Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 584/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 584/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 10290/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2646/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 584/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulate de apelanta . SRL, împotriva sentinței civile nr. 7214 din data de 16.09.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.03.2015, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 25.03.2015, 01.04.2015 apoi la 08.04.2015 când a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a sub nr._ creditoarea . SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr.85/2006 față de debitoarea . SRL.
Debitoarea a formulat întâmpinare și contestație,prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, deoarece creanța pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă, în sensul că facturile fiscale au fost emise și nu au fost însușite la plată de reprezentanții debitoarei, că aceasta își desfășoară activitatea în mod curent.
Prin sentința civilă nr. 7214 din 16.09.2014 instanța a admis contestația debitoarei . SRL și a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea . SRL privind deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că prezenta cerere de deschidere a procedurii a fost înregistrată pe rolul tribunalului la data de 21.03.2014 (data poștei), după . noului cod de procedură civilă, prin urmare caracterul cert al creanței de 188.626,04 lei pretinse împotriva debitoarei și în baza căreia se solicită deschiderea procedurii insolvenței trebuie analizat, în lipsa din legea specială a insolvenței a unei definiții legale a creanței certe, prin raportare la definiția de drept comun prevăzută de art.662 alin.2 NCPC.
Instanța a constatat astfel că, în dovedirea creanței menționate, societatea creditoare se prevalează de un contract de vânzare nr.1147 din data de 25.05.2010, încheiat cu societatea debitoare, și de o . facturi emise către aceeași societate.
Judecătorul sindic a apreciat, potrivit art.632-640 NCPC care definesc și stabilesc regimul juridic al titlurilor executorii, că înscrisurile arătate, depuse de creditoare, nu constituie titluri executorii împotriva debitoarei. Prin urmare, creanța pretinsă, nefiind constatată printr-un titlu executoriu, nu reprezintă o creanță certă asupra societății debitoare, iar în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative stabilite de art.3 pct.6 și pct.12 din Legea nr.85/2006 pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditorului.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat apel creditoarea . SRL, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, anularea sentinței apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă.
În motivare se arată că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât creanța pretinsă de apelanta creditoare întrunește toate condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Astfel, instanța de fond a procedat la interpretarea în mod greșit a condițiilor necesare pentru deschiderea procedurii insolvenței, raportându-se exclusiv la prevederile Codului de procedură civilă în materia executării silite care reglementează caracterul cert al unei creanțe.
Consideră apelanta că interpretarea caracterului cert al creanței nu se poate face prin raportare la prevederile reținute de instanța de judecată, având în vedere, în primul rând, că dispozițiile art. 662 vizează caracterele care trebuie îndeplinite de creanța pretinsă de creditor în cadrul procedurii executării silite, nu și a procedurilor speciale de natura deschiderii insolvenței și, în al doilea rând, faptul că o astfel de interpretare ar fi de așa natură încât să conducă la concluzia că, în atare condiții, niciun creditor care nu a obținut în prealabil un titlu executoriu împotriva debitoarei nu ar putea să obțină deschiderea procedurii insolvenței asupra unui debitor aflat în stare de insolvență.
Se apreciază că noțiunea de creanță certă trebuie stabilită și în coroborare cu prevederile art. 952 alin. 1 Cod Procedură Civilă, astfel că, prin raportarea definiției din art. 662 la prevederile art. 951 Cod Procedură Civilă reiese că o creanță certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul constatator al creanței (fie el titlu executoriu, fie nu).
De asemenea, la aprecierea capacității de plată a debitoarei trebuie avut în vedere ansamblul operațiunilor comerciale pe care aceasta le desfășoară, datoriile acesteia și posibilitățile sale financiare, aspecte ce vor conduce la convingerea instanței cu privire la existența stării insolvenței în prezenta situație.
Până la momentul de față debitoarea nu a putut să probeze faptul că are disponibil suficient în cont pentru plata datoriilor exigibile, aspect ce reiese fără echivoc din aceea că, în ciuda faptului că deși obligațiile de plată ale debitoarei au devenit scadente, până la data prezentei aceasta nu a înțeles să achite nici una dintre sumele datorate.
Din situația facturilor emise și neachitate rezultă că suma reclamată de către apelantă față de debitoare a devenit scadentă de mai bine de 90 de zile, așa cum prevede art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 12 din Legea nr. 85/2006 și art. 466 și următoarele Cod Procedură Civilă.
Intimata F. I. GROUP SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că instanța de fond a reținut în mod corect că creanța pentru care se solicită deschiderea procedurii de insolvență nu are caracterul de certitudine, având în vedere că definirea creanței certe, lichide și exigibile este cea dată de art. 662 din noul Cod de Procedură.
În cazul în care instanța apelului nu ar primi considerentele instanței de fond, intimata arată că apelanta creditoare a atașat la contractul de vânzare cumpărare invocat și pretins a fi temeiul emiterii facturilor fiscale o anexă în care sunt cuprinse produse care fac obiectul unei anexe la contractul 1198/28.05.2010 și nu la contractul în temeiul căruia pretinde ca au fost emise facturile solicitate la plată, fără a face dovada existenței comenzilor efectuate de către intimată sau a livrărilor efective, așa cum prevede art. 5.2 al contractului 1147/25.05.2010.
Se mai arată că intimata a efectuat de-a lungul raportului între cele două părți mai multe plăți, în sumă totală de_.59 lei. Debitul pretins la plată nu are caracter de certitudine în condițiile în care creditoarea anexează o . facturi care au fost achitate și care nu în ultimul rând, nu au la bază comenzi scrise și nici recepția mărfurilor din punct de vedere calitativ și cantitativ.
Arată intimata și că pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București creditoarea a mai introdus o cerere privind emiterea unei somații de plată pentru aceeași sumă pentru care a fost formulată prezenta cerere, și care a format obiectul dosarului_/300/2013 soluționat la data de 02.10.2013 prin încheiere de respingere a somației de plată, acțiunea în anulare fiind de asemenea respinsă.
În plus, creanța în sumă de_.47 lei aferentă facturilor de la 2944/22.07.2010 până la_/16.02.2011 scadentă la data de 18.03.2011 este prescrisă față de termenul de 25.03.2014, data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Pretinsa recunoaștere a debitului invocată de creditoare prin așa zisa adresă emisă de către societatea intimată care ar întrerupe termenul de prescripție nu este însușită de către intimată.
În cazul operării prescripției, suma restantă de plată în opinia apelantei, dar pe care intimata arată că nu și-o însușește, ar fi de_ lei, creanță aflată sub limita de_ lei impusă de legea insolvenței pentru a solicita deschiderea acestei proceduri.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate de apelantă și față de probele administrate în cauză, Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Se apreciază ca fiind fondată critica referitoare la faptul că în mod greșit s-a reținut că pentru deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006 ar fi nevoie de existența unui titlu executoriu, potrivit dispozițiilor cuprinse în noul Cod de Procedură Civilă, ce completează dispozițiile Legii nr. 85/2006.
Sub acest aspect, Curtea urmează a constata că procedura prevăzută de Legea nr.85/2006 este o procedură specială, derogatorie de la cea reglementată de dreptul comun referitoare la litigiile în materie comercială, dar și referitoare la executarea silită a bunurilor supuse procedurii, aspect prevăzut și în mod expres în cuprinsul actului normativ, la art. 149. Principiul priorității procedurii speciale reglementate de Legea nr.85/2006 față de procedura de drept comun reglementată de codul de procedură civilă rezultă, din interpretarea logică a art. 149 Legea nr.85/2006, în sensul că, în situațiile în care sunt prezente condițiile prevăzute la art. 1 legea procedurii insolvenței, se aplică prioritar normele acestei legi, și numai în completare, dispozițiile procedurale de drept comun, concluzie susținută și de art.36 Legea nr.85/2006. Mai mult, asupra caracterului special, dar și al aplicabilității art. 149 din Legea nr.85/2006, și efectelor normei speciale față de cea generală s-a pronunțat și Curtea Constituțională, care a apreciat asupra compatibilității legislației speciale a procedurii insolvenței cu dispozițiile constituționale, comunitare și convenționale (ex. Decizii nr.1080/20.11.2007, nr.103 din 20.01.2009, 935/23.06.2009, etc).
Astfel, aprecierile instanței asupra caracterului cert al creanței invocate de către creditoarea . SRL, prin raportare la dispozițiile dreptului comun, și nu prin raportare la dispozițiile legislației speciale, sunt nefondate. Noțiunea de caracter cert al creanței, ca și condiție a deschiderii procedurii insolvenței nu poate fi raportată la definiția dată de actuala prevedere legală cuprinsă în partea specială, referitoare la executarea silită din cuprinsul NCPC. Art. 662 alin.2 NCPC face referire la existența unui titlu executoriu, însă această condiție este necesară pentru declanșarea executării silite, fiind specifică acestei proceduri speciale, iar nu procedurii insolvenței. Procedura prevăzută de Legea nr.85/2006 nu condiționează deschiderea procedurii de existența unui titlu executoriu, ci impune doar verificarea existenței creanței, a caracterului cert, lichid și exigibil al acesteia. Prin urmare, referirea din cuprinsul art. 662 alin.2 NCPC la titlul executoriu nu poate fi avută în vedere la verificarea condițiilor de deschidere a procedurii insolvenței.
Caracterul cert al unei creanțe impune ca existența acesteia să fie neîndoielnică, să rezulte din înscrisuri recunoscute de către debitor, sau necontestate în mod expres sau tacit de către acesta.
În speță creditoarea a făcut dovada existenței unor astfel de înscrisuri, respectiv Contractul de vânzare nr.1147 din data de 25.05.2010, semnat de ambele părți și necontestat de pârâtă, precum și facturile de asemenea însușite de pârâta intimată prin semnătură.
În ce privește cuantumul creanței invocată de creditoare, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru deschiderea procedurii este ca acesta să fie peste pragul de 45.000 lei.
Analizând și însumând facturile depuse de creditoare la filele 80-96, 99-102 dosar de fond, Curtea constată că totalul creanței dovedit prin aceste facturi depășește pragul de 45.000 lei.
Astfel, este vorba de facturile nr._ din 08.03.2011, nr._ din 16.03.2011, nr._ din 17.03.2011, nr._ din 24.03.2011, nr._ din 28.03.2011, nr._ din 01.04.2011, nr._ din 13.04.2011, nr._ din 14.04.2011, nr._ din 14.04.2011, nr._ din 18.04.2011, nr._ din 27.04.2011, nr._ din 06.05.2011, nr._ din 10.05.2011, nr._ din 12.05.2011, nr._ din 16.05.2011, nr._ din 17.06.2011, nr._ din 08.08.2011, nr._ din 18.08.2011, nr._ din 04.10.2011, nr._ din 23.02.2012 și nr._ din 08.03.2012.
Cu privire la susținerea intimatei în sensul că în cauză nu s-ar fi făcut dovada existenței comenzilor efectuate de către aceasta sau a livrărilor efective, așa cum prevede art.5.2 din contract, Curtea constată că potrivit dispozițiilor articolului invocat de intimată, „recepția calitativă și cantitativă a mărfurilor se face în momentul preluării mărfii, în baza semnării, ștampilării și menționării în clar a numelui persoanei ce a efectuat recepția, pe avizul de însoțire a mărfii, pe factura fiscală ce însoțește marfa sau pe documentul de transport ce rămâne la curier sau transportator.”
Analizând fiecare dintre facturile enumerate mai sus, Curtea constată că pe acestea este înscris în clar numele delegatului ce a efectuat recepția, facturile fiind de asemenea și semnate. În condițiile în care intimata pârâtă nu a contestat calitatea de reprezentant a delegatului ce și-a însușit facturile prin semnătură, este lipsită de relevanță sub aspectul faptului acceptării la plată a facturilor atât lipsa ștampilei de pe acestea cât și lipsa dovezii existenței comenzilor.
De asemenea, exclusiv cu privire la facturile amintite, Curtea reține că acestea au scadența după data de 25.03.2011, astfel că în cauză, cel puțin cu privire la aceste facturi, nu s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani, cererea de deschidere a procedurii fiind formulată la data de 25.03.2014, după cum susține și intimata.
Cu privire la plățile pe care susține intimata că le-ar fi efectuat, din examinarea înscrisurilor depuse de aceasta la dosar, filele 122-130 dosar de fond, Curtea constată că acestea sunt plăți efectuate în anul 2010, deci anterior emiterii facturilor analizate, astfel că nu se poate reține că s-ar fi făcut dovada achitării acestora. De asemenea, susținerile privind efectuarea de plăți în anul 2011 și 2012 nu au fost probate de către intimata pârâtă prin nici un mijloc de probă.
Referitor la sumele pretinse de creditoare potrivit celorlalte facturi depuse în susținerea cererii, filele 24-79 dosar de fond, Curtea nu va mai analiza caracterul cert, lichid și exigibil al acestora, câtă vreme a constatat deja că sumele pretinse și datorate cel puțin în baza facturilor de la filele 80-96, 99-102 dosar de fond, oricum depășesc pragul impus de lege, astfel încât în limitele cererii de chemare în judecată, se apreciază că este îndeplinită condiția existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de peste 45.000 lei, cuantumul exact al creanței cu care apelanta creditoare va fi înscrisă în tabelul creanțelor urmând a fi stabilit în cursul procedurii.
Se mai constată de asemenea că în cauză, prin niciuna dintre probele administrate, debitoarea nu a răsturnat prezumția de insolvență, nedovedind că dispune de resursele necesare pentru a achita creanța despre care s-a reținut că este certă, lichidă și exigibilă.
Față de toate aceste considerente, constatând că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru a se dispune deschiderea procedurii falimentului, față de dispozițiile art. 8 alin. 6 din Legea nr.85/2006, în temeiul art.480 Cod Procedură Civilă, Curtea va admite apelul și anulând sentința apelată și respingând contestația debitorului va trimite cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii falimentului față de debitoarea . SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta . SRL, împotriva sentinței civile nr. 7214 din data de 16.09.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL.
Anulează hotărârea apelată și trimite cauza judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
I. G. V. D. M. I.
Red.I.G./dact.I.G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
