Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 578/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 578/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 20110/3/2013/a1
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 578
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTEMIHAELA I. B.-P.
JUDECĂTORLILIANA C.
GREFIERFLORENTINA D.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 a FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 9944 din data de 24.11.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul prin avocat B. D. cu împuternicire avocațială nr._/29.01.2015, aflată la fila 22, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de apel.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii ca fiind temeinică și legală. Solicită a se avea în vedere că apelanta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe disp. art.138 lit. c și d din Legea nr-._, iar prin apel aceasta a înțeles să își restrângă criticile și să formuleze critici doar în ceea ce privește art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, în sensul că intimatul nu ar fi ținut în mod legal contabilitatea societății. În ceea ce privește susținerile apelantei, în sensul că la dosarul cauzei nu au fost depuse documentele contabile ale societăți, învederează faptul că intimatul a depus la dosar situațiile financiar-contabile pe anii 2007-2013, care poartă viza organului fiscal, respectiv anexele 1-11. Pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinare, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii ca fiind temeinică și legală.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 9944 din data de 24.11.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă s-a respins cererea formulată de reclamantul DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în contradictoriu cu pârâtul A. G. ca neîntemeiată.
Judecătorul sindic, analizând materialul probator existent în cauză, sub aspectul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere a reținut următoarele:
În speță, judecătorul sindic nu a reținutdisp.art.138 lit.c din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sun continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de reclamanta creditoare.
Răspunderea pârâtului A. G. nu poate fi atrasă numai pentru că nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii, invocată de reclamantă, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Nici disp.art. 138 lit.d din lege nu sunt aplicabile în cauză, întrucât textul de lege reglementează următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, fapte nedovedite de creditoare.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar toate actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
De altfel, pentru această ultimă faptă, respectiv nedepunerea actelor prevăzute de art.28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art.147 și nu în condițiile art.138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență.
În ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, faptul că pârâtul A. G. nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Potrivit art.1169 cod civil cel ce face o propune înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori, în cauză reclamanta creditoare nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele enumerate imputate pârâtului A. G. și starea de insolvență a debitoarei ..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, solicitand admiterea apelului de fata asa cum a fost formulat, schimbarea sentinței instanței de fond, in sensul admiterii cererii formulata in baza art. 138 din Legea 85/2006 si obligarea numitului A. G. in calitate de administrator si asociat al societății societății la plata pasivului neacoperit, pentru următoarele motive :.
Din actele cauzei rezulta ca mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum si a dobânzilor si penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns in incetare de plați."
Astfel "responsabilitatea pentru manifestarea acestor incalcari ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor si asociaților, fata de prevederile art.138 alin.1 lit. d din legea 85/2006 privind procedura insolventei."
În culpa este administratorul si asociatul debitoarei, intrucat acesta, desi a fost notificat de mai multe ori de către lichidator, nu a fost găsit si astfel, nu au predat acestuia documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006. fapt pentru care, consideram ca sunt aplicabile dispozițiile art. 138 lit. d). privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului si asociatului debitoarei.
Au fost intrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv a arătat ca exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista de asemenea si prezumția de culpa a administratorilor si asociaților.
1. In ceea ce privește existenta unei fapte ilicite
Legiuitorul a instituit obligația tinerii contabilității in partida dubla si obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual si din raportarea semestriala la organele fiscale (in speța la Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzuta de lege se incalca in mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de tinere a contabilității. De asemenea, pe baza declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul de stat a căror depunere lunara este obligatorie conform legii pentru toate societățile comerciale se întocmește fisa sintetica de evidenta pe plătitor, care fisa centralizează toate debitele pe care o societate le are către bugetul de stat. Prin nedepunerea acestor documente se creează premisele eludării legii, tinerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.
Din cele expuse mai sus rezulta in mod clar ca societatea debitoare, prin administratorii si asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, fiind astfel indeplinita condiția esențiala prevăzuta expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006. privind procedura insolventei.
2.In privința prejudiciului
Existenta unui prejudiciu cert cauzat apelantei de către parați prin conducerea defectuoasa a societății, s-a stabilit cu prisosința in cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciara, prin întocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.
3.Sub aspectul culpei
In privința izvorului răspunderii civile, aceasta are atat sorginte delictuala (izvorând din nerespectarea obligațiilor legale) cat si contractuala (izvorâta din contractul de mandat pe care reprezentanții societății il încheie cu societatea). Primează in acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.
Mai mult, la art. 11 al Legii 82/1991, modificata si republicata, la alin. (1) se arata in mod clar ca:" Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective."
Administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata are si o răspundere contractuala fata de terții păgubiți de societatea ce o reprezintă.
Se poate astfel lesne observa ca obligația tinerii contabilității in conformitate cu prevederile legale incumba administratorului societății in baza legii, fiind una dintre obligațiile cuprinse in contractul de mandat tacit sau expres care se încheie intre o societate si administratorul ei.
Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment si in cursul judecării cererii noastre intimații nu au făcut in nici un fel dovada existentei unor cauze care sa-i absolve de aceste obligații contractuale, rezultând in mod evident existenta culpei.
4. In ceea ce privește legătura de cauzalitate
Societatea comerciala este o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate in care asociații se înțeleg sa pună in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț in scopul realizării de profit. Deci prin contractul de societate, asociații se obliga la săvârșirea anumitor acte de comerț de natura a produce profit. Fiind accesorii desfășurării activităților de comerț, depunerea documentelor contabile prevăzute de lege poate fi considerata de asemenea o acțiune accesorie desfășurării activității comerciale la care asociații sunt obligați in conformitate cu contractul de societate.
O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii sau asociații sai manifesta un dezinteres total in ceea ce privește indeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu tin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează si reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.
Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale administratorului si asociatului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin ..
Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorilor si asociaților in ajungerea in stare de faliment a societății atâta vreme cat a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microintreprinderi si impozit profit. Deci societatea, si implicit administratorii si asociații acesteia au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fara sa plătească impozitele aferente. Nu poate fi vorba astfel de o neimplicare sau despre lipsa unei culpe ci mai degrabă de rea voința si dezinteres fata de respectarea obligațiilor legale de plata a impozitelor.
In încadrarea faptelor la art. 138 lit. d), apelanta a avut in vedere si faptul ca la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese si din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care invedereaza faptul ca desi a făcut numeroase demersuri in vederea intrării in posesia documentelor contabile ale debitoarei, aceastia nu au răspuns solicitărilor. Nici dupa depunerea cererii intemeiata pe art. 138, dupa ce administratorii si asociații au devenit parați, nu au fost depuse actele contabile ale societății, fapt ce intareste prezumția de culpa a administratorilor si asociaților societății debitoare.
Au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv a arătat ca exista un prejudiciu, exista o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista de asemenea si prezumția de culpa a administratorilor si asociaților societății debitoare.
Intimatul A. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
Asupra apelului:
Potrivit art. 138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
Cât privește critica vizând greșita aplicare a prevederilor art. 138 alin.1 lit.c. din lege, Curtea reține că apelanta nu a explicat în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interesul său personal și care ar fi dus în mod vădit debitoarea la încetarea de plăți, nefiind suficiente argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și a continuat să desfășoare activitatea ar atrage răspunderea administratorului potrivit temeiului de drept indicat.
Se reține astfel că apelanta trebuia să probeze afirmațiile formulate, invocarea prevederilor art. 138 lit.c, d din lege nu atrage automat răspunderea administratorului deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora.
În ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 138 lit.d), nedepunerea actelor contabile menționate de apelanta nu echivalează cu sensul dat de legiuitor expresiei „ nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Pentru a se atrage răspunderea administratorului este necesar ca neținerea contabilității în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile, să fi avut drept consecință ajungerea debitoarei în starea de insolvență.
Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage în mod automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, numai pentru nedepunerea evidențelor contabile ori pentru neținerea contabilității, prevăzând posibilitatea atragerii răspunderii, numai după ce s-au produs dovezi în acest sens, conform art. 1169 C.civ.
Răspunderea administratorului societății nu este de natură contractuală întemeiată pe mandat, cum eronat susține recurenta, care ar fi aplicabilă doar în raport cu societatea însăși, al cărui mandatar este administratorul.
Răspunderea sa este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ., respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 C.civ.
În consecință, pentru motivele reținute, Curtea va constata apelul nefondat și îl va respinge conform art. 480 alin.1 Noul Cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 a FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 9944 din data de 24.11.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. G., domiciliat în București, ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07.04.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
M. I. B.-P. L. C.
GREFIER,
F. D.
Red.Jud.MIBP
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul Bucuresti, Secția a VII a civila
Președinte: Jud. A. B.,
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








