Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 750/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 750/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 40157/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 620/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
Decizia civilă nr. 750
Ședința publică de la 08 mai 2015
Completul compus din:
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N. I.
JUDECĂTOR R. A. V. S.
GREFIER L. M.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 împotriva sentinței civile nr. 824/27.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere împrejurarea că la strigarea cauzei la ordine nu se prezintă părțile, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelanta - reclamantă a solicitat prin motivele de apel și judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă la data de 09.09.2014 creditoarea-reclamantă D.G.R.F.P. BUCUREȘTI – BIROUL JURIDIC C. 5 a depus cerere privind atragerea răspunderii personale a pârâtului M. C., în calitate de fost administrator al debitoarei, cerere ce a fost înregistrată ca dosar civil distinct sub nr._, asociat dosarului de insolvență.
În motivarea cererii se arată că pârâtul nu a depus raportările contabile periodice și nu a preda actele contabile ulterior deschiderii procedurii, fiind îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, solicitând obligarea pârâtului la plata pasivului societății debitoare.
În drept, creditoarea-reclamantă invocă aplicarea art.138 alin.1 lit. d) din Legea nr.85/2006.
Legal citat cu copie cerere, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin Sentința civilă nr. 824/27.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - BIROUL JURIDIC C. 5 susține că starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de către pârâtul M. C., în calitate de fost administrator social al debitoarei, prin săvârșirea de către acesta a faptei prevăzute de art.138 alin.1 d) din Legea nr.85/2006.
În privința faptei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea (art.138 alin.1 lit.d teza III din lege), instanța constată că reclamantul nu precizează și nu dovedește care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea imputată pârâtei ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
În acest sens, nu s-a probat că pârâtul, în timpul mandatului lui de administrator, ar fi săvârșit fapte conexe ori favorizate de neținerea contabilității, precum ascunderea ori deturnarea unei părți din activele societății, însușirea de fonduri bănești, neînregistrarea unor încasări de creanțe etc., care să demonstreze caracterul fraudulos al faptei de a nu fi ținut contabilitatea conform legislației în materie și intențiile pârâtului de a-i prejudicia pe creditori.
Reclamantul se limitează la presupoziții nejustificate privind urmărirea de pârât a unor scopuri frauduloase, care însă nu suplinesc obligația sa procesuală de a dovedi în cazul concret al societății debitoare relația de cauzalitate între neținerea contabilității acestei societăți și starea de insolvență. Simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea societății la care a îndeplinit funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alin.1 din lege.
Instanța mai reține, cu privire la toate faptele ilicite analizate, că reclamantul nu a probat împrejurarea că presupusele fapte săvârșite de pârât ar fi cauzat în mod nemijlocit starea de insolvență a debitoarei. În acest sens instanța are în vedere că, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate dintre faptele respective și apariția stării de insolvență a societății, numai împrejurarea săvârșirii de pârât a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea sa la suportarea pasivului societății. Pe de altă parte, din raportul privind cauzele insolvenței întocmit de lichidator în cadrul procedurii de insolvență, rezultă că principala cauză a insolvenței debitoarei a fost managementul defectuos al societății, concretizat în efectuarea unor cheltuieli excesive în raport de veniturile societății, or managementul defectuos realizat de un fost administrator al debitorului nu este enumerat între faptele ilicite, cauzatoare de insolvență, prevăzute limitativ de art.138 alin.1 din lege, și deci nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și obligarea pârâtului la suportarea pasivului societății.
În cuprinsul motivării cererii, reclamantul mai invocă o . prezumții și dispoziții legale din materia mandatului comercial, or aceste prezumții și dispoziții nu au aplicabilitate în speță, deoarece răspunderea organelor de conducere instituită de art.138 alin.1 din lege nu este de natură contractuală față de debitoare, ci de natură delictuală față de creditori, ceea ce implică obligația celui care pretinde atragerea răspunderii în discuție de a dovedi toate condițiile de existență ale unei astfel de răspunderi civile.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 26 februarie 2015, a declarat apel creditoarea, cererea de apel, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă, la data de 04.03.2015.
Prin cererea de apel creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5, solicită modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului și obligarea acestuia la plata datoriilor restante.
În motivare se arată că declarațiile privind obligațiile fiscale nu au fost depuse conform obligației legale, la organul fiscal teritorial, rezultă clar că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, fiind îndeplinite cerințele art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/ 2006 privind procedura insolvenței.
Se mai arată că în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.82/1991 republicată, „răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului”. Or, potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 în cazul răspunderii contractuale culpa părților este prezumată.
Din rapoartele lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita și culpabila a administratorilor, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditoarei prin neplata datoriilor către bugetul general consolidat. Se mai susține că s-a omis cu știință să se solicite declanșarea proceduri de reorganizare.
În drept au fost invocate Legea nr.85/2006, Legea nr.82/1991, OG nr. 92/2003 și Legea nr.31/1991.
Intimatul – pârât nu a formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține recurenta.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Apelanta a afirmat că intimatul – pârât se face vinovat de faptele prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare la neformularea de către acesta a cererii de deschidere a procedurii, cât și la nerespectarea prevederilor legii contabilității. Simpla calitate a intimatului de asociat și administrator nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul - pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată, cum în mod neîntemeiat pretinde apelanta.
Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 ncpc., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/ 2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, așa cum susține apelanta, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de recurentă.
Nu vor fi analizate susținerile apelantei privind omisiunea cu știință de a se solicita declanșarea proceduri de reorganizare și continuarea activității în interes propriu, fiind depășit în apel cadrul obiectiv stabilit în fața Tribunalului neinvestit de către creditoare și cu fapte aferente art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului - pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art. 480 ncpc, va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de recurenta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în sector 2, București, . împotriva sentinței civile nr. 824/27.01.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. C., domiciliat în București sector 2, Calea Moșilor nr. 268, ., .>ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR I. S. C. N. R. A. V.
GREFIER
L. M.
Red. C.N.I.
4 ex./13.05.2015
Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă – judecător C. C.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
