Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 660/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 660/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 32124/3/2013/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 660 A
Ședința publică de la 22 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE A. P.
JUDECĂTOR I. C.
GREFIER G. M.
====
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.9184 din 03.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. L..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.223 alin.2 NCPC.
Față de solicitarea apelantei de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 9184/03.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea creditorului Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București - sector 2, București, Prof. Dr. D. Gerota, nr. 13 în contradictoriu cu pârâta M. L. – Italia, loc. Ostia Lido, R., ., nr.22 în calitate de administrator al . SRL, de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că la data de 2 octombrie 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a comercială sub nr._ 13 cererea debitorului . SRL, prin lichidator CII Xifando I. I., desemnat prin încheierea judecătorului delegat la ORC București, prin care acesta a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
În motivare, în fapt, a arătat că, prin Rezoluția nr._/16 decembrie 2011 a Oficiului Registrului Comerțului București s-a dispus numirea sa în calitate de lichidator al debitorului . SRL, în condițiile prevăzute de art. 237 și următoarele din Legea 31/1990, republicată. Debitorul se afla în stare de insolvență, fiind în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile către creditorii bugetari cu sumele de bani disponibile.
În susținerea cererii, a depus înscrisuri, în copie.
La data de 27.01.2014 s-a pronunțat Încheierea prin care s-a deschis procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei . fost numit ca lichidator judiciar CII Xifando I. I..
Pe parcursul desfășurării procedurii colective s-au mai formulat și alte declarații de creanță care au fost incluse în tabelul obligațiilor debitorului.
În cauză, lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat faptic în patrimoniul debitorului bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile.
Prin urmare, la data de 28.04.2014 prin Sentința comercială nr. 4364, Tribunalul București Secția a VII-a comercială, prin judecătorul-sindic, a închis procedura insolvenței și a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
La data de 29 aprilie 2014 creditorul Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca urmare a modificării Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prin Legea nr.167/2010, a înregistrat sub nr._, cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului M. L. întemeiată pe art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în susținerea căreia a solicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul de fond nr._ 13.
Cererea de chemare în judecată a pârâtei M. L. ce a avut calitatea de administrator al debitoarei a fost formulată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administrator, cu ce s-au probat acestea. Reclamantul s-a rezumat doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul (reprezentat desigur de creanțele neachitate), vinovăția pârâtei, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâta care a produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu a fost demonstrată nu prin relația simplă cauză-efect, ci prin analogii și supoziții. În cerere au fost citate normele legale aplicabile în cauză, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se însă și faptele săvârșite de pârâtă prin care aceasta a încălcat normele înscrise în art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Deși legal citată pârâta nu s-a prezentat în instanță.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art. 138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar a rezultat că pârâta a fost administrator al debitoarei.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.
Instanța a constatat că cererea lichidatorului nu a indicat acele fapte, în concret, săvârșite de către administratorul M. L. și nu a indicat prin ce înscrisuri din dosar proba aceste fapte.
Reclamantul și-a întemeiat cererea împotriva pârâtei pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze.
Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâta a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâta nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtei de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lor în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
În concluzie, în speță instanța a considerat că nu se afla în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.
Pentru aceste considerente cererea creditorului Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.9184 din 03.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă a făcut apel apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE pentru următoarele motive:
Arată că ,,Hotărârile pronunțate în prima instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel” - art. 466 Cod procedură civilă.
Mai arată că, prin încheierea din 27.01.2014 Tribunalul București a dispus . de S.C. TOMMASO CARROZZI & . în București, și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar Cil XIFANDO I. I., și urmare acesteia, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a formulat declarație de creanță pentru suma de 16.345 lei, reprezentând taxe și impozite datorate bugetului de stat consolidat.
Arată mai departe că în data de 25.04.2014, Administrația Finanțelor Publice Sector 1, în calitate de unic creditor, a depus la dosarul cauzei cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale în temeiul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, solicitând ca pasivul societății debitoare astfel cum a fost stabilit în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, să fie suportat de către administratorul societății debitoare, respectiv de către numita M. L..
Arată în continuare că prin sentința civilă nr.9184/3.11.2014, instanța de judecată a respins cererea formulată ca neîntemeiată întrucât nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între faptele invocate a fi săvârșite de pârâți și starea de insolvență a debitoarei.
Consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept (art. pct. 8 Cod Procedură Civilă), instanța de apel urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute la art. 488 Cod Procedură Civilă.
Conchide că, în motivarea hotărârii, instanța de fond a considerat că nu s-a stabilit legătura de cauzalitate între faptele invocate de instituția sa și starea de insolvență a debitoarei.
Precizează că reține in primul rând faptul că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei. Prin activități ce duc în mod vădit la starea de insolvență înțelege acele activități care, deși prejudiciabile pentru patrimoniul societății din punct de vedere financiar, sunt continuate in mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
Menționează că scopul reglementarii dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege în cazul în care societatea se afla în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Arată că în conformitate cu dispozițiile art. 138 legea insolvenței judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. d) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să înregistreze la organul fiscal declarațiile și bilanțurile contabile aferente activității desfășurate.
Învederează faptul că societatea debitoare în cauză nu figurează cu bilanțuri contabile depuse la organul fiscal.
Totodată precizează că nu a depus niciun document contabil lichidatorului judiciar (conform raportului pe cauze întocmit de către acesta).
Arată că deși lichidatorul a notificat reprezentanții debitoarei să predea documentele prevăzute de art. 67 din lege, aceștia nu au pus la dispoziție documentele contabile, iar în Raportul de activitate nr. 1, lichidatorul judiciar a menționat faptul că societatea debitoare nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 74 din OUG 91/2013.
Menționează că această omisiune reprezintă o încălcare a dispozițiilor legii contabilității, și astfel conform cu art. 28 alin. (1) din legea 82/1991 rep. societatea, prin reprezentații ei, avea obligația de a întocmi situații financiare anuale.
Arată în continuare că potrivit art.198 alin. (1) și (2) art.148 și art. 73 lit. c) din Legea 31/1990 rep. administratorii/asociații sunt solidari răspunzători pentru neținerea registrelor prevăzute de lege.
Arată mai departe că aceste dispoziții se coroborează cu art. 10 din legea 82/1991 rep., în sensul că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii unității respective.
Susține că în aceste condiții, lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor legale menționate creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății debitoare de către pârâți în alte scopuri, lasă să se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum și de a ascunde patrimoniul față de creditori; dovedește culpa pârâtului în ajungerea societății debitoare în incapacitate de plată.
Mai susține că răspunderea persoanelor vizate de dispozițiile art.138 din Lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între fapta și prejudiciul cauzat creditorului.
Precizează că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ,,obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat” ori, conform - dispozițiilor art. 374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Conchide că, acceptând desemnarea,administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune (neîndeplinirea unei acțiuni, ori neluarea unei măsuri atunci când acea acțiune sau acea măsură trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).
Menționează că, conform art.73 alin (1) din Legea nr.31/1990, cu modificările și completările ulterioare, ,,administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere”, aceasta fiind o obligație esențiala a mandatarului ce rezultă din contractul încheiat cu persoana juridică. Arată că din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior cu cele ale art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 rezultă implicit că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar în aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege constituie o premisă pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.
În susținere invocă și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 potrivit cărora ,,orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz”.
Mai arată că se creează astfel și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile egale și a dispus continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, așa cum rezultă din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. Precizează că o societate comercială nu poate funcționa viabil în condițiile în care administratorii acesteia manifestă un dezinteres total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.
Mai precizează că răspunderea persoanelor vizate de dispozițiile art. 138 din Lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între fapta și prejudiciul cauzat creditorului.
Concluzionează că, în cauza de față este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtei M. L., constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor.
Precizează în continuare că fapta ilicită constă tocmai în omisiunea, inacțiunea, în neîndeplinirea unei activități, în speță, în nerespectarea dispozițiilor legale sus - menționate.
Față de cele învederate, constatând că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți datorită conduitei culpabile a administratorului societății debitoare, solicită admiterea apelului așa, cum a fost formulat modificarea sentinței civile nr. 9184/3.11.2014, admiterea cererii formulată în temeiul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2005 și dispunerea ca numita M. L. să suporte în întregime datoriile astfel cum au fost evidențiate în tabelul definitiv consolidat.
În drept, își întemeiază prezentul apel pe dispozițiile art. 466, 470 și următoarele Codul de Procedură Civilă, art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicată.
Analizând apelul prin prisma motivelor de apel expuse, se constată că nu este fondat.
Curtea apreciază că nu este întemeiată susținerea apelantei conform căreia greșit nu a reținut instanța de fond săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care administratorul și asociatul debitoarei nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că nedepunerea la dosar de către debitoare prin reprezentant a actelor contabile prevăzute de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 85/2006 și nedepunerea la organele abilitate de lege a raportărilor contabile potrivit legii, pot constitui elemente de natură să conducă la prezumția săvârșirii faptei ilicite constând în neținerea de către debitoare, prin administratorii acesteia, a unei contabilități în conformitate cu dispozițiile legale.
Însă, răspunderea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere de natură delictuală specială, deoarece are ca izvor dispozițiile legale și nu o răspundere de natură contractuală, întrucât nu derivă din contractul de mandat dintre societatea debitoare și administratorul acesteia. Ca urmare, nu sunt aplicabile în cauză prevederile referitoare la răspunderea întemeiată pe contractul de mandat invocate de către recurentă.
Fiind vorba despre o răspundere de natură delictuală specială, pentru antrenarea răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este necesară probarea îndeplinirii condițiilor acestei răspunderi, nefiind suficientă prezumarea vreuneia dintre ele.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, se apreciază că în mod întemeiat a reținut instanța de fond că nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită de neținere a unei contabilități în conformitate cu prevederile legale și prejudiciul constând în starea de insolvență a societății debitoare, deoarece nu s-a probat cu elemente concrete faptul că neținerea legală a contabilității de către intimata pârâtă, în calitate de administrator statutar al debitoarei, a determinat ajungerea acestei societăți în stare de insolvență.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu nu poate fi prezumată în cazul răspunderii civile delictuale, sens în care nu pot fi luate în considerare susținerile acesteia potrivit cărora „se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății”.
Totodată, fapta de exercitare de către administratorul societății debitoare a unui management defectuos nu poate constitui motiv de antrenare a răspunderii bazate pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât o asemenea faptă nu este incriminată de acest text de lege.
Față de aceste considerente, se constată că hotărârea atacată este temeinică și legală, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 N.C.pr.civ., va fi respins apelul declarat împotriva ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.9184 din 03.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. L..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.04.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A. P. I. C.
GREFIER,
G. M.
Red. A.P./ 4 ex.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
