 3 din Legea 85/2006.

Prin încheierea din data de 05.05.2015 Tribunalul București a luat act de decizia creditorului majoritar privind desemnarea lichidatorul judiciar AS SERVICII DE INSOLVENȚĂ IPURL publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență 5678 din 25.03.2015.

S-a reținut că potrivit deciziei cu nr. 1/24.03.2015 ce a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență cu nr 5678 din 25.03.2015 a fost desemnat în calitate de lichidatorul judiciar practicianului în insolvență AS SERVICII DE INSOLVENȚĂ IPURL .

Potrivit dispozițiilor art. 57 alin 3 din Legea 85/2014 „creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă fără consultarea adunării creditorilor desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator judiciar în locul administratorului judiciar provizoriu și să stabilească onorariul”.

Astfel se constată că, decizia a fost luată de către creditorul ce deține mai mult decât 50% din creanțe, respectiv 89,86%, că decizia cu nr 1/24.03.2015 a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență cu nr. 5678 din 25.03.2015 și nu s-au înregistrat contestații, potrivit art. 45 alin 1 lit. e.

Împotriva acestei soluții a formulat apel creditorul P. A. solicitând suspendarea efectelor hotărârii judecătorului sindic, admiterea apelului și respingerea cererii de creditoarea C. A..

Se arată în susținere că au fost formulate contestații la tabelul preliminar și la prima ședință a adunării creditorului s-a luat act că s-au formulat contestații la tabel și s-a prorogat confirmarea lichidatorului după soluționarea contestațiilor.

Apelantul deține o creanță superioară și a solicitat actualizarea creanței sale, judecătorul sindic trebuia să proroge numirea lichidatorului după soluționarea contestațiilor. Mai mult chiar lichidatorul a apreciat necesară refacerea contabilității, cererea depusă fiind prematură.

Un alt motiv era faptul că nu a fost notificat conform art. 42 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 coroborat cu regulamentului nr. 1346/2000 și 1393/2007. Astfel trebuia notificat de către creditoare termen în care putea să formuleze contestația la decizia de numire față de faptul că locuiește în Italia, nefiind notificat nici la sediul avocaților .

Creditoarea-intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare și a apelului ca neîntemeiat. Se arată că este creditor majoritar, fost asociat apelantul fiind asociatul majoritar, lichidatorul fiind desemnat de către acesta, între cei doi existând și cauze de natură penală.

Apelantul a fost reprezentat la soluționarea cererii creditorului de desemnare a lichidatorului, decizia a fost publicată în BOI nr. 5678/25.03.2015, decizia fiind comunicată poștal apelantului la data de 20.04.2015, inclusiv decizia la data de prin executor la 30.03.2015. Publicare în BPI are valoare incontestabilă de comunicare valabilă a deciziei, regulamentul 1346/2000 nu este incident în cauză, existând norme de excepție între care art. 42 alin. 8, 9, 10 din Legea nr. 85/2014

Debitoarea prin lichidator a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Prin încheierea din data de 15.07.2015 cererea de suspendare a fost respinsă.

În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.

Apelul este nefondat.

Potrivit art. 57 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar în locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu și să îi stabilească onorariul.

Pe de altă parte alin. 6 și 7 din textul precitat stabilește că se poate contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia prevăzută la alin. (3), în termen de 5 zile de la data publicării acesteia în BPI. Judecătorul va soluționa, de urgență și deodată, toate contestațiile printr-o încheiere prin care va numi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat sau, după caz, va solicita adunării creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator judiciar. Dacă în termenul stabilit la alin. (6) decizia adunării creditorilor sau a creditorului ce deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor nu este contestată, judecătorul-sindic, prin încheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de lege, dispunând totodată încetarea atribuțiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin încheierea sau, după caz, sentința de deschidere a procedurii.

Sesizată fiind cu cererea de desemnarea a creditorului majoritar, decizia fiind publicată în BPI și nefiind formulată o contestație la această decizie la momentul analizării cererii, în mod corect s-a luat act de solicitare.

Aspectele privind comunicare deciziei (lipsa comunicării pretinsă) nu pot fi cercetate, putând fi valorificate doar la momentul analizării unei contestații la decizia creditorul majoritar și nu în calea de atac. Deci această critică în realitate reprezintă o motivare pentru justificarea termenului de formulare a contestației și nu un motiv de cale de atac împotriva încheierii din data de 05.05.2015. De altfel în dosarul nr._ 14/a7 apelatul a valorificat astfel de apărări în cadrul contestației formulate la decizia creditorului majoritar (fila 78 dosar apel), solicitând inclusiv repunerea în termen. Rolul și locul unei asemenea apărări este în cadrul contestației, urmând a fi analizate în cadrul dosarului anterior menționat și în eventuala cale de atac la soluție.

În cadrul apelului la încheierea prevăzută de art. 57 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 se pot verifica doar aspectele cercetate de judecătorul sindic, respectiv dacă potrivit tabelului creditorul deținea 50% din valoare, dacă decizia a fost publicată și în BPI, ceea ce în speță s-a realizat (fila 5 dosar Tribunalul), dacă administratorul propus îndeplinește condițiile prevăzute de lege, și dacă nu sunt înregistrate contestații. Condițiile fiind îndeplinite în mod corect cererea a fost admisă, Tribunalul nu face decât examinarea acestor elementelor în lipsa unei contestații privind legalitatea deciziei. În aceste condiții nici calea de atac nu poate privi alte elemente decât cele dispuse de lege a fi verificate de către judecătorul-sindic și în lipsa unei astfel de contestării, cererea trebuia admisă.

Aspectele privind legalitatea de desemnare a unui nou administrator pot fi analizate doar în cadrul unei contestații, formulată de altfel de către parte, așa cum s-a reținut anterior.

În aceste condiții având în vedere cererea cu care judecătorul-sindic a fost învestit, condițiile prescrise de lege, se apreciază că soluția este legală și corectă și raportat la dispozițiile art. 480 ncpc

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul-pârât P. A. cu domiciliu în Italia, L., via Galli Tassi, nr. 52 și cu domiciliul ales în C., .. 100, J. C. în contradictoriu cu intimata – creditoare C. A., cu domiciliul ales la SCA C. & Saidac în sector 2, București, .. 91A și intimatul-debitor . SRL prin lichidator judiciar As Servicii de Insolvență IPURL cu sediul în sector 1, București, ., .> încheierii din data de 05.05.2015 pronunțată de Tribunalul București secția a VII-a civilă, în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I. C. N. S. R. A. V.

GREFIER

L. M.

Red. C.N.I.

5 ex./16.09.2015

Tribunalul București secția a VII-a civilă – judecător G. L. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1228/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI