Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 931/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 931/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 5218/3/2014/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 931 A
Ședința publică de la 04.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
GREFIER – L UCICA E. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 9673 din 14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații H. J. Bernard, H. R. J., J. S. Nathan, R. D. Malcolm și W. C., prin curator special Acostachioae M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimați Doamna avocat A. M., în calitate de curator special numit de instanță pentru intimați, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că apelanta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, înscrisuri în dovedirea efectuării demersurilor privind plata curatorului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul intimaților solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, deoarece nu au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei. Depune la dosar note scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 26.08.2014, în dosarul nr._, la Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr._ 14 al aceleiași instanțe având ca obiect procedura insolvenței derulată față de debitorul . SRL, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice a chemat în judecată pârâții H. J. Bernard, H. R. J., J. S. Nathan, R. D. Malcolm și W. C., solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006 să se dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a acestora pentru pasivul debitorului.
Prin sentința civilă nr.9673 pronunțată la 14.11.2014 de către Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, în dosarul nr._ s-a respins cererea de atragere a răspunderii pârâților, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 …. judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una din urmatoarele fapte: … c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
In conformitate cu prevederile art. 1169 cod civil si cu principiul general de drept – actori incumbit probation – reclamantul trebuia sa dovedeasca existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale raspunderii patrimoniale.
Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamantul se rezuma, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.
Reclamantul nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala (Legea nr. 82/1991 republicata) si starea de insolventa a debitoarei.
Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art. 138.
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parata si starea de insolventa a debitoarei.
Or, in speta, reclamanta, a facut doar afirmatii generice referitoare la faptele ilicite prevazute de art. 138 lit. c din lege.
Nu au fost indicate, in concret, nici elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din lege si anume sa reprezinte dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal.
Fapta prevazuta la art. 138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze. Primele doua ipoteze se refera la faptul ca paratii au tinut o contabilitate fictiva si a facut sa dispara unele documente contabile, insa reclamantul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteza prevazuta de lit. d) a art. 138 din lege se refera la faptul ca paratul nu au tinut o contabilitate in conformitate cu legea. Imprejurarea ca debitorul nu a depus la dosar actele prevazute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 in termenul prevazut de art. 35 din lege, ori ca nu a depus raportarile contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilata cu neindeplinirea obligatiei de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe.
Oricum, in ceea ce priveste obligatia paratilor de a tine registrele cerute de lege, conditia impusa de legiuitor este ca neindeplinirea acesteia, adica netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea, sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Asadar, simplul fapt ca paratul nu ar fi tinut contabilitatea potrivit legii romane nu este de natura sa duca la anganjarea raspunderii sale in lipsa dovedirii raportului de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societatii in stare de insolventa. Or, in speta reclamantul nu a facut nici dovada acestui raport de cauzalitate, nefiind dovedit savarsirea cu vinovatie de catre parat a faptei prevazute de lit. d) a art. 138.
Acuzele aduse paratilor constand in dezinteres si pasivitate in administrarea firmei, lipsa de preocupare pentru functionarea normala si in conditii de legalitate a persoanelor juridice, concretizate in neplata datoriilor catre creditor, nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege. Jurisprudenta nu a validat astfel de cereri care au invocat drept temeiuri de fapt managementul defectuos; continuarea abuziva a unei exploartari deficitare; urmarirea incasarilor propriilor creante; neplata creantelor bugetare; nedepunerea rapoartelor de administrare financiara; neinregistrarea in contabilitate a datoriilor fata de buget.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, în conformitate cu prevederile art.466 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâților.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, că sentința atacată este netemeinică și nelegală, tribunalul apreciind în mod greșit că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pârâților.
Administratorului îi revenea obligația legală de a solicita în numele societății debitoare deschiderea procedurii insolvenței, iar nu de a dispune în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți. Din moment ce s-a probat dispoziția în sensul menționat nu mai este necesar să se dovedească și alte elemente ale răspunderii civile delictuale, care s-a probat. Astfel, în cazul răspunderii contractuale culpa este prezumată, în condițiile în care s-a acționat în virtutea unui mandat comercial.
Greșit a considerat tribunalul și că nu s-a stabilit legătura de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență, deși reclamantul a arătat sub acest aspect, dezinteresul pârâților în ceea ce privește funcționarea în mod legal a societății. De asemenea, din evidențele administrației financiare rezultă că debitoarea nu a dispus bilanțuri contabile, pentru perioada 2010-2012, în lipsa cărora se creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor societății de către pârâți, în alte scopuri și ascunderea patrimoniului.
În cauză, prin Încheierea dată la 07.05.2015, instanța desemnat în calitate de curator special pentru intimați, în condițiile art.167 așin.3 din Noul Cod de procedură civilă, pe d-na avocat Acostachioae M..
Față de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, trebuie să se probeze de către reclamant îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor legale referitoare la săvârșirea de către pârâți cel puțin a uneia dintre faptele ilicite enumerate în mod expres și limitativ prin art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea menționată, la prejudiciul specific produs prin faptă în cazul procedurii insolvenței, la raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și la vinovăția pârâților.
Apelanta nu a fost în măsură să probeze în mod obiectiv săvârșirea de către pârâți a faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea 85/2006 pretinse în sarcina acestora. Astfel, simpla nedepunere a actelor contabile la organul fiscal nu echivalează în mod obligatoriu cu neținerea contabilității în conformitate cu legea, în lipsa unor probe concludente sub acest aspect. De asemenea, obligația legală de a solicita deschiderea procedurii, iar nu de a continua o activitate de natură să conducă la încetarea de plăți, intervine de fapt după apariția stării de insolvență, iar în această ipoteză este exclusă relația de cauzalitate. Răspunderea prevăzută de art.138 din Legea 85/2006 nu este de natură contractuală și prin urmare nu se poate prezuma culpa în raportul cu contractul de mandat îndeplinit de administratori, ci are natura similară răspunderii civile delictuale în cazul căreia îndeplinirea condițiilor de admisibilitate trebuie să fie dovedită.
În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 4 a Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 9673 din 14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații H. J. Bernard, H. R. J., J. S. Nathan, R. D. Malcolm și W. C., toți cu ultima adresă de reședință cunoscută în București, ., ., ., sector 4, prin curator special ACOSTACHIOAE M., domiciliată în București, ..2A, ., ., sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2015.
Președinte, Judecător,
A. AVRAMIULIA P.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A.
Tehnored.F.L.
10.06.2015
Nr.ex.: 9
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: Z. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 700/2015. Curtea de... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 415/2015. Curtea de... → |
|---|
