Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 683/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 683/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 10803/3/2014/a1

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ (Număr intern 571/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 683/2015

Ședința publică de la 28 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. P.

Judecător E.-S. R.

Grefier E.-R. L.

***********

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 385 din data de 14.01.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă N. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză nu s-a formulat întâmpinare și că s-a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, și față de solicitarea de judecare în lipsă constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin sentința civilă nr. 385 din data de 14.01.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtului N. M., cerere având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul-sindic a reținut, în esență, că răspunderea nu este prezumată, ci trebuie dovedită împreună cu celelalte condiții obligatorii cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, negăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același nr. unic.

În motivarea apelului creditoarea a arătat că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să nu dispună continuarea unei activități ce ducea la încetare de plăți și să solicite ei înșiși deschiderea procedurii insolvenței în condițiile art. 27 din Legea 85/2006. În speță debitoarea a cerut deschiderea procedurii de faliment abia după 4 ani după ce nu au mai putut plăti datoriile, respectiv în aprilie 2014.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate se arată că singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres, este falimentul respectivei societăți comerciale; acesta este raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciul cauzat.

Se arată de asemenea că în cazul răspunderii contractuale, răspunderea trebuie apreciată raportat la culpa, având în vedere că s-a acționat în temeiul unui mandat comercial, pârâtul fiind un mandatar al falitei, în temeiul unui contract de mandat cu titlu oneros.

În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 466 și urm C., art. 138 lit. c din Legea 85/2006.

Intimatul-pârât, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele, asupra apelului formulat:

Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, Legea insolvenței,” În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;

Potrivit art. 249 NC.proc.civ., cel ce face o susținere trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Astfel, conform textului legal menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.

Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind o răspundere delictuală pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția.

Analizând motivele invocate de apelantă se constată, având în vedere dispozițiile legale menționate, că Tribunalul a reținut în mod corect că în cauză nu există elemente probatorii de natură să ducă la aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Pe aspectul faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c, indicată în cererea introductivă, Curtea va reține, că apelanta nu a indicat în concret prin care fapte săvârșite de către administrator - pârât în cauză - s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare.

Faptul că, într-adevăr, potrivit art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 “Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență" nu este suficient pentru lămurirea legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență a societății sau cu parte sau întreg prejudiciul cauzat.

De asemenea, dezinteresul și pasivitatea administratorului, aspecte invocate de către apelantă, nu pot fi reținute ca echivalând cu dispunerea continuării în interes personal a activității, având ca rezultat încetarea de plăți, faptă reținută de lit. c a art. 138; de altfel apelanta nu numai că nu a probat, dar nici nu a invocat/indicat activitățile care ar fi continuat în interes personal. Simpla nedeclarare la timp a insolvenței nu poate echivala cu fapta indicată de art. 138 alin. 1 lit. c atât timp cât, de la momentul insolvenței reale (iar nu declarate), activitatea putea înceta de facto.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca nerespectarea obligației din art. 27 să atragă per se răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, ar fi fost foarte facil să indice acest lucru. Cum nu a făcut-o, este evident că între respectiva nerespectare (faptă ilicită), starea de insolvență și cuantumului indicat al prejudiciului trebuie să se probeze o legătură de cauzalitate, de partea care o invocă.

Deși, așa cum am arătat, nu s-a probat existența legăturii de cauzalitate între faptele invocate și prejudiciul invocat, instanța va analiza pe scurt și susținerile privind culpa prin raportare la tipul de răspundere (invocat de apelanta-creditoare în condițiile mandatului comercial) pentru o cât mai exhaustivă înțelegere a situației de speță.

Astfel, cum am indicat mai sus în analiza apelului, tipul de răspundere nu poate fi decât delictuală, pârâtul fiind “acuzat” de comiterea de delicte civile, iar nu de neexecutarea unor obligații contractuale.

Apelanta face o gravă confuzie între calitatea de mandatar al debitoarei, acceptată de pârât (deci între existența raporturilor contractuale între pârât și debitoare) cu existența a raporturilor contractuale dintre creditori și pârât (nu indică aceste raporturi, nici prin ce și-ar fi manifestat vreodată voința creditorii – deci deținătorii creanțelor ce formează prejudiciul - și pârâtul persoană fizică să intre în raporturi contractuale, etc.). Astfel, între creditor și pârâtul-administrator nu există nici măcar premisa răspunderii contractuale, respectiv existența unor raporturi contractuale între ei, astfel încât orice act invocat drept ilicit și prejudiciabil presupus a fi făcut de pârât, nu poate atrage decât răspunderea delictuală, situație în care nu se prezumă niciun aspect al răspunderii (nici vinovăția).

Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 480 alin. 1 NCpc, va respinge apelul formulat de creditoarea reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de reclamanta creditoare DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 385 din data de 14.01.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr._ având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă N. M., cu domiciliul în București, ., ..2, ., sector 6, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.

Președinte,

P. P.

Judecător,

E.-S. R.

Grefier,

E.-R. L.

Red. Jud. PP

Tehnoredactat: PP

4 ex./02.07.2015

Comunicat: 2 ex./..03.07.2015

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 683/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI