Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 936/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 936/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 12137/3/2014/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 904/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 936/2015
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
JUDECĂTOR M. B.
GREFIER C. G. MIGLEȘ
********************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1797/23.02.2015, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. (fostă M.) C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 12, lipsind apelanta reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul apelantei reclamante la interpelarea Curții, confirmă faptul că intimata și-a schimbat numele din M. în P..
Intimata pârâtă, prin apărător, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea acordă cuvântul pe apel.
Intimata pârâtă, prin apărător, solicită respingerea apelului. Arată că în anul 2010 intimata a renunțat la funcția de administrator al societății. Registrul Comerțului a admis cererea intimatei și a înregistrat mențiunile cu privire la renunțarea din calitatea de administrator.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1797/23.02.2015, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamantul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice in contradictoriu cu pârâta M. C., ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 08.04.2014 lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ PALACEAN L.-A. a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoarea . conform disp.art. 270 ind.1 și ind.2 din Legea 31/1990 rep. modif. și completată prin Legea 441/2006.
Prin sentința civilă nr.6310/23.06.2014 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoarea . .
Întrucât lichidatorul judiciar a precizat că nu formulează cerere întemeiată pe disp.art. 138 din Legea 85/2006, în conf. cu disp.art.138 alin.3 Legea 85/2006 creditoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei .
În conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți ;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, nu va fi reținută incidența disp.art.138 lit.c din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.
Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de creditoare .
Răspunderea pârâtei M. C. nu poate fi atrasă numai pentru că aceasta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență. Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii, invocată de reclamantă, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
În speță, judecătorul sindic nu a reținut incidența disp.art. 138 lit.d din lege întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de creditoare.
Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .
De altfel, pentru această faptă, respectiv nedepunerea actelor prevăzute de art. 28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență .
Așadar, simplul fapt că pârâta M. C. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Potrivit art.1169 cod civil ce face o propune înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori, în cauză creditoarea nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele menționate în cerere imputate pârâtei M. C. și starea de insolvență a debitoarei.
În consecință, în raport de aceste considerente tribunalul a respins cererea creditoarei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii atacate in sensul de a admite cererea formulată și de a obliga pârâta la plata datoriilor restante către creditorii debitoarei ..
In motivarea apelului s-a arătat că fapta ilicită a reprezentantului societății constă in exercitarea unui management defectuos in sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit societatea debitoare in stare de insolvență, iar dovada acestei rezultă implicit din simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plată.
Cu privire la prejudiciul cauzat statului, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă in imposibilitatea recuperării integrale, in condițiile normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu constă in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normală și in condiții de legalitate a societății.
Se constată o lipsă de diligență ce se manifestă prin aceea că au fost încălcate prevederile art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006 care statuează obligația debitorului aflat in insolvență de a se adresa instanței competente cu cererea pentru a fi supus dispozițiilor legii privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, in maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, termen nerespectat de către reprezentantul debitoarei.
Astfel că, prin încălcarea acestor dispoziții legale se dovedește faptul că prin continuarea activității societății care se află in stare de încetare de plăți, reprezentantul legal nu a făcut altceva decât să majoreze pierderile debitoarei (art.138 lit.c din legea nr.85/2006).
In această situație, arată apelanta, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit.c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din aceeași lege.
Se mai arată că potrivit art.11 din Legea nr.82/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului. Or, in cazul răspunderii contractuale, culpa pârâtei este prezumată potrivit art.1082 C.civ, rap. la art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Referitor la incidența art.138 lit.d se arată că din Raportul întocmit de lichidatorul judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, nu au fost depuse actele și documentele prevăzute de art.28 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult decât atât din informațiile furnizate de Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, debitoarea figurează cu declarații fiscale nedepuse.
Față de cele arătate, apreciază apelanta că nedepunerea de către debitoare a actelor și documentelor contabile instituie o prezumție relativă de neținere a contabilității in conformitate cu legea.
In drept s-au invocat prevederile Legii nr.85/2006, ale Legii nr.31/1990, ale Legii nr.85/1991 și OG nr/.92/2003.
Intimata M. (P.) C. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
In motivarea întâmpinării intimata a arătat in esență că a deținut numai pur formal calitatea de administrator al debitoarei până la data de 20.10.2010, in concret activitatea fiind efectuată de fostul său soț, M. A. C.. Arată intimata că niciodată nu a luat nicio decizie cu privire la activitatea Key Solutions SRL și nu a deținut gestiunea acesteia, implicarea sa in activitatea debitoarei fiind inexistentă.
Arată intimata că a renunțat la funcția deținută pe fondul deteriorării raporturilor cu fostul soț, și la data de 4.11.2010 a depus la ONRC cerere privind înregistrarea mențiunilor cu privire la renunțarea mandatului său, iar prin Rezoluția ONRC nr._/08.141.2010 a fost admisă această cerere.
Se mai arată că in mod corect prima instanță a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele, asupra apelului formulat:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”
Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.
Analizând motivele invocate de apelantă se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, că Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține, sub aspectul faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, că apelanta, deși a invocat aceste prevederi, nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către administrator - pârâtă în cauză - s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.
Faptul că, într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății sau cu parte sau întreg prejudiciul cauzat.
De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138; de altfel apelanta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art. 138 alin. 1 lit. c atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca nerespectarea obligației din art. 27 să atragă per se răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, ar fi fost foarte facil să indice acest lucru. Cum nu a făcut-o, este evident că între respectiva nerespectare (faptă ilicită), starea de insolvență și cuantumului indicat al prejudiciului trebuie să se probeze o legătură de cauzalitate, în condițiile art. 129 C. (de partea care o invocă).
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din legea 85/2006, nedepunerea actelor contabile reprezintă un indiciu important pentru săvârșirea faptei ilicite invocate, însă doar dovedirea faptei nu poate conduce per se la un prejudiciu, cu un cuantum dovedit. Implicit, pentru dovedirea legăturii ei de cauzalitate cu prejudiciul și cuantumului invocat al acestuia este necesară administrarea unor probatorii concludente, ceea ce apelanta nu a făcut.
Astfel, descrierea generică a faptelor prin reiterarea conținutului textelor de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată și în cererea de recurs, dublată de lipsa dovezilor care să permită instanței de fond individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv, nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 480 alin. 1 NCpc, va respinge apelul formulat de creditoarea reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., Sector 2 împotriva sentinței civile nr.1797/23.02.2015, pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. (fostă M.) C., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04.06.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
A. C. M. B.
GREFIER
C. G. MIGLEȘ
Red. jud. A.C/Thred.jud.A.C
4 ex./8.06.2015
……………………………………..
Tribunalul București secția a VII a civilă
Judecător sindic A. E. B.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 299/2015. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
