Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 297/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 297/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 2181/93/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi 802/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR.297/R/2015
Ședința publică de la 04 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. S.
JUDECĂTOR: S. G. N.
JUDECĂTOR: F. L. ȘALAR
GREFIER: V. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul C. I. DE INSOLVENTA P. D. A., în calitate de lichidator al S.C. CONEL IMPEX S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.3507 din 19.11.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. M. și M. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații M. M. și M. I., personal și asistați de avocat C. I., cu împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/22.04.2015, lipsind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, pune în discuție calificarea căii de atac în raport de dispozițiile prevăzute de art.84 Vechiul Cod de procedură civilă și de data inițială a dosarului, 24.09.2012.
Apărătorul intimaților lasă la aprecierea instanței.
În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art.84 Vechiul Cod de procedură civilă și față de data inițială a dosarului, 24.09.2012, Curtea califică calea de atac ca fiind recurs, raportat la dispozițiile art.11423 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Urmare a recalificării căii de atac din apel în recurs, Curtea va dispune întregirea completului de judecată, prin includerea domnului judecător F. L. Șalar.
Curtea este compusă din: Președinte M. C. S., Judecător S. G. N. și Judecător F. L. ȘALAR.
Apărătorul intimaților arată că nu are cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul intimaților solicită respingerea recursului, susținând că recurentul nu a dovedit acțiunile sau inacțiunile pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administratori în interes personal și care ar fi dus debitorul la încetarea de plăți.
CURTEA,
Asupra recursului de față, deliberând reține următoarele:
Prin cererea, înregistrată, în cursul procedurii de insolvență a debitoarei . dosar nr._ 12 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, lichidatorul judiciar a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților M. M. și M. I., în temeiul art. 138 alin. 1 lit. c și d Legea 85/2006, obligarea acestora la suportarea pasivului societății în valoare de 333 752,65 lei.
Prin încheierea de la 18.02.2014 cererea a fost disjunsă constituindu-se dosarul nr. 2181/93.2012/a1 pe rolul Tribunalului Ilfov.
În motivarea cererii s-a susținut că prin fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit la insolvență pârâții au mărit, culpabil pasivul societății.
S-a învederat că fapta ilicită constă în acțiunile, inacțiunile și operațiunile desfășurate de către administratorul statutar, în numele debitoarei, cauzând un prejudiciu reprezentat de pasivul societății, legătura de cauzalitate reprezentând-o relația de la cauză la efect între conducerea defectuoasă a societății, neîntocmirea contabilității, lipsa de organizare și ținerea contabilității cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.
Culpa administratorului judiciar este subsumată dispozițiilor art. 72 Legea nr. 31/1990 relativ la neîndeplinirea obligației de a solicita, în temeiul art. 27 din lege deschiderea procedurii insolvenței .
Prin întâmpinarea formulată, pârâții au solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 3507/19.11.2014 Tribunalul Ilfov a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că, în cauză reclamanta s-a limitat la afirmații teoretice și generice relativ la antrenarea răspunderii patrimoniale fără a proba în concret săvârșirea de către pârâți a faptelor sancționate de lege.
Calitatea de administratori a pârâților nu conduce, în sine la concluzia săvârșiri de către aceștia a faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c și d din lege.
A mai reținut instanța că răspunderea pârâților nu se poate atrage pentru omisiunea de formulare a cererii de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la instalarea încetării plăților, întrucât acesta reprezintă o faptă situată ulterior instalării insolvenței și prin urmare fără efect declanșator al acesteia.
Managementul defectuos și dezinteresul arătat privitor la desfășurarea normală a activității societății, neprobate de altfel, nu pot atrage răspundere personală a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs lichidatorul judiciar al debitoarei ., pentru motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
În esență s-a susținut că soluția instanței se întemeiază pe o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 138 alin. 1lit. c și d din lege precum și a probatoriului administrat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Referitor la incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c din lege, reține că în argumentarea susținerii potrivit căreia pârâții au dispus continuarea activității, cu toate că societatea se afla într-o stare financiară precară lichidatorul judiciar s-a prevalat de documentele contabile întocmite de societate, respectiv balanțele de verificare aferente perioadei 01.03.2013 – 31.03.2013 și contul de profit și pierdere la data de 31.12.2012, fișa contului, documente contabile primare chitanțe și facturi fiscale, din interpretarea cărora rezulta că pârâții aveau obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru a antrena răspunderea patrimonială a administratorului societății debitoare, întrucât legea nu instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, este necesar a se administra probe concludente și pertinente care să dovedească atât săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art. 138 din lege cât și întrunirea condițiilor prevăzute de art. 998 – 999 cod civil privind fapta ilicită săvârșită cu vinovăție, prejudiciul constând în insolvența societății și legătura de cauzalitate, dintre acestea.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță reclamanta s-a limitat la susținerea deducerii unei prezumții relative de neîntocmire sau ascundere a contabilității, din faptele neîndeplinirii obligației de înregistrare a situațiilor financiare și a neîndeplinirii obligației de depunere a actelor contabile conform art. 28 din lege, precum și continuarea activității neprofitabile, în interes personal, fără a produce probe cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapte și insolvența societății.
Pe de o parte obligația sesizării instanței potrivit art.27 alin. 1 privește exclusiv situația instalării stării de insolvență, prin art. 27 alin. 2 legiuitorul lăsând la latitudinea debitoarei decizia de sesizare a instanței sau de continuare a unei activități în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă, pentru această situație prevederile având un caracter dispozitiv nu imperativ.
Pe de altă parte, fapta sancționată prin art. 138 alin. 1 lit. c conține elemente definitorii ce nu se circumscriu obligației prevăzute de art. 27 alin. 1, și anume continuarea unei activități ce ducea în mod evident la insolvență, în interes personal.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor susmenționate rezultă că debitoarei îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.
Prin art. 138 alin. 1 lit. c din lege, nu se sancționează decizia continuării unei activități în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua credință a persoanelor aflate la conducerea societății, continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
Însă, din probatoriul administrat nu a rezultat că hotărârea de a continua activitatea ce tindea a devenii neprofitabilă, cu consecința intrări în încetare de plăți, a fost determinată de interese personale; din verificările efectuate de administratorul judiciar și lichidatorul judiciar nu a rezultat că această măsură a profitat pârâtului.
Referitor la aplicarea art. 138 alin. 1 lit. d din lege, instanța constată că însăși reclamanta s-a prevalat în argumentarea primului capăt al cererii de documentele contabile puse la dispoziția sa de către debitoare.
Mai reține și faptul că nerespectarea obligației de înregistrare a declarațiilor fiscale la organele fiscale este sancționată conform dispozițiilor speciale prevăzute de codul de procedură fiscală, iar neîndeplinirea obligației de depunere a documentelor contabile conform art. 28 din lege este sancționată conform art. 147 din lege.
În consecință, nefiind dovedit faptul că pârâții prin faptele lor culpabile au cauzat starea de insolvență, constată că în mod justificat prima instanță a respins cererea.
Apreciind legală sentința nefiind întrunite cerințele art. 304 c.pr.civ., raportat la art. 312 alin.1 c.pr.civ. c.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul C. I. DE INSOLVENTA P. D. A., în calitate de lichidator al S.C. CONEL IMPEX S.R.L., împotriva Sentinței civile nr.3507 din 19.11.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. M. și M. I., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. S. S.G. N. F. L. ȘALAR
GREFIER,
V. G.
Red.Jud.S.M.C./19.05.2015
Nr.ex.:2
Fond: Tribunalul Ilfov
Președinte: N. R.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
