Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 543/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 543/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 40655/3/2013/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (Număr în format vechi 226/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 543
Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. C. N.
JUDECĂTOR - S. R. A. V.
GREFIER - L. M.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta – reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADIMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței civile nr. 9938/24.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimat avocat C. D. cu delegație aflată la fila 12 a dosarului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel, judecarea cauzei în lipsă, iar la data de 19.03.2015 dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii de apel.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat acordă cuvântul asupra apelului.
Avocatul intimatului solicită respingerea apelului, culpa nu este prezumată în cazul art. 138 din Legea nr. 85/2006, în mod corect Tribunalul a reținut că intimata nu a probat îndeplinirea condițiilor legale.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2014 creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale ., respectiv a pârâtului C. C. și obligarea acestuia la plata pasivului societății debitoare.
În motivarea cererii, în esență, creditoarea arată că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civila delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății si aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei.
Astfel, dispozițiile din Legea nr. 85/2006, instituie o prezumție relativa a neținerii contabilității în conformitate cu legea si a legăturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societății in încetare de plați. În acest sens precizează si faptul că din verificările efectuate rezultă că reprezentantul legal al debitoarei nu si-a îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative, încălcându-se astfel dispozițiile legii.
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr.31/1990 cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, or, conform art. 374 Cod comercial, "mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului”.
Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa în executarea lui, culpa ce poate consta atât într-o acțiune, cat si într-o omisiune.
Conform art. 73 alin (1) din Legea nr. 31/1990, cu modificările si completările ulterioare, "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere", aceasta fiind o obligație esențiala a mandatarului ce rezulta din contractul încheiat cu persoana juridica. Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior cu cele ale art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 rezulta implicit ca răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar în aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisa pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului.
Mai mult, creditoarea consideră că în cauză sunt aplicabile și disp.art.138 lit.c din lege întrucât pârâtul a dispus continuarea activității societății în condițiile în care aceasta nu obținea nici un venit, acumulând datorii pe care nu le-a putut achita; nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței în condițiile art. 27.
În drept, creditoarea a invocat disp.art.138 lit.c și d din Legea 85/2006.
Pârâtul C. C. a formulat la data de 17.07.2014 întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, creditoarea nu a dovedit raportul de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvabilitate.
Prin Sentința civilă nr. 9938/24.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ cererea de angajare a răspunderii a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În cauză nu s-a reținut incidența disp.art.138 lit.c din lege deoarece, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.
Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de reclamantă.
Răspunderea pârâtului nu poate fi atrasă numai pentru că acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență. Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, invocată de reclamantă, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.
Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.
Împrejurarea că debitoarea, prin reprezentantul ei, P. M., nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .
De altfel, pentru nedepunerea actelor prevăzute de art. 28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență .
În ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate ori, în cauză, creditoarea nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele menționate în cerere imputate pârâtului și starea de insolvență a debitoarei.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 23.12.2014, a declarat apel creditoarea, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă, la data de 23.01.2015.
Prin cererea de apel, creditoarea a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului.
În ceea ce privește lit. d art. 138 se susține că nu s-au depus declarațiile privind obligațiile de plată pentru decembrie 2013 și decontul TVA pentru ianuarie 2010, pârâtul neprezentând conform art. 28 din Legea nr. 85/2006 toate documentele contabile rezultând nerespectarea dispozițiilor art. 1 și 5 din Legea nr. 82/1991.
Fiind o răspundere civilă contractuală culpa este prezumată și incident art. 138 lit. d rezultând că prin neținerea contabilității s-a intenționat ascunderea modului în care s-au folosit bunurile societății cât și disponibilul.
Apreciază apelanta că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c, în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, conform art. 27 din Legea nr. 85/2006.
Administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006, fapta ilicită constând în exercitare unui management defectuos.
În drept: Legea nr. 85/2006, Legea nr.31/1990, Legea nr. 82/1991 și OG nr. 92/2003.
Intimatul – pârât a formulat întâmpinare solicitând respingerea căi de atac ca nefondat.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând apelul, Curtea reține următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
În privința faptei prevăzută de art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea reține însă că răspunderea intimatei – pârâte nu se poate atrage dacă aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În privința faptei reglementată de dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/ 2006, neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în nici un caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d.
Aserțiunile recurentei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 249 ncpc, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a intimatei - pârâte sau pentru refuzul de colaborare al acesteia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.
Apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c și d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor 480 n.c.pr.civ,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta – reclamantă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADIMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. împotriva sentinței civile nr. 9938/24.11.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât C. C., cu domiciliul în București, . sector 5 și domiciliul procesual ales în la av. D. C., situat Calea Floreasca nr. 78, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S.
C. N. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. C.N.I./07.04.2015/4 ex.
Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă – judecător B. A. - E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
