Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 124/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 124/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 18370/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2704/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 124/2015
Ședința publică de la 02 Februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE E. R.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.8365/14.10.2014, pronunțată de Tribunalul București secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. D. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 8365/14.10.2014, pronunțată de Tribunalul București secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind atragerea răspunderii formulată în temeiul prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București - în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice SECTOR 5, în contradictoriu cu pârâtul C. D. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.2 464/04.03.2014 s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii privind debitorul S.C. AVA DENS SRL
La data de 27.02.2014 creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației sector 5 a Finanțelor Publice a solicitat atragerea răspunderii pârâtului C. D.-I. pentru pasivul debitoarei rămas neacoperit, în conformitate cu art. 138 lit. d din Lg.85/2006, cerere înregistrată sub numărul_ /a1
În cererea sa, creditoarea arată că pârâtul, în calitate de administrator a manifestat un dezinteres constând și în refuzul predării documentelor contabile către lichidatorul judiciar în vederea analizării situației economico-financiare și cauzele stării de insolvență, faptă care se încadrează în prevederile art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006.
În cazul răspunderii reglementate de art.138 Legea nr.85/2006, dovedirea existenței uneia din faptele prevăzute de lege este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii, fără a mai fi nevoie a se face dovada elementelor ce compun răspunderea civilă obișnuită.
Prin raportul lichidatorului judiciar se face, implicit, dovada legăturii dintre fapta ilicită a pârâților, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia .
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor presupuse de răspunderea delictuală, prejudiciul este reprezentat de cuantumul datoriilor acumulate la bugetul de stat, fapta ilicită constă în provocarea stării de insolvență, iar raportul de cauzalitate nu poate fi determinat, ci constatat pur și simplu.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a constatat următoarele:
Pentru a putea fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a fi fost săvârșite anumite fapte prevăzute expres de lege și care să fi condus la ajungerea societății în încetare de plăți.
În aceste condiții, lipsa de diligență manifestată de către administratorul statutar sau modul defectuos de conducere al activității nu este de natură a genera la obligațiilor societății asupra membrilor organelor de conducere.
În esență, răspunderea organelor de conducere reprezintă o răspundere delictuală generată de săvârșirea unor fapte, care, prin natura lor, conduc la deturnarea activității societății de la realizarea scopului pentru care a luat ființă și prin care se urmărește satisfacerea unui interes personal al acestora sau al unui terț.
Astfel, pentru a putea fi atrasă răspunderea este necesar a se face dovada tuturor elementelor prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existența unei fapte, din cele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și starea de insolvență.
Reclamanta invocă incidența dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, care presupune săvârșirea de către membrii organelor de conducere a unora dintre următoarele fapte: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară acte contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea, în condițiile în care, după deschiderea procedurii de insolvență lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile.
Potrivit art. 27 alin 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 196 alin 1 și art. 73 alin 1 din Legea nr. 31/1990 administratorilor le incumbă obligația ținerii unei evidențe contabile în conformitate cu dispozițiile legale.
Încălcarea acestei obligații poate fi de natură a conduce la angajarea unor diferite forme de atragere a răspunderii, care includ răspunderea penală sau contravențională.
Spre de deosebire de astfel de tipuri de răspundere, care nu implică în mod obligatoriu dovedirea unui prejudiciu, în condițiile în care s-a considerat de legiuitor că fapta prin ea însăși prezintă un grad de pericol social suficient pentru a fi sancționată în acest mod, din punct de vedere al răspunderii civile reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a se dovedi nu numai săvârșirea faptei, respectiv neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, ci și existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, respectiv cauzarea sau accentuarea stării de insolvență a societății, fapt nedovedit de probele administrate în cauză.
Față de aceste considerente, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE cauza fiind înregistrată sub același număr unic la data de 12.11.2014 pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Civilă.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, se susține, în considerentele hotărâri apelate instanța reține că, pentru a putea fi atrasă răspunderea, în condițiile art. 138 din lege, este necesar să fie îndeplinite patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor avizate.
De asemenea instanța reține faptul că, nu s-a făcut dovada privind ținerea contabilității și aducerea societatii în stare de încetare de plăți.
Însă, pentru angajarea acestui tip de răspundere este necesară întrunirea a doua condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoarei și săvârșirea de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Față de aceste considerente, apelanta învederează instanței că, atâta timp cât declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse, conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată, "răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului".
Or, în cazul răspunderii contractuale, culpa pârâților este prezumată potrivit art. 1082 cod civil raportat la art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 82/1991 :"Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste si celelalte persoane juridice au obligația să organizeze si să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, si contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activității.
Menționează că, obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor/raportări contabile semestriale este prevăzută în Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, precum și în Legea contabilității nr. 82/1991 ( art. 27 alin. 1).
Prin rapoartele de activitate depuse la dosar de lichidatorul judiciar, rezultă că pârâtul sus menționat nu a prezentat toate documentele prevăzute de art. 28 din legea insolvenței, din care reiese concluzia că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicată.
Potrivit principiilor dreptului civil, pentru a se solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective și prejudiciul cauzat.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorului, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea S.C. A. PLANT S.R.L. a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Acumularea de datorii și alte restanțe neachitate la termen, opinează faptul că, administratorul a omis cu bună știință, de îndată ce a observat că societatea se află în iminentă stare de plăți, să solicite declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății.
Fiind pe tărâmul răspunderii civile contractuale, susține apelanta, culpa este prezumată potrivit art. 1082 Cod Civil, iar răspunderea trebuie apreciată în abstracto, cu mai multă rigurozitate avându-se în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Acesta este raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a administratorul constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin . societății.
În cazul de față, inacțiunea constă în nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității, în special, în nerespectarea prevederilor Legii nr.82/1991, Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale.
Din modul în care a fost conceput textul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezultă simplul fapt că acesta a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plați este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită.
De asemenea, inacțiunea constând în nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității este evidentă prin nedepunerea actelor contabile prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, care echivalează cu o determinare a dispariției lor, conducând la concluzia că s-a intenționat să se ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății, cât și disponibilitățile bănești ale societății debitoare.
Pentru considerentele sus menționate solicită instanței, admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul de a admite cererea formulată de apelantă în calitate de unic creditor și de a obliga pe pârâtul C. D. I. la plata datoriilor restante către bugetul general consolidat al debitoarei ..
În drept: își întemeiază cererea pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr.31/1990, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 82/1991 și O.G. nr.92/2003.
Analizând sentința apelantă prin prisma criticilor invocate de apelantă în motivele de apel, Curtea apreciază că apelul este nefondat și, în temeiul art. 480 din Noul Cod de procedură civilă urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. d), acesta obligă la dovedirea oricărei susțineri făcută în fața instanței, sub acest aspect neexistând prezumții legale în cazul procedurii speciale a insolvenței din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia aceiași membrii ai organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că: „... au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea...” , astfel că, de asemenea, Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, apelanta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iar în al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține ca și Tribunalul, că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă a două condiții speciale: a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de lege și b) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență ( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din C.civil) .
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, lichidatorul invocând numai lit. c) și d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorului, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
Mențiunile apelantei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează o răspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun (care îl constituie legea nr. 31/1990) față de creditorii societății, condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale (potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis .>
Nici ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorului nu poate fi primită de către instanța de apel, deoarece, așa cum și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (Decizia nr. 905/16.09.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 697/14.10.2008, Decizia nr. 25/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 202 din 8 martie 2004, și prin Decizia nr. 82/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 120 din 19 februarie 2007, a constatat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 ( ca și cele ale art. 137 din Legea nr. 64/1995), "nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită", ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare, fapte care au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere. Stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare precum și căile legale de atac.”
Cum apelanta nu a produs dovezi în acest sens, rezultă că în mod corect a fost respinsă cererea sa de atragere a răspunderii pârâtei.
În fine, invocarea dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006 este lipsită de relevanță, aspect reținut corect de către judecătorul sindic, de vreme ce dispozițiile art. 28 din lege instituie o obligație procedurală de depunere a unor documente, după ce a intervenit starea de insolvență, respectiv atunci când însăși debitoarea formulează o atare cerere. Nu se poate reține astfel că nedepunerea la dosarul cauzei a documentelor prevăzute de dispozițiile art. 28 din lege sau necomunicarea acestora lichidatorului judiciar ar putea fi încadrată în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 pentru simplul fapt că incidența acestora din urmă poate fi discutată doar atunci când faptele imputate au condus, au cauzat starea de insolvență, așadar când acestea sunt anterioare stării de insolvență, nicidecum ulterioare acesteia.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/2006 instituie o obligație procedurală născută în cadrul procedurii insolvenței, respectiv după sesizarea Tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ce se circumscrie obligației prevăzute de art. 129 alin. 1 teza a doua din C.pr. civ. de a „ proba pretențiile și apărările „, în timp ce faptele prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 au natura unor aspecte de drept substanțial, respectiv acestea constituie elemente materiale ale faptelor ilicite ce se pretinde a fi fost săvârșite de persoanele răspunzătoare, anterioare oricărei sesizări a instanței, necesare pentru atragerea răspunderii speciale cu caracter derogatoriu de le dreptul comun, reglementate de legea specială.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.8365/14.10.2014, pronunțată de Tribunalul București secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. D. I. domiciliat în București, ., .. B, . sector 4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 Februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. R. G. G.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red.Jud. E.R.
Tehnored.I.N.
5 ex./02.03.2015
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
Judecător - sindic: I. M. G.
| ← Contestaţie. Decizia nr. 278/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 874/2015. Curtea de... → |
|---|
