Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 969/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 969/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 34474/3/2013/a1
Dosar nr._ (Număr intern 953/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 969
Ședința publică de la 09 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. I.
Judecător M. P.
Grefier E.-R. L.
**********
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 a FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2200/03.03.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât P. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.223 alin.3 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2014 reclamantul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, a solicitat ca pasivul debitorului rămas neacoperit sa fie suportat de către pârâtul P. S., invocând incidența art.138 lit.c din Legea nr. 85/2006.
Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă prin sentința civilă nr. 2200/3.03.2015 a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului formulată de către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Insă, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Referitor la fapta prevăzuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut ca derularea unei activitati economice este un aspect normal din timpul funcționarii unei societati comerciale, în cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face față plaților nu este, prin ea însăși, un act imputabil administratorului, atâta timp cat aceasta se poate datora și unor cauze obiective, independente de voința administratorului.
Din raportul asupra cauzelor care au determinat insolvența societății întocmit de lichidator judiciar (fila 96) a rezultat că lichidatorul judiciar nu poate aprecia în mod obiectiv și întemeiat asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență și persoanele vinovate de aceasta, întrucât debitoarea nu a comunicat documentele contabile.
Nu a fost indicată în concret nici acțiune sau fapta care ar conduce la concluzia că pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați.
Faptul că nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a apărut starea de insolventa, aceasta împrejurare nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementate de art.138 lit.c și nu poate conduce, prin ea însăși, la angajarea răspunderii patrimoniale.
Tribunalul a reținut că deciziile reprezentanților unei societăți se pot dovedi a fi greșite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul în funcționarea normala a societății nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, pentru ca aceste fapte să poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar să se dovedească că acestea au determinat starea de insolvență, aspect care nu a fost probat în speța.
Răspunderea prevăzuta de art.138 din lege nu este o răspundere contractuală în care culpa este prezumata, ci este o răspundere speciala care împrumuta din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuala operand doar în raporturile administratorului statutar cu societatea.
Prin urmare, culpa pârâtului nu este prezumată conform art.1082 C.civ. ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedită împreuna cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, prin care solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință, să se admită cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere a ..
În motivarea apelului său, a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, întocmit de lichidatorul judiciar și depus la dosarul cauzei.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă".
Rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
În aceasta situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art. 138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.
Cu privire la prejudiciul cauzat instituției apelante, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condiții normale și la scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul obligațiilor debitoarei.
Se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv managementul defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afacerile societății erau iminente) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul definitiv al obligațiilor societății debitoare depus la dosar) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 si următoarele Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare.
În faza apelului nu au fost administrate alte mijloace de probă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către apelantă și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul nu este fondat și în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC îl va respinge.
Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății sau orice altă persoană au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.
Se mai reține că această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.
De asemenea, astfel cum a reținut și judecătorul sindic, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.
Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.
Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimat a faptelor care îi sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către apelantă nefiind fondate.
Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimatul ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, criticile formulate prin motivele de apel având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.
De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 2, ., împotriva sentinței civile nr. 2200/03.03.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât P. S., cu domiciliul în București, sector 2, ..11, ..7, . nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.06.2015.
Președinte, C. G. I. | Judecător, M. P. | |
Grefier, E.-R. L. |
Red. Jud. C.G.I.
Tehnoredactat: C.G.I.
4 ex./26.08.2015
Comunicat: 2 ex./27.08.2015
Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Jud. sindic: L. D. G.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 657/2015. Curtea de... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 803/2015. Curtea de... → |
|---|
